N-am înțeles niciodată de ce iubirea are nevoie de o zi anume ca să fie sărbătorită. O zi impusă de comercianții avizi să-ți bage în traistă toate nimicurile care nu înseamnă nimic din mirajul dragostei care te-a legat de partenerul tău. O zi în care toată lumea trebuie să știe că iubitul a fost generos și ți-a dăruit multă iubire transformată în flori, căței de pluș, o cină romantică neapărat la un restaurant fițos sau inele de aur, blănuri, mașini și palate.

De când a devenit iubirea o marfă? De când sentimentul acela unic că ea este el și el este ea s-a evaluat în bani și poate fi cumpărat? Și de când dai sau primești iubire când se cuvine, de Valentine’s Day, de Dragobete sau de alte asemenea sărbători la fel de idioate?

Atât de searbădă a devenit iubirea că are nevoie ca cineva să-i amintească să rupă o floare și să o ducă iubitei sau iubitului din prea plinul inimii, în oricare zi și nu într-o zi impusă de cineva? E nevoie de un ghiont prevăzut când și cum, ca să ne aducem aminte că un ”te iubesc” sau ”iartă-mă” sunt cuvintele dragostei?

Mi-e silă de o floare oferită de iubitul meu într-o zi în care este obligat să mi-o aducă pentru că așa face toată lumea. Și-l iubesc nebunește atunci când îmi rupe un boboc de trandafir din grădină, într-o zi obișnuită și mi-l aduce ascuns la spate, cu un zâmbet ștrengar în priviri. Îl ador când îmi aduce un ghiocel firav care i-a răsărit în cărare și pe care l-a strâns în palmă, împrumutând albului căldura inimii lui. Mă topesc după dragostea lui care se revarsă atunci când i-o cere inima și nu atunci când e doar o manifestare cerută de consumerism. Iar palma lui peste palma mea într-o zi obișnuită mă înfioară mai mult decât ar face-o un infinit de flori sau căței,  inele sau palate dăruite într-o zi pentru că așa e la modă.    

Am transformat iubirea într-o adorație de dragul lumii, așa cum facem și cu rugăciunea în biserică. Spunem ”te iubesc” la fel de fals așa cum facem crucioaiele largi ca să ne vadă enoriașii vecini și să ne admire ce religioși suntem. Apoi, la fel cum înjurăm la ieșirea din biserică, la fel cum încălcăm cele zece porunci imediat după rugăciune, ne batem joc și de iubire când nu ne vede nimeni, o trădăm, o înșelăm, o ucidem.

Hai atunci să facem o tarabă și să vindem sau să cumpărăm dragoste. Câtă iubire vrei? Un kil? O pungă mai mare sau mai mică? Cu aromă de fidelitate sau numai cu pasiune născută din sex? Cu permanență și responsabilități sau întâmplătoare și fără obligații? Cine își ia abonament are întâietate, trece peste rând. A, ne pare rău, azi nu avem marfă, dar nu disperați! Reveniți peste două zile și veți putea cumpăra dragoste proaspătă, de toate culorile și mărimile!

Hai la iubire, neamule! Dai un ban dar nu-l dai degeaba, ți-ai asigurat dragostea. Pentru o clipă, într-o zi impusă în care toată lumea iubește fără a iubi, dăruiește fără a dărui și trăiește dragostea fără a fi îndrăgostit.

Categorii:Miscelanea