(Foto de aici)
E vopsită blondă și e în grațiile tale. ”De zece ani o protejez ”, ne-ai spus (n-am aflat de cine și mai cu seamă de ce). Și noi care credeam că ne protejezi pe noi și corabia de furtuni. Numai ea e bună, e minunată, neasemuita, e singura ”bărbată” capabilă să se lupte cu dușmanul (n-am aflat cine este dușmanul, după cum îi scuipi pe toți care s-au aliniat pe dreapta aș crede că …). E femeia totală iar renascentiștii din morminte freamătă din oasele descărnate, cântând un ”Ave” în fața unei asemenea reîncarnări, la care n-au visat nici fantomatic.
Merită totul, e frumoasă, e inteligentă, e temerară, e bucătărească, e tot ce vrei. Dă cu mopul, croșetează dar e și sportivă – dansează, joacă tenis, călărește, se parașutează. Cât despre harul ei de cântăreață, nici nu mai vorbesc, vocea ei este o încântare. E dumnezeiască, frate, și pentru ea merită să îți lași prietenii, colaboratorii, pasagerii corabiei, să arunci la gunoi realizările, să te doară la bască de onoare și de funcție. Doar ea, Fata Morgana care te ademenește îndepărtându-te de tot ce ne spuneai că ești, mai există în fața ochilor. Și dacă doamna cere, disprețuiești pe cei pe care până mai ieri i-ai lăudat cât și pe toți cei mulți care ți-au îndesat coroana pe frunte pentru zece ani, cei care au stat acasă ca tu să nu îți pierzi scaunul când se clătina a cutremur, care te-au făcut cârmaci.
Joci poker cu noi, marinare, la cacialma, fără să-ți pese că ne golești buzunarele, că ne vom trage mâine – poimâine un glonte în cap (nu te bucura, nu-l vom trage, am rezistat 45 de ani de dictatură, vom rezista și atitudinii tale, nu ești nici primul și nici ultimul care ne-a fraierit, suntem căliți), că ne arunci în furtună. Da, o să rezistăm. Doar că ne e greu să vedem această prostire de zi cu zi în fața unei femei care nu ar fi meritat nici măcar să îți ridici privirea, tu care până mai ieri te credeai zeu.
Nu știu de ce o faci și nu vreau să cad în derizoriu de imoralitate și explicații sexologiste. În fond, ce faci în iatacul propriu și personal nu mă interesează câtă vreme nu sapi la temelia familiei mele. Este problema ta să le explici alor tăi de ce îi ții partea în ciuda tuturor celor care te sfătuiesc, îți scriu, te atenționează că te faci de râs. Doar că noi suntem aici, în corabia pe care spui că o conduci spre țărm, și ne uităm disperați cum o izbești de stânci doar pentru că așa vrea EA. N-am nimic cu preferințele tale, nu-ți sunt nici mamă, nici nevastă și nici prietenă. Nu-ți mai sunt nici simpatizant, m-am trezit. Dar am ceva cu corabia.
Păcat. Îți închei călătoria pe mare nu ca Ulise care s-a legat strâns de catarg să nu cadă răpus de vraja Sirenei și, victorios, s-a întors la Penelopa lui trecând prin toate încercările cu onoare ci eșuând lamentabil în brațele avide de putere ale blondei (cu o deosebire, Sirena descrisă de Homer cânta cu voce de înger).
Categorii:Politica în cuvinte
Pentru reamintire: http://www.riseproject.ro/articol/victor-ponta-avocatul-familiei-udrea-cocos/
Nu mi-a placut si nici nu-mi place.Cum nu mi-a placut nici unul din cei care au fost pina acum.
L-as alege mai bine pe printul Charles ( desi nu-mi place monarhia) sau pe presedintele Chinei.
Am pus like pentru ca imi place cum scrii.
Saru’mina!
impecabil!
sarutari infinite de miini, doamna!
Foarte bine exprimat.Ar trebui sa citeasca acest material cat mai multa lume,poate vor intelege ceva din pacaleala pregatita de marinarul grobian si grotesc.
Mulțumesc
Mandatul lui Traian Basescu se termina in curand…
Ar fi putut sa se sfarseasca acest al doilea mandat in mod normal si multi sa isi exprime regretele…
Din cate se pare insa nu va fi asa!
Pacat!
De..cu scrisul e oarecum spre bine..ideile insa..aici e buba..gandesc .[asa cu mintea me cea slaba] ca pentru asa scrieri Stimata Domna o fost platita fain..sau asa ar trebui.Intelegem si noi astia mai far de scoli inalte precum Doamna ..ca asta nu o fost decat un articol comandat de PSD’ul lui Ponta..sau mai bine spus al lui Dragnea..Ca ponta nu este decat o marioneta..mascarici..Da talica Doamna ..te desconsideri tare /tare cand scrii asa ceva..si e pacat..ca oaresce talent ar fi..:(
Stimate domn, mai sunt unii care scriu și fără a fi plătiți. Sigur, dacă judecați pe ceilalți după chipul și asemănarea dvs., nu am cum să vă conving.
D-na Lili Crăciun numai pesedistă nu e ..
Asa cum dumneavoastra ati focalizat foarte corect, strict pe destinele Romaniei, Traian Basescu este chiar iresponsabil, in felul cum vrea sa o propteasca pe Elena Udrea la varful societatii romanesti.
Basescu apare indiscutabil ca fiind iresponsabil, daca ne raspundem chiar si numai la urmatoarea intrebare: admitand grotescul absurd ca Elena Udrea ar ajunge presedintele Romaniei, ce figura va capata Romania in plan european, avand in vedere faptul ca presedintele ei, Elena Udrea, a vorbit in public despre presedintele Norvegiei? Cum ar iesi femeia asta, la intrunirile sefilor de stat din Europa?
De iesit, Elena Udrea ar iesi fara probleme, daca-i avem in vedere tupeul de parasutista, dar cum ar arata Romania la acele intruniri? Chiar este Romania atat de troglodit inculta, cum este Elena Udrea?!
P.S. Ma iertati dar, revenind la mitologie, personajul Traian Basescu mie mi-l evoca mai putin pe Ulise, cat pe un ciclop beat.
hehhehe… S-au dus vremurile când Lili Crăciun de Schengen îl ridica în slăvi pe Traian Băsescu pe politicstand.com… Dânsa și cu d-na Angela Tocilă….Cel puțin ultima persoană a rămas fidelă marinarului …D-voastră însă nu prea..
hai, citiți tot ce am scris pe politictsand și veți vedea că l-am lăudat când era de lăudat și l-am criticat când era de criticat. Vă aduceți cumva aminte de ”Miștourile de la vârful statului”? Vă pot da și alte exemple.
De ce n-ați mai scris pe politicstand?
Din cauză că nu l-am lăudat întotdeauna 😀
Că de talent nu duceți lipsă..
:)) :)) :))) Sunteți o dizidentă ?? ???
Nu. Sunt doar un om cu principii de dreapta. Când am fost invitată să scriu acolo mi s-a spus că platforma este de dreapta iar eu nu am înțeles că asta = Băsescu. În plus, chiar înainte de a accepta, am spus că eu voi critica și dreapta dacă merită și mi s-a spus că am această libertate. Supărarea a început în momentul în care m-am poziționat clar contra exploatării aurului – chiar mergând pe stradă. Mă rog, asta este tot, eu am greșit când am crezut că este o platformă de dreapta și că am libertatea să scriu orice. Naivitate.
Păi care e legătura dintre Roșia Montană cu politicstand.com? ?
Habar n-am. În acea perioadă am scris o serie de articole pe blogul personal – acesta – despre susținerea tinerilor din stradă și participarea mea efectivă la manifestații. Și – după două trei articole – am primit un mail că colaborarea s-a încheiat întrucât nu mai mergem pe același drum. Eu am făcut legătura cu acele articole. 🙂 Cine știe?
E ciudat.. Îmi pare rău..Chiar v-am simțit lipsa uneori..chiar dacă n-am împărtășit aceleași idei politice..
🙂 Nu trebuie să fim toți uniformi în gândire. Ar fi plictisitor. Și s-ar numi dictatură.
Ca în China :)) Oricum n–aș fi crezut că o să vă ,,despărțiți’ de D-na Tocilă ? Mai citiți politicstand.com?
Rar.
și*
Și nu vi se pare că s-a schimbat ?
mult.
🙂 Noapte bună
Noapte bună!
Felicitari!: http://www.cotidianul.ro/corabie-in-deriva-247219/
mulțumesc, Tibi, am văzut. 🙂
Revenind la articol , eu spun că v-ați grăbit când ați criticat-o pe Udrea..Deoarece în turul 2 Johannis care este favoritul d-voastră la alegerile prezidențiale din acest an din ce am citit și eu pe aici , va fi nevoit să ceară sprijinul Elenei Udrea…….Și uite așa din nou politica asta perversă ne mai trage o palmă…
dacă va face asta, îl voi critica și pe saș
Deja a declarat la tvr 1 că el crede că va fi susținut de Băsescu.. Ceea ce din punct de vedere electoral mi se pare o gafă ..