Dacă aș avea cu 10 ani mai puțin aș pleca oricând din România. Fără să mă uit înapoi nici o secundă. Fără să-mi pară rău, fără să sufăr după cârnațul și cozonacul tradițional. Fără să mai citesc vreo știre despre ce se întâmplă aici. Fără să doresc să rămân cetățean al acestei țări. Fără să-mi pese de râu și de ram. De istorie, de strămoși, de tradiții. Să uit că am fost vreodată cetățean al unui stat care mă umilește de la naștere și până la moarte, mă disprețuiește și mă consideră doar un individ plin de obligații nu și de drepturi.

Degeaba ne-am născut în acest colț de rai. Degeaba muncim aici, plătim taxe și sperăm cu fiecare zi care trece o să ne fie mai bine. Niciodată nu o să ne fie mai bine. Pentru că acceptăm să fim umiliți în fiecare clipă a existenței noastre. Pentru că…