Povestea învățatului după ureche


aaa re

(Foto de aici)

Amuzată de declarațiile Ministrului Educației, Remus Pricopie, privind legenda nașterii lui Romulus și Remus: „Nu știu dacă s-au născut într-un oraș anume, pentru că ei au fost găsiți de cineva în pădure, într-un cuib, cred că vulpea nu era cetățean….” dar și de isteria lipsei manualelor la clasa I, mi-am adus aminte o întâmplare din studenție care împletește cele două știri despre care urlă net-ul astăzi. Sigur, lipsa abecedarului se reflectă negativ numai asupra luminiței de bucurie din ochii copilului care urma să-l răsfoiască, să se uite la poze, curios ce va învăța la școală pentru că, o bună bucată de vreme, picii vor face doar bastonașe și cârje sau jumătăți de ovale, așa că se pot descurca și fără manuale. La fel ca și declarația hazlie a celui care păstorește tocmai educația și care, culmea!, are prenumele Remus, taman ca unul din copiii legendei care spune că gemenii Romulus și Remus, fiii zeului Marte, au scăpat de la moartea prin înec după ce leagănul în care fuseseră aruncați a fost dus de apele Tibrului pe Dealul Palatin. Acolo au fost găsiți și alăptați de o lupoaică iar ulterior descoperiți de un păstor care i-a dus la casa lui și i-a crescut ca pe propriii lui copii. Mai târziu, legenda spune că Romulus l-ar fi ucis pe Remus, devenind primul rege al Romei – oraș denumit după numele său.

Și totuși, domnule Ministru, ce pot să cred din declarația ilară că o vulpe i-a găsit pe cei doi, Romulus și Remus? Că habar n-aveți de legendă sau că nu ați avut manual și ați învățat din caiet, după dictarea profesorului care, fie v-a spus corect ”lupoaică” dar ați înțeles, distrat fiind, vulpe, fie și el o fi învățat tot în afara manualului și chiar v-a spus vulpe. Știți cum e: ”Verba volant” – nu, nu e vorba, domnule Ministru, de vreo altă vulpe și nici de volănașe sau de vreun volan la mașină, ci de ”vorbele zboară”.

Așa și cu povestea mea. Eram în anul I și aveam o disciplină infernală – Istoria veche universală. Multă, multă materie și un profesor tânăr, deștept dar foarte ironic. Mijea a hlizeală când ne vedea cum bâjbâiam pe zecile de hărți înșirate pe trei pereți ai sălii de curs după câte un oraș antic. Ne lăsa să ne apropiem de o hartă, îndemnându-ne  ”Așa, așa domnișoară, ești pe aproape” și când, cu degetele tremurând de emoție, alegeam o hartă și fixam arătătorul pe un punct al acesteia, continua, ”Așa, așa, pune mâna pe dânsa!”, dându-ne siguranța că am nimerit cerința. Iar când arătătorul nu mai mișca, semn că am găsit răspunsul corect, se uita ironic, ca la o gânganie, și hohotea de râs:”Locul pe care îl indici cu atâta certitudine, domnișoară, e la 2.825 km distanță Sud – Vest față de ce ți-am cerut”.

Pe vremea aceea nu se găseau cursuri tipărite. Existau la librăria universității cursuri litografiate, în exemplare mult prea puține față de numărul de studenți. Nici biblioteca nu putea suplini toate cererile așa că de bază rămânea să vii la cursuri și să scrii tot ce spune profesorul, învățând după caiet. Sigur, era obligatoriu ca seara să îți corectezi cursul scris după cartea unei colege sau coleg care fuseseră mai harnici și aveau cursul litografiat dar nu toată lumea era dispusă să-și piardă timpul liber cu asemnea ”fleacuri”. Sau chiar dacă aveai chef nu aveai timp, facultatea îți cerea să citești foarte mult în afara cursurilor predate. Iar pentru noi istoria era ”în secundar”, eram la secția filosofie – istorie, așadar filosofie în principal care chiar necesita ore multe de studiu. Așa că de cele mai multe ori învățai la examen după cursurile pe care ți le luai cu mânuța ta, fără nici o corectură, în speranța că ai scris corect tot ce vorbea profesorul în fața sălii de curs.

Și iată că în vară a venit și examenul de an, cu materia uriașă și parcă fără sfârșit predată de ironicul nostru profesor, care nu pregeta să facă mișto de noi dacă ne împotmoleam în atâtea date și descoperiri arheologice.

Unui coleg, de altfel un băiat remarcabil, extrem de inteligent și studios, i-a picat pe bilet, la subiectul III, ”Unirea Egiptului”. În mare, trebuie să vă spun că până în 3100 î. Hr. exista Egiptul de Jos și Egiptul de Sus, amplasate pe cele două maluri ale fluviului Nil și că istoria Egiptului Antic începe cu această dată când regele Menes le-a unit, dând daștere uneia din cele mai mari civilizații care a dăinuit până în anul 30 î. Hr., când a fost cucerit de romani. Colegul meu știa la perfecție subiectul, era clar. Numai că învățase după cursurile sale, scrise de mână, după ce ne povestise profesorul, și nu avusese timp să verfice dacă scrisese corect. Vorbea cu precizia omului care știe și, deodată, am auzit cu toții cum ”Menix” a unit cele două state egiptene.

– Cine? Ia mai repetă o dată, te rog!, din catalogul unde se pregătea să-i pună deja nota studiosului meu coleg ochii profului s-au ridicat scânteind. Cine a unit cele două state?

– Menix, vocea dragului meu coleg denota siguranță, spre hazul celor aflați în sală.

– Măi, măi, tu ai văzut prea multe filme polițiste!, ironia cu care a pronunțat cuvintele era atât de comică că am fi izbucnit în hohote de râs nestăpânite dacă n-am fi observat o disperare tragică pe chipul celui care nu înțelegea unde a greșit.

– Dar pot să vă arăt cursul, e Menix, nu înțeleg unde am greșit, a continuat colegul nostru, încă sigur pe el.

– Ia!, hai să văd unde naiba am spus eu Menix, ochii și vocea profului râdeau.

Colegul nostru s-a apropiat de catedră cu caietul studențesc, l-a deschis la cursul de ”Egiptul antic” și i-a arătat triumfător:

– Iată, așa ați spus, Menix!

– Nu, loază, așa ai scris tu, nu așa am spus eu.

Nu are importanță dacă proful l-a picat sau nu sau dacă l-a iertat și i-a pus nota meritată pentru că știuse subiectele chiar cu eroarea în cauză, contează cât de importante sunt manualele și învățatul corect, după ele, nu după ce spune unul sau altul, chiar dacă ar fi profesori. Așa că îi recomand domnului Ministru să caute legenda lui Romulus și Remus, să o citească atent și să nu mai dea declarații după ureche. Cât privește lipsa manualelor pentru clasa I, chiar dacă discutăm deocamdată de cârligașe și bastonașe, ele trebuiau să existe azi pe banca copilului, aflat pentru prima dată la școală. Altfel, noile generații de elevi vor crede că se poate învăța și fără manuale iar vulpea va fi cea care va alăpta cei doi gemeni sau Menix va fi întemeietorul Egiptului.

Sau, cum ar spune unul mai deștept decât mine, ”Verba volant, scripta manent” (din discursul lui Caius Titus, în Senatul roman).

Anunțuri


Categorii:Povestiri din viața reală

Etichete:, , , , , ,

4 răspunsuri

  1. Pricopie n-a văzut filmul clasic Romulus și Remus cu Steve Reeves :)) :))

  2. Presupun ca Remus al nostru nici n-a fost prin scoala primara – lucru ce ar explica lacunele si faptul ca nu stie ce insemnatate are un abecedar pentru un copil din clasa I-a!

  3. Da,da..Si printre amintirile mele este scrisul cursurilor in timp ce vorbea profesorul.Stateam imbracati si cu manusi in mana si scriam.Mainile le mai incalzeam,dar picioarele nu.Nu ne prea permiteam sa lipsim de la cursuri ca era tare greu sa-ti citesti tu cursurile ,dar ale altuia.Aveam totusi o colega de liceu si colega de grupa cu mine si-i dadeam indigouri cand lipseam”motivat”.Frumoase amintiri !!!!

Trackback-uri

  1. Povestea învățatului după ureche | radupopescublog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: