Guvernul Ponta a pregătit o OUG de modificare a CPP, pe care a pus-o în dezbatere publică, modificare care are următorul conținut:
”Metodele speciale de supraveghere sau cercetare se dispun şi dacă urmărirea penală este începută in rem”
Modificarea privește articolul 138 din Codul de procedură penală, în care ar urma să fie introdus un nou alineat, respectiv acela că “metodele speciale de supraveghere sau cercetare se dispun şi în cazul în care urmărirea penală este începută potrivit art. 305 alin. (1)”. Articolul 305 face referire, în alineatul 1, la începerea urmăririi penale in rem: “Când actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi se constată că nu există vreunul dintre cazurile care împiedică exercitarea acţiunii penale prevăzute la art. 16 alin. (1), organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă”.
OK, și?
Și ce dacă măsurile de supraveghere se dispun și atunci când urmărirea penală este începută în rem (față de faptă) și nu numai când este începută in personam (față de persoană)? Asta înlătură articolul care spune că trebuie să anunți pe cei care sunt sub anchetă penală? Nu cred, pentru că textul propus prin OUG păstrează expresia juridică ”urmărire penală”. Iar facem o modificare care să înfiebânte mai mult creierele?
Tocmai pentru asta era scandalul cu privire la coduri: dacă, atunci când discutăm despre urmărirea penală ne aflăm într-o fază a procesului penal în care învinuiților le aduci deja la cunoștință că sunt acuzați și de care faptă sau nu. Iar majoritatea celor implicați în scandal (PSD – Ponta, PDL – Predoiu și chiar președintele) au spus că da.
Pentru o aducere aminte, iată textele:
1. Text apărut în MOF din 2010 :
Legea nr. 135/2010
” Art. 140 – Procedura de emitere a mandatului de supraveghere tehnică
(1) Supravegherea tehnică poate fi dispusă în cursul urmăririi penale, pe o durată de cel mult 30 de zile, la cererea procurorului, de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care a formulat cererea.”
Notă: Când vorbești de ”în cursul urmăririi penale” înseamnă că deja i-ai adus la cunoștință individului că este o anchetă în derulare, de ce este acuzat. Cel puțin asta este opinia specialiștilor. Ceea ce face inutilă măsura de supraveghere tehnică
2. Modificarea (de fapt explicitarea) din 2013:
Legea nr. 254/2013
”11. – (1) Consilierul de probațiune informează persoana cu privire la natura și conținutul principalelor acte îndeplinite în cadrul activității de probațiune și urmarește obținerea consimțământului acesteia cu privire la derularea actelor respective”
Să luăm un exemplu:
Avem o informație că prin Vamă la Albița vor trece, în săptămânile următoare, trei camioane cu droguri dinspre Ucraina. Nu știm în ce zi, nu știm cine din vameși sunt corupți. Ce facem?
1. Punem sub supraveghere toată Vama Albița și pe toți vameșii.
2. Conform CPP (dar și modificării ce se vrea, de mai sus) n-o putem face decât dacă a început urmărirea penală.Cum aducem la cunoștință posibililor suspecți că sunt anchetați?
3. Păi… punem un afiș la Vama Albița: ”băieți, a început urmărirea penală în rem, nu in personam dar sunteți cu toții sub supraveghere”!
Ca să înțelegem și mai mult hai să vedem ce este urmărirea penală.
Noul Cod de Procedură Penală păstrează vechea definiție din art 200 din vechiul cod:
Art. 285
”Obiectul urmăririi penale
(1) Urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârşit o infracţiune şi la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.”
Întrebarea care se pune este când devine obligatoriu a fi prezentat materialul de urmărire penală învinuiților (denumiți prin noile acte normative din domeniul penalului, suspecți)? La începutul acesteia, pe parcurs sau la finalizare? Pentru că, dacă obligația este ca la începutul (declanșarea) urmăririi să prezinți celor suspectați materialul de urmărire iar supravegherea cu mijloace tehnice are loc doar în momentul imediat următor, atunci și CPP dar și modificarea propusă de Guvern, nu schimbă cu nimic situația în practică: Chiar dacă supravegherea este in rem sau în personam trebuie să comunici acelor persoane față de care s-a luat măsura supravegherii că sunt sub lupă penală. Pentru că, chiar și atunci când faci supraveghere in rem, aduci atingere și drepturilor și libertăților unor persoane fizice prin această supraveghere.
În concluzie, nici Codul de Procedură Penală dar nici modificarea propusă nu rezolvă situațiile conflictuale care vor apărea în practică, în ce privește momentul declanșării unei măsuri de supraveghere cu mijloace tehnice. Va fi interesant de urmărit câți avocați vor cere înlăturarea unei asemenea probe (pe motiv că este obținută ilegal) și câți o vor și obține.
Categorii:Juridice
Chiar daca nu au rezolvat nici o problema, interesant e ca au reusit sa faca o interpretare a noului cod, incat sa poata iesi basma curata fiecare. Prin urmare, procurorii si avocatii se vor bate intre ei cu aceeasi lege, fara sa iasa nimeni invingator. Invingator va iesi inculpatul, pentru ca timpul va trece, iar el isi va vedea de treburile lui, nestingherit.
Corect. Iar cei care au făcut codurile, știu asta
Noul cod, vine cu manusi pe masura celor care-l lucreaza. Nu conteaza cine-l plateste, doar cui ii foloseste.