(Foto de aici)

E vopsită blondă și e în grațiile tale. ”De zece ani o protejez ”, ne-ai spus (n-am aflat de cine și mai cu seamă de ce). Și noi care credeam că ne protejezi pe noi și corabia de furtuni. Numai ea e bună, e minunată, neasemuita, e singura ”bărbată” capabilă să se lupte cu dușmanul (n-am aflat cine este dușmanul, după cum îi scuipi pe toți care s-au aliniat pe dreapta aș crede că …). E femeia totală iar renascentiștii din morminte freamătă din oasele descărnate, cântând un ”Ave” în fața unei asemenea reîncarnări, la care n-au visat nici fantomatic.

Merită totul, e frumoasă, e inteligentă, e temerară, e bucătărească, e tot ce vrei. Dă cu mopul, croșetează dar e și sportivă – dansează, joacă tenis, călărește, se parașutează. Cât despre harul ei de cântăreață, nici nu mai vorbesc, vocea ei este o încântare. E dumnezeiască, frate, și pentru ea merită să îți lași prietenii, colaboratorii, pasagerii corabiei, să arunci la gunoi realizările, să te doară la bască de onoare și de funcție. Doar ea, Fata Morgana care te ademenește îndepărtându-te de tot ce ne spuneai că ești, mai există în fața ochilor. Și dacă doamna cere, disprețuiești pe cei pe care până mai ieri i-ai lăudat cât și pe toți cei mulți care ți-au îndesat coroana pe frunte pentru zece ani, cei care au stat acasă ca tu să nu îți pierzi scaunul când se clătina a cutremur, care te-au făcut cârmaci.

Joci poker cu noi, marinare, la cacialma, fără să-ți pese că ne golești buzunarele, că ne vom trage mâine – poimâine un glonte în cap (nu te bucura, nu-l vom trage, am rezistat 45 de ani de dictatură, vom rezista și atitudinii tale, nu ești nici primul și nici ultimul care ne-a fraierit, suntem căliți), că ne arunci în furtună. Da, o să rezistăm. Doar că ne e greu să vedem această prostire de zi cu zi în fața unei femei care nu ar fi meritat nici măcar să îți ridici privirea, tu care până mai ieri te credeai zeu.

Nu știu de ce o faci și nu vreau să cad în derizoriu de imoralitate și explicații sexologiste. În fond, ce faci în iatacul propriu și personal nu mă interesează câtă vreme nu sapi la temelia familiei mele. Este problema ta să le explici alor tăi de ce îi ții partea în ciuda tuturor celor care te sfătuiesc, îți scriu, te atenționează că te faci de râs. Doar că noi suntem aici, în corabia pe care spui că o conduci spre țărm, și ne uităm disperați cum o izbești de stânci doar pentru că așa vrea EA. N-am nimic cu preferințele tale, nu-ți sunt nici mamă, nici nevastă și nici prietenă. Nu-ți mai sunt nici simpatizant, m-am trezit. Dar am ceva cu corabia.

Păcat. Îți închei călătoria pe mare nu ca Ulise care s-a legat strâns de catarg să nu cadă răpus de vraja Sirenei și, victorios, s-a întors la Penelopa lui trecând prin toate încercările cu onoare ci eșuând lamentabil în brațele avide de putere ale blondei (cu o deosebire, Sirena descrisă de Homer cânta cu voce de înger).

Categorii:Politica în cuvinte

Etichete:colaboratori, corabie, familie, furtună, onoare, Sirenă