Psihoze politice


Imagine

Atașamentul față de un partid, indiferent cît de multe dezamăgiri ne provoacă și, de cele mai multe ori, față de un tătuc care e ”farul” călăuzitor al acestuia, este ca o căsnicie ratată dar menținută doar pentru că am spus cîndva ”Da”.

(- E rău nebunul! Îmi mai trage și cîte o labă din cînd în cînd, banii îi cheltuie pe curve și băutură, da-i al meu! Doar  n-o să-l critic sau o să mă despart, mă fac de rîs în lume!)

Așa ne înghițim nemulțumirile. Acceptăm umilințele, uitînd de promisiunile făcute la început de căsnicie dar neonorate după. Plîngem doar cînd nu ne vede nimeni. Dar n-am divorța nici să ne pici cu ceară. Pentru că, nu-i așa, statutul de femeie măritată ne oferă o respectabilitate de care avem nevoie. Și pentru că sperăm, ca într-o experiență psihotică, că mîine el va fi tandru, onest și harnic. Iar mîinele devine întotdeauna azi, fără ca să aducă vreo schimbare.

La fel procedăm și cu statutul apartenenței noastre politice. Preluăm marote, atitudini, cuvinte doar pentru că ele vin de la cel pe care l-am făcut zeu (partid, om politic) și căruia i-am împrumutat, în imaginația halucinantă, calități pe care am dori să le aibă.

(- E al nostru? Atunci e bun și frumos, merită doar laude. Doar n-o să ne facem de rîs criticîndu-l.)

Indiferent de erorile pe care le face, de minciunile pe care le spune, de oamenii fără coloană vertebrală pe care îi promovează, îl susținem – la fel de psihotic ca în relația eșuată la nivel sentimental. Vedem că nu este ce ne-a promis și ce am visat, ne trage și el – ca și bărbatul – cîte o scatoalcă care ne dezechilibrează sau ne aduce la masă tot felul de persoane suspecte ori ne înșeală. Iar noi tăcem.

Și-apoi, dacă ne uităm la vecina de peste drum…  vînătăile ei sunt mai mari decît ale noastre, dezamăgirea ei este mai cruntă, al ei este mai rău decît ce-avem noi acasă. Așa că, de ce l-am schimba pe mincinosul, violentul, curvarul și risipitorul de lîngă noi? Mai bine ascundem gunoiul sub preș, afișăm un zîmbet larg, fericit și stabilim că al nostru este ceva mai puțin rău decît ceilalți răi. Merită adorat, nu?

Atunci cînd o să ne descotorosim de sentimentul că suntem prea mici, prea puțini, prea proști, prea simpli ca să-i schimbăm pe ei (cei prea deștepți, prea cunoscători, prea elită, prea numai ei, prea ”nemuriți”) vom descoperi că nu-i nici o nenorocire dacă suntem femeie divorțată și că ne putem împlini într-o altă relație – dacă următorul partener va fi bun în realitate și nu în închipuire.

Sau … că putem fi cetățeni (ne)psihozați, care dau votul aceluia de care suntem siguri că va îndeplini ceea ce ne dorim pentru ”mîinele” nostru și că avem curaj să criticăm azi, la fel de bine după ce ieri am lăudat. Însă pentru asta este nevoie să ne găsim libertatea interioară. Și să realizăm că nu-i nici un capăt de lume dacă ne-am înșelat. O putem lua de la început, cu credința că fiecare apus aduce după el un nou răsărit.

Anunțuri


Categorii:Politica în cuvinte

Etichete:, , , ,

4 răspunsuri

  1. comparatia dintre o EA si NOI este perfecta ….in citeva cuvinte ai reusit sa compactezi o realitate fara sa gresesti ……problema este daca si digeram ce scrie , daca morala deslusita din cele citeva rinduri se prinde de noi

    • N-aș crede 🙂 Mie mi se pare că pe fiecare zi ce trece, în loc să câștige responsabilitatea votului câștigă radicalizarea apărării unuia pe care l-am transformat în obiectul adorării noastre (ca în căsnicia eșuată).

  2. Ultimii 4-5 ani au reeditat o relatie patologica, de tipul celei mentionate in articol, dar una pe care nicicum nu mi-o pot explica.
    Mai intai, ea (relatia patologica noua) „re-editeaza” ceva: re-editeaza fanatismul muncitorilor de la IMGB in sustinerea lui Ion Iliescu si afectiunea fanatica a tesatoarelor de la APACA, pentru Petre Roman.
    Cum se re-editeaza aceste relatii, in ultimii ani? Dezarmant, dar fanatismul tesatoarelor de la APACA s-a reincarnat in sustinerea obnubilata a presedintelui Basescu.
    Chiar si acum, cand Elena Basescu a stricat atmosfera in ultimul hal, criticii ei nu indraznesc sa arate cu degetul inspre lichelismul patern care a propulsat-o si o sustine. Asta este semnul gunoiului ascuns sub pres. Recititi atent articolele critice la adresa tupeului sulfuros al Elenei Basescu, si veti observa precautia infinita de a nu-l amesteca pe Traian Basescu in mizeria asta. Daca l-au adulat, doar n-o sa-l dea acum jos de pe soclu.
    De ce nu-mi pot explica patologia ultimului exemplu? Pentru ca, acum, adulatorii nu mai provin nici de la IMGB, si nici de la APACA.

    • Aveți perfectă dreptate. Citiți și articolul ”Regatul Ebei” din secțiunea ”Politica în cuvinte”, cred că eu am avut acel curaj. Sigur, nu sunt decât un blogger dar fiecare părere contează.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: