(Foto de aici)
Cât contează votul de mâine
Dreptul la vot în formula actuală, unul care să aibă consecințe reale în viața societății, este rezultatul unor lupte îndelungate iar dobândirea lui a făcut milioane de victime de-a lungul și de-a latul pământului. De la sacrificiul suprem pentru a ne câștiga dreptul la liberă exprimare până la apelurile patetice prin care partidele încearcă să convingă oamenii să meargă la urne în România au trecut abia 25 ani. Perioadă în care prestația lamentabilă a aleșilor a îndepărtat cetățenii de cea mai simplă și directă formă de a stabili făgașul pe care să meargă țara.
Cu gândul la socotelile post-electorale și la procentele cu care se vor prezenta la masa negocierilor în vederea alegerilor prezidențiale din noiembrie, ignorând cu totul temele europene pentru înfăptuirea cărora trebuie să votăm mâine, partidele românești s-au încăierat în aceasta campanie ca pe maidan, în văzul lumii, cu acuzații, insulte și trădări nemaivăzute pe la noi de pe vremea fanarioților. Cum legislația europeană prevalează celei românești, rezultă că partidele au lăsat baltă însuși interesul național atunci când au hotărât să ignore dezbaterile care au străbătut continentul în ultimele săptămâni. Teme extrem de importante pentru fiecare român în parte, cum ar fi cea a dezvoltării pieței muncii, a combaterii șomajului, a pensiilor, a avortului, ale imigrației, xenofobiei și naționalismului, a relațiilor cu minoritățile și, cea mai importantă, a alegerii unei ținte clare pentru Europa: cedarea suveranității individuale în favoarea Statelor Unite ale Europei sau o comuniune de națiuni independente, au fost complet abandonate de clica de bătăuși orbiți de patima de a câștiga un avantaj în întrecerea internă. Este ca și cum membrii unei familii chemată să-și trimită reprezentanți la dezbaterea problemelor satului s-ar încăiera între ei pentru a stabili cine-i șeful clanului și nu cine-i reprezintă pentru a le revendica și susține drepturile în fața comunității.
Așadar nu este de mirare că, asaltată fiind de arestări spectaculoase televizate în direct și de războiul atacurilor triviale la persoană, opinia publică nu a aflat mai nimic despre poziția României în conflictul din Ucraina și consecințele acesteia, despre luptele crâncene pe piața energetică în care și țara noastră este parte cu resursele și poziția ei, despre cât și cum sprijinim eforturile de integrare în UE ale Republicii Moldova sau despre șansele pe care le avem de a fi admiși în spațiul Schengen. Aproape firesc, prin prisma celor de mai sus, în rândurile alegătorilor s-au cristalizat spre sfârșitul campaniei trei tipuri de atitudine: „mă duc și votez cu ai mei” – tipică electoratului captiv, care votează o listă de partid indiferent de numele înscrise pe ea; „la ce bun să mă duc, oricum votul meu nu schimbă nimic” – tipică celor sătui să tot voteze între un rău și alt rău; „mă duc și-mi anulez votul” – tipică noului val de protestanți civic.
O statistică interesantă dovedește ca europarlamentarii noștri manifestă un conformism de peste 90%. Asta înseamnă că odată repartizați pe grupurile politice europene din care fac parte partidele lor de acasă, ei votează în 9 cazuri din 10 așa cum cere șeful grupului, chiar dacă în unele situații se întâmplă ca acest vot să fie împotriva intereselor țării sau a mandatului primit de la București. Spre comparație, eurodeputații altor țări respectă comandamentele grupului politic în cel mult 6-7 cazuri din 10. Această diferență de comportament ar trebui să ne facă mult mai interesați de schimbarea echipei care ne reprezintă acolo, cu oameni ceva mai fermi în susținerea mandatelor naționale.
Manipulările grosolane, dirijate cu ajutorul scandalurilor televizate, au abătut atenția alegătorilor tocmai de la subiectul principal și anume acela al alegerii persoanelor potrivite să ne reprezinte. În cele 30 de zile ale campaniei, unul nu a reușit măcar să convingă de ce ar trebui trimis la Bruxelles, ce și cum are de gând să facă și cu ce ne poate influența activitatea sa viața de zi cu zi. Pe timizii care au încercat oarecum să o facă nu i-a ascultat sau citit nimeni. Câteva ong-uri au analizat pas cu pas acțiunile și declarațiile candidaților, fiecare organizație în funcție de scopul activității sale: exploatarea cu cianuri, fracturarea hidraulică, salvarea copiilor lipsiți de șanse, apărarea animalelor domestice etc. și au publicat rezultatele cercetărilor lor pe site-uri. Nu le-a citit nimeni. Scandalurile care au curs zi de zi, la ore de maximă audiență erau mult mai interesante, nu-i așa?
În toată această vâltoare, suntem împinși înspre a ignora singurele mari realizări al României din 1989 până astăzi, respectiv integrarea în NATO și UE. Principalele motoare al schimbării radicale a țării după aderare au fost Bruxelles-ul și Washington-ul. Fără umbrela lor protectoare, fără presiunile acestor două centre de putere mondială, România ar fi fost astăzi Ucraina, adică o țară sfâșiată de corupție, supusă segregării etnice și, posibil, teatrul unui război civil.
Măcar și pentru acest din urmă motiv, mâine trebuie să mergem la vot. Să arătăm Europei că suntem vii, puternici și că se poate conta pe noi. Vremea cerșitului a trecut.
(editorial publicat în Monitorul de Botoșani 24 05 14)
Categorii:Politica în cuvinte
Lasă un răspuns