De ce nu mă mai iubești ca pe vremuri?


DSC00339Supărată că nu-mi mai aduce flori ca atunci cînd eram prieteni, le-am confecționat din cartonul rămas de la cutia în care fusese ambalat frigiderul. Trei la număr. Uriașe. Efort, nu glumă! Cutia era la subsol, într-o boxă insalubră iar operațiunea ”Flori pentru iubita mea” s-a desfășurat în semiîntuneric. Cu o foarfecă care nu voia să taie, mi-am zdrelit degetele încercând să croiesc sub formă de floare cartonul gros. Nu se lăsa maltratat nici de-al naibii.

Icnind, înjurînd pe ici pe colo, am reușit. Erau acolo, lîngă mine, gata să-l convingă că măritatul nu înseamnă uciderea romantismului. Arătau ca dracu’! Nici o petală nu avea forma unei petale și nici un simț artistic care să îți taie răsuflarea. Multă îngăduință îți trebuia ca să-ți imaginezi că hidoșeniile reprezentau floricele drăgălașe.

Le-am colorat în roșu cu o cariocă (deh, iubire), le-am înfipt o coadă de sîrmă, tot de prin boxa  – unde găseai de toate, amestecate de-a valma  – și gata opera de artă. Desăvîrșită. Cozile au fost frumos legate cu o hîrtie creponată albă pe care, cu aceeași culoare roșie, m-am chinuit să scriu, ”Iubito, n-am să mai uit”. Apoi, mulțumită, le-am așezat în vaza din sufragerie.

Și m-am pus pe așteptat. De cîte ori intra domnul în sufragerie, țup și eu. Mă furișam în spatele lui, căutînd de lucru prin bibliotecă sau pe balcon. Cu coada ochiului îl urmăream. ”Acum, e imposibil să nu vadă. Acum!”. Îmi imaginam mutra mirată, hohotele de rîs, scuzele și buchetul imens, real, pe care avea să-l ascundă a doua zi.

Numai că mi s-au lungit urechile de așteptare. Cărțile străluceau, fără fir de praf, de cîte ori le ștersesem. ‘Mnealui  trecea pe lîngă vază, dacă avea treabă la masă o muta mai încolo, dar nici vorbă să vadă minunatele. Zile, săptămîni, nimic, nici o reacție. Începusem să uit să-l urmăresc de fiecare dată. Pînă cînd, obosită, m-am lăsat păgubașă.

Într-o zi, m-a sunat. Urma să sosească în două, maxim trei ore acasă, însoțit de director, cu care avea ceva de discutat. Mă ruga să fac de mîncare; veneau flămînzi. ”Ceva simplu, dragă. Ca în familie: o ciorbă și ceva ușor la felul doi”, indica, ca și cum era o bagatelă. În două ore?, mă întrebam, alergînd de colo-colo ca o nebună.

M-am transformat de urgență în Samantha. Mai întîi am băgat la cuptor o cremă de zahăr ars, cel mai simplu desert care nu-mi mînca din timp. În vreme ce se cocea crema am făcut, la foc automat, o ciorbă de perișoare și o friptură din pulpe de pui la tigaie, cu piure și salată. Noroc că de dimineață scosesem de la congelat niște carne tocată, cu gînd să fac pîrjoale. Cît despre blestematele de pulpe înghețate, le-am rezolvat în apă clocotită; erau mai mult fierte decît prăjite. Uh, cînd m-am uitat la ceas, am înlemnit. Timpul expirase. Din clipă în clipă urmau să sune. Însă măcar eram mulțumită, nu mă făceam de rîs. Doar nu avusesem vreme să așez farfuriile și tacîmurile.

– Săru-mîna, doamnă. Sper că nu v-am deranjat.

Musafirul era un tip în vîrstă, cu părul grizonat, înalt și sever; impunea respect numai prin ținută.

– Nu, doamne ferește, suntem bucuroși de musafiri, poftiți, poftiți!.

I-am invitat pe amîndoi în sufragerie, rugându-mi partenerul să așeze el tacîmurile, puse pe un colț. Eu voiam să pregătesc ciorba, să o pun într-un  castron pe care-l denumeam pompos supieră.

Nici n-am apucat să ajung în bucătărie, cînd l-am auzit hăhăind pe scorțos.

–  Ha, mhaaahaha, ha, ha, ha!

–  Ce s-a întîmplat? ‘Mnealui nu înțelegea.

–  Domle, ai o nevastă… Ai grijă! Tu ai văzut vaza? Și ce scrie?

– Vaza?

Mă făcusem mică-mică, înghesuindu-mă pe un scaun. Doream să mă înghită pămîntul. Fix în mijloc tronau panaramele de carton și inscripția care înroșea hîrtia creponată. Uitasem.

Anunțuri


Categorii:Povestiri din viața reală

Etichete:, ,

9 răspunsuri

  1. E buna! (Ca veni vorba de flori, tu -am vazut ca-ti place sa pescuiesti- strici nada pentru pestele deja prins?)

  2. Bună întrebare, Memoria nu reține nici o floare, așa că cel mai probabil, nu,

  3. P.S. Iar altădată, pentru că mă săturasem de un balcon în care erau mii de ciuveie aruncate în dezordine, scule, etc, am pus, dincolo de ușă, o sârmă agățată de tocul ușii în două cuie. Pe sârmă am agățat o pancartă uriașă de carton pe care am scris: ”Atenție să nu vă rupeți picioarele. Balcon în veșnică renovare”. Dădea sârma la o parte, lua ce avea de luat de pe balcon și punea sârma la loc. Atât. :)))

  4. Vai,Lili,ce-ai mal avut de tras si tu….ai fost puternica¡ ñu cred ca stim cat putem duce ¡numai dupa ce trece timpul si privim in urma,ne dam seama

  5. M-am si amuzat dar am simtit si gustul amar al indeferentei care ustura ,ustura ,pana roade tot mai adanc in rana.Ei dar tu macar ti-ai dat silinta .Nu poti zice ca n-ai incercat.

  6. Eu primesc flori in ghiveci de la sotul meu dar doar la ocazii speciale, sa ne-ntelegem. Nu stiu cum fac, dar mai mereu reusesc sa le omor sau sa le imbolnavesc. Sunt paguba la casa omului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: