Absurdul secolului în care trăim – forme fără fond


Imagine

Comunismul a fost condamnat de câțiva ani buni. Oficial. Ei și? Ce mare brânză am făcut de agățăm această ”realizare” la butonieră? Cei care au suferit de pe urma sistemului care le-a răpit libertatea au primit despăgubiri pentru anii în care au fost bătuți prin pușcării? Statul opresor a plătit pentru viețile distruse? Nu, nu s-a întâmplat nimic din toate astea. Doar declarații găunoase. Condamnăm teoretic un sistem dar în fapt celor care au umilit, torturat și ucis le dăm pensii uriașe. Suntem niște nemernici care doar ne prefacem că ne pasă.

Am urmat cândva un curs de psihiatrie la Spitalul Socola din Iași, ținut de regretatul profesor Brânzei. A fost ceva neașteptat, dizertațiile dlui profesor au fost un regal. În afara cursurilor teoretice am văzut cazuri concrete. Printre ele, Stelică, un nebun care n-a vrut să intre în pijamale în sala unde eram noi, studenții. Un om mărunțel de vreo 50 ani care nu mai vorbea coerent dar dintre vorbele lui se distingeau câteva cuvinte repetate obsesiv: ” – Tiiiinca, sora mea Tinca, de ce?”, ”Tiinca, ne ia lada, Tinca, lada, nu-i lăsa să ne ia lada!” – cu mâinile desenând haotic în aer o ladă, ”pământul nostru, Tiiinca”. O tânguire incoerentă de la un bărbat căruia-i curgeau inconștient lacrimile pe obraji și care înnebunise la naționalizare când comuniștii îi confiscase averea, lada de bani, casa și pământurile moștenite de la strămoșii săi. El înnebunise, sora sa Tinca se spânzurase. Lui Stelică, dacă mai trăiește, cine îi mai face dreptate, cine îi mai dă viața Tincăi, mintea lui și agoniseala părinților înapoi?

Mi-e milă de oamenii care mai speră pentru că dezamăgirea va fi mai mare decât a celor care s-au resemnat. Mi-e milă pentru că sunt sigură că nu se va întâmpla nimic, totul nu este decât o prefăcătorie. Ne prefacem că suntem democrați, ne prefacem că ne pasă de cei care au fost torturați, uciși sau au înnebunit ca bietul Stelică. La fel cum ne prefacem că ne pasă de părinți, de cel de lângă noi, de câinii maidanezi și chiar de Dumnezeu.

Ne aducem aminte de cei care ne-au dat viață doar când avem nevoie de un umăr pentru a ne plânge tristețile. Și, ancorați în egoismul nostru, nu observăm că părinții ne sunt din ce în ce mai albiți, mai cocoșați și mai triști. Importanți suntem noi și numai noi, durerea noastră e cea mai mare, tristețea ca a noastră nu mai avut nimeni.

Ne aducem aminte de cel de lângă noi doar când are curajul să ne spună că i-am înșelat încrederea și hotărăște să plece. Am ucis, prin indiferență și egoism, dragostea care ne-a unit cândva și nici măcar nu ne dăm seama, ne credem perfecți și vinovat nu poate fi decât celălalt. Ne prefacem că iubim, ne prefacem că ne pasă, ne prefacem că suntem loiali și cinstiți. Pentru că lumea trebuie să ne perceapă ca pe un om perfect și nu pentru că este în ființa noastră iubirea, loialitatea și cinstea.

”Iubim” câinii maidanezi pentru că este la modă. Dar nu am da nimic din viața noastră tihnită pentru ei. Iarba noastră este un covor verde, un câine nu are ce căuta prin ea să-i strice perfecțiunea. Canapeaua noastră este albă, pregătită pentru ca musafirii care ne trec pragul să rămână muți de admirație, așa că nici aici nu are loc un câine. Îi punem o cușcă în stradă sau în fața blocului și îi mai aruncăm din când în când o coajă de pâine. Și credem cu tărie că este suficient, coaja de pâine reprezintă maximul de dragoste pe care-l putem oferi unor suflete părăsite de alți oameni asemeni nouă și care doar s-au prefăcut că le pasă.

Duminica ne perfecționăm imaginea de ”om de bine”. Ne punem hainele cele mai bune și mergem la biserică. Lăsăm ochii în jos a cucernicie și chiar dacă până în momentul slujbei am mințit, am înșelat, am furat, am înjurat, facem mătănii zdrelindu-ne genunchii de podea doar ca să ne vadă vecinii. Ne închinăm la fiecare icoană cu cruci largi până la pământ să se vadă din cer. Și-l rugăm pe Domnul să ne rezolve el toate problemele pentru care noi nu am ridicat nici un deget: loaza noastră care nu a deschis nici o carte să aibă ”noroc” la bac, iubitului nostru care vine ades acasă pe două cărări ”să-i deschidă Domnul mintea și să uite de băutură”, să ne dea Domnul noroc și prosperitate, să nu afle consoarta să avem o amantă, să nu știe nimeni ce fel de om suntem în realitate. Și considerăm că cele câteva mătănii și crucile mari cu care am impresionat asistența din biserică sunt suficiente ca totul să se întâmple așa cum ne dorim.

Din ce în ce mai mult și mai des mă întâlnesc cu declarații de dragul vorbelor, cu învelișuri goale fără esență, cu forme fără fond. Fie eu nu mai înțeleg lumea contemporană, fie locul meu nu este aici, în acest secol, printre suflete găunoase.

Anunțuri


Categorii:Miscelanea

Etichete:, , ,

10 răspunsuri

  1. În fața acestei avalanșe de adevăruri dureroase, care mă rod zi după zi de un sfert de secol, am simțit inițial nevoia unei polemici în care să încerc să transform o lamentație stearpă în descrierea unui cîmp de bătălie.

    Am simțit nevoia să spun că toate actele ratate din ultimii 25 de ani de la lupta împotriva tiranului, în papuci, în fața televizorului, la „adoptarea” a sute de maidanezi care, din adăpostul de exterminare au revenit în mizeria străzii, au fost jaloanele unui proces revoluționar, în care societatea noastră și destinele celor mai mulți dintre noi s-au schimbat în bine într-o măsură pe care nu puteam nici măcar să o visăm acum 25 de ani. Indiscutabil, această revoluție de un sfert de veac a avut un preț cumplit și inutil în sînge și îndobitocire, preț datorat ridicării fariseismului și lichelismului la rang de „bună creștere” și de „civilizație”. Evident, ce alegem să facem în viitor este prin definiție o întrebare etern deschisă.

    Mi-am dat seama însă că esențialul, exact pe acest subiect, a fost spus, de mult timp, mai profund și mai sintetic decît aș putea spera să ajung vreodată să o fac eu însumi:

    http://www.orthodoxytoday.org/articles/SolhenitsynLies.php

    «We have been so hopelessly dehumanized that for today’s modest ration of food we are willing to abandon all our principles, our souls, and all the efforts of our predecessors and all opportunities for our descendants—but just don’t disturb our fragile existence. We lack staunchness, pride and enthusiasm. We don’t even fear universal nuclear death, and we don’t fear a third world war. We have already taken refuge in the crevices. We just fear acts of civil courage.

    We fear only to lag behind the herd and to take a step alone-and suddenly find ourselves without white bread, without heating gas and without a Moscow registration.

    We have been indoctrinated in political courses, and in just the same way was fostered the idea to live comfortably, and all will be well for the rest of our lives. You can’t escape your environment and social conditions. Everyday life defines consciousness. What does it have to do with us? We can’t do anything about it?

    But we can—everything. But we lie to ourselves for assurance. And it is not they who are to blame for everything—we ourselves, only we. One can object: But actually you can think anything you like. Gags have been stuffed into our mouths. Nobody wants to listen to us and nobody asks us. How can we force them to listen? It is impossible to change their minds.»

    «And the simplest and most accessible key to our self-neglected liberation lies right here: Personal non-participation in lies. Though lies conceal everything, though lies embrace everything, but not with any help from me.

    This opens a breach in the imaginary encirclement caused by our inaction. It is the easiest thing to do for us, but the most devastating for the lies. Because when people renounce lies it simply cuts short their existence. Like an infection, they can exist only in a living organism.

    […]It’s dangerous. But let us refuse to say that which we do not think.»

    A participa sau nu la minciună. Aici este diferența dintre o eventuală slăbiciune și complicitate.

      • Ma iertati,dar o realizare a fost.Tov,pardon Domnul Tismaneanu a demascat comunismul,Ana Pauker putea si ea sa-l demaste,dar e dedemult la subsol.Si totusi,unde o fi Ceausescu ?Pare a fi reincarnat,cu o burta mare,cu vila,cuuu relatii mosii,conturi in banca, la rand cu altii ca el Inca nu stiu,o fi Prof.universitar sau ministru(la munca de jos) Ce coushonerie.

  2. Și da, neparticipând la minciună nu ești complice. Dar asta nu înseamnă că nu trăiești într-un absurd al formelor fără fond dacă tu nu o faci dar majoritatea este complice.

  3. Există oameni care condamnă și resping în viața lor comunismul, există oameni care ajută animale ale străzii să aibă un trai demn (demn pentru ele, da mai ales demn pentru noi), există oameni care își respectă părinții și care sînt solidari cu semenii lor. Chiar dacă sînt puțini, ei există și ei fac ca această nație să meargă înainte, tîrîș-grăpiș.

    A-i pune la un loc cu fariseii și lichelele în numele formelor fără fond, nu înseamnă doar o lipsă de considerație pentru strădaniile acestor oameni, pe care cred că îi simțim cu toții în viața noastră, înseamnă ca la rîndul nostru să ne refuzăm nouă șansa unei solidarități în numele unui cinism care se auto-validează.

  4. Eu zic ca ai dreptate, dar nu echiar asa…Cred ca mai exista oameni care vor si fac mai mult decat ce prezinta majoritatea. Cred ca sunt oameni buni care se ajuta reciproc, cred ca sunt oameni care vor sa fie mai bine (poate ca nu au ultimile modele de mobila, electrocasnice, dar au grija de ei), cred ca sunt oameni care inca mai sfintesc locul! si cred ca atunci cand cei care isi dau seama si vor, or sa faca, atunci se va schimba lumea!

    • Domnilor.Sa nu cadem in pacat.Sa recunoastem ca CNSDAS-ul sau cum se cheama,a facut un efort urias daca a gasit 2(doi) tortionari in numai 24 de ani..Decat sa-i fi cautat in dosare politice,erau mai usor de gasit dupa marimea pensiilor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: