De ești tu aceea, eu nu-s soțul tău


DSC01128

(Aventuri dintr-o viață blondă – episodul I)

Uff! Diseară trebuie să plec la un botez. Din ăla necesar și obligatoriu, de la care n-ai voie să lipsești. N-am nici un chef de petreceri, aș sta acasă să citesc. Numai că nu se poate, trebuie…

Nu mi-au plăcut niciodată nunțile și botezurile. Mereu mi-am pus întrebarea: oare câte zile ar trebui să stai flămând pentru ca în două- trei ore să te ghiftuiești ca un porc? Dacă nu mănânci se supără gazda, zice că ești fandosită și n-ai respect pentru munca ei. Îți plac, nu-și plac sarmalele, bagă la ghiozdan fiindcă e datină, așa face toată lumea. Înghite aperitive fără număr, sarmale, friptură, mai ia și o bucată de cozonac, plus două – trei prăjiturele.
Zău așa, zici că e mereu foamete sau pe cale să apară. Toată lumea e disperată cu mâncarea. Cu vinul o mai scalzi, poți refuza dacă ești femeie, dar cu mâncarea? Nici o șansă. De la nuntă vii cu trei kile mai grasă și bolești alte două zile de bilă sau stomac. Plus că ești groaznic de obosită, de parcă ai tras la plug.
Nu mi-a plăcut să mă duc nici la coafor. Am ales să fiu naturală. Nu tu moațe, nu tu machiat. Ori sunt frumoasă cum m-a lăsat Dumnezeu, ori nu mai sunt. Mi s-a părut aiurea, cele mai multe femei se fac frumoase doar atunci când pleacă de acasă, însă nu le pasă nici cât negru sub unghie cum arată în intimitatea căminului. Șleapăte, nemachiate, nepieptănate. Se gătesc atunci când pleacă de acasă de parcă s-ar duce la târg, să vadă alții cât prețăluiesc.
Nici unghiile nu mi le dau cu ojă. Când eram copilă mă oripila să văd prin autobuz cucoane simandicoase cu unghiile vopsite în roșu – stacojiu. Fie aveau negreață pe dedesubt, fie o parte a ojei era sărită și mai zăreai două – trei pete de lac. Aveau însă unghiile făcute, deh!, niște doamne. Oja reprezenta, probabil, faptul că nu se mai simțeau țărănci de la coada vacii, puteau să-și dea aere de cucoane de oraș. Din cauza lor am preferat unghiile scurte, curate și nelăcuite.
Să revin la of-ul meu, că prea m-am luat cu vorba.
Vrei, nu vrei, trebuie să te duci la coafor, muiere! Botezul e de ăla cu ștaif, nu știu ce colegi de-ai ‘mnealui, partenerul cu care îți împarți așternutul. Nu poți să-l faci de râs, or să se uite blestematele lui de colege la orice fir de păr, să observe de ești sau nu scoasă din cutie, mai cu seamă că nu te cunosc. Te vor pune sub lupă, chiorându-se să vadă dacă ești coafată la marea artă și dată cu trei kile de pudră. Dacă nu, să vezi bârfăraie în fabrică! O să vuiască vorbe că domnul inginer n-ar avea acasă așa o mare doamnă. Așa că, femeie, mișcă-ți hoitul! Că n-ai să mori dacă stai și tu o oră în salonul de frumusețe, lăsându-le pe ”maestre” să-ți îndoaie sau dezdoaie părul.
Plec fără mare tragere de inimă. Nu știu nici ce să-i cer coafezei. Pentru mine, un păr minunat înseamnă unul spălat și lăsat pe spate sau strâns în coadă. Tainele frumuseții, amețită și fățuită cu smacuri, nu le cunosc; n-am vrut nici o clipă să fiu altceva decât ceea ce sunt. Da’ na, e musai să fiu gigea la botez. Așa că mă urnesc cu pași târșâiți spre coafor. Habar n-am ce vreau însă trag nădejde că mi-o sufla vreuna cam ce ar trebui să îmi fac la claia de păr, de care sunt tare mândră.
Ajunsă, mă uit siderată la cucoanele din coafor. Măi, ce-o fi? Toată lumea se face blondă. La spălat, sub cască, la bigudiuri, la uscat, peste tot văd numai capuri blonde. Ce mama dracului! Cei mai mulți zic că blondele-s proaste. Logica îmi spune că dacă toate blondele sunt proaste iar femeile vor să se facă blonde, atunci acele femei vor să fie și ele proaste. Mă simt stingherită printre ele, cu părul meu sârmos, șaten spre negru. Hmmm…! Blondă…? Parcă mă bate un gând. Oare ce-ar fi?
Coafeza se prinde că ar putea să scoată mai mulți bani din buzunarul proaspetei cliente, care stă în fața ușii nedumerită și uitându-se ca curca-n lemne, așa că sare și-mi dă asigurări. Cică culoarea blondă m-ar prinde foarte bine, nu știu ce luminozitate a feței îmi va da. Și bla, bla, bla, mă amețește până simte că sunt pe cale să cedez. Realizez (încă nu-s blondă) că e un preț pe moțat sau ondulat părul și un altul dacă te și vopsești. Știu că femeia vrea doar mai mulți bani, de aia se întrece în complimente, dar mă prinde flama. ”De ce nu? Hai și eu! Vreau să văd dacă mă prostesc, după ce mă decolorez.” Îmi trece prin minte și un gând ceva mai ghiduș, care mă face să zâmbesc. Oare domnului o să-i placă? Mai cu seamă că observasem, își cam întorcea ochii pe stradă după blonde. Na, acuma să-și sucească gâtul după mine.
M-am hotărât, mă fac blondă. Stau ore-n șir la coafor, mânată când într-o parte, când în cealaltă. Dumnezeule, ce chin! Treci pe un scaun la spălat, mută-te unde ți se pune vopseaua, stai alte 50 de minute cu mirosul ăla chimic care te trăznește drept în nări de-ți vine să verși, hai înapoi pe scaunul unde o să te spele cineva pe cap, apoi iar mută-te la uscat, ondulat, coafat. Doamne, ce nenorocire pe o femeie!
Cine dracu’ m-a pus? M-am plictisit de moarte. Revistele, înșirate pe scaune, sunt pline de prostii. Și mi-e dor de nu mai pot de o țigară. Îmi vine să renunț și să o iau la fugă către casă, chiar și necoafată. Numai că… vopseaua mi-e în păr, nu prea mai am cum. Înghit în sec, proastă decizie. Nici n-am devenit blondă cu adevărat și deja mă simt mai proastă.
Coafeza mă amețește și mai tare . Asta-i, cum sunt pe jumătate blondă, prosteala ține. Îmi scurtează frumusețe de păr, pe motiv că nu ține coafura la o claie atât de lungă. Alți bani. Drept urmare, mă trezesc în oglindă cu o altă femeie, o tânără cu părul scurt și galben pai, făcut în zeci de cârlionți. Parcă-s o păpușă. Dacă-mi pun și o tonă de pudră pe față, aproape că mă poți pune în vitrină, în locul unui manechin din plastic.
Nu-mi place nimic din ce văd, cea din oglindă nu mai este femeia pe care o cunosc eu. Mă simt stingherită în fața necunoscutei, m-aș schimba înapoi cu cea veche, însă smocurile de păr zac pe jos iar culoarea șatenă s-a dus pe apa sâmbetei. Sper să mă obișnuiesc cu mine până diseară, altfel o să am o mutră de-o să stric cheful tuturor. Fugar îmi trece prin gând faptul că piticii sunt la bunici, după cum arăt riscam să nu-și recunoască mama.
Parcă-s un spic de grâu dat în pârg. Îmi vine să plâng. Pe de altă parte, mă încearcă și o doză de râs. Ce tâmpită sunt! Mi-aduc aminte pentru ce m-am dus la coafor și mă uit ce bazaconie a ieșit. Coafeza mă simte un pic nervoasă și îmi dă asigurări ferme, sunt foarte frumoasă. Sar și blondele, în devenire sau reparație, cu complimente. Încep să mă simt ceva mai bine, cu atâtea laude. Sau am devenit deja proastă?
Hotărăsc să mai bântui nițel prin oraș. Nu că aș avea nevoie de cumpărături ci pentru ca să-mi fâțâi blonzimea de păr prin piață și magazine, să mă obișnuiesc cu noua înfățișare. Am simțurile ascuțite, vreau să surprind fiecare privire admirativă sau critică dar rămân dezumflată. Oamenilor nu le pasă că a mai apărut o toantă blondă printre ei, trec indiferenți pe lângă marea mea schimbare. Aproape că îmi vine să strig: ” Oameni, hei, uitați-vă la mine, de azi sunt blondă! Vă par mai proastă sau am o privire tot așa de inteligentă ca până acum trei – patru ore?” Mă abțin numai și numai ca să nu dau prilejul unor glume despre blonde. Au! De azi pot fi și eu subiectul lor. Asta nu-i bine deloc! Să vezi haz de mine prin cancelarie.
În drum spre casă, mă uit prin geamul tramvaiului la un chip pe care nu-l recunosc. I-ha, începe să-mi placă femeia. Blondă, tunsă scurt, nu-i chiar atât de urâtă. Are un aer de vedetă de cinema.
E clar, dacă a început să-mi placă de mine, sunt fără doar și poate blondă. Și uite-așa, mai admirându-mă, mai criticându-mă, mă trezesc în fața apartamentului. Cu trei sarsanale în mână, dau o raită vizuală prin poșetă. Pas să-mi găsesc cheia. Sper că nu-mi funcționează deja deja creierul ca la blonde. Răscolesc vârtos prin harababura din geantă și, în sfârșit, când îmi apăruseră riduri pe fruntea acoperită de bretonul blond, dau de cheie. Mă opintesc să deschid ușa fără să împrăștii conținutul sacoșelor pe jos, însă nu pot. O altă cheie îmi blochează dinspre interior intrarea în casă.
Sun, e singurul lucru logic pe care pot să-l fac, chiar și pentru o blondă. Cu toate că logic ar fi fost să las sacoșele din mână. Însă ce să fac!, gândesc ceva mai blond. Aud pași apropiindu-se și-mi iau un aer de divă. Mamă, ce surpriză o să-i fac!
– Nevastă-mea nu-i acasă. Reveniți mai târziu.
– Ce??!!
N-apuc să scot cele două sunete că și aud un clic. Pleosc!, și ușa mi se închide în nas. Rămân fără glas. Aș râde dacă n-aș da în plâns de ciudă. Surpriză, surpriză, dar să nu te mai recunoască bărbatul! Iaca la asta nu m-am așteptat. Strig blond, cât pot de tare: ”Hei, sunt eu, deschide!” Nu mă aude nimeni pentru că de fapt nu pronunț nici un cuvint, de rușine să nu deschidă vreun vecin ușa, curios să vadă ce se întâmplă.
Mai sun o dată, pregătindu-mi pledoaria. Voi spune cine sunt în secunda în care-mi va deschide, să nu mai am surprize de recunoaștere facială. Numai că rămâne închisă. Zăresc un ochi prin vizor care se holbează la mine și pași, îndepărtându-se grăbiți. Ghinion, ghinion, ghinion! Oare cine o fi crezut că-i la ușă, de nu vrea să deschidă? Hmm!, probabil vreuna blondă, care venise să-i ceară socoteală, altfel nu-mi explic.
Trântesc toate bagajele pe jos (în sfârșit un gest de neblondă) și cobor un etaj la vecina mea. Ce să vezi?, mă recunoaște din prima. Asta mă face încrezătoare, înseamnă că inteligența veche de brunetă răzbate puțin printre firele blonde. Îi povestesc tărășenia și, după ce se hlizește vreun sfert de oră, chicotind fără întrerupere, hotărăște să mă ajute. Sună ea, la ușa propriei mele case. Din holul etajului inferior aud sus vorbe, amestecate cu hohote de râs. Mă abțin să nu zic ceva. Am un chef de râs cu plâns, amestecat și idiot. Și blond. La etajul de deasupra, după explicații date printre sughițuri, vecina îl convinge că blonda care sună disperată la ușă e chiar propria lui nevastă.
 

 

DSC01127



Categorii:Povestiri din viața reală

Etichete:, , , , ,

4 replies

  1. Foarte tare articolul. Am fost si eu o singura data vopsita blonda si mi-a placut, dar restul in unanimitate au decretat ca nu mi se potriveste culoarea. Cred ca acum poti sa-ti pictezi si ochii si unghiile, doar esti blonda🙂

  2. hai ca am ras cu lacrimi,super tare faza

  3. imi aduce aminte de nevasta mea cand s-a vopsit prima data negru la par ! vreo saptamana nu am vb cu ea !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

%d blogeri au apreciat asta: