O vedere buclucașă cu ”adrisant” greșit


Imagine

(Din ciclul ”Viața mea într-o peniță”)

N-am știut niciodată să dublez, nici măcar atunci când eram tânără. Mi-a fost imposibil să umblu cu doi deodată ca să văd mai pe urmă de care îmi place mai mult. La mine a fost tot timpul ori-ori. Chiar dacă pe vremuri mi-a plăcut într-o bună zi mai mult de unul decât de cel cu care mă plimbam, n-am stat să aștept, să mă mai gândesc ce și cum e cu al doilea și abia mai pe urmă să iau o decizie și să hotărăsc căruia îi spun ”pa””. I-am spus ”Adio” primului în secunda în care mi-a plăcut al doilea. Probabil că n-aș fi bună de amantă, n-aș rezista să stau cu ochii în zare și să sper că mâine, poimâine, cândva va veni, că poate într-o zi va fi mai mult al meu decât al ei, că poate …cine știe… Mi-au plăcut lucrurile tranșante și definitive și un anume simț al proprietății, al meu asupra celuilalt dau și al celuilalt asupra mea. Nu suport lălăiala călduță a unei relații trăite în nuanțe de gri, pentru mine totul este alb ori negru.

Am cunoscut odată o fată care avea în aceeași perioadă trei prieteni din trei zone diferite ale țării, nici unul însă din orașul în care locuia. Prieteni prieteni, nu numai amici. Se plimba de mână cu fiecare, se săruta cu fiecare și-i jura fiecăruia iubire. Nu-mi venea să cred să nu dau nas în nas unul cu celălalt deși veneau neanunțați în vizită sa-i facă surprize. Și totuși niciodată nu a fost pusă într-o situație delicată să fie la plimbare cu vreunul și să apară din întâmplare altul din ceilalți doi. Era hazoasă, avea un spirit țărănesc când te sfătuia că o fată nu trebuie să stea prea mult pe gânduri la măritiș și nici să treacă peste o anumită vârstă tot alegând pentru că n-o mai ia nimeni. Pe acest considerent, visul ei era să se mărite. Am întrebat-o: ”totuși, pe care din cei trei l-ai vrea de soț, de care îți place mai mult?” și mi-a răspuns simplu ”pe cel care o să mă ceară primul de nevastă.”. Să nu credeți că blufa, chiar așa a și procedat, s-a măritat cu primul din cei trei care i-a propus. Culmea este că s-a măritat fată mare și a renunțat în secunda următoare la ceilalți doi după ce a spus Da iar astăzi este nevasta aceluiași bărbat pe care l-a acceptat atunci.

Și totuși a fost o perioadă când aparent și eu am dublat chiar dacă într-un mod ciudat căci am spus unuia de celălalt și le-am cerut să accepte această stare pe motiv că amândoi nu-mi sunt decât amici. Mda, numai că doar eu eram amică cu amândoi, ei, fiecare în parte, sperau să fie mai mult decât amici cu mine. Când am vrut să aleg care este cel pe care vreau să-l transform în mai mult, a ieșit cu bucluc. Nu, nu din cauza faptului că erau doi ci a naivității mele de a nu lăsa nuanțe de gri în viața mea dublată de o zăpăceală tipică.

Intrasem la facultate. Eram așa de fericită încât zâmbetul meu putea să dărâme munții din loc. Pășeam fără să simt pământul sub mine. Eram studentă! Îmi venea să chiui, să opresc fiecare necunoscut de pe stradă și să-i spun: ”Domnule/Doamnă, ai aflat? Sunt studentă la filosofie! Așa-i că se vede?!” Știu, acum pare o bagatelă, azi admiterea e doar un dosar cu câteva file pe care îl depui la o facultate de stat sau un alt dosar la o facultate privată unde abia dacă te întreabă cum te cheamă. Pe vremea tinereții mele era o realizare uriașă, mai cu seamă că venea după un an în care ratasem la mustață, ”intrasem fără loc” cum se alintau cei care erau sub lista de admiși dar aveau medie mare.

M-am întrecut cu vorba iar eu vreau să vă povestesc despre altceva. Numai că era necesară o introducere ca să puteți intra în atmosfera poveștii. Și încă mai trebui să divaghez pe lângă subiect până ajung la întâmplare.

Cu doi ani înainte, în vara când am terminat liceul, am plecat într-o vizită în Maramureș unde l-am cunoscut pe el, student la Institutul de Marină. Vecinul prietenei mele îmi făcuse imediat o curte nebună. Mă urmărise cu scrisori de dragoste, apăruse pe neașteptate acasă la părinții mei, la școala unde eram învățătoare. Într-un cuvânt îmi cerea ceva ce nu eram pregătită să ofer. Dar cum nici nu eram dispusă să renunț la un om care mi se părea drăguț și cumsecade, relația cu marinarul rămăsese suspendată între o amiciție din partea mea și o încercare permanentă de cucerire din partea lui.

În vara următoare m-am reîntors în Maramureș după eșecul de la filosofie. Prietena mea era un balsam pentru tristețe dar și marinarul era prezent în peisaj. Și pentru că voiam să-i tai din elan, ferindu-mă de o dragoste pentru care nu eram pregătită, am adoptat o tactică. Un alt coleg de-al lor voia să stăm de vorbă căci eram hazlie cu vorba mea moldovenească, eram tânără și drăguță. Mergeam la discoteca din sat în gașcă iar marinarul scotea flăcări pe nas pentru că acordam importanță și Celuilalt. Prietena mea se amuza de bătălia surdă care se dădea între doi bărbați pentru cucerirea unei puștoaice care nu voia încă să fie a nimănui.

Cu Celălalt lucrurile erau mai simple, stabilisem niște limite de la bun început și le acceptase sau cel puțin părea că le acceptă. Înțelesese că nu doream să fim decât amici, că prioritatea mea era admiterea din anul viitor. Acceptase că ne scriem scrisori fără a transforma epistolele în declarații de dragoste. Pentru mine era minunat, putea fi, fără a-mi limita libertatea, un amic bun care mă ajuta să pun o stavilă în calea efuziunilor sentimentale ale marinarului.

Tot anul care a urmat am avut mintea concentrată la studiu iar dragostea s-a limitat la manualul de Istoria României și la cel de Filosofie. Nu voiam să știu de băieți, de iubire, nu voiam să știu decât că trebuie să înving. N-aș mai fi putut să trec printr-un eșec. Examenul era singura mea grijă. Adevărat, mai primeam din când în când scrisori când de la unul, când de la altul și le răspundeam la ambii rar și monosilabic. Fiecare știa că celălalt îmi scrie și că le răspund amândorura dar în timp ce scrisorile unuia erau amicale, scrisorile marinarului depășeau mereu haina simplă a prieteniei dovedindu-mi că nu se dăduse bătut.

Cam așa stăteau lucrurile în viața mea sentimentală când am devenit studentă. Scriam la doi băieți dar nu aveam nici un prieten. După ce mi-am revenit din euforia succesului și am coborât cu picioarele pe pământ, ai mei m-au trimis la relaxare în Costinești cu Florina, vara mea cu care am copilărit toate vacanțele de când eram copilandre. Era ca o soră și îmi știa toate secretele, știa de marinar dar și de Celălalt, de dilema mea în ceea ce privește dragostea. Florina era fața cealaltă a oglinzii în care mă priveam dimineața.

Într-o zi, ghidușa mea verișoară mi-a propus să mergem la Constanța și să-i facem o vizită marinarului. De ce nu?, în fond eram amici. Și peste toate simțeam nevoia nebună să privesc încă un cunoscut în ochi și să-i strig fericirea mea: ”Am intrat, sunt studentă!” Am plecat râzând nebunește la fiecare frunză care ne făcea cu ochiul din văzduh pe geamul microbuzului.

Nici nu ne pusesem problema că Institutul era militarizat și nu oricând sau oricum poți vizita pe cineva. Minte de fete prostuțe!, ne imaginam că dăm peste un portar care va anunța că cineva îl caută pe el, marinarul cu care mă jucam de doi ani de-a șoarecele și pisica. La poartă am dat peste un soldat care numai n-a izbucnit în râs când a aflat ce vrem. Se uita la noi amuzat. Până la urmă s-a lăsat convins să transmită un bilet în care îi scriam că am fost să îl văd și îi dădeam adresa unde mă poate găsi. Pe drum înapoi ne-am dat și noi seama ce toante eram, așa că microbuzul a răsunat de chicotelile noastre.   

Două zile mai târziu, marinarul a apărut la Costinești și nu știu, marea, soarele, fericirea că devenisem studentă, toate au contribuit și mi-au înmuiat inima. Am acceptat să-i fiu mai mult decât amică, pecetluind noul statut cu jurăminte în fața mării și a valurilor care se spărgeau de țărm. Urma să se reîntoarcă peste câteva zile când spera să capete o nouă învoire.

În seara aceea mi-am făcut un plan, corespondam cu doi bărbați și-l alesesem pe unul dintre ei drept prieten. Se cuvenea să fiu cinstită cu Celălalt. Cu acest gând m-am trezit dimineață și am plecat pe vârfuri din cameră încercând să fac cât mai puțin zgomot să n-o trezesc pe Florina. Făcuse insolație și dormea dusă, n-o găsisem trează nici în seara trecută.

Eram hotărâtă, nu se cuvenea să corespondez cu un alt bărbat dacă acceptasem să fiu iubita marinarului. Așa că am plecat întins la poștă, am ales o vedere în care soarele răsărea vesel din mare și i-am scris Celuilalt că corespondența dintre noi s-a încheiat întrucât am acceptat să devin prietena marinarului. Eram tare mulțumită de mine.

Peste câteva zile, marinarul a apărut din nou iar eu, fericită, i-am povestit tot ce am făcut ca să consolidez prietenia noastră care trecuse într-un alt stadiu. L-am văzut îngălbenindu-se, părea că se sufocă în timp ce mă punea să repet din nou și din nou ce anume făcusem. Nu mai înțelegeam nimic.

–        Cum ai putut să trimiți o vedere? Cum?

–        Da’ ce-am făcut?

–        Tu ți-ai imaginat vreodată cum este viața într-un sat? Și dacă ar fi fost o scrisoare tot era rău. Curiozitatea oamenilor la țară este imensă, trebuia pur și simplu să nu-i mai scrii și-i explicam eu față în față de ce. Dar să scrii toate astea într-o vedere!, Doamne, tu nu ești întreagă la cap. Poștărița citește toate vederile iar de la ea știe tot satul.

–        Na, nu mi-am imaginat. Am vrut să fiu cinstită, mi s-a părut important. Și la urma urmei ce rău am făcut? Nu am fost decât amica voastră până acum.

Nu, nu înțelegeam. Ba mai mult, mă distra enervarea lui, mie mi se părea distractiv că toată lumea din sat urma să citească ceea ce scrisesem într-o vedere. Marinarul a dat în clocot când m-a pus să-mi aduc aminte fiecare amănunt și din aproape în aproape a reieșit că trimisesem vederea pe numele Celuilalt dar la adresă scrisesem din prea multă  efuziune strada și numărul de la casa marinarului.

Vederea cu bucluc cu adresă greșită a suspendat din nou relația dintre noi doi. El era supărat pentru ”prostia” pe care o făcusem, eu nu pricepeam ce mare scofală o vedere.

Câțiva ani mai târziu aveam să aflu că într-adevăr tot satul aflase, vederea ajunsese mai întâi la ai lui. Atunci însă, ea a întârziat pentru o bună bucată de vreme o posibilă poveste. Un timp lung în care marinarul mi-a trimis vederi de peste mări și țări unde hălăduia cu vaporul, Numai vederi, ca un fel de răzbunare pe cea trimisă de mine. Misive scurte la care n-am răspuns niciodată. Până într-o zi…

Reclame


Categorii:Povestiri din viața reală

Etichete:, , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

arta si natura

O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

CER's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

%d blogeri au apreciat asta: