Mama


Imagine

Firavă, gemând ușor să nu o auzim pentru că  se ferește – considerând că avem destule necazuri ca să ne mai încarce și cu durerile ei – , târându-și piciorul bolnav în care medicii i-au înfipt patru tije metalice ca să-i salveze viața, mama a rămas singura mea legătură trainică cu copilăria. Cât trăiește, va fi cineva care să îmi spună cu îngrijorare: ”Copchilă, ai grijă cum te îmbraci, că-i frig!”. Mă pot considera copil cât mama mai este pe acest pământ, iubindu-mă tăcută, fără efuziuni sentimentale dar cu o forță uriașă care vine din interiorul sufletului ei, încă tânăr.

Ce viață a avut mama! O copilă la vremea când războiul se apropia de Suceava – linia a III-a a frontului -. A fost nevoită să plece cu bunica și surorile în bejenie. Evacuate din calea morții, au plecat cu niște papuci din pânză în picioare, care s-au rupt mult prea repede. Bunicul și fratele, Constantin, erau plecați pe front, acasă rămăseseră doar femeile. S-a dat ordin de evacuare și n-au avut încotro, și-au lăsat căsuța din Pocoleni cu toate lucrușoarele, au părăsit găinile în curte  și au pribegit peste 20 de km pe jos, dormind prin miriști și mâncând mămăligă goală sau câte un coltuc de pâine veche. Bunica nu le-a lăsat pe fete să ia decât două-trei foanțe într-o bocceluță. A preferat să pună în căruța unor cunoștințe de-ale gurii: făină, cartofi, mălai. Iar în urma căruței s-au aliniat fetele, bunica și… vaca, constanta fiecărei familii românești. Renunțai la orice dar nu și la văcuță; ea era siguranța cănii de lapte care să îți ostoiască foamea în vremuri grele.

Au fost cazate într-o altă comună, mai departe de front, într-o casă din paiantă cu două camere, claie peste grămadă: mama și surorile împreună cu bunica într-una din camere iar o altă familie în cea de a doua. Au dormit pe jos, pe țoale găsite în casa pustie. Frica cea mai mare a fetelor tinere, cum era și mama, era să nu fie batjocorite de către soldați, așa încât se fereau să meargă singure prin sat. Uneori, erau chemate să sape șanțuri pentru front iar bunica se oferea imediat să meargă ea, tot din cauza spaimei -să nu-și lase fetele printre soldați. Norocul lor a fost o familie înstărită: Doamna casei  o chema destul de des pe mama, ca și pe surorile ei, să ajute la curățenie. Erau plătite în mâncare. Tot doamna a vorbit cu comandantul trupelor de soldați să lase fetele în pace.

E cumplit să-mi povestească cum a fost, preferă să nu-și amintească. Oftează și-mi spune doar că a fost mai greu decât îmi pot imagina. Nu știe cum și de unde au avut putere, dar știe că au reușit să scape fără să fie batjocorite, doar cu o foame nebună care nu se sfârșea niciodată. Una din cele mai fericite zile din viața ei de atunci a fost cea în care au fost anunțate că se pot întoarce acasă. Iar când au ajuns, în curtea lăsată în paragină, și din porumbul din spate, rămas necules de soldați, au zărit ițindu-se găinile, slabe dar vii, cotcodăcind și ele a foamete, au izbucnit în lacrimi de bucurie.

Mai târziu alte și alte greutăți i-au marcat viața. Una dintre surori s-a stins bolnavă de tifos negru – boală datorată războiului – ; o alta a fost  declarată nebună după ce doctorii i-au atins un nerv într-o banală extracție de amigdale; bunicul a venit de pe front bolnav și a murit la scurt  timp după întoarcerea acasă iar fratele Constantin a fost împușcat în București, când ieșea dintr-un magazin – suspectat că ar fi fost legionar. Peste toate, mama  a trecut cu sufletul trist dar și cu bucuria căsătoriei cu tata și ivirea pe lume a copiilor.

Au urmat grijile pentru noi: să învățăm  bine, să fim demni, să fim respectuoși, să devenim oameni de care să nu-i fie rușine, să fim fericiți. Sper că i-am îndeplinit toate cerințele cu toate că de multe ori am supărat-o. Când mă întorc în vreme, cu gândul la mama, o văd peste războiul de țesut sau cosând plapume, în timp ce ne cânta cântece de jale despre femei cărora nu li s-a mai întors bărbatul din război. Erau cântecele tinereții ei. Sau când era foarte veselă ne desena  – pe geamul înghețat de promoroacă sau pe o foaie de hârtie -. Avea un talent fenomenal, în câteva minute de sub degetul ei care se mișca repede pe geamul plin de gheață,  imaginile prindeau viață iar noi, niște țânci care nu treceam de pervazul ferestrei, ne trezeam aruncați în mijlocul unei povești minunate.

Știți ce este ciudat dar și cel mai frumos? Când trăia tata era foarte supărată pe el pentru că nu o lăsa să se uite la televizor decât  la știri și, poate, duminica la un film sau la o emisiune. În rest, tata considera o prostie să stai cu ochii într-un ecran. Iar mama îl bombănea. Culmea! După ce tata și-a luat o slujbă în cer, mama, la ani de la plecarea lui, deschide televizorul numai pe știri. În rest, ne spune că este ”o prostie”. Iar acasă la Fălticeni, nici o haină a tatii s-a mișcat din cuierul de după sobă, acolo în care le-a lăsat la plecare.

Nu va trăi veșnic, dar fiecare zi în care mai e aici este o binecuvântare, chiar dacă de multe ori problemele de zi cu zi mă obosesc și uit să o sun. Știu însă că se gândește la mine așa cum și eu mă gândesc la ea. Și mai știu că nimic nu-i mai frumos decât  să-mi spună cineva ”copilă” iar eu să spun cuiva ”mama”. La mulți ani, mamă!



Categorii:Povestiri din viața reală

Etichete:, , , , ,

7 replies

  1. La multi ani mamei dvs, la multi ani mamei mele, la multi ani noua – mame la randu-ne, la multi ani fiicelor noastre – viitoare sau actuale mame!!

  2. La multi ani lui tanti si tie si tuturor fetelor dragi din viata ta!!!!

  3. Saru’mana lui Tanti Marita. Sa-i dea Domnul zile cu sanatate. Cate amintiri frumoase la voi era „ranch”. Plapuma de matase facuta de ea am avut-o in facultate, am batut gerurile din Codrescu si apoi am folosit- pana am plecat din tara… mama a avut si ea una pana in ultima clipa… Aveati un SInger la care ne-am facut rochiile de mare…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

%d blogeri au apreciat asta: