Jos pălăria!


ImagineÎntr-o zi a început să îl doară un picior. Plângea când îl îndoia, când îl mișca, când mergea sau alerga. Am crezut că s-a lovit și am chemat medicul. I-a făcut vreo trei zile antibiotice și calmante dar durerea nu a cedat așa că am fost sfătuiți să îi facem niște analize și o radiografie. Medicul ne-a recomandat o clinică privată, dotată cu toată aparatura necesară, exact ca în Vest. Am fost de acord, eram în stare de orice numai să-l văd din nou sănătos.

Ce m-a izbit prima dată la clinică, a fost grija pentru pacienți dar și pentru însoțitori. Curtea clinicii este prevăzută cu o parcare generoasă în care poți să îți lași mașina fără grijă că vei fi amendat de poliție, că o parchezi pe străzi lăturalnice suită pe vreun trotuar sau la kilometri de spital. Ei, așa da. La parter ne-a întâmpinat o sală de așteptare mare care strălucea de curățenie. Pe una din laturi, era amplasată o farmacie iar pe cealaltă, birourile de primire ale pacienților. Totul computerizat, fetele de la primiri erau mai mult decât binevoitoare iar femeile de serviciu roiau, având grijă ca să păstreze curățenia în permanență.  Un televizor uriaș era amplasat pe un perete pe care rulau în permanență filme documentare cu  pacienți salvați în întreaga lume de medici pasionați. Scaune comode, reviste, totul gândit ca să-ți facă așteptarea cât mai ușoară.

N-au durat cinci minute până când am fost invitați în cabinetul unui medic. Ne-a ascultat cu cea mai mare atenție, ne-a pus întrebări, l-a consultat și ne-a explicat ce analize trebuie să facă pentru a determina concret care este baiul. După încă o jumătate de oră toate analizele și  radiografiile erau gata și am fost invitați din nou în cabinet. Cu infinită răbdare, medicul ne-a spus pe înțelesul nostru cum au ieșit analizele și ce înseamnă fiecare dintre ele. Radiografia era clară, avea o problemă care se putea rezolva numai prin operație. Numai că operația era foarte delicată așa că urma a fi făcută de un medic care venea din Italia pentru astfel de intervenții, în baza unui contract de colaborare cu clinica – spital din România. Operație care costa destul de mult dar ce conta, dacă avea să se facă sănătos?

Timp de o săptămână l-au ținut în perfuzii în spital, pentru a-l întări înainte de operație. În ziua cu pricina, l-am cunoscut pe medicul italian. Venise cu mulaje, pentru a ne arăta exact cum avea să se desfășoare intervenția chirurgicală. Am văzut fiecare os la care urma să intervină și în ce fel. Eram speriată dar în același timp liniștită, oamenii ăia chiar știau ce fac.

Alte câteva zile după operație a rămas în spital sub supraveghere medicală și sub perfuzii. Nu aveam voie să-l vizităm pentru a nu-l tulbura, era necesar să nu fie agitat. Dar primeam de trei ori pe zi telefon de la medicul care îl îngrijea și care ne explica cu amănuntul la ce folosește fiecare medicament administrat și care sunt efectele pozitive și negative.

Pentru prima dată în viața mea., am simțit că sunt tratată cu respect și nu cu dispreț, m-am simțit cetățean european și nu un român umilit de un sistem de sănătate mai bolnav decât pacienții. N-a fost nevoie să scot cu jenă bani din buzunar și să-i îndes în buzunarul medicului la fel de jenat, am primit factură și chitanță pentru fiecare leu pe care l-am cheltuit. Da, a costat operația și spitalizarea dar modul în care se comportă medicii aceia cu tine și cu pacientul face toți banii. Iar spitalul este un model pentru orice spital din România, atât în ceea ce privește curățenia cât și ca dotare tehnică și aparatură medicală. Mi-am dorit în zilele acelea ca sistemul de sănătate să ajungă măcar pe jumătate la performanța acestei clinici private. Pentru această clinică și pentru tot personalul medical de acolo, azi spun: Jos pălăria!

PS: Am uitat să vă spun un element deosebit de important. Clinica aceasta nu este pentru oameni, este pentru animale.  Dar este atât de perfectă încât în București și Ilfov circulă deja o glumă: Dacă vrei să fii bine îngrijit, când suni la 112 și când vine salvarea nu uita să spui ”mă k*k în spitalele voastre de oameni, eu vreau să mă internați la Marco Vet”    

 

Reclame


Categorii:Povestiri din viața reală

3 răspunsuri

  1. De multe ori am spus și eu că vreau să fiu tratat de un medic veterinar… Sigur, la partea cu eutanasierea aș prefera să-și folosească judecata profesională și să nu țnă seama de voința proprietarului.

    Lăsînd gluma la o parte medicul sau asistentul medical veterinar simt că intră într-o legătură personală cu pacientul, în care profesionalismul și dăruirea sînt cimentate de o relație contractuală lucrativă cu proprietarul. Satisfacția profesională, statutul, bunăstarea sînt aliniate și în strînsă legătură cu grija pentru pacient și proprietar.

    În medicina așa-zis «umană» cele tri sînt doar accidental convergente, de regulă în urma unor eforturi personale ale medicului și pacientului. Relația contractuală cu spitalul sau cu «Casa» nu au decît o vagă legătură cu competența profesională și disciplina în muncă și niciun raport direct satisfacția și confortul material sau moral al pacientului. De aceea, chiar medici umani competenți și pasionați ajung să fie deformați, să trateze pacienții ca materie primă sau. și mai rău, ca factor de stres. În absența unei plăți direct legate de performanță, devin sensibili (mai mult decît veterinarii care trebuie să fie atenți cît de plin este buzunarul proprietarului) la stimulentele firmelor farma (participări la congrese, publicații, excursii și comisioane), la luptele meschine pentru funcții, privilegii și glorie intra-profesională.

    Să transformăm sistemul de plăți medicale într-unul autentic de asigurări. În Belgia sau Japonia dacă am înțeles corect, pacientul este facturat exact serviciile medicale de care a beneficiat iar casa de asigurări preia 70% la sută din sumă (dacă nu este vorba de operații estetice și alte tratamente opționale similare). Înseamnă că asistența medicală ar costa costa – și nu neglijabil – pacientul, dar înseamnă și că medicul este încurajat și recompensat să găsească cea mai bună soluție tehnică, umană și financiară pentru fiecare pacient în parte, fără cote, fără șabloane, fără arbitrar birocratic.

    Am văzut sau am auzit la prima mînă de incompetență, neseriozitate, lăcomie, dezinteres printre veterinari. Doar că în toate cazurile, proprietarii au avut mijloacele de a se informa, avertiza reciproc și, în final, a se feri de specialiștii necorespunzători. La vedere, fără supărare sau «obligații».

  2. Ceea ce povestiti dumneavoastra am intalnit eu aici: http://www.ccserban.ro/. Asta e spital pentru oameni si, culmea, actualmente e spital de stat. Cu toate ca e spital de stat,totusi curatenia este curatenie, personalul este profesionist, civilizat, amabil (incepand cu doctorii si terminand cu infirmierele), iar pacientii sunt tratati cu respect si compasiune. Cat am stat acolo nu am platit nici spitalizarea si nici nu a fost necesar sa dau spagi, atentii si alte alea nimanui. E trist ca am ajuns sa ni se para conditii de lux niste chestii care ar trebui sa constituie normalitate, dar asta e realitatea.

    • Am citit, este integrat în sistemul de stat dar trăiește din donațiile noastre, așadar este un ONG. Cu alte cuvinte, sistemul de stat doar se laudă cu acest centru dar nu este meritul lui. În rest da, are tot respectul meu clinica!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

arta si natura

O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

CER's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

%d blogeri au apreciat asta: