La sfîrșitul fiecărui an, de sărbători, am cerut iertare de la oamenii pe care, poate, i-am supărat în timpul anului. Chiar dacă uneori pe tăcute, fără vorbe, în sufletul meu am spus ”iertați-mă”. Am crezut că trebuie să intru în noul an fără resentimente față de cei din jur, să fie un început de la care să plec. Așa că am spus ”vă iert” și celor care m-au supărat. Niciodată, însă, nu am cerut iertare de la singurul om care a fost lîngă mine toată viața, necondiționat.

Anul acesta îmi cer iertare de la tine, omul în care nu am crezut atîția ani. N-am știut să te prețuiesc la adevărata ta valoare, am avut tot timpul impresia că nu meriți, că nu ești demn de a primi dragoste. Te-am crezut slab cînd tu erai puternic, te-am acuzat că nu ești frumos cînd radiai, te-am certat că nu ești perfect. Am crezut că ești prea mărunt ca să fii ținta unei iubiri adevărate, n-am avut încredere în farmecele tale, în inteligența ta, în capacitate ta de înțelegere și iertare. Te-am crezut comun cînd erai unic, te-am crezut anost și anonim.

Am crezut că nu poți lupta pentru dragostea ta atunci cînd vulturii se repezeau să o sfîșie, că nu poți uita trădarea care te înconjura din toate părțile, că nu poți avea respect de la cei din jur.

Acum știu. Poți toate astea. Și dacă dușmanul stă pitit, cu cuțitul pregătit să ți-l înfigă în inimă, vei putea trece și peste asta. Așa cum ai putut trece peste durere și suferință. Sau, măcar, ai avut puterea să ascunzi traumele.

Îți doresc să rîzi de orice șarpe care pîndește veninos, să mergi mai departe indiferent cîte obstacole își va pune în cale viața sau oamenii, să zâmbești la toate răutățile care te vor aștepta.

În prag de sărbători, îmi cer iertare de la unicul om care nu m-a dezamăgit. Îmi cer iertare mie însămi.

Categorii:Miscelanea