Frica de responsabilitate sau curajul asumării?


Imagine

(Foto de aici)
Mare scandal, guvernul vrea să dea posibilitatea Primarilor și Președinților de Consiliul Județean să delege responsabilitatea către specialiștii angajați în instituțiile respective. Cu alte cuvinte, pentru un Certificat de atestare fiscală care nu corespunde realității nu va mai răspunde Primarul pentru că nu-l va mai semna el ci acela care îl lucrează și îl semnează, angajat în cadrul serviciului specializat. Mulți nervi pe dreapta politicii românești, cică așa vor scăpa baronii locali de abuz în serviciu. Foarte bine, mie mi se pare măsura binevenită, specialistul, dacă e specialist cu adevărat, trebuie să fie responsabil pentru munca lui. Și pentru că acest scandal mi-a adus aminte o întâmplare care are legătură cu acest subiect, am să vă povestesc unul din primele mele cazuri din activitatea de jurist.

Când am terminat dreptul nu am găsit de lucru nimic în domeniu, toți voiau ani de experiență, maeștrii avocați nu luau o necunoscută ca stagiară, procurorul șef mi-a spus în audiență că n-are nevoie de fete smiorcăite care să nu vină la o crimă la două noaptea și care au făcut dreptul la fără –frecvență, concursuri de judecător stagiar nu se întrevedeau la orizont, la meseria de notar de stat nici nu m-am gândit la vremea aceea căci era cea mai obidită dintre toate. Așa că am hotărât să trag ca nebuna de primul concurs care nu ar fi pus condiție de vechime. Cu ambiție și multă muncă am luat un concurs la București – jurist la Direcția Regională Vamală Iași.

Nu, nu zâmbiți, nu era mare filosofie să fii jurist la vamă dacă erai un om corect, salariul era chiar mai mic decât îl aveam ca profesor. Dar era necesar să îmi fac anii de experiență ca să pot accesa alte funcții juridice în viitor. Și nu vă bucurați, nu o să vă povestesc de cine știe ce contrabandist cu care m-am intersectat prin justiție. Poate odată am să scriu și despre asta căci au fost întâmplări care ar merita puse pe hârtie. Am ales să vă scriu despre un caz aparent banal dar care dă valoare acestei responsabilități despre care se vorbește zilele acestea.

Doi vameși de la una din vămile arondate Direcției Regionale Vamale Iași au călcat pe bec, timp ce ceva vreme nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu și au fost prinși băuți în turele de lucru. Șeful Vămii le-a făcut referat și l-a trimis la București, propunând desfacerea contractelor de muncă în temeiul art. 130 litera i din vechiul Cod al Muncii care prevedea desfacerea disciplinară. Ei, și aici a intervenit tărășenia. Raportul șefului de vamă a fost înregistrat la Direcția Vămilor iar deciziile de desfacere a contractelor de muncă a celor doi chiulăi și zurbagii au fost emise la vreo două luni după aceea. Ori legea în vigoare la data respectivă spunea că, sub sancțiunea nulității absolute, decizia se emite în termen de maxim 30 de zile de la data când instituția a luat la cunoștință de abaterile săvârșite, dovedită prin înregistrarea la Registratură. Așadar, ne aflam într-un caz clar de nulitatea absolută a actului emis de București probabil din vina unui jurist iresponsabil sau nepregătit.

Cei doi vameși și-au angajat avocat și au contestat deciziile în instanță, cerând să se constate doar pe excepție că decizia este lovită de nulitate absolută. Solicitau reîncadrarea lor și plata salariilor până la reîncadrare. Avocații și-au trântit un onorariu până la cer că tot urma să îl plătească statul, sub forma cheltuielilor de judecată.

Am citit bine cele două dosare și actele normative incidente în cauză și m-am dus în biroul directorului. I-am explicat care e punctul meu de vedere: că vom fi nevoiți la sfârșitul proceselor să-i reîncadrăm pe cei doi nemernici, să le plătim salariile și să plătim onorariile avocaților, extrem de mari. În schimb, dacă achiesam la contestație la primul termen de judecată, recunoscându-ne culpa în depășirea termenului, nu mai plăteam cheltuielile de judecată.  

Directorul meu nu a fost de acord. Hotărât trebuia să mă duc în instanță și să nu recunosc că Bucureștiul era vinovat de încălcarea unui termen imperativ cerut de lege. M-am întors în birou și mi-am frământat creierii ce să fac, ce efecte asupra mea ar fi putut avea o atitudine sau alta. M-am hotărât, am scris la mașina de scris (nu aveam calculator pe vremea aceea) un raport detaliat în care am explicat de ce cred că dosarele vor fi pierdute și că ne vom majora cheltuielile dacă nu suntem de acord cu cererea celor doi la primul termen de judecată. Solicitam în scris conducerii să avizeze favorabil raportul meu.

Știți ce se întâmplă în condițiile în care un asemenea raport este avizat negativ? Nu mai ești tu responsabil de efecte ci acela care te-a transformat dintr-un specialist într-un simplu angajat. Sigur, cu condiția ca ceea ce ești obligat să faci să nu fie o infracțiune. Așadar, revenind la povestea mea, directorul mi-a avizat negativ raportul în care ceream să fim de acord cu contestația la primul termen de judecată și mi-a scris, pe raport, că sunt obligată să mă duc în procese și să le susțin până la final.

Am pierdut procesele la fond, am fost obligată să fac și apel și recurs pe care le-am pierdut așa cum prevăzusem. Cauzele nu a fost analizate decât pe excepție, pe acele motive de nulitate absolută a Deciziilor de impunere emise peste termenul legal, fondul cauzei n-a fost niciodată discutat. Sigur, am încercat să găsesc chichițe ale legii care să mă scoată la liman din aceste procese care erau pierdute din fașă dar nu am reușit să păcălesc judecătorii. Și la fiecare cale de atac, onorariul avocaților era din ce în ce mai gras. Dar și rapoartele mele către direcțiune în care ceream să nu atac sentințele erau bine întocmite și semnate negativ de Director iar duplicatele lor stăteau cuminți într-o mapă specială, la mine acasă.    

La câteva luni după terminarea proceselor am primit un telefon de la șeful cel mare de la București, care avea rang de ministru secretar de stat. Voia să vorbească personal cu mine. A zbierat în receptor timp de vreo 20 de minute în care m-a amenințat în fel și chip, pe tonuri din ce în ce mai înalte, că voi plăti toate cheltuielile proceselor pentru că, în calitate de specialist în drept, trebuia să prevăd că nu este nici o șansă de câștig și că ducându-le până la capăt am majorat cheltuielile instituției.

Auzeam în telefon cum omul de la capătul celălalt îmi urla că mă paște o desfacere a contractului de muncă pe același articol 130 litera i din Codul Muncii pentru abateri disciplinare grave. În acel moment mi-a sărit țandăra și am uitat că sunt nouă în profesie și că ăla era ministru secretar de stat așa că am ridicat și eu tonul îndeajuns ca să îl fac să se oprească, probabil surprins că o neica nimeni își permite să urle. I-am spus scurt că îl invit să-mi desfacă contractul de muncă pentru că chiar aș avea nevoie de niște odihnă pe banii statului, după un proces pe care îl voi câștiga. ”Cum îți permiți ?”, a zbierat politrucul în telefon. ”Uite domnule că îmi permit, pentru că dacă statul va recupera prejudiciul de la cineva acela vei fi dumneata care ai semnat decizia la 60 de zile de la înregistrarea raportului șefului vămii, jurista dumitale de la București care este o toantă că nu te-a anunțat că termenul este de 30 de zile și că nu poate fi depășit și directorul meu căruia i-am făcut trei rapoarte în care i-am explicat de ce nu trebuie să apăr aceste procese și care mi le-a avizat negativ și m-a obligat să mă duc în instanță. Dacă e cineva care ar trebui dat afară, vedeți pe care din cei trei îi amenințați cu desfacerea contractului, nu cred că de mine este vorba”.

Secretarul de stat a amuțit în timp ce eu ridicasem tonul la telefon, acuzându-l chiar și pe el. Am aflat pe urmă că i-a cerut directorului meu să trimită prin fax cele trei rapoarte și că zbieretele s-au mutat în cabinetul acestuia. Cert este că contractul meu de muncă a rămas bine merci în vigoare, nu m-a mai sunat nimeni vreodată să mă amenințe de la București în legătură cu vreun proces. Sigur, nici cei trei culpabili nu au fost sancționați dar asta este o altă poveste. Știa însă toată direcția, de la Iași la București, că am curajul să sesizez și procuratura, dacă sesizez vreo infracțiune, fără să-mi pese de funcțiile celui din fața mea și că-mi asum responsabilitatea muncii pe care o desfășor.

Anunțuri


Categorii:Povestiri din viața reală

Etichete:, , , , , , ,

6 răspunsuri

  1. Dacă tot sunteți jurist si va plac exercițiile de logica v-as propune unul. Sa zicem ca sunteți angajata ca jurist intr-o instituție publica iar directorul/primarul/secretarul de stat/ministrul va cere imperios sa executati o anumită acțiune care nu prea are suport legal iar dumneavoastră si nu șeful dumneavoastră sunteți cel care răspunde legal pentru acțiune.
    1. Cat timp credeți ca va dura pana când veți fi concediată eventual abuziv?
    2. Dacă directorul/primarul/secretarul de stat/ministrul/președintele consiliului județean este ales/numit si își delega atribuțiile altuia nu vi se pare normal ca cei cărora li se delega atribuțiile sa fie desemnati prin aceeași procedura (ales/numit) si de către aceeași instanța?

    • Nu mă poate obliga nimeni să fac ceva ilegal. Îți expui punctul de vedere în scris, pe care îl înregistrezi. Da, poate că pentru început vor fi concedieri dar câtă vreme tu ai înregistrat punctul tău de vedere și ești corectă și responsabilă în tot ceea ce faci, concedierea nu ar putea fi decât abuzivă și pentru asta se poți adresa instanțelor judecătorești. Cred că duceți raționamentul mult prea departe cu alegerea și delegarea. De ce mai sunt angajați specialiști atunci în primărie dacă Primarul răspunde de toate? Nu cumva problema este că acei angajați nu sunt de fapt specialiști și de aici fuga de răspundere?

      • Seful unei institutii/managerul intreptinderii raspunde de TOATA activitatea institutiei/intreprinderii! Daca are angajati mai slab pregatiti trebuie sa gaseasca solutii, fie angajeaza pe altii fie face un contract de consultanta fie gaseste alte solutii! De altfel prin occident mai exista si institutia demisiei si nu au fost rare cazurile cand ministrii si-au dat demisia atunci cand unul sau unii angajati ai ministerelor au procedat inadecvat.
        In cazul delegarii raspunderii unui angat seful institutiei/managerul intreprinderii nu mai raspunde de nimic? Atunci care e motivul pentru care isi incaseaza banii? Functiile publice sau cea de manager sunt pure sinecuri?

      • Asta este o altă poveste și poate de aici ar trebui început. Angajările ”specialiștilor” nu se fac pe bune, în cele mai multe cazuri, ei sunt fiul, fiica, amanta, nașa, fina cuiva, cu studiile făcute la Cucuieții Veseli. Dacă ar fi după mine, pe Primar l-aș ancheta pentru neglijență în serviciu (privind angajarea unor tute și nu a unor specialiști adevărați) iar pe ”specialist” pentru abuz în serviciu (sau tot neglijență, funcție de caz). 😀

      • Vreți sa sugerați ca primarul/șeful instituției m-are nici un cuvânt de spus in privința angajărilor? E iresponsabil?

      • N-am spus că nu are. Contează dacă cei angajați sunt aleși pentru competențe sau pentru că sunt ai cuiva (ai primarului, partidului, baronilor)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: