O îndoială ținută în suflet zece ani


lilicutaSărmana doamna Darie. Era așa micuță și fragilă, cu un pic de cocoașă dar cu un suflet mai mare ca infinitul. Blândă, bună la suflet, orele ei treceau fără să ne fie frică că e zbir, că ne va pedepsi pentru că nu am învățat. Era unul din profesorii mei preferați. Numai că ne preda ”Pedagogia” care era cel mai gros manual pe care îl văzusem vreodată. Uriaș, abia îl puteam căra în brațe, cu pagini nesfârșite. Și pentru că eram eleve la Liceul pedagogic – viitoare învățătoare – , aveam teză la Pedagogie. Mie personal mi se părea că bate apa în piuă. Aș fi redus tonele de polologhie la câteva idei și aș fi subțiat considerabil cartea. Din păcate, eram doar o puștoaică și nu decideam eu. Dar puteam să o trag pe sfoară, nu-i așa?

Stăteam în bancă cu Doina, coleguța mea dragă, de care nu m-am despărțit cinci ani de zile (fix ”În rândul patru, banca de la geam”), spre disperarea dirigintei care avea și ea un fix. În fiecare an schimba fetele în altă bancă, le amesteca unele cu altele. Cică să socializăm. Numai că eu și Doina, amândouă selecționate în echipa de handbal a Școlii sportive – în fapt toate de la liceul nostru – , socializam oricum pentru că eram vorbărețe și nebunatice, dar nu voiam să ne despărțim. Așa că au urmat plânsete, împotriviri, scandal, enervări de ambele părți. Până la urmă am câștigat, diriga cea aspră a cedat. Restul făceau rocada, noi două stăteam pe loc, în rândul patru, banca de la geam (”Bine, hai!, admitem pentru că sunteți ambele sportive.”, ne spunea în fiecare an, când ne vedea pe amândouă așezate deja în banca cu pricina). Ne potriveam perfect, eu eram bună la limba franceză – în generală profesorul visa pentru mine un liceu de profil iar apoi să mă fac stewardesă, Doina la rusă – o studiase serios în generală. Ea a avut tot liceul un coșmar cu franceza, eu, aventuri cu rusa, dar asta va fi cu siguranță o altă poveste.

Să revenim așadar la biata doamnă Darie, căreia i-am scos câteva fire de păr alb. Cum eram amândouă cam la același nivel de istețime și grad de educație, ne-am hotărât să subțiem cartea uriașă de pedagogie. Așa că atunci când finuța doamnă Darie ne anunța extemporal sau venea teza, împărțeam pur și simpu materia în două, jumătate o învățam eu, jumătate o învăța Doina. Ehei, și cum stăteam în rândul patru, precum v-am spus, până când doamna noastră profesoară ajungea la noi cu plimbatul, mergând greoi din cauza handicapului, noi scriam vorbind. Simplu, nu? Dacă pica subiectul din jumătatea mea, vorbeam eu, dacă pica din jumătatea Doinei, era rândul ei să scrie cu voce. Toate mergeau minunat, noi eram mai libere decât restul colegelor în preajma tezei, îngurgitam doar jumătate de materie.

În principiu, pentru că mai știam ceva de pe la ore, auzeam ce vorbește cealaltă și schimbam frazarea. De obicei. Nu și la acea teză. Habar n-am dacă subiectele din teza cu bucluc au fost din jumătatea mea sau din a Doinei, care a vorbit scriind și care a uitat să schimbe frazarea. Poate am fost eu vinovata, poate a fost Doina, cine mai știe? Cert este că din lene n-am mai schimbat nimic și cele două teze identice au ajuns pe masa de corectat a doamnei Darie. Și, cum eram bunicele ambele la limba română și gramatică, și semnele de ortografie și punctuație erau fix la fel, nu numai propozițiile și frazele. Noi eram liniștite, făcusem două teze pe cinste, iar ne aștepta un 9 sau un 10. Nici măcar nu ne-am adus aminte că am făcut prostia să scriem, din prea multă lehamite, după dictarea celeilalte, fără să schimbă nici un cuvânt, d-apoi să ne batem capul cu spaime că ne-ar putea prinde cineva. Doar o făcusem de multe ori pe la extemporale și alte teze de pedagogie, ce mama dracului! Culmea că numai la pedagogie am făcut trebușoara asta, nu ne-am gândit să ne extindem bussines-ul.  

Și iată că a sosit ziua când draga doamna Darie ne-a adus tezele. Emoții? Nu, nici vorbă, făcusem două teze minunate. Numai că în loc să ne spună numele și notele, cui îi era obiceiul, profesoara a ales două fete și le-a scos în fața clasei.

– Tu iei această teză și tu pe cealaltă. Fiecare citește câte o propoziție și se oprește, apoi o citește cealaltă. Hai, începeți!, se încruntase buna noastră profesoară.

– Hait, Doina, am dat de dracu’, sunt ale noastre, i-am șoptit încet colegei de bancă, care se schimbase și ea la culoare, semn că nu era singura care ghicise dezastrul.

– Șșșșt, taci că ne aude, Doina m-a oprit căci spre noi se îndreptau privirile ucigător de ironice ale micuței profesoare care se urcase pe postamentul ce înconjura catedra spre a ne observa mai bine.

Fetele au început să citească, una o frază dintr-o teză, alta o frază din a doua teză. Clasa amuțise, știau ele fetele ceva despre ”metoda” noastră pedagogică dar nu erau prea sigure cum făceam. În liniștea de mormânt care se lăsase peste cele 33 de gureșe, se auzea la indigo același lucru. O frază dintr-o teză, aceeași frază din a doua teză.

Din bancă, noi două, cu obrajii în flăcări, făcându-ne mici, din ce în ce mai mici, cu dorința sinceră să ne dezintegrăm undeva în univers, auzeam, cu obrajii în flăcări, două voci rostind cu glas monoton:

– Galenus şi Hypocrates au observat că există patru temperamente de bază și au încercat să le explice, stabilind clasificarea lor în: coleric, sangvin, flegmatic melancolic.

Prima voce se oprea și a doua continua, zgârâindu-ne creierul:

– Galenus şi Hypocrates au observat că există patru temperamente de bază și au încercat să le explice, stabilind clasificarea lor în: coleric, sangvin, flegmatic melancolic.

Lecturarea a continuat o vreme cu privirile profei, ațintite asupra noastră care ne dădeau fiori reci, până când doamna Darie a considerat că este suficient. Quod erat demonstrandum.

– Vasilica, ești una din elevele mele preferate, nu m-aș fi așteptat să copii. Vreau să fii cinstită și să îmi spui, cine de la cine a copiat.

– Niciuna, i-am răspuns, ridicându-mă în picioare și uitându-mă dârz în ochii ei. Mă enerva la culme să mă strige cineva ”Vasilica”, de când mă născusem toată lumea îmi spunea Lili dar atunci mi s-a părut că îl pronunță dojenitor, cu supărare.

– Te rog, nu mă prosti!

– N-am copiat, noi învățăm împreună, de aia sunt tezele la fel, am continuat minciuna.

În fond ce era să spun? Ce conta cine copiase de data asta, în alte ocazii se întâmplase invers.

– Doina, și tu ești o elevă bună și cuminte, nu te lua de încăpățânata de Crăciun, spune tu adevărul și nu te voi pedepsi.

– Învățăm împreună, acesta este adevărul, țâșnind în picioare, roșie la față ca un trandafir, Doina a susținut minciuna din același raționament pe care îl făcusem și eu.

Interogatoriul a continuat o bună bucată de vreme fără ca nici una dintre noi să cedeze, repetam ca papagalul că învățăm împreună, ne ascultăm una pe alta și de asta tezele sunt la fel dar n-am vrut să recunoaștem nici moarte că am copiat.

– Ce să fac eu cu voi, fetelor? Acesta este un caz clar de copiere, nu mă prostiți. Am pus doi ambelor teze doi deși ele sunt de 9,5. Dar vreau să știu cine de la cine a copiat. Mă deranjează încăpățânarea voastră de a nu recunoaște. Voi ce spuneți, cum ați proceda?, profa a cerut sfatul colegelor care nu respirau de când se declanșase nebunia. Liceul era renumit pentru exmatriculări, vedeam în ochii lor spaima pedepsei extreme care ne putea aștepta după așa o trăznaie.

– Doamnă profesoară, dacă nici una nu recunoaște și ambele susțin că fiecare și-a făcut teza fără ajutorul celeilalte, eu zic să le dați azi, acum, o altă teză și vom fi cu ochii pe ele. E ultima oră, putem sta toată clasa peste program ca să aibă o oră la dispoziție. Doar așa ne vom da seama dacă mint sau nu, Senorica se ridicase în picioare argumentând și i-am mulțumit în gând pentru asta.

Opinia șefei noastre de clasă a părut logică doamnei Darie. ”Uff, pentru moment eram salvate”, am gândit ușurată. Mai departe, fie ce-o fi, ceva ne vom aminti noi de la ore. Cum toate fetele au fost de acord cu propunerea Senoricăi, sărind în sprijinul propunerii, doamna Darie, o bunătate de femeie căreia încă nu-i venea să creadă că am fi putut copia, a fost de acord. Ne-a mutat pe amândouă în prima bancă, pe rânduri diferite, fără nimeni în spatele nostru. A controlat în bancă să nu fie nici o carte, ne-a controlat în buzunare, ne-a dat caietele de teză înapoi și ne-a comunicat sec.

– Am să vă dau și subiecte diferite, ca să fiu sigură că ați spus adevărul, tonul îi era victorios, făcându-mă să spun aproape cu glas tare: ”Na, drace, dacă ne nimerește fiecăreia subiect din jumătatea celeilalte, o băgăm pe mânecă”.

Din fericire, am avut noroc, am primit subiecte care ne-au dus zâmbetul stins înapoi pe buze. Eu din jumătatea mea, Doina din jumătatea ei. Îmi făceam cruce cu limba de așa noroc și promiteam cerului că nu voi mai copia niciodată în viața mea. Emoționate, cu mâinile transpirate, ne-am apucat de scris, cu cerberul între noi, urmărindu-ne cu ochi de vultur. ”Ehei, știm subiectele, îmi venea să îi strig. Tura asta Fortuna e cu noi”.

Tezele au fost corectate pe loc și doamna Darie a făcut ochii mari.

– Ambele teze sunt de nota 8. Pot să înțeleg că nota e mai mică din cauza stresului la care v-am supus. Mda, n-am ce să vă fac. Totuși. întrucât nu sunt convinsă că în primele teze nu ați copiat, deși nu știu cum, prin ce metodă, o să vă pun nota din cea de a doua teză, care e mai mică.

Ați văzut pe cineva înviind într-o secundă după ce a crezut că e mort? Eu da, uitându-mă la Doina. Probabil și ea a avut același sentiment, uitându-se la mine. Scăpasem. Nu-mi venea să cred. Nu nota doi mă îngrijora, aveam destui de 10 în oral ca să nu rămân corigentă dar toată profesorimea știa cât de aspru este domnul Crăciun. Dacă ajungea la urechile lui că fiică-sa a copiat, nu mă scăpa nici Isus Cristos de mama de bătaie care mi-ar fi înroșit fundul pentru multă vreme. La exmatriculare nu m-am gândit, era prea bună doamna Darie ca să treacă la pedeapse extremă.

Profesoara noastră n-a fost niciodată pe deplin mulțumită de modul în care s-a sfârșit aventura, o umbră de îndoială i-a rămas înfiptă în creier. Bun pedagog însă, a ascuns îndoiala de noi și, , până la sfârșitul liceului, nu ne-a tratat niciodată în mod diferit. Am aflat de îndoială mult mai târziu când, la întâlnirea de zece ani de la terminarea liceului, încântată că terminasem facultatea de filosofie și luasem deja examenul de admitere la drept, m-a îmbrățișat ridicându-se pe vârfuri și mi-a șoptit:

– Acum nu mai poți păți nimic. Poți să fii cinstită și să îmi spui, cum naiba ați copiat tu și Doina și apoi ați făcut alte două teze bune?

Anunțuri


Categorii:Povestiri din viața reală

Etichete:, , ,

5 răspunsuri

  1. :)) Eu si colega mea, Mihaela, in treapta a doua, am facut pur si simplu schimb de materii. Ea dadea la Poli, asa ca a luat fizica si geometria-trigonometria, de care eu n-aveam nevoie la ASE, iar eu am luat economia si greografia. Pentru profu’ de fizica era o enigma. Luasem treapta cu 10 la fizica (deh, liceu real) si cand ma scotea la tabla eram lemn. Dar, ce minune, faceam extemporale si teze aproape perfecte. Asa ca o medie de 8 era mereu asigurata. Ce sa copiezi? Timp era destul, faceai 2 teze. Una cu scrisul tau (drept, al meu) si una cu scrisul inclinat spre dreapta, care semana leit cu al Mihaelei. De la prima la ultima litera. :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: