Să vezi dandana!


sediu-MS

În sistemul de sănătate de stat nu am ce căuta pentru că atunci când orice doctor îmi introduce CNPul în sistemul online al Casei Naționale de Sănătate, apar ca fiind persoană neasigurată. Adică sistemul de sănătate nu mă recunoaște ca fiind cetățean al României care are dreptul să acceseze sistemul de sănătate. Foarte haios, nu? Deși plătesc în fiecare lună 5,5% (sau 6,5%, habar n-am, semnez ce îmi spune economista), cotă aplicată la diferența dintre venituri și cheltuieli, nu exist pentru sistemul de sănătate, sunt ca și decedată pentru el.

De ce apar neasigurată? Dracu’ știe! Probabil pentru că de vreo 4 ani mă judec cu onor Casa de Sănătate Ilfov care mi-a trimis executare silită pe vreo 100.000 de euro, considerând că în perioada 2005 – 2010 le-am dat prea puțini bani. Onorabila Casă susține că în acea perioadă trebuia să le dau (ca și azi) 6,5% din venituri minus cheltuieli iar eu spun că până în 2011 cei care desfășurau profesii liberale nu se confundau cu cei care desfășurau activități independente. Eu mă apăr pe art. 215 aliniat 3 din Legea 95/96 – articol care ne diferențiază de activitățile independente, ei se apără la maniera ”toată lumea trebuie să plătească”. Și dacă nu sunt dintre cei care desfășoară activități independente (așa cum îmi spune draga de lege specială din domeniul sănătății și principiul de drept ”Specialia generalibus derogant ”), eu spun că cota este aplicată greșit, incluzându-mă eronat la art 257, pct. 1 litera  b (care se referă la cei care desfășoară activități independente). Și că numai art. 259 alin 9 ni s-ar putea aplica (6,5% la salariul minim pe economie). Mai solicit instanței să observe că nici o executare nu poate începe fără un titlu de creanță (decizie de impunere sau proces verbal de control), titlu care nu există. Să nu uit, nici contract nu am cu Casa, așa că eu personal nu am nici un drept, ceea ce este evident adevărat dacă te uiți la faptul că nu apar ca persoană asigurată. Sigur, obligații fără drepturi, nu?

M-ați putea întreba acum de ce plătesc corect. Păi pentru că din 2011 acel art. 215 s-a modificat printr-o ordonanță iar profesiile liberale nu au mai fost considerate o categorie distinctă de cei care desfășoară activități independente. Așa că, ”unde-i lege nu-i tocmeală”, acum plătesc cota aplicată la diferența dintre venituri și cheltuieli, în paralel însă judecându-mă pentru sumele impuse pe anii trecuți pentru care s-au făcut formele de executare silită.

Plătesc, nu plătesc, oricum nu sunt asigurată. E după principiul ăla: ”Și f****ă și cu banii luați”. Până acum nu prea mi-a prea păsat de acest lucru pentru că nu am avut nevoie de medic iar dacă totuși am fost bolnavă, am ales să mă duc în sistemul privat. Așa cum ales să o fac și acum când de ceva vreme încoace corazonul meu a cam luat-o razna iar mâna stângă îmi este tot timpul amorțită. La insistențele fiicei mele, mi-am urnit corpul material, trecător prin lume, către o clinică privată, cu programare la un medic cardiolog.

Foarte frumos la clinicile private. Medicul îți vorbește ca unui bibelou pe cale să se spargă, asistentele au un zâmbet profesional pe față, curățenie, eleganță. Ce mai, occident! Imediat ți se face o electrocardiogramă și o ecografie dar rezultatul nu-i concludent. Parcă ar fi ceva dar nu este sigur. Așa că ți se indică analize la sânge și urină și după ce vin rezultatele, înapoi la medic care o să îți facă un test de efort și o să concluzioneze ce ai.

Bine, hai și la analize, dacă-i bal, bal să fie. Dimineață, nemâncată, chioară de somn. Din nou asistente zâmbitoare, din nou totul frumos. Mai umbli de 24 de ore și cu un aparat legat de tine care o să-și măsoare tensiunea din sfert în sfert de oră, necesară și analiza asta pentru o concluzie finală. Și după ce le faci pe toate ale căror rezultate nu durează mai mult de o zi, te duci din nou la recepție să te programezi la același medic pentru testul de efort și pentru concluzia finală. Evident, cred că v-ați dat seama, totul este foarte scump dar nu comentezi, la stat n-ai ce căuta, ești persoană non-grata. Așa că plătește femeie la stat dar tratează-te la privat ”c-așa-i în tenis”.

La recepție ai o surpriză atât de mare că îți vine să dai cu basca de pământ: medicul tău, care numai aseară te sfătuia să faci repede analizele ca să poată ajunge la o concluzie finală privind diagnosticul tău, nu mai are nici un minut liber pentru tine până peste o lună. Încerci să le explici fetelor de acolo că să vezi, că medicul a spus.., că până peste o lună poate crăpi dar primești același răspuns, dictat cu un zâmbet de robot pe față: ”Vă rog să îmi spuneți dacă să vă programez sau nu, mai devreme nu sunt locuri libere”. Te programezi doar așa, ca să fii programată, dar îți dai seama că totul a fost o pierdere de vreme și bani aruncați pe fereastră. Și că poți muri liniștită pentru că marea partea a analizelor le ai făcute și că ai dat parale în ambele sisteme degeaba.

Reclame


Categorii:Povestiri din viața reală

Etichete:, , , , ,

1 răspuns

  1. Foarte bine scris. Si eu am trecut prin faza, persoana inexistenta pentru vestita casa de asigurari, desi eram inca eleva si mai si munceam.. Nu am inteles niciodata de ce si nici nu au dorit sa modifice.Asa ca dupa socul initial, am hotarat sa plec din tara, mi/a luat ceva timp dar am reusit. Sunt aspecte extrem de grave, cele pe care le-ati expus si bine faceti,poate se mai trezeste careva in Romania. Imi pare extrem de rau ca treceti prin tot acest calvar, numai cine l-a trecut reuseste cu adevarat sa il inteleaga. Va doresc multa putere, insanatosire rapida!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

arta si natura

O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

CER's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

%d blogeri au apreciat asta: