A plecat într-un 6 septembrie, deschizându-și drumul spre stele din marea de la Eforie. Ne-a lăsat cu inimile zdrobite, dorind să ne amintim de el așa cum era la 18 ani.

Ne-au rămas de la el versuri, picturi – unele, neterminate, și azi pe șevalet – și frânturi de melodii pe care le compunea. O melodie, însă, una singură a rămas întreagă. Sau e singura pe care am reușit să o recuperăm.

Opt ani de zile n-am putut să mă apropii de mare. Am urât-o, am vrut să dispară, învinovățind-o pentru tot. Apoi mi-am dat seama că nu voi putea trece niciodată mai departe dacă fug, așa că din 2013 am revenit. Pentru prima dată de atunci. Și nu știu cum, într-un mod inexplicabil, m-am simțit foarte aproape de el. Nu-i ușor să mă uit la ea, mai ales când e furioasă, dar e necesar. Știu că el a iubit-o și pentru el am să o iubesc și eu din nou. Chiar dacă doare.

În timp ce voi sta pe mal privind în zare  în clipa când a început și s-a sfârșit totul, voi închide ochii sperând să apară în fața mea  fericit, așa cum era în acel blestemat șase septembrie. Iar poezia și muzica lui au să mă însoțească:

Aberație târzie

(Compusă de Vlad)

Dar văd totul ca prin vis:

O ceață neagră m-apasă,

Și-ntr-un al meu compromis,

Mă ucide, iar mă lasă…

Dar văd totul ca prin ceață:

Un vis negru mă adoarme,

Și-ntr-ai ochilor albeață,

Ea din iriși roua-mi soarbe…

Dar văd totul ca prin moarte:

Neagră ceață, negru vis,

Orice dar cade-n abis,

Răsucindu-se aparte…

Deschizând link-ul de mai jos vei auzi o melodie pe fondul unor imagini care reprezintă momente din viața lui, copilul meu rătăcit printre stele.

Muzica, versurile, vocea, chitara, toate  îi aparțin.

Baladă ciudată

http://www.youtube.com/watch?v=R_AZA064AIE&feature=youtu.be

Categorii:Scrisori către îngerul meu