O poveste tristă dintr-o noapte a bucuriei


???????????????????????????????

(Fiicei mele, în dar de ziua ei)

Cînd am rămas însărcinată mi s-a părut că am cîștigat lumea întreagă la roata norocului. Eu, o zănatecă în stare să cad în singura groapă ivită în calea mea, urma să dau naștere unei minuni. Dorisem nebunește un copil. Eram atît de disperată încît, la o lună de la nuntă, m-am dus îngrijorată la medic să-l întreb dacă nu cumva sunt sterilă. Omul s-a distrat copios aflînd că abia îmi începusem viața sexuală, inițial crezuse că mă chinui de ani buni să rămîn gravidă.

N-am simțit că mi-a fost greu, n-am făcut nazuri. Cele nouă luni au trecut ca vîntul. Am stat de vorbă cu bebelușul meu încă de pe cînd își avea căsuța în burtă la mine. La primele dureri care anunțau nașterea mi-am luat bagajele, pregătite din timp, și m-am prezentat la spital, nerăbdătoare să-mi strîng la piept puiul. Medicul cu care vorbisem era de gardă. Mi-a făcut control și mi-a spus că trebuie să stau internată cîteva zile pentru că nu aveam dilatația necesară. Tu voiai să ieși la lumină, copilul meu, dar trupul meu refuza să te lase în lumea plină de invidie, ipocrizie și răutate.

Voiam să nasc fără cezariană. Așa că mi-am ocupat cuminte patul într-un salon de spital, cu alte cîteva femei însărcinate, internate pentru tratamente de menținere. Gemetele mele le-a scos din sărite pe vecinele de pat. De jenă am patrulat toată noaptea pe hol, exilîndu-mă din salon de bună – voie.

Nu știu acum cum este organizat azi Spitalul Parhon din Iași. Atunci, din holul mare, unde se aliniau pe o parte saloanele, deschideai o ușă spre un alt hol care ducea la scări iar față în față cu ușa era sala de nașteri.

Deși aveam dureri din ce în ce mai ascuțite și des, blestematul de col nu voia să se dilate. Așa că mă plimbam. Surescitată, ghemuindu-mă pe jos cînd durerile deveneau crunte.

Plîngînd, gemînd, rugându-le pe asistente să-mi facă ceva, am asistat în noaptea aceea la o întîmplare terifiantă. O mămică născuse o fetiță superbă. În loc să fie radioasă era speriată. Soțul își dorise un băiat. O femeie micuță și slabă, cu niște ochi uriași de un căprui irizant în care se citea deznădejde. Tristă ca o căprioară rănită. Doar burta amintea că fusese însărcinată. Dacă te uitai atent în ochii ei, puteai zări timid o luminiță de fericire pentru copilul căruia-i dăduse viață dar lumina nu îndrăznea să iasă la suprafață și să-i inunde fața. Se plimba amărîtă, încercînd să-și facă curaj, sperînd că minunata fetiță va înfrînge nemulțumirea tatălui.

Am încercat să o încurajez, era imposibil să existe un bărbat atît de ticălos. Credeam că este doar o depresie postnatală însă aveam să mă înșel. Pe la ora 23,00 a apărut și dumnealui. Un dobitoc cu ceafa lată, mirosind a alcool. Habar n-avea că este singurul vinovat de sexul copilului. Reușise să-l mituiască pe portar pentru ca să intre la ora aceea. Te-ai fi așteptat să vină cu o floare, să-și ia în brațe nevasta – biata, abia se ținea pe picioare, să-i arate cît este de fericit că familia lor se mărise cu o minune micuță și să-i promită că va avea grijă de amîndouă toată viața.

Am fost martor ocular la tot ce a urmat. Cînd a aflat că pruncul este fată, bărbatul și-a ieșit din minți. Am văzut o femeie, abia ieșită din sala de nașteri, care încă se mai ținea cu mîinile de pereți să nu cadă după efortul depus, pleznită de un mascul ce nu suporta că sclava nu-i făcuse un băiat pe care să-l crească, probabil, la fel de violent ca și el și în aceeași lipsă de respect față de sexul opus. O femeie încovoindu-se de durere și de umilință, cerînd iertare.

Iertare? Pentru ce? Îmi venea să-l omor. Nemernicul căra pumni în spatele unul om ce se clătina ca o frunză. Aș fi vrut să o iau în brațe pe femeia ghemuită sub lovituri, să o alint și să-i spun că nimeni, dar absolut nimeni nu are voie să întunece bucuria unei mame. Aș fi vrut să-i spun că nu merita să trăiască lîngă un asemenea bărbat. Om?! Doar un animal. Considera că mușchii, pumnii și urletele fac parte din apanajul căsniciei, că în fața lui nevasta nu era decît un obiect în care putea să dea cu piciorul cînd avea chef.

Nu mai suportam. Ținîndu-mă de burtă, uitînd de durerile facerii și rugîndu-mi copilul nenăscut să mă ierte dacă îl zdruncin, am alergat spre sala de nașteri unde picoteau două asistente. Lacrimi mari îmi curgeau pe obraji. Printre sughițuri am reușit să le fac să înțeleagă că nu-i nici un pericol să nasc, că plîng pentru că pe hol un individ își bate nevasta lehuză.

Asistentele s-au uitat una la alta și am simțit cum urcă furia în ele. Au ieșit val – vîrtej din sala de nașteri. Pe mama lehuză au fugărit-o în salon iar pe bătăuș, nu știu cum, cu o aparentă blîndețe, l-au atras în sala de nașteri. În cîteva secunde am auzit, de după ușa ce se închisese, răgete. Ziceai că s-a înjunghiat un porc de Crăciun.

”Ce Doamne i-or fi făcut?” Stăteam pe holul mare. Eram o femeie singură pe un hol al unui spital în care domnea o pace aparentă. Spitalul Parhon dormea iar mămicile și pruncii nou-născuți visau o lume mai bună. Doar eu mă fîțîiam, îngrijorată pentru puiul meu care voia și nu prea să iasă în lume. Iar un bărbat urla în sala de nașteri fără ca nimeni  – în afară de mine și de ”călăii” lui  – să-l audă. Și, din cînd în cînd, se auzea stins uruitul tramvaiului de noapte care urca sau cobora Copoul. Mi se părea că urletele nu se mai sfîrșesc, țipetele răgușite îmi răneau timpanul.

Într-un sfîrșit s-a lăsat tăcerea. O tăcere spartă de o ușă care s-a deschis, trîntită violent de perete. Bărbatul a ieșit din sala de nașteri cu ochii injectați de furie, luînd-o la fugă pe scări, în timp ce printre dinți se auzeau bolboroseli. Înjura de mamă  – singura vinovată, cum înțelegeam, că adusese pe lume un monstru.

După ceva vreme ușa unui salon s-a deschis timid și doi ochi mari au scormonit temători holul semiiluminat. Am strîns-o în brațe pe mămica timorată. Cîteva ore am stat de vorbă ca două prietene. Încercam să-i insuflu curaj, să o fac să înțeleagă că este responsabilă față de puiul de om pe care îl adusese pe lume și că doar fiind ea însăși demnă și curajoasă va face un om adevărat din fetița ei. Că nu merită să trăiești în teroare. Povestea urletelor din sala de nașteri au adus pe chipul trist un rîs zglobiu. Se bucura că cineva o răzbunase.

Spre dimineață asistentelor-moașe li s-a făcut milă văzîndu-mă cu ochii duși în fundul capului. Mi-au făcut injecții de dilatare, fără să mai aștepte opinia medicului. După episodul din noaptea liniștei și furtunii, la care asistasem, aveam încredere în ele. Și, în timp ce așteptam ca injecțiile să își facă efectul, mi-au povestit că o injecție asemănătoare îi făcuseră și violentului, fraierindu-l că este calmant. Îl pedepsiseră ca să priceapă ce înseamnă o naștere și să nu mai ridice mîna asupra nevestei. Erau sigure că nici măcar nu fuseseră suficient de dure și că merita să fie torturat ca pe timpul inchiziției. Eu, o ființă pașnică de altminteri, eram de acord. Nu știu ce naiba se poate dilata la un bărbat dar asistentele m-au asigurat că durerile sunt crunte.

Mulți ani m-am întrebat dacă pățania i-o fi schimbat comportamentul bărbatului ce înjura de mamă și își bătea femeia care accepta pumnii ca pe un destin implacabil și dacă ea își recăpătase demnitatea.

Bătea de ora cinci iar eu aveam dureri insuportabile. Asistentele m-au pregătit: venise timpul ca puiul meu să iasă în lume. În timp ce moașele țipau ”Împinge, împinge”, mă rugam să nasc un copil sănătos. Fată sau băiat, nu avea importanță. Să îl pot crește în respect față de oameni dar și de sine. Să nu se lase călcat în picioare. Să nu accepte umilința și să-și țină spatele drept indiferent ce i-ar fi fost sortit să trăiască.

Ca să nu fie nici un dubiu că nu-i moldoveancă get-beget, boțul meu de aur a ales să apară la ora cinci, anunțînd printr-un strigăt ascuțit că a sosit. Era duminică, ”șinși a șinșea, optzeșișișinși la ora șinși”. Iar eu eram cea mai fericită femeie din lume, aveam o fetiță frumoasă ca o poveste. Devenisem mamă și trăiam cel mai minunat sentiment de pe pămînt.

Reclame


Categorii:Povestiri din viața reală

Etichete:, , , ,

11 răspunsuri

  1. Sentimentul cel mai minunat de pe pamant, da Lili acesta este. Pacat mare cand acesta e umbrit chiar de cei care ar trebui sa il impartaseasca cu noi. Am trecut prin asta si pot spune ca astfel de brute, pot aduce iadul pe pamant. Sper doar ca femeile sa nu mai accepte pentru nimic in lume astfel de episoade. Frumos redat, Multumim!

  2. Sa iti traiasca si sa fie fericita, fetita ta! Eu sunt nascuta pe patru a cincea! (Azi, cica!)
    Iar despre „povestea” ta…pot spune ca o cunosc bine ( chiar daca isi dorise o fetita …)
    Barbatii stiu sa gaseasca sute de motive ca sa-si arate „barbatia” … Si nu sunt putini aceia….ba pot zice ca trec cu mult de jumatate din numarul celor existenti!

      • Povestea-i frumos scrisa. Aproape ca nu poti observa granita dintre real si imaginar. Si nu, nu este adevarat ca „trec cu mult de jumatate” cei care… Sunt destui, asta-i adevarat. Sunt insa sigur ca numarul lor nu-l intrece pe-al femeilor care, cu adevarat, triseaza in „jocul de-a viata”. Sperba alcatuirea „Acum 31 de ani un strop miraculos de univers, care poposise în trupul meu să se odihnească timp de nouă luni, s-a transformat la ora cinci dimineață într-o fată frumoasă.”.

  3. Superb…aproape că am fost acolo!

  4. La mulți ani!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

arta si natura

O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

CER's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

%d blogeri au apreciat asta: