Întâlnirea cu un cameleon din vremuri comuniste


Imagine

(Foto de aici)

Atâta suficiență am văzut în seara asta la o emisiune de pe Digi24! Nu mi-am imaginat că un om poate vorbi și se poate comporta atât de afectat. Am descoperit absolutul suficienței. Doamna care nu-și mai încăpea în piele de ziceai că a coborât dintre aștri și s-a întrupat pentru pigmeii ca noi, este Ministru pentru Dialog Social. Modul cum își modula vocea, cum lungea cuvintele… Îmi venea să arunc laptopul pe geam. Ce-or avea, frate, de nu pot fi naturale? Li se pare că sunt interesante? Într-un final am înțeles că doamna Ministru a fost inspector general în învățământ și mi-am dat o palma peste frunte. Ptiu, drace! Am mai cunoscut una la fel. O întâmplare…. în care m-am lovit de un alt munte de afectare și prefăcătorie.

Eram în primul an de învățământ și, după cum v-am spus într-o altă poveste, mă aveam cu directoarea de școală fix ca mâța și câinele. Ei, zile grele! Și ca să fie tacâmul complet rămăsesem și însărcinată. Pe vremea aceea catedra unui profesor era formată din 24 de ore într-o săptămână. Iar drăguța de directoare ne făcea orarul cu pauze, de așa manieră încât să stăm la școală până la ultimul autobuz. Ca să ne învățăm minte că societatea socialistă se construiește cu sudoare.

Pentru o perioadă de vreme, am locuit în căminul Liceului din Târgu- Frumos. E o parte din viața mea de care nu vreau să-mi aduc aminte. A fost cumplit. Singură, însărcinată, gătindu-mi te miri ce la un reșou amărât, într-o cameră minusculă. Una din cele mai urâte perioade pe care le-am trăit. Bărbatul meu reușise să obțină un post de inginer la o întreprindere în Iași dar până la semnarea actelor de Minister, era obligat să mai facă o cursă, ca ofițer mecanic pe un vapor de pescadoare. Teoretic, primisem și un apartament în Iași, chiar dacă formele urmau a fi făcute după ce se întorcea domnul din voiaj, însă nu puteam să fac naveta, blocul era abia în construcție. Căminul a fost unica opțiune. Stând în Târgu-Frumos am fost luată în evidență de un medic ginecolog de la Policlinica din oraș. Atâta doar că medicii terminau treaba pe la ora 14,00 ca să poată prinde un tren mai devreme spre Iași. Cam toată lumea făcea naveta de undeva spre altundeva în acele timpuri.

Regulile ceaușiste erau destul de aspre pentru gravide, lunar trebuia să mergi la control. Să nu vă închipuiți că acest control reprezenta grija pentru mamă, făt sau pentru cum progresa sarcina. Nu, controlul era numai nebunia comuniștilor ca nu cumva să avortezi și onor procuratura să afle prea târziu. Cum orarul meu nu se pupa cu orarul medicului, nu prea eram în grafic cu controalele. Încercam să mă duc după școală dar nu găseam medicul niciodată, o asistentă acră îmi răspundea invariabil, ”domnul doctor a plecat”. Azi așa, mâine așa până când am primit, prin aceeași murătură de om, amenințarea că dacă nu vin în timpul cel mai scurt la control voi lua nu știu ce amendă.

Am încercat să-i explic directoarei toată povestea și i-am cerut o zi învoire ca să dau de blestematul de medic. S-a uitat la mine din înălțimile ei cominterniste și mi-a răspuns că asta nu se poate, n-am decât să-mi rezolv problemele personale în timpul liber. Parcă era o discuție între doi surzi, eu îi spuneam că n-am medic în timpul liber, ea îmi indica să mă duc numai după orele de program. Într-un final, în stilul meu coleric, când dau peste lipsă de logică, am băgat-o în p**da mă-sii și i-am spus că a doua zi nu vin la școală, să se spele cu orele mele pe cap. Aveam să îi cer medicului scutire medicală.

Zis și făcut. A doua zi am lipsit și mi-am văzut de copilul din burtica mea. Numai că ghinionul naibii, fix în ziua aia și-a găsit să vină în control inspectoarea generală de la Inspectoratul din Iași. Un control mai amplu, pentru dou zile. Orele mele, în număr de șase, fuseseră spânzurate pe gard. Mă mai supliniseră colegii, atât cât putuseră, dar în general elevii stătuseră la cioace fără să facă nimic. Aveam ore la clasa a IX a și a X a în ziua pe care mi-o luasem liberă, cu de la sine putere. Clase de 40-44 de elevi, niște găligani mai înalți ca mine, care aveau chef de carte cum îi este drag câinelui să lingă sare. Îi cunoșteam ca pe buzunarul meu, nu era mai mare bucurie pentru ei decât atunci când un profesor nu venea la ore. Ceaușescu decretase 10 clase obligatorii fără ca și elevii să și dorească acest lucru.

A doua zi după chiul, mă aștepta o mare dandana la școală. Am fost chemată în biroul directoarei, unde am dat peste o doamnă cu un coc profesional, făcut după modelul Elenei Ceaușescu. Mă avertizaseră colegii cam ce mă așteaptă însă cum nu o văzusem pe femeia aia niciodată, nu i-am dat importanță. Am salutat scurt dând din cap. Cocul celei care stătea alături de directoare mă dispunea la chicotit. Avea o mutră, să mori de râs și alta nu!

Directoarea m-a luat dur, mi-a spus cu glas ascuțit și răutăcios că am o atitudine lipsită de respect față de doamna ”Popescu”, pe care nu am salutat-o la intrare. ”Dar cine este doamna ”Popescu”?”, am întrebat, nevinovată ca un înger, fără să mă uit la cocul de alături. Directoarea, mai să se urce pe pereți. A început să urle că nu știu să mă comport față de cea care ne păstorește și ne învață valorile societății pe care o trăim, că atitudinea mea față de inspectorul general trădează dispreț față de tot sistemul de învățământ. Calmă, m-am întors spre posesoarea cocului și i-am spus că era necesar ca directorul să fi făcut prezentările întrucât la terminarea facultății nu ne-au fost arătate poze cu inspectorii școlari astfel încât să îi recunoaștem, fără să ne fie prezentați.

Directoarea era furia dezlănțuită. Doamna cu cocul savant părea calmă, ca și cum nimic din discuția de până atunci nu o putea atinge. Mă privea ca pe un gândac. Cu un gest maiestos, a ridicat un deget și răgetele celei care era aproape în prag de apoplexie s-au oprit  ca la o comandă. Parcă era o jucărie stricată.

Doamna ”Popescu” m-a luat cu voce blândă, afectată, cântând silabele, prelungind cuvintele, cu un calm aparent, îndelung studiat. Timp de jumătate de oră a trebuit să ascult un fel de ceartă blândo-comunistă care trăda prefăcătoria prin fiecare sunet lungit, cântat și care se transforma într-un final în cuvânt. Cu suspansuri, pauze și priviri dojenitoare. Totul era despre cât de rău este un profesor care lipsește de la școală. Onor inspectoarea mi-a făcut calculul câți copii au stat cu ochii umezi uitându-se triști pe geam să vadă dacă mai vine sau nu profesoara de istorie. Cum au plecat spre casă suferind întrucât sufletul lor fusese rănit de lipsa mea. Așa am aflat că în ziua precedentă, după opinia proprietarului de coc à la savanta de renume mondial, 240 de elevi au plâns amarnic în pumni pentru că chiulisem.

Încercând din răsputeri să nu izbucnesc în râs, imaginându-mi ce chiote trăseseră golanii mei de elevi când au aflat că nu sunt în școală, i-am întins afectatei certificatul medical de la doctor și am întrebat-o dacă țara vrea sau nu să nasc copil. Pentru că dacă nu vrea, pot să avortez ca să nu mai lipsesc niciodată de la școală și să dezamăgesc sutele de elevi. Sigur, că aș dori și o adeverință în acest sens de la domnia sa prin care să se certifice că inspectoratul îmi cere să renunț la copil ca să mă pot ocupa în totalitate de elevi. Hmmm, ați văzut vreodată cum își schimbă culoarea un cameleon? Eu am văzut culorile pe chipul cocului. Rând pe rând a schimbat toată paleta cromatică. Atitudinea ei s-a schimbat brusc, era directivă de partid și de stat ca să naștem mulți copii. A devenit îngrijorată de faptul că fac naveta și că asta mi-ar putea afecta sarcina, m-a întrebat dacă mă simt bine și i-a poruncit directoarei să mă învoiască o zi în fiecare lună ca să-mi fac controlul obligatoriu.  

Anunțuri


Categorii:Povestiri din viața reală

Etichete:, , , , ,

2 răspunsuri

  1. Sunt mandra de tine, Lili! Ti-ai aparat viitorul.
    Viata ne pune, in timp, in situatii limita. Daca sufletul ne este bun, intotdeauna ne vom purta bine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: