Degringolada în drept a început atunci


Imagine

(Foto de aici)

Era ianuarie – februarie 1991. Visasem să-mi dau toate examenele de anul III în sesiunea din iarnă și pe toate cele din anul IV în sesiunea din vară ca să câștig un an. Mă apucasem zdravăn de învățat de prin noiembrie, erau 7 examene, ce mare scofală? Numai că nimic din ce am socotit nu s-a întâmplat, după al cincilea examen am leșinat pe holul universității și m-am trezit în spital cu o hoardă de medici care se uitau ca la o fantomă la mine. Medicul care m-a internat și mai apoi m-a și operat, mi-a dat o carte de medicină din care am citit că de la declanșarea hemoragiei într-o sarcină extrauterină mori în 48 de ore dacă nu te operezi de urgență. Mie mi se declanșase hemoragia încă de la începutul sesiunii dar am luat antibiotice și am strâns din dinți, trebuia să merg la examene. Trebuia! Urma să mă duc la medic după. Eram considerată o minune în lumea medicală, cazul meu făcuse înconjurul spitalului.

La nici o lună de la operație, căsnicia mea care scârțâia de mult din toate încheieturile, s-a destrămat definitiv. El descoperise, în timp ce eu zăceam pe un pat de spital, că vrea să fie cu amanta pe care o avea de mai multă vreme așa că a plecat într-o zi la serviciu și nu s-a mai întors. Eu rămăsesem să mă întreb ce am greșit și să liniștesc doi pitici care plângeau când plecam la școală de teamă că n-o să mă mai întorc acasă așa cum făcuse și tatăl lor. Eram apatică, nu mai voiam a doua facultate, nu mai voiam nimic. Gândul renunțării la drept mi se înfipsese ca un cui în creier. Urma să fiu și mamă și tată pentru cei doi prunci încă la grădiniță și nu mai aveam chef de școală. Am avut norocul unor colegi extraordinari care au venit după mine acasă și m-au convins că nu merită să renunț la jumătatea drumului și că numai mergând mai departe pot dovedi că sunt o femeie puternică. Lor le port veșnică recunoștință chiar dacă nu mai știu de multă vreme pe unde sunt. Am avut noroc de un tată care își lăsa baltă toate treburile la Fălticeni și venea în fiecare sesiune să aibă grijă de copii ca eu să pot învăța. Lui îi mulțumesc cu dragoste și sper ca de acolo de sus să vegheze asupra mea. Și am avut noroc de doi îngeri minunați care știau că atunci când închideam ușa la sufragerie ori aveam meditații din care scoteam un ban în plus pentru dulciuri și jucării, ori învățam pentru examene așa că nu făceau gălăgie, ”ssst!, mama învață”. Pe ei îi iubesc de la pământ până la cer și înapoi chiar dacă unul a ales să trăiască printre stele, într-o tinerețe nemuritoare. Când mă întorc cu gândul înapoi îmi dau seama cât de proastă eram, să suferi pentru cineva care nu merita nici măcar o secundă de tristețe!

Primul examen care îmi mai rămăsese pentru sesiunea de vară a fost cel de Medicină legală, desfășurat într-o sală de curs de la Facultatea de Medicină. Deschid ușa și văd o mulțime de oameni, peste 200-300. Cum noi eram doar 50 de colegi, mă uit nedumerită, e clar, sunt o zăbăucă. ”Cred că am greșit sala”, îmi zic în gând și dau să plec când mă aud strigată pe nume. Era totuși examenul de Medicină legală numai că din vară, de la primele examene, ne înmulțisem ca ciupercile după ploaie și ne transformasem din 50 în 300. ”Cum așa?, eram deja în anul trei!”. Colegii mei mi-au explicat toată șmecheria, pusă de cale de FSNul lui Ion Iliescu, cu care își apropiase corpul ofițerilor. Orice absolvent de Școală de Ofițeri (dacă îmi aduc aminte, cei care făcuseră la Miliție și Securitate) era săltat direct în anul III la drept. Am făcut ochii mari, măsura mi s-a părut discriminatorie și dădea posibilitatea viitoare ca niște ”nespecialiști” să poată ajunge juriști, magistrați, avocați sau notari. Dădusem examen, în care fusesem 15 pe loc, la două materii, istorie și filosofie. Pe mine de ce nu mă primiseră fără examene, eram absolventă a facultății de filosofie – istorie, ar fi trebuit, nu?

Cei mai supărați erau colegi de-ai mei vechi, ofițeri și ei care dăduseră examen de admitere. Simțeau că sunt bătaia de joc a sistemului. La vremea când luaseră la Drept fuseseră mândri, se simțiseră cineva printre colegii lor care nu fuseseră în stare să intre la o facultate. Acum se treziseră colegi cu aceștia, grație lui Iliescu, care le râdeau în nas. Nu știu dacă toți i-au disprețuit pe noii colegi apăruți din pixul lui Iliescu dar cu siguranță colegii lor ofițeri, deveniți studenți după un examen de admitere, au făcut-o. Unii dintre cei noi nici nu știau la ce disciplină se dă examen, nu deschiseseră o carte de drept în viața lor iar vocabularul nu depășea ”un tramvai, doi tramvaie”. Și cu toate astea, au terminat dreptul, au luat licența și astăzi, cine știe, probabil profesează în una din meseriile juridice.

Despre ei, care erau pe o listă separată față de noi, nu-mi aduc aminte decât două întâmplări demne de povestit. Una s-a petrecut la examenul de Dreptul Transporturilor. Profesorul ne-a chemat de dimineața pe noi, cei cu admitere, iar pe cei de pe lista ”specială” după amiază. Începusem să bombănim a nemulțumire, ne imaginam că ne separase ca să nu ne dăm seama că ăia sunt niște idioți trecuți de profesori ca gâsca prin apă fără să știe nimic. În principiu cam ăsta era adevărul numai că proful de Transporturi avea altceva în cap. Abia ni se dăduseră subiectele pentru examenul scris când ușa s-a deschis și un coleg de pe listă a dat să intre. Profesorul, vizibil iritat, i-a spus să părăsească sala, apăsând ”acum am examen cu S T U D E N Ț I I , înțelegi? Voi sunteți cei de pe listă. Veniți după amiază”. Ridicasem cu toții ochii de pe foile de hârtie, ceva din atitudinea profului ne-a făcut să fim siguri că după amiaza lista urma să fie măcelărită. Ceea ce s-a și întâmplat, proful, profund deranjat de măsura lui Iliescu, i-a frecat pe cei de pe lista specială de i-a luat dracu’ și cea mai mare parte au luat patru, urmând să vină din nou în toamnă după ce ar fi pus mâna pe carte. Ne simțeam răzbunați!

Cea de a doua întâmplare s-a petrecut la un examen de sociologie. Cum aveam doi ani și jumătate de sociologie în prima facultate și trei examene luate cu 10, m-am dus la profesor să îmi echivaleze nota. În drum spre cabinet, m-am întâlnit cu hoarda de noi colegi care mergeau și ei la echivalare, cică făcuseră nu știu ce sociologie la Școala de ofițeri. Mi s-a ridicat sângele la creier. ”Păi bine!, și colegii voștri care sunt tot ofițeri dar au dat și examen de admitere de ce nu beneficiază de echivalare?” Rânjetul lor ,”noi suntem pe listă specială”, mi-a trezit dorul de luptă. Am intrat în cabinet la profesor, mi-am prezentat foaia matricolă și i-am cerut ca în afară de echivalare să mă asculte câteva minute. Povestea mea a iscat un adevărat război, căci nimeni nu știa că mai sunt și alți ofițeri în afara celor ”speciali”. A fost chemată secretara facultății și răscolite în arhivă toate dosarele de admitere pentru că profesorul voia să vadă cu ochii lui că ceea ce-i povestesc este adevărat. Când le-am spus că nu vor mai da examen ci vor beneficia de echivalare la fel la ”suspecții” lui Iliescu de pe lista specială, ofițerii cu examen de admitere au chiuit de bucurie și m-au luat în brațe. Iar profesorul i-a mai răzbunat o dată. I-a lăsat să aștepte pe cei de pe listă. Întâi ne-a echivalat nota nouă, celor care devenisem studenți după un examen de admitere.

Nu spun că toți de pe listă au fost proști, dar cei mai mulți au fost, am fost colegi cu ei timp de doi ani jumătate așa că știu ce spun. M-am întrebat de multe ori pentru ce a dat Iliescu o asemenea măsură? De ce le era dator ofițerilor? Poate frica născută din faptul că armata îl trădase pe Ceaușescu sau însă erau proaspete evenimentele din Piața Universității și era nevoie de fidelizarea ofițerilor? Nu știu. Știu însă că măsura lui Iliescu a deschis cutia Pandorei și a dat posibilitatea ca în rândul specialiștilor în drept să pătrundă și oameni care nu aveau ce să caute acolo. Sigur, mai târziu s-au inventat fabricile de diplome ca să ajungă dreptul la toată lumea, dar asta este o altă poveste, una la fel de tristă pentru învățământul românesc ca și cea a colegilor mei de pe lista specială, absolvenți de drept prin echivalare.

Anunțuri


Categorii:Povestiri din viața reală

Etichete:, , , ,

11 răspunsuri

  1. Pacat ca aflu abia acum!… Poate ma puneau si pe mine pe o lista 🙂 Alta decat cele pe care m-au pus fara sa ma intrebe sau despre care habar nu am 🙂

    • Inca de pe vremea lui nea Nicu, absolventii Scolii de ofiteri de la Baneasa, intrau direct in anul 4 la Drept, in Bucuresti fara nici un examen, la cursurile de la fara frecventa. Asta in anii 70 si cred ca asa a fost pana in 1989. Deci Iliescu doar a continuat obiceiul din timpurile alea.Astfel a fost un demn urmas al idealului comunist de formare a omului nou in justitia romana.

      • Nu doamnă, nu a fost așa. Cel puțin în anul 1988 în care am intrat eu la drept, dădeau examen la fel ca toată lumea. Și discutăm despre Ff căci am făcut dreptul a II-a facultate. Nu aveau locuri separate, erau fix ca orice candidat.

  2. Doamna Lili Craciun, m-a dărâmat ce am citit aici!

  3. Reblogged this on Trufe și Aguride and commented:
    Rădăcinile răului în Justiție

  4. cand s-a intamplat in dec ’89 am sperat ca voi trai intr-o tara de „”calitate”” umana si profesionala , cu o scara de valori a bunului simt !!…si ce fericiti eram noi cei de 30 de ani atunci !! cand iliescu a chemat minerii 9altfel nevinovati,nenorocitii) in iunie 1990…am stiut ca ,,,am pierdut sansa de a fi evaluati si tratati dupa calitate si respect!! de atunci am mai incercat sa sper pana prin 2000…dar nu mai vad binele in natia asta a noastra ..parca nu avem leac….!! si totul ca iliescu ne-a ingropat in „mizeria si umilinta”” nedreptilor, inutililor, josnicilor, nimicurilor !!
    mi-a palcut ce spui aici, si mai sunt multe povesti adevarate care ne-au adus aici, azi, justitie oarba si muta si surda …dar eu si multi ca mine chiar am obosit…!!

  5. Trist,foarte trist .
    Asta explica pentru cei care nu va cunosc caracterul de luptatoare .Ma bucur pentru dumneavoastra ,numai bine !

  6. Si pe vremea cand eram eu studenta inainte de revolutie,chiar daca noi subinginerii eram considerati mult inferiori inginerilor,dadeam aceleasi examene la fel de grele ca ei si cu aceiasi profesori f.exigenti, doar ca noi faceam 4 ani si ei 6.Dar altceva vreau sa va spun.Asa cum povesteste Lili de listele speciale,si noi am avut o grupa speciala cu fotbalisti.Pe acestia nu i-am vazut la cursuri dar veneau separat de noi la examen.Cat i-am invidiat ,cand stiam ca eu si muncesc si invat pe rupte,caci nu era de joaca si ei veneau degajati parca sfidandu-ne. Ce le-o fi trebuit studii superioare fotbalistilor n-am inteles niciodata.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: