Tu-ți blonda mă-tii


Imagine(Aventuri dintr-o viață blondă  – episodul II)

A trecut o lună de când m-a luat flama în coafor și m-am făcut blondă. Nu mai sunt o apariție, am devenit o blondă comună, în rând cu celelalte. Au apărut acasă și copiii de la bunici, aduși de tatăl lor pe fugă cu o mașină de la serviciu. Eram cam temătoare însă după zece secunde de ochi mari s-au aruncat în brațele mele. Bine că m-au recunoscut de mamă, mi s-a luat o piatră de pe suflet. S-a obișnuit și bărbatul cu pletele mele, ca spicul de grâu. Numai că nici gând să uite să-și clătească privirea după alte blonde și să stea cu gâtul sucit doar după mine, așa cum sperasem. Am scăpat și de glumele colegilor din primele zile. Sunt aceeași femeie deșteaptă, nu m-a prostit faptul că devenisem blondă. Gata, totul pare că a intrat în normal. Doar că…

Era o zi obișnuită de miercuri, una din zilele dragi mie. Aveam numai două ore așa că la 14,10 eram acasă, școala fiind situată la trei blocuri distanță de apartamentul în care locuiam. Și cum mă culcasem pe la patru dimineață, încercând să deslușesc tainele teoriei statului și dreptului românesc, m-am gândit că este o ocazie excelentă să trag un pui de somn. Două ore dacă reușeam să ațipesc, eram ca scoasă din cutie. Se apropiau examenele din prima mea sesiune la drept și nu aveam când să învăț decât noaptea. Ziua însemna slujbă de profesor, de mamă, de bucătăreasă, de soție, de menajeră. Nu-mi rămânea să mă retrag în sufragerie și să încerc să descopăr logica dreptului constituțional sau ale celorlalte discipline din anul I, decât noaptea, când toți ai casei erau în lumea viselor.

Iarna apartamentele de pe vremea lui Ceaușescu erau congelatoare, nu case. Căldură se dădea numai noaptea dar chiar și atunci caloriferele erau călâi. În casă erau în jur de 15-16 grade iar când respirai ieșeau aburi. Cum eram mereu disperată ca Vlad și Olimpia să nu răcească, hotărâsem, cu acordul vecinilor, să spargem debaraua de pe hol și să construim o sobă. În fapt, toți vecinii își puseseră godin, folosind aerisirea de la debara (care ieșea pe acoperișul blocului) pe post de horn, așa că cererea noastră nu a întâmpinat rezistență. Aveam norocul de un bloc cu un subsol foarte înalt, pe care îl împărțisem frățește cu toți locatarii și unde ne făcusem boxe, încât nu se punea problema unde o să ținem lemnele. Tata, un bărbat foarte priceput, ne-a propus o sobă gospodărească, nu un godin. Așa a apărut în locul debaralei o frumusețe de sobă de teracotă. Ne simțeam împărătește cu focul care dogorea vesel. Ne durea la bască de regulile lui Ceaușescu, de frig.

”Să mă culc, hmm, nu este o idee rea”. Dar mai înainte, obligatoriu, trebuia să fac focul vreo oră – două, ca să fie casa încălzită la ora 18,00 când mă duceam la cămin după cei mici. Mi-am făcut toate calculele, până la 15,30 fac focul și mai citesc ceva, apoi mă culc două ore și când mă trezesc fug să îmi aduc puiuții de la căminul din cartier. Mâncare gătisem cu o zi înainte, curățenie în casă făcusem, nu aveam nici o grijă. Era planul perfect.

De obicei, bărbatul îmi venea de la serviciu după ora șase seara, asta dacă nu se încurca cu colegii la băut și stătea până îi dădeau afară de la crâșmă. Ceea ce se întâmpla destul de des. Mai târziu am aflat că nu numai crâșma îl reținea departe de casă dar asta este o altă poveste. Culmea e că toată viața m-am temut de blonde și femeile care mi-au destrămat viața, rupând-o fără milă în bucăți, au fost brunete.

Gata, Lili, nu-ți mai fă gânduri negre. Tu ai ales! Ai tăi ți-au spus că nu pare om serios dar tu, nu și nu, că te-ai îndrăgostit și că nu-și dau ei seama ce om grozav este. L-ai vrut, nu da vina pe nimeni, asumă-ți decizia! Și oricum ar fi, nu dai nici un necaz pe bucuria de a-i fi avut pe Vlad și Olimpia, minunații prunci care ți-au umplut viața de fericire. Restul? Nu contează.

Cel mai repede se încălzește dormitorul copiilor unde sunt două canapele. Așa că mă bag în pat acolo, cobor la geamuri jaluzelele de pânză, să fac întuneric și-mi trag peste cap plapuma de lână, făcută de mâna mamii și dată zestre la căsătorie. Ce bine este în patul copiilor! Căldura și iubirea lor, pe care încă o simt în cearșafurile reci, îmi încălzește inima și adorm ca un prunc. Visez. Visez că viața mea este perfectă, că nu plâng noaptea pentru că bărbatul îmi vine acasă mirosind a țuică proastă și legându-se de mine ”la ce dracu’ îți mai trebuie o facultate”, visez că sunt iubită așa cum am crezut înainte să mă mărit. Visez că nu-mi cresc copiii mai mult singură, că am un soț căruia îi pasă. Visez fericire și bucurie. Visul este este singurul loc în care totul este așa cum îmi doresc. Doamne, aș dormi o viață!

Ce se întâmplă? Visul mi se sparge, ca un val la țărm de mare, și aud, încă dormind, o voce țipând:

– Ce cauți aici? Cine ești?

Ce naiba, sunt trează sau este un coșmar? Gândul îmi aleargă de colo-colo, bezmetic, deși ochii refuză să se deschidă. E cineva în casă, un hoț? Pe jumătate adormită încep și eu să strig:

– Cine-i aici?

– Cine ești? Ce cauți tu aici? Tu-ți blonda mă-tii! zbiară vocea din coșmarul meu.

Încă nu percep cum trebuie sensul cuvintelor, repetate cu voce stridentă. ”Ce caut”? ”Blondă”? Nu înțeleg nimic. Probabil dorm, sigur este un vis. Somnolentă, mă hotărăsc să nu dau importanță țipetelor și strâng pleoapele tare, să treacă coșmarul și să adorm din nou, când simt o mână care îmi trage plapuma de pe mine și o pereche de palme coboară, ca un fulger, și-mi trăznește obrajii. Mă ridic ca un arc din pat și, cu ochii cârpiți de somn, prin semiîntunericul din cameră, încep să văd, să deslușesc ce se întâmplă.

– Mama?

– Lili?

– Mama, tu ești? Ce faci tu aici?

Mamii nu-i vine să creadă. Îmi pipăie părul, răsucindu-mă în toate părțile, vrând să fie sigură că sunt fata ei și nu amanta ale cărei plete blonde le văzuse ieșind de sub plapumă. Perechea de palme m-a trezit de tot, îmi simt fața ca soba de teracotă de pe hol.

Era real, nu avusesem un coșmar. Mama, sosită în grabă de la Fălticeni, cu gențile pline de bunătăți, venise să ne facă o surpriză. Rămăsese fără suflu când văzuse ieșind de sub plapuma copiilor o claie de șuvițe de păr galben pai. În țipătul ei era disperare de mamă, crezând că nemernicul, pe care-l luase de bărbat fiică-sa, își adusese amanta acasă.



Categorii:Povestiri din viața reală

Etichete:, , , , , ,

2 replies

  1. EXCELENTA relatare !!! M-ai cucerit cu relatarea ta !!! Te sarutam !!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

%d blogeri au apreciat asta: