Cum i-a păcălit pe comuniști un viitor medic de renume


ImaginePe Gelu l-am cunoscut ca învățătoare, era profesorul de biologie de la școala cu clasele I-X. Așa am aflat că eram aproape vecini, stătea pe o stradă paralelă cu străduța mea iar părinții se cunoșteau foarte bine. Noi doi habar n-aveam unul de existența celuilalt. N-am avut prea multe conversații cu el în cei doi ani cât am profesat ca învățătoare, eu eram o puștoaică de 20 e ani, el, un bărbat de 28 de ani. La vremea aceea mi se părea hazliu modul în care se comporta, avea fixații pe care le consideram absurde și un pic bătrâncioase. Ținea în geantă șervețele umede, naiba știe de unde făcea rost de ele, și-și ștergea tot timpul mâinile după ce punea mâna pe clanțele de la ușile sălilor de clasă. Mă amuza modul în care încerca să nu intre în contact cu oameni sau lucruri. Îl consideram obsedat de curățenie.

De la mama, care știa de la maică-sa, am aflat că este foarte nefericit pentru că nu-i place meseria de profesor. Făcuse 3 ani de biologie la institut, apoi își continuase studiile la Universitate. Își dăduse și definitivatul și gradele de profesor.

După toate astea se trezise că de fapt ar fi vrut să fie medic. Numai că la facultatea de medicină nu exista secție fără frecvență. Iar sistemul îți interzicea să faci mai mult de o facultate la zi. Vecinul meu, care își descoperise pasiunea pentru o altă meserie, părea condamnat să rămână profesor și să sufere că aflase prea târziu care îi este vocația.

După doi ani de învățătoare la o școală de țară, am intrat la facultatea de filosofie și am uitat, pentru o bună perioadă de vreme, de Gelu și pasiunea lui. La plecare, colegii de la Râșca mi-au spus că satul este un blestem, un drog pentru cine îl cunoaște și trăiește în el. Că sunt siguri că mă voi reîntoarce acolo, după studii. Parcă de frică să nu se împlinească profeția, evitam să mă întorc în sat. Voiam să cred că Râșca fusese o etapă în viața mea pe care o depășisem. Chiar dacă iubisem și locurile superbe și oamenii. 

Mama se întâlnea destul de des cu mama lui Gelu, ambele făcând cumpărături de la același magazin de cartier. Așa că, probabil, la o bârfă mică, îi povestise întâmplarea prin care, cu ajutorul tatii, am înfrânt niște reguli absurde ale sistemului. Într-o altă poveste v-am spus pe larg cum am mințit că tata nu a avut probleme cu partidul comunist, ca să mă pot înscrie la facultatea de filosofie – istorie,  așa că n-o să revin asupra acelei întâmplări. Cine nu a citit povestea, se găsește aici : https://justitieoarba.com/2013/08/01/cum-am-infrant-sistemul-comunist/

Numai așa se explică faptul că în vacanța de Paști de la mijlocul anului III, Gelu m-a căutat acasă. Era cald afară, nu avea rost să stăm în casă. Mama ne-a adus cele două șezlonguri din lemn, făcute de mâna tatii și ne-am așezat la vorbă în grădină, sub bolta de viță – de –  vie. Eram curioasă de ce mă căuta, nu avusesem decât o simplă relație colegială când  ne mai nimeream împreună, la naveta de pe vremuri. Mai curioasă decât mine era mama. Și mai ales, plină de speranță. Ca toate mamele din generația ei, credea că vizita lui Gelu se va lăsa cu o cerere în căsătorie. Căci ce alt motiv ar fi avut să mă caute? Mă amuzau ochii iscoditori ai mamii, cine știe câte puseseră ele la cale, mamele, când se întâlneau la magazin.  

Nici gând de declarații. Gelu mi-a povestit despre pasiunea lui și despre faptul că nu poate să dea admitere la Facultatea de Medicină. Se interesase la Universitatea din Iași dacă nu exista vreo derogare de la regula absurdă. Răspunsul a fost, evident, negativ. Făcuse o facultate la zi, adio medicină.

Bărbatul de 33 de ani nu venise să îmi șoptească vorbe de dragoste, așa cum spera mama în secret. Venise să îmi ceară sfatul. Voia să mă întrebe ce să facă cu pasiunea care-l mistuia. Mă simțeam mândră că mă alesese drept confident. Era ceva în privirea și în cuvintele lui care mi-au oferit siguranța că visul de a deveni medic nu era o joacă și că sistemul, prin refuzul de a-i aproba cererea,  pierdea un mare medic și se alegea cu un profesor mediocru care își făcea meseria în dorul lelii, fără pasiune.  Aveam în fața mea un om nefericit. Nu din dragoste față de o femeie ci din dragoste față de o meserie inaccesibilă.

Imaginația mea o luase razna. Dar dacă am păcăli sistemul?

–        Gelu, unde ai făcut tu facultatea de biologie?

–        Păi, institutul la Suceava iar completarea studiilor la Universitatea Al. I. Cuza Iași. De ce  întrebi?

–        Așa, lasă… Și unde ai solicitat tu cererea aceea de înscriere la admitere?

–        La Iași. Dar nu am făcut cerere scrisă, am fost până acolo și am vorbit cu decanul de la medicină. Mi-a spus clar, cu articol de lege, că nu se poate.

–        Cu atât mai bine dacă nu ai lăsat nimic scris. Orice se poate, dacă ai voință. Știi ce cred eu? Că proștii ăștia habar n-au că tu ai mai făcut o facultate dacă te duci într-un centru universitar în care ești necunoscut. Du-te la București sau la Cluj la admitere.  

–        Mi-ar plăcea la București. Măi, dar ce le spun despre faptul că am 33 de ani? Ce dracu’ am făcut până acum, am stat la mama pe cuptor?

–        Fii serios! Tu crezi că te întreabă cineva despre asta? Să iei tu examenul că după aia, vezi ce le spui. Nu știu, spune-le că ai fost prof de biologie suplinitor, merge. Te-ai pregătit în tot anii ăștia pentru medicină.

–        Hai, măi, dau pentru prima dată la medicină abia acum?

–        Da, ce-are? Câți n-au dat de zeci de ori… De ce n-ai dat până acum? Nu știu, ai strâns bani din care să te întreții pentru când aveai să intri. Le zici că ai tăi sunt două scorpii, nu voiau să te lase la facultate.

–        Săraca mamă, dacă te-ar auzi….Auzi, mama scorpie, ha ha, ha ….

Gelu râdea în hohote, reușisem să-i șterg îngrijorarea de pe față. Și parcă mijea în ochi lui o speranță. Că sistemul poate fi înfrânt. Prin omisiune și minciună, dacă nu se putea altfel.

–        Băi, mare nebună, ești! Știam eu de ce am venit să mă sfătuiesc cu tine. Mi-a zis ceva mama, că și tu ai avut probleme cu înscrierea la admitere și ai rezolvat-o. Auzi, dar ce se întâmplă dacă mă prind?

–        În primul rând să nu te prindă, auzi? Că n-am chef să stau la bașcă pentru tine, ca inițiator și complice al infracțiunii. Fii serios, te trimit în producție și eventual te pun să plătești căminul, cantina și să returnezi bursa… nu știu, vedem atunci, dacă te-or prinde.

Chicotitul nostru se auzea în toată grădina. Nu îmi era frică, știam că birocrația comunistă era atât de leneșă încât nu aveau să-l descopere. Era prea mult pentru un funcționar. Îi trebuia inteligență să se prindă  că unul ce da admitere la București a mai făcut o facultate la Suceava și apoi și-a definitivat studiile la Iași. Mizam pe îndeplinirea atribuțiilor în spiritul pur al principiului românilor la slujbă: ”noi ne facem să muncim, ei se fac că ne plătesc”.

Am pus planul la punct vreo două ore. Stăteam de atâta timp în grădină că mama visa, probabil, și vreun nepot nu numai căsătorie. Fiind mai sperioasă, nu i-am povestit despre scopul real al vizitei lui Gelu. Am amețit-o despre niște cărți de filosofie care îi trebuiau. Oricum era așa de dezamăgită că nu venise să îmi ceară mâna, că am scăpat repede de întrebările incomode. Dar tatii i-am spus totul. Știam că va fi de acord să ocolim regulile comuniste, atât cât se putea.   

Vecinul meu, partenerul meu întru complicitate și autorul direct al „infracțiunii” de dat dracului legile comuniste, a dat admitere la București și a intrat din prima, așa cum mă așteptam. A făcut facultatea de medicină, așa cum pusesem noi planul la bătaie sub vița de vie. Nu știu cum s-a descurcat cu ascunsul primei facultăți dar cumva a făcut-o dacă nu l-a prins nimeni. Și și-a împlinit destinul, aceea de a fi medic și a salva vieți. Astăzi este unul din renumiții medici ai României. Și sunt mândră că sfatul meu de atunci, mic cât un bob de grâu, l-a ajutat să se decidă, să aibă curajul să riște totul pentru pasiunea lui.  

Anunțuri


Categorii:Povestiri din viața reală

Etichete:, , , , , ,

1 răspuns

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: