Geaba studii la universități înalte


Stau cîteodată și îmi aduc aminte de vremurile de altădată. Stăteam cu urechea lipită de aparatul de radio, să ascult Vocea Americii și Europa Liberă. Și, dincolo de criticile aduse regimului comunist – care mă încălzeau dîndu-mi putere să mai rezist o zi – ascultam cu nesaț despre universități de renume. Le imaginam fortărețe. Închideau în ele cultură, știință, inteligență, logică, multe cunoștințe. Sorbeam cuvintele și-mi lăsam imaginația să zboare…

Harvard, Cambridge, Sorbona. Visuri la care nici nu îndrăzneam să mă gîndesc. Iar oamenii, care învățau în acele monumente de cultură, îmi păreau semizei. Meritau să le fac o plecăciune, cu sfiala omului care n-avea să ajungă nicicînd la înălțimea lor. Cine eram eu! O pîrlită de absolventă de filosofie dintr-o universitate românească? Nimic. Visul îmi era întreținut de filme, făcute rost pe sub mînă; îmi întăreau concluzia că acolo se coceau geniile lumii. Urmau să conducă destinele omenirii. Mari învățați, mari oratori, oameni de onoare…

Părerea aceasta, formată în tinerețe, pe vremea comunismului în care informația despre ”dincolo” era puțină, aflată cu teamă și dată din mînă în mînă ca pe ceva de mare preț, a rămas valabilă și după Revoluție. Între timp terminasem și Dreptul. Cum ar veni, mă mai apropiasem de zei. Dar și așa nu puteam ajunge nici la degetul lor cel mic.

Pînă cînd m-am deșteptat.

Dezamăgirea a debutat după ce am auzit-o pe tînăra care a preluat Ministerul Finanțelor, în guvernul PSD. Nu putea spune clar o propoziție, creîndu-ți sentimentul că a terminat facultatea în Valea Ploii, nu la Harvard. Pentru mine, absolvenții de ”acolo” erau mari oratori, viitorii politicieni și excelenții oameni de afaceri. Urma să-i ascult cu gura căscată. Să nu mai fie azi Harvard-ul ce era odată? Sau poate imaginația mea fusese prea bogată?

Mai tîrziu doi sorbonniști mi-au adus cea mai cruntă dezamăgire. Intrați într-un partid ”altfel” (previzibil că era pregătit pentru Elena Udrea, Eba și Traian Băsescu), am crezut că sunt doar doi indivizi care își urmăresc interesul. Parveniți, da. Însă credeam că măcar știu în ce au intrat, că au minima inteligență să-și dea seama că Udrea nu este decît un produs toxic, capabilă să distrugă totul în calea ei. Bine, îi scuzam, oamenii știu dar își urmăresc scopul cu tenacitate, vor să ajungă în Parlamentul European sau în cel de la București. Iar pentru asta înghit orice.

Așa să fi fost? Atît unul cît și celălalt au părăsit partidul și, imediat după, au postat despre cît de sinceri au fost cînd l-au susținut și cît sunt de triști că partidul a fost confiscat de Udrea, criticând-o dur. Nu mă pot trezi! Cînd au fost sinceri cei doi și cînd au spus adevărul? Confiscat? Dacă nu și-au dat seama că partidul a fost creat pentru Udrea și dacă au fost sinceri cînd i-au făcut blondei tot felul de complimente grețoase, admirația mea fusese lipsită de temei. Iar dacă nu au fost sinceri, înseamnă că ne-au  mințit uterior, cînd au spus că au fost. E grav. Au stat într-un partid, știind ce fel de om este Udrea. Netezindu-i acesteia trena de regină. Doar pentru că au sperat la niște funcții. Iar cînd nu le-au obținut au împroșcat cu noroi în femeia pe care o adulaseră pînă atunci. Și dacă ar fi obținut acele funcții, cum ar fi fost Udrea în ochii celor doi sorbonniști? De două ori demagogi? E prea mult!

Și totuși… Stau cîteodată și îmi aduc aminte de vremurile în care stăteam cu urechea lipită de aparatul de radio să ascult, ca într-o rugăciune, știri la Vocea Americii sau Europa Liberă. Auzeam cu nesaț despre universități de renume, imaginîndu-mi-le ca niște fortărețe care închideau în ele cultură, știință, inteligență, logică și multe cunoștințe. Onoare…

Reclame


Categorii:Politica în cuvinte

Etichete:, , , , ,

8 răspunsuri

  1. eu totusi vreau sa traiesc cu impresia ca treaba asta se intampla doar cu romanii, mari vanatori de diplome.

  2. Cred că învățământul la nivel mondial a suferit unele modificări. Și nu-s neapărat pozitive,

  3. Iar incepeti co romanii …..(vanatori de diplome)? Invatamintul mondial? Ca de obicei. Cine vrea sa invete, invata, cine nu, invata sa utilizeze cartile! Exista o mica marota la clasa noastra politica. Si la centrul de presiune politica. (Din pacate, tot unic.) Fiind conduse de oameni foarte batrini, care au apucat anii 50, cand PCR dadea afara toti titratii si ”burjuii” si ii inlocuia cu oameni ai munci cu 4-7 clase, sunt sensibili la diplome. Pe ei nu-i intereseaza ce stie angajatul (mai ales la stat sau in partide) ci sa fie subordonat (in primul rand) si sa aibe o diploma. In rest… Poate fi si plagiata… si cu 5… nu importa.
    In ceea ce priveste cazul Elena Udrea, daca era oportunista si asa cum e acuzata de toti (si toate) in cor, nu raminea alaturi de Basescu acum. Cand toata politichia romaneasca se lupta din rasputeri sa readuca stinga la controlul total al societatii. Fie direct, prin promovarea loazei plagiatoare in functie de presedinte, fie indirect, prin aducerea unui presedinte fals de dreapta. (Iohanis sau Antonescu). Asa ca la defectele create de mass-media Elenei Udrea, trebuie sa adaugati macar 2 calitati: 1. loialitatea, 2.dorinta de a reforma sistemul. Sa nu mai vorbim de perseverenta… Dar aceste 3 calitati deja incep sa profileze un politician de temut pentru ”Iliescu si ai lui….” Oare e nevoie ca toata mass-media si toti intelectualii sa faca sluj in fata lor, aratind ca sunt supusi? De ce or da toti (ca la comanda) cu pietre in nuc? Si acest fenomen incepe sa capete semnificatii speciale, negative. Dar raul nu e pentru Basescu sau Udrea, ci pentru ”hailanti”!
    In ce priveste povestea asta cu studiile afara, sa ne amintim:
    ”AI NOŞTRI TINERI…

    Ai noştri tineri la Paris învaţă
    La gât cravata cum se leagă, nodul,
    Ş’apoi ni vin de fericesc norodul
    Cu chipul lor isteţ de oaie creaţă.

    La ei îşi cască ochii săi nerodul
    Că-i vede – în birje răsucind mustaţă,
    Ducând în dinţi ţigara lungăreaţă…
    Ei toată ziua bat de-a lungul Podul.

    Vorbesc pe nas, ca s-alti-mbănci se strâmbă:
    Stâlpi de bordel, de crâşme, cafenele,
    Şi viaţa lor nu şi-o muncesc—şi-o plimbă.

    Ş’aceste mărfuri fade, uşurele,
    Ce au uitat pân’ şi a noastră limbă,
    Pretind a fi pe cerul ţării: stele. ” M.E.

  4. Schimbarea perceptiei chiar se impune. Asta e sigur!

    In primul rand, ceea ce numim „facultate” inseamna in Vest (si a insemnat cam de mult) un fel de „doar mai mult decat liceul”, iar liceul inseamna o forma de socializare. In sensul asta, vechile studii universitare din Romania erau cu mult, cu foarte-foarte mult peste analogul lor din Vest, in foarte multe specializari. Este sigur corect ceea ce spun: selectia din Romania era deseori extrem de dura, din cauza ca ea insemna „totul sau nimic”, pentru foarte multi tineri.

    In al doi-lea rand, nivelul urmator „facultatii”, adica studiile de „masterat” nici nu-si clameaza un nivel de specializare deosebit de inalt. Spre exemplu, pentru a fi admis la studii de „master” in economie, spre exemplu, poti foarte bine sa fi absolvit o facultate de teologie: asa ceva nu se exclude ab initio, prin exigentele de start ale studiilor de master.

    Astfel ca, cel putin pana prin 1995, existau domenii universitare in care studentii buni ai multor facultati din Romania erau cu mult deasupra studentilor buni la studiile de master din Vest, in aceeasi specializare. Iarasi, este cu siguranta adevarat ceea ce spun.

    Urmeaza studiile doctorale. Abia la acest nivel incepe selectia, in Vest, acceptand si ideea ca exista facultati bune si facultati „de duzina” in Vest, ca peste tot.

    Dar pot sa confirm si ca, un student inmatriculat pentru doctorat la Harvard, cerea si obtinea de la specialisti tineri din Romania contributii scrise pentru redactarea de materiale necesare absolvirii unor examene de parcurs la doctoratul de la Harvard. In definitiv, selectia din Vest, chiar si la nivel de doctorat, desi nu este victima unor sandramale politice ca in Romania, nici nu are taisul sabiei lui Damocles.

    Si, da, pile exista si in Vest. O absolventa care reusise profesional, in Romania, prestand servicii intime pentru profesorul ei, odata ajunsa in SUA nu a trebuit decat sa schimbe beneficiarul serviciilor sale. Se intampla si asta.

    Dar o diferenta implacabila exista! Nu am auzit niciodata, de vreun detinator de PhD din Vest (i.e. licentiat de studii doctorale) care sa recunoasca ceea ce a recunoscut Elena Udrea deschis, atunci cand s-a declansat scandalul de plagiat avandu-l ca erou pe Ponta. Simtind pericolul extinderii unor verificari „pe teze de doctorat”, Elena Udrea s-a grabit sa recunoasca public ca si in teza ei de doctorat s-a plagiat, dar nu a plagiat ea, ci au plagiat niste colegi neseriosi, care au ajutat-o la intocmire tezei.

    „Doctorite” ca asta nu exista nici in SUA, nici in Germania, nici in Franta si nici in Anglia.

    PS: Salut prezenta dlui mirceamunteanumongolul!

    • @tibi. Multumesc, recunoscator. Aveti dreptate, stundentii la Harvard etc. au un mare avantaj: au colegi care vor ajunge in elita SUA si mondiala. Asta ii va atrage si pe ei in elita sau la contactele elitei cu multimea. Era singurul avantaj al lor, pina prin anii 93-95, cand sistemul nostru de invatamint s-a prabusit. Mai ales invatamintul superior si doctoratele.

  5. Harvard şi Sorbona sunt bine mersi la locul lor şi încă dau absolvenţi de calitate. Studiile făcute pe bune nu sunt niciodată degeaba. Că Baconschi şi Papahagi n-au talent politic şi şi-au prins ”deştele” în Udrea – aici sunt de acord.
    Dar cred că greşeşti să judeci Harvard şi Sorbona prin alăturarea Ioanei Petrescu de Baconschi şi Papahagi. I Petrescu, ca şi Birchall, au absolvit colegii/facultăţi private (nu ştim de ce, n-am auzit să fi avut merite), adică PE BANI(i cui?) şi după au ajuns fără să ştim cum exact, să aibă un master/doctorat la Harvard sau Yale. S-au ridicat prin nimic şi doar asta e direcţia lor. N-au ajuns să studieze PRIN EXAMEN la o facultate unde se intra dificil, ca mine şi ca domnia ta. Papahagi şi Baconschi, spre deosebire de cele două, au studiat mai întâi la Universităţi de stat din România şi studiile făcute în afara ţării le-au consolidat prin publicare de cărţi sau în alte proiecte vizibile, deci nu doar vorbărie în CV pe banii nu ştiu cui.
    Şi faptul că Baconchi şi Papahagi s-au supărat pe PMP şi că au reacţionat arată că asta le e limita în care înşeleg să facă politică, o recunosc public şi se întorc la viaţa lor profesională. Mai bine mai târziu decât niciodată! I.Petrescu a recunoscut că habar n-are de ce mamaia vindea usturoi în stradă?

Trackback-uri

  1. Geaba studii la universități înalte | radupopescublog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

arta si natura

O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

CER's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

%d blogeri au apreciat asta: