Toată lumea aplaudă reușita Parlamentului European, cu accent pe meritul Monicăi Macovei care a fost raportor, pentru votul pozitiv privind confiscarea extinsă a averilor. Nu sunt eu omul care să țină partea infractorilor, așa că ar trebui să mă bucur. Dar în afara bucurii mele ca om, raționez ca un jurist, în limitele impuse de Constituția României. Or din această perspectivă, sunt câteva elemente care se bat cap în cap, dacă analizez prevederile proaspetei Directive europene și legislația națională, în special Constituția.  

Ca să înțelegem ce înseamnă, în esență, noua Directivă europeană, dăm cuvântul Monicăi Macovei, care a declarat că: „Directiva aduce reguli noi care se vor aplica în acelaşi mod în toate statele membre pentru confiscarea bunurilor care provin din infracţiuni şi punerea lor sub sechestru. Era nevoie de această schimbare pentru că, în prezent, mai puţin de 1% din veniturile provenite din infracţiuni, de exemplu traficul de droguri, traficul de fiinţe umane, contrabanda cu arme sau contrafacerea, sunt puse sub sechestru şi confiscate. Cei care vor fi prinşi şi condamnaţi pentru o sumă mică, cum ar fi 1.000 de euro proveniţi din trafic de droguri sau ca mită, vor fi supuşi confiscării tuturor banilor şi bunurilor pe care nu le pot justifica din venituri legale. Există prezumţia că banii şi bunurile care nu pot fi justificate din venituri legale provin tot din trafic de droguri sau corupţie, adică din activităţi penale”.

Așadar, dacă luăm un exemplu, acesta adus de Monica Macovei sau un altul, ar rezulta că în cazul în care un funcționar public este prins luând mită în valoare de 1000 de euro, se poate confisca întreaga avere a acestuia, dacă individul în cauză nu-și poate justifica averea întrucât, așa cum spune raportorul pe această Directivă, există prezumția că toate bunurile nejustificate legal, provin din alte șpăgi pe care le-a luat respectivul funcționar. 

Mă îndoiesc că lucrurile sunt atât de simple. Și nu pentru că nu mi-aș dori să se confiște toată averea ilicită a celor care s-au îmbogățit pe căi necinstite ci pentru că anchetatorii vor fi nevoiți să respecte, în același timp și dispozițiile art. 44 punctul (8) din Constituție, care prevăd că: ”Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă”.

Așadar toată averea se prezumă a fi licită ceea ce înseamnă că pentru început, individul din exemplul nostru de mai sus nu trebuie să aducă nici o dovadă anchetatorilor prin care să justifice că mașina sau casa au fost obținute prin muncă cinstită. Prezumarea caracterului licit al averii înseamnă că anchetatorul trebuie să producă probe pentru fiecare bun din averea învinuitului, să dovedească că este provenit din venituri ilegale. Abia după ce procurorul are probe solide și temeinice că averea este obținută ilegal, individul nostru vine și le răstoarnă cu alte probe prin care încearcă să dovedească că probele procurorului nu stau în picioare, nu sunt legale, sunt insuficiente sau sunt îndoielnice ceea ce îi profită lui. Dar încă o dată, să ne înțelegem: în prima fază, individul anchetat nu trebuie să dovedească pentru nici un capăt de ață că l-a dobândit corect, îl apără articolul constituțional menționat mai sus. Caracterul licit, prezumat de constituție, este ușor de doborât, în exemplul nostru de mai sus doar de mita de o mie de euro, pentru care s-a realizat flagrantul dar nu și pentru restul averii sale pentru care ar trebui să intervină confiscarea extinsă.

Coroborând acest principiu constituțional (Caracterul licit al averii se prezumă) cu dispozițiile art. 4 din Noul Cod de procedură penală care prevede că: ”(1) Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă”, mi se pare extrem de greu să dovedești vinovăția unei persoane pentru achiziționarea fiecărui bun din patrimoniul său doar pe motiv că l-ai prins vânzând 10 grame de heroină sau luând mită 1000 de euro. Or confiscarea extinsă a averii  poate avea loc efectiv în practică doar în momentul în care anchetatorii au dovedit în mod clar și indubitabil că bunurile X, Y și Z nu sunt achiziționate din venituri legale iar învinuitul nu s-a apărat în fața probelor procurorilor sau apărarea lui nu a fost eficientă și convingătoare.

Pe cale de consecință, ar trebui modificată actuala Constituție pentru ca Directiva europeană să poată fi aplicată în practică și, în același timp, ar trebui să apară norme juridice care să răstoarne sarcina probei care, în prezent, este în responsabilitatea parchetului. Dar, dacă ne raportăm la probe, normele care conduc strângerea de probe, sunt general valabile și se adresează tuturor infracțiunilor nu numai celor pentru care ar putea interveni confiscarea extinsă. Or răsturnând sarcina probei, mutând-o din responsabilitatea parchetului în responsabilitatea învinuitului,  nu cumva ucidem prezumția de nevinovăție și dăm gir unor serii de abuzuri care se pot întâmpla?

Categorii:Juridice

Etichete:avere, confiscare extinsă, Directiva Europeană, infractiuni, infractori, licit, Monica Macovei, nvinovăție