Pe marinar l-a îngenunchiat o sirenă


Trident

(Foto de aici)

Nu știu ce-au în cap domnii care se țin a fi de dreapta. Aș putea să fac presupuneri cu șanse mici să se adeverească pentru că se sucesc și se răsucesc de atâtea ori că nici Mafalda nu le-ar mai pricepe intențiile. Cert este că toate ingredientele dreptei care se amestecă, se separă și apoi din nou se amestecă, duc spre o singură concluzie: nimeni, dar absolut nimeni n-are voie să aibă mai mare popularitate decât Poseidon. Nimeni dar absolut nimeni nu are voie să unească dreapta, în afara lui Zeus. Iar dacă totuși unii ridică nasul din pământ, fie primesc o scatoalcă direct de la el, fie de la sirena blondă. Iar printre cei doi, mai editează câte o frază fata lu’ tata, la început de laudă a blondei, în ultima vreme de critică.

Da, nu neg faptul că Poseidon are meritul de a fi dat semnalul Justiției că poate fi independentă fără frică, indiferent dacă în fața ei se află țăranul Gheorghe sau miliardarul Costică. Că Justiția a avut sau nu curajul, este o altă chestiune, ține de demnitatea sau servilismul fiecărui magistrat în parte. În ultima vreme însă pare că Poseidon nu mai este marinarul care va aduce întreg vaporul la țărm. Are alura unui căpitan de vas care aruncă peste bord, rând pe rând, orice matelot doar ca să nu eșueze el.

Și-a stabilit o singură excepție, sirena la ușa căreia toți trebuie să facă temenele, tocmai spre a nu fi aruncați peste bord. Nu l-au înfrânt nici furtunile, nici avariile la motorul vaporului, nici vremea aspră. L-a îngenunchiat o sirenă, cântându-i la ureche șoapte care i-au adormit simțurile, fără să realizeze că fiecare sunet îl văduvea de puteri. Și din momentul acela, nimeni n-a mai fost bun, nimeni n-a mai fost cinstit, nici unul nu avea calitățile necesare să îi ia locul la cârmă. Numai ea, sirena, o putea face. Restul? Puteau fi cel mult paji ai acesteia, dacă grațioasa accepta. Dacă nu, marinarul căpitan arunca ocări asupra lor iar într-un final, îi lepăda fără milă peste bord.

Mateloți ocărâți de Poseidon, cândva de partea sau împotriva lui:

– ”Victor Ponta nu poate să-şi asume responsabilitatea în momente critice. Ponta e mincinos”

– „Decenţa ar trebui să vă spună că un bărbat care are trei femei în casă le respectă. Un bărbat căruia nu i s-a întâmplat niciun incident dramatic în care să-şi lase soţia singură să ajungă în situaţii dificile”. „Cum poti să mai optezi pentru unul ca el, după ce încearcă să ne prostească, că aşa e bine, cum au votat ieri în Parlament? S-a decredibilizat în ultimele două zile, s-a făcut pulbere”.

– ”: Poate aveți acum explicația de ce nu-l susțin. El a negociat cu toată lumea în Parlament cum să arate Codul de procedură penală. Iar când am înțeles acest lucru, mi-am dat seama că nu a fost un ministru al Justiției corect”,

– „Pentru ca n-a avut curaj sa lovească direct in mine, că știe ca nu da bine la un anumit electorat, s-a răcorit lovind într-o femeie, ca un adevărat barbat. Atâta poate!”

– „Eu zic că are şanse să câştige …, cu condiţia să aibă toată dreapta susţinându-l”, (n.a. – nu vă lăsați impresionați, ”toată” se referă la partidul sirenei. Cum condiția nu este îndeplinită, sirena susținându-se numai pe sine…)
– „MMi nu a luat nici o atitudine publică atunci când şefii PDL ai celor două camere au semnat modificările la Codul Penal”.  „A fost necinstită față de mine”.. „Știa că nu pot, știa că trebuie să cedez undeva. A preferat o soluție demagogică știind că nu pot să-l numesc și pe Morar și să pot menține un om vertical la DNA”.

În schimb… când vine vorba despre sirenă…

„A fost singura care a avut curaj să se bată cu bărbaţi. Am văzut-o că nu vrea să rămână dependentă de bărbaţi şi asta îmi place. Toate celelalte femei aşteaptă să fie puse pe liste, să fie acceptate, deşi muncesc enorm. Femeia asta a avut curaj să se bată …pentru preşedinţia PDL şi are curaj să se bată cu VVP”

Anunțuri


Categorii:Politica în cuvinte

3 răspunsuri

  1. Nu cred ca este problema lui Poseidon cat este problema sirenei.

  2. Știu eu? Ajungea sirena să se viseze regină dacă n-o susținea Poseidon?

  3. Pentru mine este incredibil cum oameni destepti, cu multa scoala si carte, cu experienta profesionala si de viata, au crezut in Basescu, mai ales in ultimii cinci ani. Incredibil sa n-ai un pic de fler, sa-ti dea omul asta atatea lovituri, dezamagiri, inconsecvente si totusi sa mai crezi in el si sa-l sustii. Ce-a facut Basescu ? Justitia ? De cand, cum ? Ca sa-si elimine adversarii sau pentru ca i-a impus UE, n-are Basescu nicio treaba cu justitia independenta, daca era asa, ridica tzepele din 2004, dar nu l-a interesat. Cum v-a putut pacali asemenea dubios, ipocrit, mincinos si slab in fata celei mai nesuferite muieri, o pitzipoanca ? Chiar isi merita soarta poporul asta. Si aia prosti si saracu cu Ponta, si aia despti, clasa de mijloc, intelectualii cu Basescu. Antonescu a fost cah, n-avea bube, n-avea furaciuni, n-avea amante, n-avea vile, n-avea dosare, nu era comunist, nu era securist, n-a stat cu Becali in carciumi, nu dansa cu tigancile in genunchi; Johannis iar e cah, Predoiu nici el nu e bun… astia sunt prea spalati pentru natia asta de hoti, puturosi, manelisti, nespalati, betivani, curvari. Mi-e sila.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: