Negustori fără voie


base
(Foto Mediafax)
Aproape oriunde izbucnește un conflict armat în lumea modernă poți să fii sigur că este vorba despre piețe de desfacere sau petrol. Sau și una și alta. Nici conflictul declanșat de ruși, prin anexarea Crimeei, nu face excepție de la această regulă. După încercarea Georgiei, în 2008, de a se desprinde din sfera de influență rusească și promisiunea NATO, în același an, făcută Ucrainei cu privire la o viitoare aderare, Putin – exponentul unei camarile militaro-industriale – a plănuit o revanșă amarnică Europei și Statelor Unite. O politică abilă, aceea de a obține tehnologie în schimbul gazelor, dublată de înființarea BRIC, pe de o parte, și de recalibrarea relațiilor cu China, pe de altă parte, i-au permis noului țar să joace cu Occidentul, din care acum facem și noi parte, cu mână forte. Miza: recent confirmatele zăcăminte uriașe de hidrocarburi din platoul continental al Mării Negre și controlul total asupra gazoductului Southstream.
Simțind mutarea centrului de atenție al americanilor dinspre Europa către Asia, rușii au acționat în momentul în care americanii erau cei mai liniștiți în privința lor, deși semnele „trezirii ursului” erau vizibile încă de la intervenția armată din Georgia. Acum, când se dovedește a fi prea târziu, cele mai dure acuzaţii faţă de modul în care administrația americană a reacționat la tentativele Federației Ruse de a-și recupera sfera de influență din timpul războiului rece au venit chiar de le ei de acasă. Republicanii, și nu numai ei, au atacat Casa Albă pentru lipsa de finalitate în negocierile cu Vladimir Putin și, în cele din urmă, pentru eșecul cu consecințe greu de calculat al inițiativei de „reset” în relația cu rușii, inițiată de Barack Obama la începutul primului său mandat. Reputați analiști americani acuză liderii SUA că sunt în inferioritate evidentă față de Rusia tocmai fiindcă nu au elaborat și aplicat o politică externă globală coerentă.
Ca răspuns la valul de sancțiuni economice aplicate de Occident, Rusia a semnat ieri cu China un contract de livrare de gaze în valoare de aproximativ 400 de miliarde de dolari, pe 30 ani. După ce i-au ținut în șah mai bine de o decadă, prefăcându-se că negociază, în fața noilor realități rușii au semnat fără prea multe comentarii, asigurându-și alternativa la boicot. Premierul Federaţiei, Dmitri Medvedev, a declarat că Rusia ar avea suficiente gaze pentru a răspunde cererilor din Europa şi Asia, după care tot el a scăpat și o amenințare voalată: „dacă se ia în calcul ce este mai rău, gazele care nu vor fi livrate în Europa pot fi trimise în… China.”
De ce nu-și face NATO griji? Fiindcă, potrivit datelor Agenţiei pentru Informații din Energie a SUA, Europa are rezerve de gaze de șist ce acoperă consumul pe 28 de ani al Uniunii, fără niciun import din Rusia. Clasamentul este deschis de Suedia, urmată de Polonia, Bulgaria, Franța, Spania și România. Însă și din acest punct de vedere, Uniunea Europeană, atât de divizată între a cumpăra sau nu gaze de la ruși, este în opoziție cu SUA. Dacă americanii sunt convinși că intervenția Rusiei în Ucraina ar putea stimula fracturarea hidraulică în Europa, în majoritatea statelor care dețin asemenea zăcăminte opoziţia societăţii civile este foarte puternică. În Franţa şi Bulgaria fracturarea hidraulică a fost interzisă, în Marea Britanie, Germania, Polonia și România guvernele, care susţin această tehnică, se confruntă cu puternice proteste din partea populaţiei.
În acest context, Statele Unite, care consideră România drept unul din cei mai loiali aliați ai săi, prin prisma participării noastre în teatrele de război, sunt gata – prin vocea vicepreședintelui SUA, Joe Biden, prezent ieri și alatăieri în București – să ne acorde ajutorul necesar pentru a ne asigura independenţa energetică şi a acoperi necesarul care în prezent depinde de Rusia. Mai mult decât atât, prin extinderea producţiei de gaze naturale, România ar putea să devină furnizor alternativ pentru vecinii săi, inclusiv și cel mai important pentru Republica Moldova, a mai spus oficialul american. În traducere liberă asta ar însemna „îi vreți în Europa și alături de voi, dați drumul la fracturarea hidraulică și aprovizionați-i cu gaz”. Cam simplist și cam la limită, am spune, de vreme ce Germania nu-și face procese de conștiință atunci când sporește comenzile la Gazprom.
Până la negoțul cu gaz, în care ne-am trezit vârâți chiar înainte de a-l avea, mai avem multe de făcut. În primul rând reguli transparente pentru mediul de afaceri și soluţionarea litigiilor, predictibilitatea pieţei și diminuarea corupției. Același Biden ne-a atras din nou atenția, apăsat, că statul de drept reprezintă o problemă de securitate naţională și că Rusia întreține corupția din România tocmai pentru a ne controla și pentru a ne frîna dezvoltarea.
Măsurile cerute insistent de către americani, ca și de către UE de altfel, nu se înfăptuiesc singure, prin simpla enunțare. Aflată după 24 ani într-un nou moment de răscruce, țării noastre îi lipsesc tocmai acum liderii responsabili, capabili să ia decizii capitale în cunoștință de cauză, mai presus de interese meschine, personale sau de grup, de putere și de avere.

(editorial publicat în Monitorul de Botoșani 22 05 14)

Anunțuri


Categorii:Politica în cuvinte

Etichete:, , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: