Metastaza sistemului de sănătate


ImagineOperația nu părea dificilă. Un organ lipsă după o intervenție cu laparoscopul, mare brânză! Doar că a trebuit internare pentru că domnul organ era infectat și exista riscul de septicemie. Au spus-o ei, medicii, după ce au văzut ce și cum. Așadar internare de urgență, sub supraveghere medicală și antibiotice cel puțin două zile pentru scăderea febrei declanșată de infecție. Apoi o mică găurică și bolnavul, după o zi de supraveghere, acasă.

Părea o bagatelă. Și mai avea și recomandare de la un medic prieten. Toate bune și frumoase, la ora 9,00 dimineața era internat și cu analizele făcute. Mai urma doar să primească un pat și medicația cu antibiotice. A trebuit să îl las pe hol fără să mai văd unde va fi cazat, aveam un act programat iar banii, când se ivește o boală, sunt necesari precum aerul.  

Pe la ora 13,00 îl sun să îl întreb dacă mai poate rezista o oră-două până ajung la el. Trebuia să ajung acasă, să pun la cuptor legume cu pește alb, asta îi recomandase medicul să mănânce până la operație. Răspunsul mi-a ridicat tensiunea, abia de jumătate de oră căpătase un pat, nici nu fusese inclus la masa de prânz.    

Să capeți un pat în spitalele din România este o adevărată aventură. Dacă ești cu bun simț și nu faci scandal, poți sta cu zecile de ore pe hol, așteptând să se elibereze unul. Dacă ești tupeist, probabil îl capeți mai repede. Sau dacă dai. Ei, iată, el nu a vrut nici să dea și nici să se transforme într-un tupeist, așa că jumătate de zi a stat pe hol. Așteptând ”patul lui Procust”. Să nu vă imaginați că statul pe hol înseamnă cufundarea în niște fotolii moi așa cum vă arată filmele americane. În nici într-un caz. Sunt două-trei fotolii jerpelite dar bolnavi mai numeroși decât ele. Iar când cei de lângă tine au cu 20 de ani mai mult, bunul simț îți dictează să fii politicos, chiar dacă abia te ții pe picioare.

În sfârșit capeți un pat. La un alt etaj unde este situată o altă secție decât cea de chirurgie. E un pat de împrumut, din ”amabilitatea celor de la ortopedie”, cum spunea o asistentă. Să facem și o temenea celor de acolo, nu?! De parcă cei de la ortopedie și-au adus clădirea sau patul de acasă. Mă rog, te cazezi și oftezi ușurat că poți să-ți lungești picioarele obosite. Într-un târziu apare și o asistentă care îți pune cateter și perfuzia pe care o aștepți de dimineață. Doar că uită să mai vină și să ți-o întrerupă. Ore în șir stai și aștepți cu perfuzia goală, din care nu mai curge nimic. Noroc că știi să o oprești. Dar dacă n-ai ști ? Într-un târziu, disperat, agăți o asistentă de la ortopedie, îi explici ce și cum și o rogi să desfacă perfuzia. O observi, e nervoasă că face treaba uneia de la altă secție dar i se face milă de tine și te ajută. Iar, tu, la rându-ți nervos, te duci la o țigară într-un colț al spitalului, încălcând toate regulile. E vina ta că ești nervos sau a acestui sistem  de kkt care se numește ”de sănătate”?

A doua zi dimineața te trezește o infirmieră la 7,00 și-ți comunică sec că trebuie să părăsești patul pentru că au internări la ortopedie iar tu nu ești bolnavul lor. Îți sugerează să cobori un etaj și să ceri să te cazeze cei de la chirurgie.  Hai, domnule bolnav, activitatea înseamnă sănătate, fă-ți bagajele și coboară! Și…o iei de la capăt, stai din nou pe hol, evident, nu sunt paturi disponibile. Trec orele, trec minutele, trec secundele, degeaba. Tu, bați holul în lung și în lat așteptând să se uite cineva și la tine și să te întrebe dacă mai poți sta în picioare.

După ore de așteptare îți apare nevasta. Și, impulsivă așa cum o știi, trece peste rugămințile tale  să nu facă scandal, deschide ușa la asistente și solicită să i se dea o hârtie din care să rezulte că spitalul nu are paturi disponibile deși te-a internat și că vrea să te ia acasă, unde ai un pat uriaș doar la dispoziția ta. Nu poți fi externat, pentru că ești urgență, vine răspunsul. Nevasta trece la planul B, amenință că va chema un post de televiziune pentru a prezenta cazul care nu poate fi nici externat dar nici cazat și, miraculos!, se eliberează un pat.

Te uiți la nevastă și vezi cum îi tremură mâinile, dacă ar avea o pușcă ar face ravagii. Să nu vă întrebați niciodată ce povești se ascund în spatele unor tragedii căci s-ar putea să empatizați și cu agresorul nu numai cu victima. După ce plătești de 30 de ani la sistemul de sănătate, după ce poți număra pe degetele de la o mână de câte ori ai apelat la el, după ce n-ai cerut niciodată rețete compensate, în momentul în care ai nevoie ca din banii tăi să ți se întoarcă ceva pentru sănătatea ta, sistemul te tratează ca pe un jeg. Îți vine să turbezi căci îi dai seama că ai aruncat banii într-o gaură fără fund. Sistemul de sănătate este în metastază și tu îi ceri să să aibă respect pentru boala ta! Cum ar putea-o face, când el însuși este pe moarte, fără șanse de supraviețuire?  Cineva spunea că nu e nevoie de atâta scandal căci banii pe care îi dă omul la sănătate nu ar ajunge nici pe o măsea bolnavă și, dacă statul nu ar susține diferența, ar fi jale. Dar asta este o manipulare grosolană. Statul nu este un producător de bunuri și îți ”dă” acest ”ajutor” din profitul muncii lui, banii lui sunt de la cetățeni, din taxele și impozitele cu care îi cocoșează onorabilul stat de ani de zile.  

Da, știu, nu sunt medicamente în spital așa că primești rețetă să mergi să ți le cumperi. Da, știu, asistentele și medicii au salariile de tot râsul și că e nevoie să contribui și tu la bunăstarea lor materială. Da, știu, spitalul e murdar și jegos iar în WC îți vine să-ți borăști mațele pentru că nu sunt bani de materiale de curățenie și de salarii pentru suficiente femei de serviciu. Înțeleg toate astea. Dar să nu primești nici măcar un pat în care să te întinzi, asta nu mai înțeleg. Să fii umilit, tu, care plătești ca sistemul de sănătate să respire, asta nu pot dă înțeleg!

Odată internat într-un spital din România, nu ai în cap decât să se termine totul și să pleci acasă. Acasă, în patul tău, sănătos sau nu. Și să găsești o modalitate să nu mai plătești niciodată contribuții la sănătate, să nu le mai dai nici un creițar. Și nu, nu critic medicii ci acest sistem care a pus sănătatea în ștreang. Nu medicii sunt vinovați că nu sunt medicamente în spitale. Nu medicii sunt vinovați că nu pot să ridice vocea la asistente chiar dacă nu-și fac treaba. S-a golit țara de această profesie iar vina nu o poartă medicii. Cum să dai afară o asistentă obraznică când alta nu mai găsești la schimb pentru că au luat drumul vestului? Nu medicii sunt vinovați că salariile le sunt mizerabile și că își rotunjesc veniturile din daruri de la pacienți. Știu, e infracțiune, e rușine, e încălcarea jurământului lui Hipocrate. Dar este realitate, dacă o ascundem sub preș nu înseamnă că nu există.

 

Reclame


Categorii:Povestiri din viața reală

Etichete:, , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

arta si natura

O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

CER's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

%d blogeri au apreciat asta: