Creşterea dărilor, bucuria stăpânilor


ALBANIA-IRAQ-COMMODITIES-ENERGY-OIL-PRICE-RECORDÎn conformitate cu acordul semnat cu FMI şi în ciuda protestelor generale ale cetăţenilor şi organizaţiilor patronale, mai ales ale celor din transporturi, Guvernul a dat drumul, începând de astăzi, la scumpirile anunţate încă din iarnă. Se scumpesc carburanţii cu circa 40 bani/litru, gazele naturale cu 2%, curentul electric cu 1% şi ţigările cu 50 bani/pachet. Cea mai păcătoasă, de departe este scumpirea carburanţilor, cu atât mai mult cu cât toate studiile arată că aceasta nu era indispensabilă bunului mers al economiei.
România se află în topul ţărilor din UE în ce priveşte majorarea preţului la benzină în primele trei luni ale acestui an, potrivit datelor Comisiei Europene, clasându-se pe locul doi, imediat după Cipru. Astfel, la jumătatea lunii martie, preţul mediul al benzinei a ajuns la 1,26 de euro şi, începând de astăzi, urcă la 1,33 de euro, odată cu introducerea accizei suplimentare de 7%. România se află pe locul patru la nivel european în ce priveşte creşterea preţurilor cerute de companiile petroliere, neinfluenţată de taxe şi impozite. Astfel, litrul de carburant s-a scumpit în primele trei luni ale anului cu 2,5%, de la 62 de eurocenţi la 63 de eurocenţi, fără taxe, potrivit datelor Comisiei Europene. În această situaţie, adică după introducerea accizei şi aplicarea TVA, scumpirea totală a carburanţilor este de circa 9%, cea mai mare din Uniune. Mai dezavantajaţi decât noi sunt, din acest punct de vedere, doar cetăţenii din Cipru, unde preţul unui litru de carburant a sărit de la circa 1,33 euro la 1,42 euro în acelaşi interval, o majorare de circa 6,5%. Se poate însă şi invers: în Bulgaria s-a ieftinit, de la 1,32 la 1,27 euro pe litru, iar în Ungaria la fel, de la 1,36 euro pe litru la 1,33 euro pe litru. Cu o mică menţiune: în toate celelalte ţări ale Europei, cu excepţia Bulgariei, salariile medii sunt de la 3 până la 7 ori mai mari decât în România. Dacă ţinem cont că în timpul guvernării PDL preţurile la combustibili aproape că s-au dublat în numai 3 ani şi că aceste scumpiri au venit pe un fond de instabilitate economică, respectiv împrumuturi de peste 21 de miliarde de euro de la FMI, creşterea TVA la 24% , tăierea veniturilor bugetarilor cu 25% şi impozitarea pensiilor cu 5,5%, avem imaginea unui dezastru pentru cetăţean, pe spinarea căruia guvernele, indiferent de culoarea lor politică, nu au făcut decât să adune sume uriaşe şi să le reîmpartă în contracte preferenţiale dăruite prietenilor şi rudeniilor.
În prezent, acciza reprezintă aproape o treime din preţul la pompă al benzinei şi motorinei. Este limpede că această creştere de preţ va determina o scădere a consumului şi, prin urmare, o contracţie a economiei naţionale şi că va dura mai mult de jumătate de an până la reaşezarea pieţei. Pentru ilustrarea bâlbâielilor guvernamentale, menite să ascundă populaţiei adevăratul scop al scumpirilor, în timp ce premierul Victor Ponta susţinea că banii din acciza pe carburant vor fi direcţionaţi spre infrastructură şi alte proiecte bugetare, mult prea tânăra şi neexperimentata sa şefă a finanţelor ţării, dra Ioana Petrescu, s-a scăpat şi a declarat că neintroducerea accizei suplimentare la combustibil creează pericolul ca pensiile şi salariile să nu poată fi plătite de către stat. Cu toate corecturile ulterioare, toată lumea a înţeles foarte bine că nici vorbă ca banii ăştia, circa 500 milioane euro, să ajungă în infrastructură, adică în autostrăzi, aşa cum inventatorii taxei au pretins iniţial ci că, pur şi simplu, vor completa bugetul general.
Nefiind compensată, conform promisiunilor electorale, de scăderea contribuţiei angajatorilor la CAS, creşterea preţurilor din această primăvară va cântări greu în formarea costurilor de producţie, de regie şi de transport astfel încât ea se va reflecta cu siguranţă în preţurile tuturor mărfurilor şi serviciilor. Pe de altă parte, este de aşteptat ca în unele sectoare de activitate patronatul să profite, ca de obicei, de această ocazie pentru a-şi ajusta preţurile cu mai mult decât implică scumpirile guvernamentale.
Intervenţiile de acest tip ale statului induc şocuri relativ mari în economie, dând peste cap toate planificările agenţilor economici dar şi ale bugetelor de familie. În plus, oferă şi prilej de speculaţii pe cursul de schimb. Majorarea pensiilor exact înaintea creşterii accizelor, joaca aceasta de-a măsurile macroeconomice, politica de tip „luăm de ici şi punem dincolo” seamănă mai mult cu o cârpeală şi chiar deloc cu o necesară politică de dezvoltare economică, coerentă şi pe termen lung.
Avalanşa de scumpiri, taxe şi impozite, aduse de PSD şi aliaţii săi, indiferent cum s-au numit aceştia, nu au produs încă milionul de locuri de muncă promise în campania electorală şi nici bunăstarea mult visată, în ciuda uşoarei creşteri economice de anul trecut.

(editorial publicat in Monitorul de Botoșani 31 03 14)

Anunțuri


Categorii:Politica în cuvinte

Etichete:, , , ,

2 răspunsuri

  1. Nu sunt foarte sigura ca ronul nu este supraevaluat fata de euro. Nu inteleg cum si cat timp BNR-ul va putea sustine moneda nationala.

  2. Modul cum este evaluată o monedă față de alta mă depășește. Regulile pe care le-am învățat eu la economie nu mai sunt valabile sau nu mai sunt respectate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: