De unde au atâta aroganță?


Astăzi l-am urmărit pe Adrian Năstase la ieșirea lui din închisoare. Nu-mi vine să cred cât de calm și arogant era, parcă ieșea de pe poarta palatului Victoria nu a penitenciarului. Nu înțeleg!, nu i-a înfrânt orgoliul nici pușcăria. Ce fel de sânge de șarpe îi curge prin vene?

Și, uitându-mă siderată la el, mi-am adus aminte cum am tremurat eu ca o frunză la un sfârșit de săptămână cu toate că citesc fiecare act pe care îl semnez, literă cu literă, și studiez actele din spate din scoarță în scoarță, cu maximă atenție.

Acum câțiva ani, pe la ora prânzului, într-o vineri, a apărut poștașul la birou și mi-a adus o citație prin care eram chemată la Curtea de Apel în data de… pentru o o plângere împotriva Ordonanței Procurorului de neîncepere a urmăririi penale. Aveam calitatea de învinuit. Am înebunit, ce plângere?, ce ordonanță?, ce învinuit ?, nu fusesem chemată niciodată la procuror să mă interogheze pentru nici un act notarial și nici ca persoană fizică, nu-mi fusese niciodată comunicată vreo ordonanță. Nu făcusem nimic ilegal! Am sunat la un amic avocat (Daniel, mulțumesc!) plângând în hohote și l-am rugat să trimită pe cineva la Curte, să verifice dosarul, să vadă despre ce este vorba. Numai că era târziu, abia luni se mai putea studia dosarul la arhivă.

Și eu până luni ce să fac? Tremuram din toate încheieturile, mi-am închipuit că se pot întâmpla cele mai aberante chestii. Dar cel mai tare mă speria că ar putea circula vreun act fals pe piață, cu semnătura mea. Văzând în ce hal sunt, secretarele mele au propus să venim sâmbătă la birou, chiar și duminică dacă nu terminam, și să verificăm toată arhiva ca să vedem ce acte i-am făcut domnului YX, poate ne prindem despre ce putea fi vorba în dosarul de la Curtea de Apel. Sâmbătă am dărâmat toată arhiva, am luat toate registrele, act cu act și nu am găsit nici o urmă că domnul YX ar fi fost vreodată clientul biroului nostru. Gata, eram sigură, cineva îmi falsificase semnătura, ștampila și sigiliul și făcuse unul sau mai multe acte false. ”Altceva nu putea fi”, mă gândeam, deși tot nu înțelegeam de ce nu fusesem chemată la interogatoriu la Parchet.

Până luni după amiază, când amicul meu avocat m-a sunat, am crezut că îmi pierd mințile. Am țesut zeci de ipoteze, mi-am imaginat interogatorii, mă vădeam deja în pușcărie pe care urma să o fac degeaba. Dacă nu mă credea nimeni că sunt nevinovată? Numai gândul că sunt învinuită într-un dosar penal mă făcea să mă urc pe pereți, deși știam, nu făcusem niciodată ceva ilegal. Pentru mine însă, organele de cercetare penală, dosarele penale, tot ce ținea de penal aveau iz de pușcărie de pe vremuri, în care puteai ajunge nevinovat.

Când m-a sunat amicul meu avocat, eu tremuram ca frunza în timp ce de la capătul celălalt al firului, Daniel se strica de râs.

– Dani, zi, despre ce este vorba? Nu mai râde, te rog!

– Băi, tu te sperii și de o muscă.

– Hai, măi, te rog, nu mai lungi!

– Bine, ha!, ha!, ha!, nu te mai speria degeaba, e o prostie.

Și printre hohote de râs am aflat. YX era copropietar cu încă trei frați pe o bucată de teren, fiecare în cotă de ¼, bun dobândit de la părinți prin moștenire. El, împreună cu încă doi frați, vânduseră ¾ din teren unui anume Z, la un notar din București. Cel de-al patrulea frate refuzase să vândă. Câteva luni mai târziu cumpărătorul l-a convins și pe acesta să vândă (oferindu-i un preț mai mare) și vânzarea pentru această cotă de ¼ se făcuse la mine la birou. Ei, asta era fapta mea penală, ”de ce la mine prețul vânzării pe metru pătrat era mai mare decât primiseră ei la notarul care făcuse contractul pentru celelalte cote”.

YX, cu ”ajutorul” unui avocat ”amabil” care îl fraierise că acesta este un motiv pentru deschiderea unui dosar penal, îmi făcuse mie sesizare penală pentru că, spuneau, ”prin mijloace dolosive și frauduloase” fratele lor câștigase la vânzare mai mult decât luaseră ei cu câteva luni mai devreme. De aceea nici nu mă chemase procurorul, ce naiba să mă întrebe când fiecare putea vinde la ce preț voia? Dăduse ordonanța de neîncepere și nici măcar nu mi-o comunicase. Numai că omul nostru, sfătuit de același avocat care îl tapa de bani, făcuse plângere la Curtea de Apel. Nu vă mai spun că, ulterior, au atacat și sentința Curții de Apel la Înalta Curte, secția penală. Am fost pe listă acolo, putea să mă vadă toată lumea, cine m-ar fi crezut că în dosar era o prostie? Am suferit ca un câine când m-am văzut pe listă, în calitate de ”învinuit”.

Tipul acesta de procese, în care nici măcar nu sunt vinovată, pe mine mă omoară, mă lasă fără puteri. Dar dacă aș fi fost vinovată? Cum m-aș fi comportat? Cu siguranță mi-ar fi stat inima. De aia zic, ce sânge le curge ăstora prin vene, fraților, de sunt atât de aroganți chiar la ieșirea din pușcărie?

Anunțuri


Categorii:Povestiri din viața reală

Etichete:, ,

2 răspunsuri

  1. Intr-un stat de drept,cand nu te stii vinovat,ar trebui sa intri in instanta ca intr-o cofetarie sau policlinica.Acea frica pe care a-ti avut-o e rodul „democratiei originale” care nu a disparut odata cu Iliescu.Cand aud ca Ro.e stat de drept,ma intre Drept Penal sau Civil ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: