O rivalitate becisnică și păguboasă împinge țara pe un tobogan periculos, în contextul unor vâltori internaționale care par să ducă spre război extins. Câtă vreme în capul statului se află un preşedinte care are ambiţia de a fi recunoscut ca şef unic al tot ceea ce mișcă în țară, deși nu acestea îi sunt atribuțiile, iar în fruntea guvernului se găseşte un premier incompetent dar mult prea fudul și sigur pe sine, incapabil de vreun compromis necum să accepte vreo poziţie subalternă și cum textul Constituţiei româneşti a răms la fel de confuz după tentativa eșuată de revizuire, asistăm în continuare neputincioși la o confruntare devenită obositoare, iritantă și chiar inutilă.
La ultima lor întrunire, asupra căreia nu vom insista deoarece a fost întoarsă pe toate fețele de o săptămână încoace, premierul a lăsat să se înțeleagă că pur și simplu nu-i pasă de părerea președintelui – sloganul său cel mai cunoscut fiind AMR-ul prezidențial – iar președintele că nu dă doi bani pe cel pe care chiar el l-a numit prim ministru. Se luptă murdar, cu lovituri calculate, fie prin intermediul nenumăratelor dosare DNA și procese reluate cu noi și noi probe, apărute nitam-nisam taman când acestea se apropie de final, fie prin înscenări sau asocieri din cele mai neașteptate pentru cei care nu urmăresc atent scena politică. Opoziția, atâta câtă este, falsă sau reală, că nimeni nu mai poate să înțeleagă ceva din ceea ce fac și spun liderii ei, și-o trage temeinic cu stângul în dreptul, mai ceva ca un ratangiu care-a băut într-un club toată noaptea de dinaintea meciului. Antonescu lasă să se înțeleagă că-l „face” el pe Johannis și că tot el va fi în cele din urmă mult trâmbițatul candidat unic, neamțul – sprijinit de Blaga – tace și adună oameni în jurul lui, refuzații Predoiu și MRU își negociază viitoare poziții avantajoase iar Udrea tropăie pe margine, cu ștampila PNȚCD-ului în gât, spumegând de furie că n-o bagă nimeni în seamă deși știu cu toții „pe cine” reprezintă dumneaei. Atât de ocupați sunt cu așezatul în carusel pentru învârteala de la toamnă încât niciunul nu a observat, necum să mai și critice spre îndreptare, că între timp Guvernul a spart toate oalele din cămară, dând din gafe în prostie. Singur Băsescu pare să-și frece palmele, bucuros atât de greșelile și stângăciile unora cât și de ale celorlalți. Toate par să-i meargă conform celor mai frumoase vise ale sale: un Guvern incapabil, pe alocuri iresponsabil, care trebuie înlocuit numaidecât și o Opoziție haotică, eșuată în propriile intrigi. Ce context mai bun decât acesta i-ar trebui ca să poată să apară în toamnă și să se impună, „el lider massimo” – eroul unificator, în fruntea PNL-ului și candidat fără rival la funcția de prim ministru? Deja o parte dintre oamenii săi i-au luat-o înainte, de vreme ce tot mai multe filiale PMP se prefac că trădează și trec în corpore la PNL.
America și mare parte a Europei se bat să mute vechiul Zid al Berlinului la granița de est a Ucrainei, situație pe care rușii nu o vor admite indiferent de riscurile la care se expun, inclusiv acela al unui război globalizat. De la conflictul rece, economico-financiar, s-a ajuns la cel cu bombe reale, despre care afirmă cu toții că nu-l doresc. Sigur, nici rușii și nici americanii nu apar pe vreunul dintre fronturi, dar toată lumea îi simte acolo, în spatele combatanților. O serie de iresponsabili, fanatizați și bine plătiți (de către cine?!?), au fost înzestrați cu arme mult prea sofisticate pentru priceperea lor și astfel prăpădul face mii de victime din Peninsula arabă și până dincolo de Caucaz. Conflictul palestiano-israelian s-a reaprins, suniții și alawiții din Siria se omoară cu armament de ultimă generație, gherilele proruse în estul Ucrainei dispun de rachete de război performante. Între timp, toate încercările de pace eșuează, chiar și cele conduse de șefii ONU, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, stabilește cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, comisii peste comisii de anchetă în cazul doborârii avionului malayezian în Ucraina, președintele Statelor Unite, Barrack Obama, îi dă înainte cu sancțiunile și cu amenințările din deget iar englezii, ca să enumărăm doar pe cei mai importanți lideri ai lumii de acum, nu știu ce să mai inventeze ca să iasă din Uniunea Europeană.
Societatea civilă, singura care s-ar putea opune, prizonieră a consumerismului în țările cu nivel de trai de la mediu în sus și prea ocupată cu supraviețuirea în celelalte, nu pare dispusă nici să observe și nici să reacționeze în vreun fel la ceea ce i se întâmplă, atâta vreme cât schimbările nu sunt bruște sau brutale. Or, și indiferența, ca și somnul rațiunii, naște monștri, ca aceia pe care îi vedem seara la televizor înainte de a schimba grăbiți canalul pe vreo comedioară relaxantă.

Categorii:Politica în cuvinte

Etichete:Băsescu, Ponta, război, societate civilă, Ucraina, Udrea