(Foto de aici)
Ne prefacem până când nu mai știm cine suntem cu adevărat. Râdem fals și atât de grosolan încât gura ni s-a strâmbat într-un rânjet în timp ce inima plânge amintiri și visuri, ucise chiar mai înainte de a se naște. Masca a devenit singura realitate palpabilă și cunoscută iar chipul brut, lipsit de prefăcătorie, pare minciună într-o lume a ipocriziei.
Doar că uneori singurătatea ascunsă răzbate la suprafață și zdruncină masca. Iar dincolo de ea, pentru o clipă cât o eternitate, se zărește un om rătăcind prin praf de stele, cu diamante picurând în colțuri de suflet. Inima i se zbate în visuri ce par a avea din nou aripi gata să zboare. Un strop de fericire uitată apare timid în colț de retină și încet, încet, ca într-o ceață fumurie, începe să-ți amintească cine este … Până când se lovește din nou de măștile din preajmă care-l privesc ca pe un ciudat. Și anatema revine: ”Un anormal într-o lume normală”. Așa că într-o clipă, ca într-un joc al adevărului și al minciunii, omul uită de praful de stele, de diamantele înrourate, așternând zâmbetul de clovn. Iar în rânjetul lui perfect lăcătuiește lumea de dincolo de mască.
Categorii:Miscelanea
Reblogged this on Justiție Oarbă.