Mama


Imagine

Firavă, gemînd ușor să nu o auzim – consideră că avem destule necazuri ca să ne mai încarce și cu durerile ei, tîrîndu-și piciorul bolnav în care medicii i-au înfipt patru tije metalice ca să-i salveze viața, mama a rămas singura legătură cu copilăria. Cît trăiește, va fi cineva îngrijorat pentru mine. ”Copchilă, ai grijă cum te îmbraci, că-i frig!” Mă pot considera copil cît mama mai este, iubindu-mă tăcută.

Ce viață a avut! O copilă la vremea cînd linia a III-a a frontului se apropia de Suceava. Fugind din calea morții, au plecat în beejenie cu niște papuci din pînză în picioare, care s-au rupt mult prea repede. Bunicul și fratele lor, Constantin, erau pe front. S-a dat ordin de evacuare și n-au avut încotro. Și-au lăsat căsuța cu toate lucrușoarele, au abandonat găinile și au pornit în pribegie. Peste 20 de km pe jos. Dormind prin miriști, mîncând mămăligă goală sau cîte un coltuc de pîine veche. Bunica nu le-a lăsat să ia decît o bocceluță cu două-trei foanțe. A preferat să pună în căruța unor cunoștințe de-ale gurii. Iar în urma căruței s-au aliniat fetele, bunica și… vaca, constanta fiecărei familii. Renunțai la multe dar nu și la văcuță. Laptele era siguranța că-ți vei ostoi, cumva, foamea .

Au fost cazate într-o altă comună, departe de front, într-o casă din paiantă cu două camere. Claie peste grămadă. Mama și surorile, împreună cu bunica, într-una din camere iar o altă familie în cea de a doua. Dormeau pe jos, pe țoalele găsite în casa pustie. Frica fetelor, cum era și mama, era să nu fie batjocorite de către soldați. Se fereau să meargă singure prin sat. Uneori, erau chemate să sape șanțuri. Bunica se oferea imediat să meargă ea, înspăimîntată să nu-și lase fetele printre soldați. Norocul a fost o familie înstărită, care locuia în sat. Doamna casei o chema des pe mama, ca și pe suror, să o ajute la curățenie. Plătite în mîncare. Tot ea a vorbit cu comandantul trupelor de soldați să le lase în pace.

Îi e greu să-mi povestească cum a fost. Oftează și-mi spune doar că a fost mai mult decît îmi pot imagina. Nu știe de unde au avut putere, dar știe că au reușit să scape fără să fie batjocorite. Doar cu o foame nebună care nu se sfîrșea, își aduce aminte. Cînd le-au anunțat că se pot reîntoarce, au chiuit. Curtea era în paragină. Iar cînd din porumb, rămas necules, au zărit ițindu-se găinile slabe dar vii, cotcodăcind a foamete, au izbucnit în lacrimi.

Mai tîrziu alte greutăți. Una dintre surori s-a stins bolnavă de tifos negru – boală datorată războiului; o alta a fost  declarată nebună după ce doctorii i-au atins un nerv într-o banală extracție de amigdale; bunicul a venit de pe front bolnav și a murit la scurt  timp iar fratele Constantin a fost împușcat în București, cînd ieșea dintr-un magazin, fiind suspectat că ar fi fost legionar. Mama  a trecut peste toate cu sufletul trist dar și cu bucuria căsătoriei cu tata. Au urmat grijile pentru noi: să învățăm  bine, să fim demni, respectuoși, să devenim oameni, să fim fericiți.

Cînd mă întorc în vreme o văd aplecată peste războiul de țesut sau cosînd plapume. Tristă, fredona cîntece de jale, despre femei cărora nu li s-a mai întors bărbatul din război. Erau cîntecele tinereții ei. Sau, veselă, desenînd pe geamul înghețat de promoroacă. În câteva minute, de sub degetul care se mișca repede pe geamul plin de gheață,  imaginile prindeau viață. Iar noi, niște țînci care nu treceam de pervazul ferestrei, ne trezeam aruncați în mijlocul unei povești minunate.

Știți ce este ciudat? Cînd trăia tata era foarte supărată pentru că nu o lăsa să se uite la televizor decît  la știri și, poate, duminica la un film sau o emisiune. Tata considera o prostie să stai cu ochii în ecran. Iar mama îl bombănea. După ce tata și-a luat o slujbă în cer, mama, la ani de la plecarea lui, deschide televizorul numai pe știri. În rest ne spune că este ”o prostie”. Iar acasă, la Fălticeni, hainele tatii au stat ani de zile în cuierul de după sobă, acolo unde le ținea înainte să plece.

Nu va trăi veșnic. Dar fiecare zi este o binecuvântare. Nimic nu-i mai frumos decît  să-mi spună cineva copilă. Iar eu să spun mama.

La mulți ani, mamă!

Reclame


Categorii:Povestiri din viața reală

Etichete:, , , , ,

7 răspunsuri

  1. La multi ani mamei dvs, la multi ani mamei mele, la multi ani noua – mame la randu-ne, la multi ani fiicelor noastre – viitoare sau actuale mame!!

  2. La multi ani lui tanti si tie si tuturor fetelor dragi din viata ta!!!!

  3. Saru’mana lui Tanti Marita. Sa-i dea Domnul zile cu sanatate. Cate amintiri frumoase la voi era „ranch”. Plapuma de matase facuta de ea am avut-o in facultate, am batut gerurile din Codrescu si apoi am folosit- pana am plecat din tara… mama a avut si ea una pana in ultima clipa… Aveati un SInger la care ne-am facut rochiile de mare…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

arta si natura

O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

CER's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

%d blogeri au apreciat asta: