Vreau să mă fac brunetă


ImagineAventuri dintr-o viață blondă (Ultimul episod)
Iacă-tă, a venit și prima mea sesiune din anul I de la Drept. Am așa mari emoții!, parcă sunt o adolescentă la primele examene. Nu știu de ce dar colegii râd în hohote de mine și de emoțiile mele.
-Cum dracu să ai emoții, când ai mai făcut o facultate și ai trecut prin zeci de examene?
– Ce știți voi!
Îi las să se distreze, eu știu ce știu. Ce-ar fi dacă m-aș prezenta la examen tabula rasa și ar afla profesorii că, la rându-mi, sunt profesor? Sigur m-aș face de băcănie. Așa că trag tare, să fiu la înălțimea care se cere unui student conștiincios și nu unei hahalere.
Cum unul dintre examene e ca o fantomă, nu sunt cărți, nu sunt cursuri, am avut curajul să ”agăț” profesorul și să-i cer să-mi permită să urmăresc cursurile ținut la studenții de la zi, chiar dacă eu eram la fără – frecvență. Ehei, când m-au văzut blonzită, tinerii de la zi mi-au spus că-i mare bai la examenul de drept constituțional. Cică profa, o femeie de peste 50 de ani, urăște blondele. Pe motiv că soțul ei, cândva, ar fi fugit cu o blondă. Care mai era și tânără studentă. Râd de tinerii de la zi, nu-mi pasă, blondă sunt dar am 31 de ani, nu mă încadrez. Învăț însă zdravăn. Și mă trezesc, fără să îmi dau seama, că îmi place dreptul constituțional, chiar comunist cum este el.
Învăț în draci și la examenul de Istoria României. Ca și cum nu aș fi fost niciodată studentă la facultatea de filosofie-istorie. V-ați întreba de ce, aș putea să solicit echivalarea notei. În fond, făcusem patru ani de istorie și aveam note numai de nouă și zece. Inițial așa hotărâsem și eu, dar mă lămurește Odette că aș face cea mai mare greșeală din viața mea. Odette este fostă colegă din prima facultate și studentă la drept, în anul II. S-a deșteptat mai repede ca mine că nu prea ai ce face cu filosofia, într-un sistem comunist. Îmi spune că a cerut echivalarea, în anul I, și a luat o țeapă. Nu numai că profesorul nu a fost de accord, dar i-a spus că de la o absolventă de istorie are mai multe pretenții. Drept urmare, a frecat-o de i-au mers fulgii, din toată materia. Iar la urmă, i-a pus o notă mică, spunând că-i prea puțin ce știe, pentru o profesor de istorie. Am crezut-o, îl știam bine din prima facultate și, deși nu făcusem nici un curs cu dumnealui datorită faptului că predase la secția istorie – principal, era cunoscut ca un professor dur.
M-am decis, dacă mă întreabă ce meserie am, voi spune că sunt muncitoare la Țesătura. Mizez și pe faptul că, având plete blonde, nu are cum să mă recunoască. Înainte de a intra în examen, dau cu ochii, pe hol, de asistentul lui care, culmea, mă recunoaște din prima. Cum dracu’? Nu mă recunoscuse bărbatul, când am venit de la coafor, și mă recunoaște un asistent care nu mă mai văzuse de câțiva ani? Va fi în examen, secondându-l pe profesor. E fericit, o altă studentă de-a lui face a doua facultate. Îmi spune că se mândrește cu asta, dar îl las mască când îl rog să nu cumva să spună profului. Mă târguiesc ceva timp, se distrează când aude că voi spune că sunt muncitoare. Până la urmă îmi promite, nu mă va pârî.
Când intru în sală, tocmai vorbește un coleg ofițer, care se bâlbâie pe lângă subiect. Îi dă în sus și în jos cu ”măreția tovarășului”. Proful n-are curajul să îl contrazică dar, discret, îl tot întoarce la temă.
– Da, așa e, tovarășul este un conducător iubit, care a vorbit de multe ori despre acest subiect, dar nu despre asta este vorba. Ce puteți spune, strict, despre subiectul pe care îl aveți pe bilet?
Are loc un balet între cei doi, ofițerul îi dă cu iubitul conducător, proful îl readuce cu picioarele pe pământ, către subiect. Până când îl întreabă ce meserie are. Colegul meu, mândru nevoie mare, îi spune că-i ofițer. Asta îl înfurie rău pe profesor, aproape urlă că nu-i firesc ca un absolvent al Școlii de ofițeri să nu știe nici un dram de istorie. Îi pune patru și-l dă afară din sală.
Îmi ascund și mai mult în bancă pletele blonde, sperând să nu fiu recunoscută, hotărâtă, mai abitir, să tăinuiesc că am terminat istoria. Uff, pentru mine, examenul se termină cu bine. Nu mă întreabă nimeni ce meserie am, prin urmare nu-i nevoie să mint. Vorbesc cursiv și la obiect despre temele celor trei subiecte, de pe bilet. Profesorul îmi cere carnetul și-mi pune zece. Numai după ce vede nota pusă și în catalog, asistentul are tupeul să îi spună, șoptit:
– A fost studenta noastră, doamna e absolventă de filosofie – istorie.
– De ce nu mi-ai spus de la început?, îl apostrofează, profesorul.
– N-am recunoscut-o, era brunetă în facultate, abia acum mi-am dat seama, minte spășit asistentul, uitându-se dojenitor la mine.
Iată că pletele mele blonde ajutaseră la ceva. Nu știu dacă nota ar fi fost aceeași, în cazul în care profesorul m-ar fi recunoscut și ar fi știut, dinainte, că sunt profesor de istorie.
Nu același lucru urma să se întâmple, însă, la examenul de Drept Constituțional, mi-e teamă de gelozia profei pe blonde. Acolo părul meu, pai de grâu copt, putea fi o piedică. Și dacă nu avusesem frică, când aflasem de ura profei față de blonde, pe măsură ce se apropie examenul, îmi dă, din ce în ce mai mult, târcoale. ”Și dacă…? Dacă este adevărat și, indiferent cât aș ști eu, mă pică aia, numai că sunt blondă?” Parcă n-ar fi fost corect, dar ce poți face în fața hachițelor unui profesor?
Cu gândul temător în minte, în preziua examenului, în loc să mă ocup de recapitularea materiei, umblu bezmetică prin oraș să-mi caut vopsea neagră și să dau părului culoarea naturală.
Al dracului comunism! Nici un magazin nu are vopsea de păr, de nici o culoare. Înțeleg că nu avem mâncare, căci o exportă nebunul de Ceaușescu, ”dar ce-are, frate, cu vopseaua de păr?” Sărăcie lucie peste tot. Dacă nici vopsea, să mă fac înapoi brunetă nu se găsește, ”suntem o țară de toată jena”. În timp ce îmi urlă, prin cap, tot felul de invective la adresa statului comunist, hotărăsc să mai stau două- trei ore într-un coafor, indiferent cât de chinuitor ar fi. Totul pentru luarea unui examen, nu contează sacrificiile.
Sunt dezamăgită. Crunt. Mi se spune că nici o coafeză normală la cap nu m-ar face brunetă acum. Cică e prea devreme de la celălalt decolorat și vopsit. Riscam să mă lase cheală. Femeia, care îmi explică ce și cum, pare că se pricepe, așa că renunț și plec îngrijorată către casă. Nu vreau să rămân nici fără podoaba capilară, dar nici să pic examenul. Grea dilemă!
”Ce-ar fi dacă aș intra în examen cu o căciulă în cap și cu pletele blonde ascunse bine sub ea?” E gândul cu care mă trezesc în dimineața examenului. Cum pare unica soluție, îmi caut una, care să îmi țină sub ea tot părul, și plec către Universitate. S-ar putea să meargă.
Examenul este oral. Trag biletul și mă așez cuminte în bancă, să-mi scriu, pe ciornă, temele date. Știu subiectele, este prima mea bucurie. Și am impresia că nici examinatoarea nu a fost deranjată de faptul că am intrat cu căciula pe ochi. Sunt liniștită.
Dintotdeauna am vorbit foarte repede, vrând să spun multe, într-un timp scurt. Așa fac și acum. Doamna profesor mă contrazice la una din definiții, fără să știe cu cine se pune. Am făcut ani de logică și multă filosofie, știu că adevărul este unul relativ. Îi răspund, calm, că definiția este una acceptată la Universitatea din Cluj, însă ea este contrazisă de profesorii din celelalte Universități. Norocul meu!, în materia dreptului nu sunt decât trei facultăți în toată țara. Ridică ochii, curioasă, și mă întreabă dacă știu care sunt opiniile celor de la Iași sau București. Le știu, ”ura!” Am învățat prin comparare.
Profa devine din ce în ce mai curioasă și, parcă, mai atentă la chipul meu. Mă sperii și îmi îndes mai bine căciula pe cap. Sper că n-au ieșit de sub ea fire răzlețe, dând în vileag culoarea pe care mă chinui să o ascund. Profa mă aleargă prin toată materia. Răspund, fără să-mi dau seama dacă o face ca să mă pice, sau ca să vadă dacă nu e o întâmplare că am știut subiectele. Și, în timp ce vorbesc, inconștient îmi îndes mereu căciula pe cap. Din fața mea, cu siguranță nu se mai vede decât o pereche de ochelari.
După ce mă ține pe jar aproape o oră, cu un zâmbet malițios, îmi spune că nu știe dacă am trecut sau nu. Dar că nu îmi pune nota în catalog decât dacă îmi dau căciula jos din cap. ”Hait, Lili, ai feștelit-o! Asta are de gând să te pice. E clar că a văzut ceva din culoarea pletelor tale.”
Cu mâinile tremurând, mi-o dau jos și, de sub ea, răsar pletele blonde. Răvășite în toate direcțiile, o claie eliberată de sub înghesuiala sub care stătuseră. O văd cu coada ochiului pe profă. I se lățește un zâmbet pe față, din ce în ce mai uriaș. Până când nu se mai stăpânește și izbucnește într-un râs zgomotos, care răsună, straniu, în sala de examen.
– Ha, ha, ha! Dă carnetul. E primul zece pe care îl dau anul acesta. Și, să știi, părerea mea este că nu toate femeile blonde sunt curve.

Anunțuri


Categorii:Povestiri din viața reală

Etichete:, , , , , ,

16 răspunsuri

  1. Hmmm, probabil profa de drept constitutional este aceeasi cu care am facut si eu obiectul respectiv, chiar daca ceva ani mai tarziu. Si pe vremea mea circula legenda aia cu uraste blondele pentru ca una i-ar fi furat barbatul. Nu stiu cat o fi fost de adevarata legenda. cert este ca, cu tot parul meu saten spre blond (natural :)), la examenul oral mi-a dat 10.

    P.S. Imi place poza in acest articol. Cam asa aratati si pe vremea cand v-am cunoscut eu, doamna profesor.

    O fosta eleva.

  2. Multumesc mult. Pentru tot ce m-ati invatat. Si pentru mine ati fost printre profesorii preferati, care mi-au influentat ca sa spun asa, alegerile de mai tarziu. Ma bucur ca v-am „regasit” macar virtual.

    • Zi-mi ce faci, draga mea. Dacă nu aici, în privat pe pagina mea de facebook https://www.facebook.com/lili.craciun1

      • Cred ca ma numar printre putinii romani fara pagina de Fb :).
        In general fac bine. Sunt tot in Iasi. Am terminat fac. de Drept (v-am spus ca ati avut influente asupra mea :)), am lucrat ca jurist iar de vreo 5 ani sunt si lichidator judiciar, angajata la o societate de lichidatori. Si daca tot ma „laud”cu realizarile, cea mai importanta este micul meu print care luna viitoare face 5 ani.

      • Uau, felicitări. Pentru mine ai rămas un copil și, când colo, voi sunteți oameni mari cu copii.
        Trebuie să dai examen în avocatură sau magistratură, erai un copil prea deștept să nu o faci.

  3. Ei, ar fi multe de spus. Poate intr-o zi cand o sa aveti timp si chef de povestit… ID-ul meu de messenger e acelasi ca adresa de mail. Oricum eu va urmaresc din umbra postarile de pe blog.

  4. Ca să vezi ce profesoară şi cîte emoţii-Mulţumim Lili!

  5. Lili ,Lili …cum evolueaza omul in timp, povestirea ca povestirea dar intalnirea cu fosta eleva …emotionant ..asta este ce ramane din trecerea prin viata !!

  6. Povestioara d-stra mi-a adus aminte de un CUI greu, la facultatea de constructii si arhitectura, din Podul_Ros….examenul la analiza matematica….prof. D-na Teodoru….Cui maxim….tot din cauza unei deceptii in dragoste, trecea de regula pe toti cei cu camasi rosii…..imagineazati-va, eram la a 4-5 proba majoritatea, toti imbracati in camasi rosii, care mai de care mai stralucitoare…ca niste curcani….Intr-un final, am luat binemeritatul 5….Imi plac povestirile Lili, sa ne anunti de lansarea cartii. Cu bine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: