De ce nu mă mai iubești ca pe vremuri?


DSC00339Supărată că nu-mi mai aduce flori ca pe vremea când eram doar prieteni, am confecționat trei flori uriașe din cartonul rămas de la cutia în care fusese cândva ambalat frigiderul. Efort, nu glumă! Cutia era la subsolul blocului, într-o boxă insalubră iar operațiunea ”Flori pentru iubita mea” s-a desfășurat în semiîntuneric. Cu o foarfecă ce nu voia să taie, mi-am zdrelit degetele încercând să croiesc  sub formă de floare cartonul gros, care nu se lăsa maltratat.

Icnind din piept, înjurând pe ici pe colo, până la urmă am reușit. Florile erau acolo, lângă mine, gata să-l convingă că măritatul nu înseamnă neapărat și uciderea romantismului. Arătau ca dracu’, nici o petală nu era perfectă și departe de a avea o formă artistică care să te lase cu gura căscată. Era nevoie să te uiți bine de tot la ele, multă îngăduință și nici un strop de critică pentru ca să-ți imaginezi că hidoșeniile reprezintă niște floricele drăgălașe.

Le-am colorat frumos în roșu cu o cariocă (deh, să semnifice iubire), le-am înfipt o coadă de sârmă, aflată tot prin boxa  – unde găseai de toate, amestecate de-a valma  – și, gata, opera de artă mă privea. Desăvârșită, ce mai! Cozile au fost frumos legate cu o hârtie creponată albă pe care, cu aceeași culoare roșie, m-am chinuit să scriu, ”Iubito, n-am să mai uit că îți plac florile”. Apoi, mulțumită, le-am așezat fain în vaza din sufragerie.

Și m-am pus, soro, pe așteptat.. De câte ori intra domnul în sufragerie, mă furișam după el, căutând de lucru prin bibliotecă sau pe balcon. Cu coada ochiului îl urmăream. ”Acum, e imposibil să nu vadă florile. Acum!”. Îmi imaginam mutra lui mirată, hohotele de râs, scuzele pe care avea să mi le ceară și buchetul imens de flori, real de data asta, pe care avea să-l ascundă la spate a doua zi.

Numai că mi s-au lungit urechile de așteptare iar cărțile străluceau, fără să mai aibă nici un fir de praf, de câte ori le ștersesem pentru ca să nu se prindă că-l urmăresc. ‘Mnealui  trecea pe lângă vază, dacă avea treabă chiar la masă muta vaza ceva mai încolo, dar nici vorbă să vază minunatele flori de culoare sângerie. Zile, săptămâni, nici o reacție. Începusem să uit să-l mai urmăresc. Până când, obosită de nepăsarea lui, m-am lăsat definitiv păgubașă.

Într-o zi, m-a sunat de la birou. Urma să sosească în două, maxim trei ore acasă, însoțit de dragul lui director, cu care avea ceva de discutat. Habar n-am de ce nu puteau să vorbească la birou chestiunea arzătoare. Mă ruga să le fac ceva de mâncare; veneau flămânzi, după opt ore de lucru. ”Ceva simplu, dragă. O mâncare fix ca în familie, o ciorbă și ceva ușor la felul doi”, indica iubitul, ca și cum era o bagatelă. ”În două ore?”, întrebam, alergând de colo-colo prin casă, ca o nebună.

Ca o soție iubitoare, m-am transformat de urgență în Samantha. Mai întâi am băgat la cuptor o cremă de zahăr ars, cel mai simplu desert care nu-mi mânca din timpul prețios. În timp ce se cocea crema am făcut la foc automat, în paralel, o ciorbă de perișoare și o friptură din pulpe de pui la tigaie, cu piure și salată. Noroc că de dimineață scosesem de la congelat niște carne tocată, cu gând să fac pârjoale. Cât despre blestematele de pulpe, le-am decongelat în apă clocotită, erau mai mult fierte decât prăjite. Uh, când m-am uitat la ceas mi-am dat seama că timpul expirase. Așteptam din clipă în clipă să sune soneria însă măcar eram gata, nu mă făceam de râs. Doar că nu avusesem vreme să așez și farfuriile, cu tacâmurile aferente, pe masă.

– Săru-mâna, doamnă, sper că nu v-am deranjat foarte tare. Musafirul era un tip în vârstă, cu părul grizonat, înalt și sever, care impunea respect numai prin ținută.

– Nu, doamne ferește, suntem bucuroși de musafiri, poftiți vă rog!, i-am invitat pe amândoi în sufragerie, rugându-mi partenerul să așeze el tacâmurile, puse pe un colț de masă. Eu voiam să mă retrag în bucătărie să pregătesc de servit ciorba, pusă într-un  castron, pe care-l denumeam pompos supieră.

Nici nu am apucat să ajung în bucătărie, când l-am auzit hăhăind pe scorțosul director.

–  Ha, mhaaahaha, ha, ha, ha!

–  Ce s-a întâmplat?, bărbatul meu, aflat în urma lui, nu înțelegea ce îl apucase.

–  Băi, ai o nevastă de nota zece. Ai grijă cu ea! Tu ai văzut vaza? Și ce scrie pe hârtie?

– Vaza?

Mă făcusem mică-mică, înghesuită pe un scaun din bucătărie, dorind să mă înghită pământul. Fix în mijlocul mesei tronau panaramele mele de flori de carton și inscripția ironico-șugubeață, înroșind hârtia creponată.



Categorii:Povestiri din viața reală

Etichete:, ,

7 replies

  1. E buna! (Ca veni vorba de flori, tu -am vazut ca-ti place sa pescuiesti- strici nada pentru pestele deja prins?)

  2. Bună întrebare, Memoria nu reține nici o floare, așa că cel mai probabil, nu,

  3. P.S. Iar altădată, pentru că mă săturasem de un balcon în care erau mii de ciuveie aruncate în dezordine, scule, etc, am pus, dincolo de ușă, o sârmă agățată de tocul ușii în două cuie. Pe sârmă am agățat o pancartă uriașă de carton pe care am scris: ”Atenție să nu vă rupeți picioarele. Balcon în veșnică renovare”. Dădea sârma la o parte, lua ce avea de luat de pe balcon și punea sârma la loc. Atât. :)))

  4. Vai,Lili,ce-ai mal avut de tras si tu….ai fost puternica¡ ñu cred ca stim cat putem duce ¡numai dupa ce trece timpul si privim in urma,ne dam seama

  5. M-am si amuzat dar am simtit si gustul amar al indeferentei care ustura ,ustura ,pana roade tot mai adanc in rana.Ei dar tu macar ti-ai dat silinta .Nu poti zice ca n-ai incercat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

%d blogeri au apreciat asta: