Ce înseamnă să-ți întrebi vecinul pe grabă


Imagine
(Foto de aici)
Haioși ăștia de la firma de cablu care ne dau și internet. După furtuna de ieri care a zguduit casa de tunete și trăsnete și ne-a băgat apă în beci, am rămas și fără net. Astă-noapte, ne-am dus de nebuni pe DN1 pe la toate benzinăriile până când am găsit, după o bezmeticeală de vreo oră, să ne încarce stick-urile de internet pe care le aveam pentru vacanță dar merge al naibii de greu. Așa că azi ne hotărâm să le dăm telefon, să le spunem ce și cum și să vină naibii să să remedieze problema.

După ce că te taxează dacă îi suni să-i anunți că nu-ți oferă serviciul pentru care plătești, te mai lasă și în telefon 10 minute, pe o muzică care nici măcar nu-mi place apoi o cucoană acră că o deranjezi sâmbăta te întreabă ce s-a întâmplat. Tu speri că ai de-a face cu un specialist că doar ai sunat la service până când te trăznește sfatul duduii de dincolo de firul telefonului:

–        Mergeți până la vecini și întrebați-i dacă ei au net.

–        Cucoană!, strigi în telefon nervos, te uiți de la adresă te-am contactat? Aici nu-i un bloc, ce-ai vrea?, să umblu de nebun pe la porțile oamenilor ca să îi întreb ”Vecine, ai net?”, ”Da, matale, vecine, ia zi, ai net?”. Duduie, nu ești întreagă. Mișcați-vă dracului fundul cu echipa să reparați problema!

Te răcorești doar pentru că știi sigur că n-o să vină nimeni că e sfârșit de săptămână dar na!, măcar le-ai zis-o. Și după ce trântești telefonul (ce vină o avea, el, sărăcuțul!) ne punem pe un râs nebun amândoi. Auzi?, să te duci pe la vecini să-i întrebi dacă au net, ha, ha, ha! Distrându-ne de sfatul tâmpițel, hi!, hi!, hi!, ne aducem aminte de o fază genială, în care tot vecinii au fost cheia și lăcata.

Acum 5 ani, cu vreo patru zile înainte de Crăciun, am rămas fără gaz. Nici nu ne-am dat seama până când nu s-a lăsat răcoarea în casă. Iaca, belea, afară frig, aragazul tot pe gaz iar mama soacră, bolnavă la etaj. N-am intrat în panică, ne-am spus, cu tot optimismul din lume: ”n-are cum să dureze domle, mult, lasă că nu murim.” Și ca într-o poveste romantică, facem focul în șemineu și ne strângem cu toții la parter. O aducem și pe mama de la etaj împreună cu menajera care are grijă de ea și ne zgribulim cât mai aproape de focul care arde vesel. E cald și bine și parcă suntem în vacanță, la foc de tabără. Ce noroc că avem lemne! Nu ne punem problema hranei, de mult n-am mai mâncat veșnicele sandwich-uri care erau cândva singura mâncare de prin frigider, n-o fi o nenorocire dacă pentru o masă ne întoarcem în vremurile tinereții. Iar cine chiar vrea mâncare gătită, să și-o încălzească la cuptorul cu microunde.

Cel mai nasol era când ne duceam la baie pentru că ne îngheța fundul de frig dar răbdam cu stoicism. De spălat vasele am procedat ca atunci când, supărată pe familie că nu-și strângeau farfuriile de pe masă darămite să le și spele, am luat un carton mare, am scris pe el: ”gospodină în grevă”, l-am agățat la intrarea în bucătărie și am așteptat. Nimeni n-a observat cartonul uriaș, de parcă nu era agățat nimic pe ușă. Lumea intra în bucătărie și nu se mira că nu-i ordine, nu comenta. Vreo două zile au folosit toate farfuriile și oalele, chiar și cele destinate pentru musafiri dar nici unul nu observa maldărul care creștea văzând cu ochii în chiuvetă și pe blatul de alături. Vom proceda la fel și acum, minus cartonul de grevist, până la venirea gazului n-o să murim, le lăsăm nespălate și asta e!

Ei, numai că deja trecuseră ore bune și gazul nici vorbă să apară. Se așternea seara iar în casă se lasă din ce în ce mai frig, nici șemineul nu mai făcea față căci tot parterul este un spațiu deschis. Gata, s-a terminat cu optimismul. Se cam îngroașă gluma, așa că am ajuns la concluzia că trebuie să dăm telefon. Nici o șansă, ocupat, ocupat, ocupat. Devenim din ce în ce mai nervoși când mie îmi vine o idee:

–        Eu mă duc să întreb vecinii, dacă n-au nici ei atunci e un defect și oricât ne-am enerva tot nu se repară mai repede.

–        Bună idee!

Afară e ger, iar eu sunt îmbrăcată subțirel, cum eram prin casă. Fug repede la poartă și dau peste vecinul de peste drum care își face harnic curat în fața casei, dă zăpada într-o parte și care o așează grijuliu în mormane de o parte și de alta a porții. Zgribulită, îl întreb repede, grăbită să mă întorc lângă sobă:

–        Vecine, aveți gaz?

–        Nu, n-avem.

–        Nici noi.

–        Asta, e, răbdăm, ce putem face!?, zice vecinul cătrănit și își vede mai departe de lopată cu mai mult spor.  

Mă întorc supărată. Ce rost are să mai dăm telefon, nu este, nu este. Și dacă-i înjurăm se rezolvă mai repede? Nu. Așa că desfac canapelele din living, le tragem lângă șemineu și ne pregătim de o noapte răcoroasă. Virgi îți aduce aminte că avem în beci două calorifere electrice și atmosfera devine ceva mai caldă. Petrecem o noapte de duminică spre luni destul de răcoroasă dar în familie, înghesuindu-ne unul în celălalt, noi doi pe o canapea și mama cu menajera pe cealaltă, îmbrăcați în trening și cu fesuri în cap.  

Dimineață, în drum spre birou dau din nou peste vecin, care moșmondește la aceeași pârtie de zici că vrea să facă lucrare de artă din mormanele de zăpadă pe care le tot netezește cu lopata.

–        Bună dimineața, v-a venit gazul?

–        Care gaz?

–        Cum care?, ăla de s-a oprit ieri la amiază.

–        S-a oprit gazul? N-am știut.

–        Păi nu mi-ați spus aseară că nu aveți gaz?

–        Păi n-avem.

–        Nu vă înțeleg, cum adică?

–        N-am avut bani să ne racordăm.

Nu vă mai spun că de fapt nu era nici o stricăciune pe stradă, doar gazul nostru nu mergea pentru că … Virgi își uitase cheile acasă și sărise gardul, punând piciorul pe regulator pe care l-a spart iar gazul s-a oprit instantaneu… dar asta este o altă poveste.

Anunțuri


Categorii:Povestiri din viața reală

1 răspuns

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: