Secretul încredințat unui copil


ImagineV-ați gândit vreodată să încredințați un mare secret unui pici? Eu vă sfătuiesc să n-o faceți căci s-ar putea să pățiți ca părinții mei.

În 1987 tata, disperat de câte ori îmi răceau copiii în ghețăria cu care ne cadorisea prin calorifere statul ceaușist, mi-a propus să facem o sobă pe holul apartamentului, dărâmând o parte a cămării și folosind coșul de aerisire al acesteia pe post de coș de fum. Nu prea înțelegeam cum o să funcționeze dar aveam încredere în tata căci își făcuse singur sobele de la Fălticeni și funcționau ireproșabil.

Nici de locul în care urma să depozităm lemnele nu-mi făceam griji, aveam la subsol o boxă uriașă, cu gemuleț de aerisire. Așa că am purces la cumpărarea de teracotă, coturi și alte materiale pe care mi le-a pus tata pe listă. Am umblat și pe la vecini, din ușă în ușă, să îmi cer permisiunea să schimb destinația cămării și am avut surpriza să constat că mai toată lumea avea deja sobe, folosind același procedeu. Ce-i drept, erau niște godine mici în timp ce eu aveam de gând să îmi fac ditai soba dar nu conta, vecinii mi-au aprobat cererea fără să crâcnească.

După ce am lichidat tot ce era pus pe listă, am dat telefon acasă să-i comunic tatii că poate să vină  să înceapă minunata lucrare care ne-ar fi scăpat de frig și cu ajutorul căreia puteam să-i fac în ciudă lui Ceaușescu și acoliților lui. În paralel luasem deja legătura cu vânzători de lemne și boxa gemea de șiruri de butuci frumos aliniați unul peste altul, așteptând să-și dea sufletul pe altarul căldurii, pentru ca să-mi urce gradele în apartament.

Piticii mei, (o fetiță de 3,5 ani și un băiețel de 2,5 ani) erau la Fălticeni, bunicii erau un element indispensabil în creșterea copiilor pe vremea lui Ceaușescu căci concediul maternal nu dura decât 4 luni după naștere, după care erai obligat să te întorci la slujbă. Este adevărat că exista cămin cu program prelungit pe care-l inventase sistemul dar de cele mai multe ori îi luai bolnavi de acolo, era frig și mâncarea execrabilă așa că bunicii rămâneau singura soluție viabilă, cel puțin până când aveau 3 ani și îi dădeai la grădiniță. Norocul nostru era că părinții se pensionau foarte repede în acea perioadă, femeile la 57 de ani (și cu doi ani mai devreme dacă născuseră mai mult de 1 copil) iar bărbații la 60 – 62. Proaspăt pensionari, mama și tata preluaseră creșterea și educarea nepoților cu mare drag.

Era o toamnă frumoasă și caldă iar strugurii din grădina părinților mei atârnau pe ciorchini îmbietor, abia așteptând să fie culeși și făcuți vin. Tata urcase via pe spaliere încât toată grădina era o boltă care mirosea dumnezeiește. În timp ce tata își pregătea tot felul de ustensile necesare pentru construcția sobei, a trebuit să îi dea explicații lui Vlad despre locul în care pleacă, un copil cât un dop dar a cărui curiozitate nu avea limite.

Gândindu-se că nu este bine să minți, tata le-a spus copiilor adevărul dar i-a rugat să țină secret despre faptul că pleacă de acasă pentru ca hoții să nu dea iama în grădină și să-l lase fără materia primă care urma să borbotească în scurtă vreme în butoaiele mari de stejar și să se transforme în lichidul atât de drag lui Bachus. Ambii pitici i-au promis că nu vor spune la nimeni unde pleacă și tata a plecat într-o dimineață liniștit de acasă, mult prea devreme ca să-l vadă vecinii că pleacă.

În zilele următoare, în timp ce tata ne construia la Iași ”centrala”, la Fălticeni, Vlad s-a suit pe poarta de intrare în curte și a strigat, cântat, către toată zarea, cât îl țineua bojocii:

–        Tataia ețte la Iați ți ne face țobăăăăăăăăă, dal eu nu țpun la niiiimeni. Tataia ețte la Iați ți ne face țobăăăăăăăăă, dal eu nu țpun la niiiimeni. Tataia ețte la Iați ți ne face țobăăăăăăăăă, dal eu nu țpun la niiiimeni. Tataia ețte la Iați ți ne face țobăăăăăăăăă, dal eu nu țpun la niiiimeni.  Ne-a povestit mama că nimic nu l-a oprit din cântecelul pe care îl inventase, cât era lăsat afară repeta la nesfârșit același lucru care i se părea, probabil, o chestie grozavă și nouă.

Este adevărat că dacă trecea un om pe stradă și, neînțelegând ce spune copilul care abia se vedea peste gard, îl întreba ce anume spune, băiețelul riposta imediat :

–        E ceva dețple tataia dal e țeclet, nu pot ță-ți țpun.

După care, continua să urle de se auzea până hăt departe:

–        Tataia ețte la Iați ți ne face țobăăăăăăăăă, dal eu nu țpun la niiiimeni.

Mama n-a reușit să-l facă să priceapă că taina pe care trebuia să o păzească era cunoscută din cauza strigătelor lui peste două văi și două dealuri. Copilul a fost convins că nu a spus nimănui secretul pe care i-l încredințase bunică-su. Noroc că hoții n-or priceput ce era adevărat și ce joacă din strigătele copilului agățat cât era ziulica de lungă de poartă, așa că producția de struguri a tatii a rămas intactă până la întoarcerea de la Iași.

Anunțuri


Categorii:Scrisori către îngerul meu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: