Student la Politehnica din Iași, la facultatea de Electro, fratelui meu nu-i ajungeau banii niciodată pentru că tata ne dădea puțini, drămuiți să ne ajungă pentru cele strict necesare. Ca să nu mai spun că avea și o drăguță tocmai la Universitatea din Galați iar tata nu era dispus să-i achite escapadele de îndrăgostit. Așa că făcea blatul ca să aibă un ban în plus.

Ehei, și într-o zi, o zdrahoancă de bucătăreasă l-a prins. L-a pândit până și-a pus tot pe tavă, a ieșit repede de după tejghea, hotărâtă să îi arate cine e șeful. Și a început o urmărire ca în filme, printre mesele din cantină.

Fratele meu, un subțirel, ar fi putut să o ia mult înaintea muntelui de grăsime care duduia în urma lui, dar i s-ar fi vărsat borșul din farfurie așa că alergarea era destul de dificilă, făcând echilibristică ca să nu răstoarne tava de mâncare.

Grasa însă, fără să-și dea seama că se face de tot râsul, cerea ajutorul studenților din sală, care se cocoșau de râs:

– Prindeți-l, ajutați-mă să prind hoțul!

– Sigur, striga câte unul pus pe glume, întinzând piciorul ca să se împiedice suta de kilograme.

În cantină se auzea strigând, într-o chicoteală generală, care fierbea:

– Hai, aleargă, aleargă, mai ai puțin și îl prinzi!

– Mama lui de hoț, nu te lăsa!

– Să te ajutăm să îl prinzi, cum să nu!

– Hai, bucătăreaso! Poți ieși pe locul I. Încă puțin!

După câteva ture de cantină, printre mese, scaune și picioare aruncate nonșalant a piedică, zdrahoanca și-a dat seama că se face de bășcălie și că nici unul dintre studenții de la mese nu avea să îi ție partea. Cu limba scoasă de un cot și râuri de transpirație curgându-i pe frunte, s-a retras în bucătărie, încercând să transforme înfrângerea în victorie:

– Bine, de data asta te iert dar altădată…

Categorii:Povestiri din viața reală

Etichete:blat, bucătăreasă, cantină, mâncare, student