Vreau să mă fac brunetă


ImagineAventuri dintr-o viață blondă (Ultimul episod)
Februarie 1989. Iacă-tă, venise și prima mea sesiune la Drept. Aveam un morcov cît Everestul, de parcă eram adolescentă. Colegii se distrau.
-Cum dracu’ să ai emoții, cînd ai mai făcut una? Ai trecut prin zeci de examene.
– Ce știți voi!
I-am lăsat în pace, știam eu ce știam. Ce-ar fi fost dacă mă prezentam la examen tabula rasa și aflau profesorii că, la rîndu-mi, eram profesor? Era de băcănie. Așa că am tras tare, să fiu la înălțimea unui student conștiincios și nu a unei hahalere.
Cum unul dintre examene era ca o fantomă (nu existau cărți sau cursuri) am avut curajul să agăț profesorul și să-i cer să-mi permită să urmăresc cursurile ținute studenților de la zi. Eu? La fără – frecvență. Cînd m-au văzut blonzită, tinerii mi-au povestit că era mare bai la drept constituțional. Cică profa, o femeie de peste 50 de ani, ura blondele. Pe motiv că soțul, cîndva, ar fi fugit cu o blondă. Care mai era și tînără studentă. Am rîs. Nu-mi păsa. Blondă eram dar aveam 31 de ani; nu mă încadram. Totuși, cu o mică înțepătură în inimă, m-am pus zdravăn pe învățat. Și m-am trezit că-mi place constituționalul.

* * *
Învățam în draci și la examenul de Istoria României. Ca și cum nu aș fi fost studentă la filosofie-istorie. Puteau să solicit echivalarea notei. În fond, făcusem patru ani de istorie și aveam note de nouă și zece. Inițial așa hotărîsem dar m-a lămurit Odette că nu. Odette era o colegă din prima facultate. Studentă la drept, în anul II, se deșteptase mai repede că nu prea aveai ce face cu filosofia într-o societate în care era un lux să ai idei. Ceruse echivalarea în anul I și luase o țeapă. Nu numai că proful n-a fost de acord, i-a spus că are mai multe pretenții de la ea. Drept urmare, a frecat-o de i-au mers fulgii. La urmă i-a pus o notă mică, ” știi prea puțin pentru o profesor de istorie”.
Auzind povestea m-am decis: dacă avea să mă întreabă ce meserie am, voi spune că sunt muncitoare la Țesătura. Mizam că avînd plete blonde nu are să mă recunoască.
Înainte de a intra în examen, am dat cu ochii, pe hol, de asistentul lui care, culmea, m-a recunoscut. ”Cum dracu’?” N-a știut cine-s bărbatul, cînd am venit de la coafor, și m-a recunoscut un asistent care nu mă mai văzuse de cîțiva ani? Mi-a spus că va fi în examen, secondându-l pe prof. Era fericit și mîndru, o altă studentă de-a lui făcea a doua facultate. L-am lăsat mască cînd l=am rugat să nu-i spună profului ce sunt. M-am tîrguit, s-a distrat auzind că voi declara că sunt muncitoare dar a promis tăcere.
În sală vorbea un coleg ofițer. Bîlbîit, pe lîngă subiect. Îi dădea în sus și în jos cu ”măreția tovarășului”. Proful n-avea curajul să îl contrazică. Discret, îl întorcea la temă, fără să-i spună că-i tîmpit și că amestecul tovarășului în temă era ca oiștea-n gard.
– Da, da, așa e. Tovarășul e un conducător iubit dar… ce puteți spune, strict, despre subiectul de pe bilet?
Era distractiv, ca un balet. Ofițerul îi dădea cu iubitul conducător, proful îl readucea cu picioarele pe pămînt. Pînă cînd l-a întrebat ce meserie are. Colegul, țanțos, aproape că a strigat: ”ofițer”. Asta l-a înfuriat pe prof. Țipa că nu-i firesc ca un absolvent al Școlii de ofițeri să nu știe nici un dram de istorie. I-a pus patru și l-a dat afară.
Mi-am ascuns în bancă pletele blonde, sperînd să nu fiu recunoscută, și mai hotărîtă să tăinuiesc că am terminat istoria.
Uff! Examenul s-a terminat cu bine. Nu m-a întrebat ce meserie am, prin urmare n-a fost nevoie să mint. Profesorul mi-a cerut carnetul. Uraa! Zece. După ce a văzut nota și în catalog, asistentul a avut tupeul să șoptească:
– A fost studenta noastră la istorie, știți, e absolventă de la noi.
– De ce nu mi-ai spus?, l-a apostrofat profesorul.
– N-am recunoscut-o, era brunetă atunci. Abia acum mi-am dat seama, a mințit spășit, privindu-mă dojenitor.
Eram fericită, pletele blonde ajutaseră.

* * *
Nu același lucru urma să se întîmple la Constituțional. Mi-era teamă de gelozia profei. Acolo părul, un fel de paie de grîu copt, urmau să fie o piedică. Și, dacă nu-mi fusese frică cînd aflasem, pe măsură ce se apropia examenul, m-a luat cu frisoane. ”Și dacă…? Dacă e adevărat și, indiferent cît aș ști, mă pică pentru că sunt blondă? N-ar fi corect, dar ce poți face în fața hachițelor unui profesor?”
Cu teama în minte, în preziua examenului, în loc să mă ocup de recapitulare, am umblat bezmetică să-mi caut vopsea neagră, să dau părului înapoi culoarea naturală.
Al dracului comunism! Nici un magazin nu avea vopsea de păr, de nici o culoare. Înțelegeam. Nu aveam mîncare, o exportă nebunul, ”dar ce-are, frate, cu vopseaua de păr?” Sărăcie lucie peste tot. ”Dacă nici vopsea, să mă fac brunetă, nu se găsește, suntem o țară de căcat”. În timp ce urlau în creier, la adresa sistemului, tot felul de invective, tăcute și înfricoșate, am hotărît să mă poate rzolva coaforul. Îl suportasem când mă făcusem blondă nu muream dacă-l mai suportam o dată. Totul pentru examen, nu contau sacrificiile.
Și … am ieșit din coafor dezamăgită. Crunt. Mi s-a spus că nici o coafeză normală la cap nu m-ar face brunetă. Cică era prea devreme. Riscam să mă lase cheală. Femeia care dădea din mîini părea că se pricepe, așa că am renunțat. Grea dilemă! Nu voiam nici să rămîn fără podoaba capilară dar nici să pic examenul.
”Ce-ar fi dacă aș intra cu o căciulă și cu pletele ascunse sub ea?” A fost gîndul cu care m-am trezit dimineața. Cum altă soluție n-aveam, am căutat o căciulă care să țină sub ea tot părul și am plecat spre Universitate.
Examenul era oral. Am tras biletul și m-am așezat cuminte în bancă, să-mi scriu pe ciornă temele. Știam. Și am avut impresia că nici examinatoarea nu fusese deranjată de căciula mea îndesată pe frunte. Uh, uh, scăpasem.
Dintotdeauna am vorbit repede, vrînd să spun multe într-un timp scurt. Așa am făcut și atunci. Profa m-a contrazis la una din definiții, dar…am învins-o. Făcusem ani de logică și filosofie, știam că adevărul e relativ. I-am răspuns, calm, că definiția este cea acceptată la Cluj, însă e contrazisă de profesorii din celelalte Universități. Norocul meu!, în materia dreptului erau doar trei facultăți. A ridicat ochii, cu un strop de curioazitate jucînd în ei, și m-a întrebat dacă știu opiniile celorlalți. Le știam, învățasem prin comparare.
Profa a devenit din ce în ce mai interesată. Și, parcă, mai atentă la chipul meu. Mi-am îndest mai bine căciula pe cap. Speram că n-au ieșit de sub ea fire răzlețe, dînd în vileag culoarea blestemată, pe care mă chinuiam s-o ascund. M-a alergat prin toată materia, ziceai să se răzbună. Răspundeam, cu teama că o face ca să mă pice. Și, în timp ce vorbeam, îmi îndesam mereu căciula pe cap. Inconștient, trăgînd de ea. Eram sigură că fața mea se redusese la o pereche de ochelari și o căciulă de lînă.
M-a ținut pe jar o oră, Apoi mi-a spus, cu un zîmbet malițios, că nu știe dacă am trecut sau nu. Dar că nu îmi pune nota decît după ce îmi dau căciula jos. ”Hait, Lili, ai feștelit-o! Te pică. Clar, a văzut culoarea pletelor .”
Cu mîinile tremurînd, am dat-o jos iar de sub ea au răsărit pletele. Răvășite în toate direcțiile, o claie eliberată de sub înghesuială, fire elecrtizate, zăpăcite. Pe chipul profei am am zărit lățindu-se un zîmbet. Mare, din ce în ce mai mare. Pînă nu s-a mai stăpînit. A izbucnit într-un rîs zgomotos, care răsuna straniu în sala de examen.
– Ha, ha! Dă carnetul. E primul meu zece. Și, să știi, nu toate blondele sunt curve.

Anunțuri


Categorii:Povestiri din viața reală

Etichete:, , , , , ,

16 răspunsuri

  1. Hmmm, probabil profa de drept constitutional este aceeasi cu care am facut si eu obiectul respectiv, chiar daca ceva ani mai tarziu. Si pe vremea mea circula legenda aia cu uraste blondele pentru ca una i-ar fi furat barbatul. Nu stiu cat o fi fost de adevarata legenda. cert este ca, cu tot parul meu saten spre blond (natural :)), la examenul oral mi-a dat 10.

    P.S. Imi place poza in acest articol. Cam asa aratati si pe vremea cand v-am cunoscut eu, doamna profesor.

    O fosta eleva.

  2. Multumesc mult. Pentru tot ce m-ati invatat. Si pentru mine ati fost printre profesorii preferati, care mi-au influentat ca sa spun asa, alegerile de mai tarziu. Ma bucur ca v-am „regasit” macar virtual.

    • Zi-mi ce faci, draga mea. Dacă nu aici, în privat pe pagina mea de facebook https://www.facebook.com/lili.craciun1

      • Cred ca ma numar printre putinii romani fara pagina de Fb :).
        In general fac bine. Sunt tot in Iasi. Am terminat fac. de Drept (v-am spus ca ati avut influente asupra mea :)), am lucrat ca jurist iar de vreo 5 ani sunt si lichidator judiciar, angajata la o societate de lichidatori. Si daca tot ma „laud”cu realizarile, cea mai importanta este micul meu print care luna viitoare face 5 ani.

      • Uau, felicitări. Pentru mine ai rămas un copil și, când colo, voi sunteți oameni mari cu copii.
        Trebuie să dai examen în avocatură sau magistratură, erai un copil prea deștept să nu o faci.

  3. Ei, ar fi multe de spus. Poate intr-o zi cand o sa aveti timp si chef de povestit… ID-ul meu de messenger e acelasi ca adresa de mail. Oricum eu va urmaresc din umbra postarile de pe blog.

  4. Ca să vezi ce profesoară şi cîte emoţii-Mulţumim Lili!

  5. Lili ,Lili …cum evolueaza omul in timp, povestirea ca povestirea dar intalnirea cu fosta eleva …emotionant ..asta este ce ramane din trecerea prin viata !!

  6. Povestioara d-stra mi-a adus aminte de un CUI greu, la facultatea de constructii si arhitectura, din Podul_Ros….examenul la analiza matematica….prof. D-na Teodoru….Cui maxim….tot din cauza unei deceptii in dragoste, trecea de regula pe toti cei cu camasi rosii…..imagineazati-va, eram la a 4-5 proba majoritatea, toti imbracati in camasi rosii, care mai de care mai stralucitoare…ca niste curcani….Intr-un final, am luat binemeritatul 5….Imi plac povestirile Lili, sa ne anunti de lansarea cartii. Cu bine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: