Nedumeriri într-un zbor de fluture


fluture
(Foto de aici)

Nu beau alcool, nu joc jocuri de noroc, nu cheltui bani pe poșete sau țoale de firmă, nu merg în vacanțe extravagante.  Și cu toate astea, abia fac față cheltuielilor iar ca să am casă a trebuit să apelez la credite. Mă uit la vecinii mei, unii privați , alții funcționari publici. Casele lor sunt mai mari decât a mea, mașinile mai scumpe, excursiile în străinătate curg una după alta. Și, evident, n-au nici un credit la bancă. Unii pentru că au firme pe zero, alții că au pe statul de plată 1000 de lei. Și mă gândesc dacă nu cumva, într-un fel pe care nu-l înțeleg, ei sunt oameni economi care au pus, din salariul lor mic și amărât ban cu ban deoparte, au mâncat pâine cu ceapă și-au ajuns la aceste realizări. Trebuie să fie ceva la mijloc dacă eu n-am putut realiza nimic fără să apelez la bănci, înseamnă că mi se scurg banii printre degete.

Prin 2007, când era bum-ul imobiliar, secretarele mele aveau de 3 ori salariul unui funcționar public. Având nevoie de mai mulți oameni, am vrut să angajez din rândurile lor, cei ce mi se plângeau zilnic ce prost sunt plătiți de către stat. În naivitatea mea, credeam că se va face coadă la ușă și că va fi nevoie să fac interviuri nesfârșite, să aleg din zeci de candidați și să fiu nevoită să refuz o parte din ei. De trei ori mai mult să iei pe lună, e ceva! Ei bine, surpriză! Am fost refuzată de toți, nimeni n-a vrut să părăsească serviciul public pentru a veni să muncească pe bani tripli. Cu toate că e o slujbă în care nu stai peste program, nu lucrezi sâmbătă și duminică, în zilele libere date de guvern ești și tu liber iar concediul se respecta cu sfințenie. Singurul lucru ”nemulțumitor” era că la noi, în afara banilor dați pe chitanță și factură de către clienți, nu oferea nimeni ceva în plus. Dar totuși, de trei ori mai mult ca la stat, gândiți-vă! De ce m-or fi refuzat? Eu cred că din dragoste față de cetățeni. Plătiți mizerabil într-o slujbă solicitantă, muncind peste program, oamenii aceia voiau să slujească comunitatea. Sau…Sau la stat dacă nu curge, pică?

Am senzația că îi criticăm pe cei cu funcții și demnități publice degeaba. Hoția, ipocrizia, duplicitatea și necinstea fac casă bună nu numai cu aleșii noștri ci cu majoritatea românilor. Și nu veniți cu argumentul că doar cei de stânga sunt așa, din păcate la noi stânga și dreapta sunt doar abureli pentru fraierul care votează. În spatele cuvintelor meșteșugite stau rechini și într-o parte și într-alta care n-au nimic de a face nici cu principiile de stânga, nici cu cele de dreapta, singurul lor principiu e banul și sinecura pe parale multe.

Dincolo de asta, nu numai cei care ne conduc au o problemă de demnitate, ea este o tară a întregului popor român. Am senzația că fiecare om este așezat pe o piramidă a furtului și minciunii, fiecare ocupând o treaptă mai jos sau mai sus, funcție de cât a știut să dea din coate. Uneori cei de pe treapta de jos mai dau la gioale unuia cățărat deasupra, îl trântesc la pământ și îi iau locul. Și în funcție de treapta pe care ai reușit să te cocoțezi, furtul este mai mare sau mai mic. De la un șurub sau o bucată de tablă de la servicu, la un top de hârtie sau 10 dosare de la birou, până la sutele de milioane de euro a celor cocoțați în vârful piramidei. Diferă mărimea furtului, nu activitatea în sine. Iar dacă există ură și invidie de la cel mai de jos pe cel aflat pe treapta mai de sus, nu este fiindcă e hoț ci pentru că nu reușește să-i ia locul, sperând că va fura mai inteligent decât el și nu va fi prins. Unii sunt pe treptele de pe dreapta piramidei iar alții pe stânga. Dar neapărat pe o treaptă, tropăind să ajungi pe treapta următoare.

Cu siguranță în jurul piramidei sunt fluturi idealiști care roiesc, dând bezmetici din aripi, încercând să-i convingă pe oamenii agățați cu ghearele de piramida hoției să devină onești. Numai că sunt puțini, foarte puțini. Și nu numai că nu conving pe nimeni să coboare de pe piramidă, să se transforme în fluture și să învețe zborul dar din când în când cei de pe trepte le aprind aripile și bieții fluturi se transformă în scrum.  

Anunțuri


Categorii:Miscelanea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: