De ce i-ați vota? Azi despre PSD + PC + UNPR


a vot
(Foto de aici)

USD speră la 13 europarlametari. Să vedem care sunt aceștia:

Corina Crețu

Cibernetician. Blonda implicată într-un scandal sexual. Cea care îi făcea avansuri deocheate fostului secretar de Stat american, generalul Colin Powell. Fost consilier și purtător de cuvânt al lui Iliescu (ăla de a chemat minerii care v-au cotonogit copiii, cel ce ne-a furat democrația în decembrie 89). Evident cunoaște și limba rusă (mă întreb de ce? ). Este europarlamentar și în cinci ani de mandat a reușit performanța să aibă UN SINGUR raport. Pentru ce o fi luat oare atâți bani?

Ecaterina Andronescu

Profesor. Abramburica – nume definitoriu. Care i s-a lipit pe frunte de când a fost Ministru al Învățământului de mai multe ori. Învățământ din care a făcut varză. Se remarcă prin cocurile savante gen o altă ”savantă”. A desființat școala profesională în 2003, înlocuind-o cu școala de arte și meserii prin care elevii puteau ajunge la un bac ușurel vai mama lui și apoi la facultățile denumite ”Fabrici de diplome”. În 2009 a suspendat și Școala de arte. În 2011 are o propunere de râsul curcilor, elevii care nu au luat bacalaureatul să poată merge la facultate, urmând să-și reglementeze diploma de bac din mers.

Catalin Ivan

Economist. Cel care a declarat că criticile Comisiei Europeni din Raportul pe justiție sunt „nedemocratice” şi „neeuropene”. Despre care CTP zicea cândva că ”este un imbecil”. S-a remarcat în PE prin mici scandaluri chiar și între colegii lui de partid. Susținut de Nichita de la Iași și de Ministrul Bănicioiu. Mare fan al proaspetei accize care ne pauperizează. Nu-i place Nuland, nu-i place Reding dar vrea în PE. Deh, salariu mare, familie numeroasă.

Dan Nica

Inginer. De trei ori ministru al Comunicațiilor fără să aibă vreun proiect major. Fost ministru de interne, plecat după scandalul ”autocarele sunt pregătite”. Numele lui este asociat scandalului Ericsson. La Curtea de Arbitraj din Suedia fostul manager al Ericsson România este cercetat pentru că ar fi deturnat peste 7 milioane de dolari. Acesta se apără că banii ar fi fost plătiți către diverși oameni politici printre care și Dan Nica. A fost cercetat pentru abuz în serviciu în dosarul „Poşta Română”.

Maria Grapini (PC)

Inginer textilist. Agramată rău. Despre ea, am scris pe larg aici:

Damian Draghici (UNPR)

Lăutar. Reprezentant al rromilor. Naistul Radu Simion, fostul lui profesor şi mentor, spune că nu este un adevărat artist. Și cine sunt eu să îl contrazic? Implicat într-un scandal cu o presupusă soră. Scandal? Nu, ceva normal, specific nației. Căsătorit cu Paula Rosenberg, implicată într-un dosar de fraudă bancară de 85 de milioane de euro, fără a fi acuzată.

Daciana Sârbu

Jurist. Fără a-și profesa vreodată meseria. Fiica lui Ilie Sârbu și nevasta lui Victor Ponta. Suficient. Ipocrită în ce privește exploatarea cu cianuri. Mai mult despre ea, am scris aici:

Ioan Mircea Pascu

Economist. Fost Ministru al Apărării în vremea lui Năstase. Consilier al lui Iliescu, este Decorat de Ion Iliescu ordinul „Steaua României” – în grad de Cavaler,. Pentru mine este de ajuns. A reinventat Ștefan Gheorghiu sub numele Școala Națională de Studii Politice și Administrative. În 2002, după ce apăreau în presă dezvăluiri despre foștii securiști păstrați în funcții-cheie din serviciile secrete ale Armatei, Ioan Mircea Pascu adresa ziariștilor: „Le mulțumim celor care mor de grija altora, amintindu-le totuși ca și viața lor este scurtă, iar sănătatea este și pentru ei un bun prea de preț care nu trebuie pus în pericol prin lansarea unor dezbateri cu înalt consum emoțional, stresant”. Era o amenințare? Era.

Viorica Dancilă
Inginer. De loc din imperiul lui Dragnea. Cică ar fi protejată de el. O fi vie? Candidează pentru al doilea mandat în PE. După cum n-am auzit de ea, pare a nu fi vie. Nevastă de manager la OMV Petrom (Dancilă Cristinel) de unde încasează anual modesta sumă de 3,5 miliarde lei. Au oamenii de unde să facă campanie și să mai ajute și partidul.

Sorin Moisa

Economist. Băiat subțire, este acţionar la patru instituţii bancare, respectiv la Commerzbank AG Frankfurt – 3.000 de acţiuni, valoare de 36.105 Euro, Credit Agricole SA Paris – 500 de acţiuni, valoare de 5.532 Euro, Deutsche Bank – 585 acţiuni, valoare de 18.186 Euro şi Societe Generale – 324 acţiuni, valoare de 14.256 Euro. Gurile rele spun că este prieten cu Daciana și de aici pe listă.

Victor Bostinaru

Profesor de geografie. Prin satele din Dâmbovița înainte de revoluție. Apoi, băiat deștept a găsit o oportunitate și a ajuns deputat încă din 1990, din partea FSN. A făcut parte, la revoluție, din Comitetul de salvare a orașului Găești. Emil Bobu l-a acuzat că la Revoluţie Boștinaru i-a furat la Găești, când a fost arestat, ceasul şi 6.000 de lei. Boștinaru se apără cu procesul verbal care s-a încheiat în seara de 22 dec. 1989. (Mai multe despre apărare aici) Deh, certuri între comuniști.

Ciprian Tanasescu
Medic. Provine din ograda Tribunului. Claudiu Ciprian Tanasescu, fiul fostului senator PRM și fost primar la Mogoșoaia, Dan Claudiu Tanasescu. Actionar la trei firme, dintre care una, Unicorn Productions, este detinatoarea licentei de emisie pentru posturile Cosmos TV si Cosmos FM. Claudiu Ciprian detine 60% din actiunile Unicorn, iar sotia sa 40%.

Doru Frunzulica (UNPR)

Inginer. Ehei, nu vă spune nimic?, s-a învârtit toată viața prin consilii de Administrație; Societatea de Valori Mobiliare, ”consilier ASF”. Bogat. Are câteva zeci de hectare de teren în Bucureşti, Ilfov, Olt şi Bran- Braşov, 11 apartamente şi case, cărora li se adaugă sute mii de euro în conturi bancare. Din cele 11 case, 3 se află la Năvodari.

Anunțuri


Categorii:Politica în cuvinte

Etichete:, , , ,

8 răspunsuri

  1. Imi place! Atunci cand vad afisele lor electorale in Cluj, mi se apleaca. Dupa parerea mea n-ar trebui sa-si arate fata nicaieri, cu atat mai putin in locurile in care alegatorii nu au fost niciodata de partea lor. As fi curioasa daca veti face postari asemanatoare si legat de celelalte partide…

  2. Romani cu care ne mandrim, nu-i asa???

  3. Va rog frumos sa amanati lista PMP pentru dupa alegeri! Merci!

  4. Pentru corecta informare a cititorilor dumneavoastră, vă rugăm să notați faptul că afirmațiile lui Emil Bobu cu privire la seara zilei de 22 decembrie 1989 sunt prezentate într-o manieră malițioasă și nu reflectă realitatea demonstrată cu probe materiale. În acest sens, vă rog să găsiți la acest link: http://victorbostinaru.ro/2014/03/aviz-amatorilor-de-titluri-senzationale-cazul-emil-bobu/ procesul verbal din seara zilei de 22 decembrie 1989, de la ora 19:30, întocmit în Casa de Cultură a oraşului Găeşti, judeţul Dâmboviţa. În acest document sunt detaliate obiectele şi documentele găsite asupra lui Emil Bobu şi asupra şoferului său Eugen Horvath, în prezenţa altor şase persoane care îl şi semnează.

    Astfel se arată clar faptul că asupra lui Emil Bobu s-au găsit şi s-au predat mai departe unităţii militare care l-a preluat, pe lângă alte obiecte, un ceas de mână marca Seiko şi suma de 5.500 de lei. Mai mult decât atât, procesul verbal este contrasemnat de cel care a primit toate obiectele din documentul menţionat şi care l-a preluat pe Emil Bobu la Unitatea Militară 01901 din localitatea Titu, respectiv căpitanul Toma Nicolae. De asemenea, procesul verbal şi unele dintre documentele aflate în posesia lui Emil Bobu au fost transmise Instanţelor Militare care l-au anchetat pe acesta.

    În lumina dovezilor prezentate, vă rugăm să corectați informația falsă pe care ați prezentat-o.
    Vă mulțumim,
    Echipa de follow-up Victor Boștinaru – MEP

    • Dle Boștinaru, n-am afirmat că l-ați fi furat pe Bobu, am scris că Bobu v-a acuzat de acest lucru. E ceva nereal în asta? Informația era că Bobu v-a acuzat nu și că ea ar fi reală.

    • Sambata noaptea, spre duminica. Citesc presa pe internet. Euroalegeri.

      Asa am ajuns la Emil Bobu. Uitasem cu totul de el. Ceva-ceva, insa, mi-a revenit imediat in memorie: „procesul celor patru”, legat de evenimentele sangeroase din seara de 21 decembrie 1989. Proces televizat si prezentat public, in timp real.

      Inculpatii, acuzati de genocid: Tudor Postelnicu, Manea Manescu, Ion Dinca si Emil Bobu.

      Fecare cu fixa lui: Tudor Postelnicu „a fost un dobitoc”, Manea Manescu habar nu avea de evenimentele din seara de 21 decembrie 1989 (pentru ca tocmai atunci atipise) iar Ion Dinca spunea intr-una „respectiv” in fata instantei de judecata.

      Dar Emil Bobu? Nu, despre Emil Bobu nu-mi aminteam nimic. Chiar nimic!

      Am cautat pe internet: Evrika! Acum stiu ce era cu Emil Bobu: Emil Bobu juca septic cu Ceausescu!

      Ceausescu juca septic cu Emil Bobu! Asta era!

      Multumesc evhipei de follow-up Victor Bostinaru – MEP!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: