Parfumul scrisorilor de altădată


scrisoare
(Foto de aici)

Nescrise cu litere de mână, cuvintele mi se par impersonale și reci. Urăsc să primesc vești pe mail. Și cu atât mai mult, urăsc sentimentele care s-au transformat din taine în vorbe de clacă, scrise pe ziduri și pereți, spre a fi dezbătute pe băncuța veche sau modernă din fața porții. Urăsc echilibristica inimilor pusă pe bloguri. Iubirea nu este un obiect de pus pe tarabă, nu are preț și nu așteaptă aplauze sau comentarii. Iubirea este intimitatea profundă a personajelor poveștii de dragoste încât nici nu poate fi percepută de cei din jur. Urăsc exhibiționismul în amor sau în despărțire. Și una și alta sunt secrete în doi. Sunt dumnezeire. Din cauza asta mi-e tare dor…

Mi-e dor să ajung acasă și, obosită după o zi de muncă, să deschid cutia poștală unde să găsesc o scrisoare adevărată, scrisă de mâna unui prieten. Plicul simplu ce va părea ca aripa fluturândă a unui porumbel care-mi aduce vești de departe să mă facă să tremur de emoție. O scrisoare în care cuvintele să fie simple, cu litere inegale, cu ștersături și rânduri nealiniate. Să citesc ce mai face prietenul meu și cum o mai duce cu sănătatea. Dacă e sănătos sau nu. Să-mi povestească de copii sau nepoți. Și să mă întrebe dacă de la ultima veste despre mine s-a mai întâmplat ceva. Dacă sunt bine. Să simt însă dincolo de literele care curg în fața ochilor mei, de aparența cuvintelor. Să privesc cum au fost apăsate literele pe foaie și să tresar pentru îngrijorarea lui. Și să regăsesc printre rânduri sentimentele care îmi macină prietenul, vizibile cu greu printre cuvintele palide. Să mi-l imaginez aplecat la o masă cu foaia albă în față privind în suflet, pregătit să mi se confeseze și sperând la o confesiune din partea-mi. Trist sau vesel. Gândindu-se la mine în timp ce literele șchioape se vor așterne una câte una, cucerind albul paginii. Până când va țese o poveste printre ele.  

E o taină ascunsă într-o scrisoare scrisă de mână. O bucată de suflet încorporată în rânduri și printre rânduri. Sunt gânduri intime care te invită să le descoperi printre cuvinte. O taină pe care n-o știe decât destinatarul și, dacă descifrează mesajul, expeditorul. O taină care va fi îngălbenită de vreme și recitită peste ani cu alți ochi, cu mirarea că dincolo de cuvinte era un ”altceva” care n-a fost descoperit la data primei citiri. Un cuvânt greșit, un altul sfios sau șters este frământare, neliniște, timiditate sau îndoială. Iubire.

Mi-e dor să deschid cutia poștală și să găsesc parfumul scrisorilor de altădată când mă uitam febril pe geam de zeci de ori, îngrijorată că nu mai vine poștașul. Ce bucurie imensă simțeam când îl vedeam că se apropie de poarta noastră! ”Oare va pune în cutia poștală vreo scrisoare? Uite-l, îndeasă mai multe scrisori. De la cine or fi?” Așteptam nerăbdătoare să se îndepărteze și mă repezeam la poartă, de emoție abia putând să deschid cutia poștală. ”Una, două, trei. Uite, una pentru mine!” Cu ochii strălucind de bucurie mă retrăgeam în camera mea să o deschid fără a fi tulburată de nimeni. O scrisoare trebuie citită în intimitatea ta cu tine însăți.  

Să aștepți o scrisoare e ca și cum l-ai aștepta pe omul care ți-o scrie. Îl regăsești în rândurile scrise, în literele care-i reflectă personalitatea și frământările sufletești. Și-l simți alături ca și cum a sosit aici, lângă tine. Descoperind că este mai supărat căci scrisul îi trădează nervozitatea, chiar dacă cuvintele nu o spun. Iar uneori o lacrimă pe foaie face cât o mie de cuvinte, te duce către stele sau într-un hău negru. O pată peste literele care abia se mai disting îți va oferi un crâmpei de univers sau un abis. Căci vei ști că acolo, departe, sentimentele s-au transformat în perle, alunecând cald de pe obrajii reci pe foaia albă.

Mi-e dor de o scrisoare adevărată. Una pe care să o citesc după o zi nebună în care am uitat să iubesc, să mă îngrijorez pentru altul, să cânt sau să sufăr. O scrisoare plină de parfum de lăcrămioare și sentimente curate, care să-mi aducă aproape, prin literele strâmbe, frământarea prietenului aplecat pe foaia albă și care speră să-i descopăr sufletul printre rânduri.

Anunțuri


Categorii:Miscelanea

Etichete:, , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: