(Foto de aici)

Când te gândești la ”Războiul celor Două Roze”, ai putea crede (roze = trandafiri) că s-au desfășurat niște turniruri dulci, pline de candoare romantică sau că au fost mici conflicte între cavalerii care se luptau în duel pentru domnișoare sfioase care se doreau cucerite dar abia dacă își lăsau batista monogramată să cadă pe jos fără însă să-și arate gamba piciorului. În realitate însă, acum sute de ani, în Anglia, taberele a două ramuri ale aceleași casei regale s-au luptat sângeros să pună mâna pe putere. Casa de Lancaster și Casa de York, amândouă ramuri ale Casei Regale Plantagenet, având ca strămoș comun pe regele Edward al III-lea, și-au asmuțit susținătorii unii împotriva altora cu scopul de a se impune pe tronul Angliei. Cum este și firesc, grosul armatei era format din vasalii celor două case cu pretenții la tron. Războiul a produs multe victime din rândul nobilimii, fiind o cauză principală a scăderii puterii aristocrației și a creșterea puterii monarhiei dinastiei Tudor. După 30 de ani de lupte civile, Henric Tudor (Henric VII) din casa de Lancaster l-a învins şi l-a ucis pe Richard de York și a unit cele două case prin căsătorie, punând capăt războiului civil.

Avem și noi Rozele noastre. Numai că în România războiul poartă aspecte tragice ca în Miorița dar și aspecte comice, genial încondeiate cândva de Ion Luca Caragiale dar la fel de vii și azi. Casa de Băsescu se bate cu Casa de Ponta pentru a pune laba pe România (sau ce ce a mai rămas din ea). Susținătorii Casei de Băsescu se numesc de dreapta și se bat cu susținătorii Casei de Ponta care se numesc de stânga, în numele și pentru gloria stăpânilor lor și a urmașilor acestora. Se dă la gioale, se înjură, unii mai intelectual, alții mai din topor. Fiecare are câte o televiziune de Palat la care dau declarații potrivnice. Nu se mai bat în baionetă și nici cu sabia, arma războiului rozelor noastre sunt dosarele penale, comisiile de anchetă, documente incendiare unul despre celălalt sau miștourile nesfârșite. Ambele Case au comportamente cu tente de comic-grotesc, protejata Casei de Băsescu împărțea pantofi cu toc celor loviți de inundații în anii precedenți, reprezentantul Casei de Ponta se plimbă țanțoș ca un faraon în barca împinsă de vasali, printre cei rămași fără averea luată de ape.

Între conducătorii celor două Case este un război pe viață și pe moarte. Pentru ciolan, evident. În ceea ce privește pe susținătorii celor două Case, e simplu. Ei sunt imaginea perfectă a umanoizilor care nu pot avea propriile opinii din prea multă prostie, lene sau servilism și împrumută ideile, gestica și comportamentul ”șefului iubit”. Sau sunt imaginea celor care își înghit propriile opinii, altele decât ale ”adoratului”, în speranța că vor putea măcar să lingă un os zvârlit către ei cu dispreț de stăpân, după ce acesta înfulecă carnea cu grohăituri de plăcere.

Nici unii, nici alții dintre susținătorii vocali ai celor două Case nu vor să înțeleagă că, la fel ca în războiul rozelor din Anglia, atât Case de Băsescu cât și Casa de Ponta sunt ramuri ale FSNului și îl au ca strămoș comun pe tătucul Ion Iliescu, descălecătorul comunist după împușcarea Ceaușeștilor și transformat peste noapte în democrat. Și că nici una din Case nu luptă pentru ei, susținătorii.

Nu poți să deschizi ochii sau mintea celor programați să aplaude, căci se comportă după profețiile biblice: ”Nu există orb mai mare decât cel care nu vrea sa vadă. Nu există surd mai mare decât cel care nu vrea să audă. Și nu există nebun mai mare decât cel care nu vrea sa înțeleagă.” Mai mult decât atât, dacă nu ești de partea a nici uneia dintre Case ești repudiat. Dacă critici Casa de Ponta obligatoriu ești susținător al Casei de Băsescu, dacă critici Casa de Băsescu, inevitabil ești susținător al Casei de Ponta. Independent, rațional? Exclus, nu există sau sunt atât de puțini că nu mai contează.

Și în războiul rozelor de Dâmbovița cad victime din partea nobilimii, numită contemporan baronime. Ceea ce nu este rău, dacă ar scădea și puterea lor până la lichidarea totală. Cu condiția ca finalul să fie altul decât în războiul rozelor din Anglia, războiul fratricid între dreapta fesenisto-securistică și stânga fesenisto-securistică să nu ducă cumva la creșterea puterii unuia sau altuia care să impună dinastia sa (pardon, dictatura). Sau să nu pună pirostriile pentru vreo”căsătorie”. În rest, la cât mai multe victime le doresc!  

Categorii:Politica în cuvinte

Etichete:alegeri, Băsescu, Ponta, putere, susținători, Udrea