–
Pe următoarea menajeră am angajat-o prin telefon, ajutată de vărul meu din Bârlad.
– Alo? Bună Vasile, Liana sunt. Îți spun direct ce vreau, că-s disperată și n-am timp. Spune, te-ai supăra dacă te-aș trimite să vezi o femeie dintr-un sat aproape de Bârlad?
– Bună. O femeie?! Dragă, și ce să fac cu ea? Am una acasă, abia fac față.
– Pentru Buni, glumețule. Nu mă fă să râd că sunt nervoasă.
– Hă, hă hă! Iar ați rămas fără menajeră? La voi parcă-i haltă. Vin și pleacă alea ca din gară. Și umbă pe tren la liber, fără să-l șpăguiască pe Nașu’, că plătiți voi transportul. Trai pe vătrai, bani, haleală… și tot degeaba; cred c-ați schimbat vreo zece.
– Măi, Vasile, se cunoaște c-ai lucrat în ”chefere”, numa’ poante cu trenuri și gări știi. Da, iar am rămas fără. De două zile. Trebuie să rezolv cumva situația. Le-am chemat pe vară-ta Dorina. A venit cu Măicuța. Dar cât pot să stea, au și ele casă? Ne trebuie femeie, știi starea lui Buni.
– Păi n-o aveai pe…
(Restul poveștii o veți citi în cartea ”Menajerele soacrei mele” – carte care sper să apară anul acesta (2016)
Categorii:Menajerele soacrei mele
Macabra poveste ai putut sa pui , nu este nimic de ras aici !
Îmi pare rău, eu m-am distrat după ce am scăpat de nebună
hahahhahaha…. eu lucrez ca menajera …ma intreb oare ce or fi gandit cei care m-au angajat….mai ales ca la inceput nu stiam nici limba lor … Inca ma mai intreb,acum, dupa 6 ani, de ce oare m-o fi angajat primul meu angajator… oare o fi fost la fel de disperata sa gaseasca pe cineva?
Va fi o carte
Si eu m-am gandit sa scriu o carte, de fapt am scris cea mai mare parte, dar mi s-a parut nedrept sa vars atata durere in lume, lumea nu duce lipsa de asa ceva.
Acum,doar recitesc din cand in cand cele 5 caiete scrise si imi vin noi si noi idei…totusi nu ma pot hotari sa mai scriu nimic din ceea ce mi se parea ca ar merita sa fie „aruncat” in lume.
Am inceput sa scriu poezie, si asta doar pentru ca mi se parea ca am ceva de spus.
Dar pentru ca scriu pentru prietenii de pe facebook, totul este in engleza, chiar daca o mai „comit” si in dulcea noastra limba!
Facusem chiar o pagina de poezie, dar nu stiu de ce nu puteam sa cred „laudele” unor prieteni care imi spuneau ca este cea mai buna pagina de poezie in limba engleza pe care au intalnit-o pe net… Poate ca nu am destula incredere in ceea ce fac, in mine,pentru ca nu am fost niciodata multumita de mine…Poate ca sunt doar intr-o adanca depresie inca din copilarie si nu mai vreau sa cer ajutorul nimanui sa ma fac bine,pentru ca nimeni nu asculta de fapt ceea ce spui, se grabeste sa generalizeze si sa dea sfaturi inutile, de parca toti oamenii „functioneaza” la fel; si asta, doar pentru ca sa afle mai multe despre „ciudatenia” paradoxala care este Carmen… Asa ca..am inchis paginuta pentru public.
Ai spus undeva ca viata te aseaza exact in patratica in care te „potrivesti” …dar nu este asa…sau poate ca drumul pana la locul predestinat( daca exista asa ceva) pentru unii este prea lung si obosesc pe drum, ajungand acoo prea tarziu…
Hahahhaha…hai ca iti rapesc bunatate de timp in care ai putea sa mai scrii ceva atat de frumos cum numai putini stiu sa o faca ( De fapt, cred ca pentru aceasta m-am si apucat sa scriu poezie, citind tot gunoiul scris de cei care schingiuiesc, fara sa fie constienti,frumoasa noastra limba, mi-am dat seama ca sunt cu mult deasupra lor….doar ca mi-as dori atat de mult sa fiu la fel ca voi, cei atat de putini dar atat de minunati!)
Nici eu n-am scris public până acum câțiva ani. Numai pe caiete, pe care le-am ascuns în dulapuri, cât mai în spate să nu mi le vadă nimeni. Am și acum spaima că-s prea comună în scris, că nu transmit nimoc
Va citesc si nu ma mai satur. in nici un caz „comuna”. Stilul dumneavoastra e ca un paraias de munte , apa clara , dulce si rece, care aduna, aduna de prin valcele cu verdeata, mai sare un hop, mai se opinteste de-o piatra si ajunge un rau lin de campie. O scriere fina, cizelata si un umor fin, cu radacini in realitate. Va citesc in fiecare zi.
Mulțumesc din suflet, Simona!
Reblogged this on Justiție Oarbă.
Asta da menajera!!!M-am distrat copios ,chiar daca DENIRO-nu stiu e ea sau el ,zicea ca nu-i de ras.E a doua oara ca o citesc si parca va vad pe voi toate femeile ramase tampe in fata acei Miss Univers -cum zicea Vasile.Apai de Vasile ce sa zic-figura mare.,,M-a cucerit felul in care ai descris actiunea asta tragico-comica .Mai sa fie,dar tare noroc ai avut la menajere.Nu le dadeai salariu cat trebuia de le-ai ales pe ”cele care au ramas parca la spartul targului”Dar pana una alta vad ca multi te citesc si unii uita sa manance.E un semn bun.Acum ma duc si eu ca n-am cinat.
Le-am dat de m-au uscat. Dar am ales să povestesc numai de pe cele cu ”probleme”. Oricum, e o lume ciudată, în cei 10 ani cât a fost Buni paralizată am trăit experiențe la margine de societate.
Atunci chiar merita sa scri o carte.Fumoase amintiri ai din acei ani se pare.