Sănătatea ruptă-n cur și eroii ei.


ImagineAcum ceva ani în urmă, mama a avut un accident foarte grav. Acasă, la Fălticeni, singură, tata fiind plecat cu treabă prin cer, a coborât prea repede din cerdac cu un castron cu mâncare pentru cățel, care lătra vesel și doritor să-i vină stăpâna mai repede cu bunătăți. A urmat o căzătură, care s-a soldat cu fractură deschisă de tibie și peroneu. Un os era atât de zdrobit, făcut așchii, încât se împrăștiase prin curte.

O tragedie, mama avea 84 de ani și a pierdut foarte mult sânge până când țipetele ei au fost auzite de un vecin, care a chemat salvarea. A fost dusă la spitalul din oraș, o clădire coșcovită care refuză să se dărâme doar fiindcă a fost construită după vechile reguli, cu ziduri de jumătate de metru grosime. La Fălticeni, cadrele medicale s-au uitat la ea ca la un bătrân care ”și-a trăit traiul, și-a mâncat mălaiul”. Sau poate nu aveau ce să-i facă. Oricum, nu era spital de urgență așa că a fost din nou urcată în salvare și trimisă la Suceava. Deh!, capitală de județ, dotată cu serviciu de urgență.

Acolo a găsit-o, pe la miezul – nopții, soră-mea, sosită în grabă de la Iași. Stătea cel mai aproape de mama. Eu aici, acasă, eram pur și simplu prostită, așteptând telefon și sperând cu lacrimi în ochi ca verdictul medicilor să nu fie unul negativ. Vali a găsit-o pe hol, tremurând de frig cu toate că era vară, pe o targă, cu piciorul pus în ghips. Motivau că nu aveau paturi libere în saloane, de asta era abandonată pe hol. După scandal, gălăgie, țipete, sora cu soțul ei au dat declarații pe propria răspundere că o iau pe mama din spital și o duc la Iași, la Spitalul de urgență. Bineînțeles, nu le-a dat nimeni nici o salvare. Sau poate nu aveau, cine știe.

După atâta vreme, încă mă întreb și azi cât curaj au avut. Au înghesuit-o pe mama în mașină, culcând-o pe bancheta din spate, cu sângele care-i trecea prin gips și au gonit în noapte către Iași. Cumnatul meu încălca toate regulile de circulație, în timp ce soră-mea înroșea telefonul, încercând să trezească orice cunoștință din lumea medicală care putea să o ajute să o interneze. Și, cu insistența disperării, a reușit să trezească oameni care au pus o vorbă pentru internarea mamii. Medici care s-au trezit și au pus umărul. În noaptea aceea, din București, am plecat și noi către Iași. Trebuia să fim acolo. Eram dispusă să mituiesc, să țip, să mă rog, să fac orice ca mama să fie salvată. Urma probabil să fie operată, nici noi nu știam ce va fi, însă ne era teamă că nu va rezista. Vârsta, bolie de inimă și diabetului…. Și dacă era ultima dată când o vedeam pe mama?

La șapte dimineața eram în Iași și, cu soră-mea, am fugit la spital. Să prindem medicii chirurgi mai înainte de a intra în operații. Să stăm de vorbă cu ei, să-i rugăm să o facă bine pe mama, să-i sensibilizăm, să dăm orice și oricui numai să fie bine. Credeți voi că în momentul în care un om drag este în pericol să moară te mai gândești că faci o infracțiune? Credeți că îți faci probleme de conștiință? Că te oprește sancțiunea din Codul penal? Te mai gândești atunci că „ești cetățean european și ai drepturi”?

Spitalul de urgență din Iași. O mizerie. Mai multe construcții în care părea că tocmai a fost un bombardament. Clădiri vechi, cu uși scorojite prin care medicii fug de colo – colo, de la o clădire la alta, de la un bolnav la altul. Alături de maghernițele care reprezintă pompos ”Spitalul de urgență”, se ridică o clădire impunătoare, modernă, cu mai multe etaje.

Stând prin curte să pândești doctorul, căruia speri să-i răpești 2-3 minute în pas alergător, afli de la oameni că impunătoarea clădire a fost construită prin grija medicului Ciuhodaru, care s-a milogit la toată lumea pentru fonduri. Cu tenacitate, a reușit să o termine. Visul lui era să existe și la Iași un spital de urgență la fel ca în vest. Numai că decidenții de la București, din Ministrul Sănătății, au zis pass. După ce au văzut mândrețe de realizare, au hotărât că acolo va fi spitalul pentru bolnavii de cancer. Așa că, urgențele s-au trezit din visul cel frumos, locul lor a rămas în maghernițe! M-am revoltat când am auzit, aș fi pocnit pe cineva dacă era adevărat. Nu pentru că bolnavii de cancer nu ar merita o clădire frumoasă ci pentru că munca fusese a lui Ciuhodaru iar el o destinase pentru urgențe.

Între timp, reușim să intrăm la mama, să stăm de vorbă, o încurajăm pentru operația care o aștepta. Apoi ne punem pe așteptat medicii. Stai, femeie, și stai, și așteaptă, așteaptă până ți se lungesc urechile. Afli că medicul – mâna I – este în cabinetul lui așa că urci două etaje în fugă  pe niște scări strâmte și, cu respirația tăiată, bați la un cabinet gol. Te lămurește o asistentă că între timp, omul a plecat în altă clădire iar  de acolo va pleca la o întâlnire cu studenții de la medicină. Revine peste două ore. Fugi în altă clădire unde afli că este, pentru puțin timp, medicul care va fi mâna a II-a la operație. Nu dai nici de acesta. Mai întrebi pe ici pe colo câte o asistentă cum arată la chip medicii ca să știi că nu agăți unul care n-are treabă cu mama. Prea multe explicații nu primești pentru că și ele sunt mereu pe fugă între clădiri.

Afară se fac peste 30 de grade, toți cei care așteaptă ca și tine, își șterg sudoarea de pe față. Există o mică sală de așteptare într-una din clădiri, dar scaunele sunt puține și mult prea mulți bolnavi așa că te fâțâi de colo – colo ca să nu amorțești stând într-un singur loc. Între timp mai intri în vorbă cu oamenii, fiecare povestește ce anume face acolo, pe cine așteaptă, Așa că, atunci când trece grăbit pe lângă tine un tinerel puțin peste 30 de ani, are cine să te atenționeze că acesta este medicul pe care îl aștepți.

Mă uit la cel care va fi mâna a II-a la operația mamii. Un băiat frumos, uscățiv, îngândurat și deși tânăr, observ că are fire albe în păr. Îmbrăcat în ținuta tipică a medicilor chirurgi, pantaloni și halat scurt, trece preocupat pe lângă noi. Cu pași grăbiți, cu șlapi albi în picioare. Și cu ciorapi albi, rupți în călcâi. Rupți. Acesta este omul care, așa cum reușisem să aflăm de la asistente, avea un rol deosebit de important în operație. Îmi vine să plâng. Îmi vine să îl iau în brațe și să-i spun că țara asta nu îl merită. Încercăm să vorbim cu el dar dă grăbit din mână, nu poate, este între două operații. Apucă să ne spună din mers că va face tot ce se poate pentru mama, dar că e o operație foarte riscantă. Atât. Apoi dispare într-una din clădiri, probabil să salveze o altă viață. De mâna I-a nu reușim să dăm.

Stăm până seara în spital, băieții vin pe la prânz să ne aducă sandvișuri. Noi nu ne mișcăm de acolo, nu știm la ce oră va fi operată mama. Este programată ultima. La 19,00 seara e dusă la capătul coridorului, unde se află sala de operație. Nu știu cum este înăuntru dar la cum arată clădirea, n-am foarte multă încredere. Am în schimb încredere în acest tinerel. Și în ceilalți doctori. Vocea lui, cuvintele lui spuse pe fugă mi-au dat speranțe. Dacă mama are șanse să scape, oamenii ăștia nu-și vor bate joc de ea indiferent de clădire, de tehnica medicală.

La 21,30 mama iese din operație iar medicii chirurgi se retrag în cabinetul lor, aflat în clădirea de alături. Fugim după ei. Facem sluj la ușă, încercând să le dăm plicul. Fără rezultat. Nici unul nu vrea nimic. Ne rugăm de ei dar degeaba. Profesorul nici nu stă de vorbă cu noi, ne refuză scurt și nu mai îndrăznim, are o privire severă. Tinerelul ne dă toate explicațiile, deși are cearcăne mari, fusese în operație de dimineață încontinuu.  Dar ne refuză demn plicul. E obosit, se vede după fața lui. Nu ne dă mari speranțe, ne spune că cei de la Suceava au greșit când i-au pus ghips peste fractură deschisă și că a fost nevoie să-i pună patru tije din metal. Și că următoarele 72 de ore vor fi hotărâtoare dacă va rezista sau nu. Mă înfior. Mama…

Și… fără să vreau, mă uit din nou la picioare lui. Doamne, tânărul medic are ciorapii rupți. El, care salvase atâtea vieți în numai o zi, n-are bani suficienți si umbla cu călcâiele ieșindu-i din ruptura mare a ciorapilor. Sistemului nu-i pasă de demnitatea lui. Îl plătește ca și cum ar valora nimic. Îmi vine din nou să plâng. Îmi vine să-l strâng tare în brațe și să urlu a neputință până când se aude în Guvern, să țip până când realizează cineva că ne batem joc de valorile țării, de oameni care ne salvează de la moarte copiii și părinții. Dar nu pot decât să îngaim la nesfârșit: – Mulțumim, domnule doctor, mulțumim. Dumnezeu să vă dea sănătate!



Categorii:Povestiri din viața reală

Etichete:, , , , , , , , ,

62 replies

  1. Trist, dar adevarat! Acesti oameni sunt putini, nu sunt vazuti, nu se aude de ei, pentru ca „celor buni” trebuie sa le impingi plicul. Acestia nu sunt buni, pentru ca nu primesc.

    • Era… undeva… în memorie… urma să scriu această poveste reală. Moartea Aurei și eroismul doctorului Zamfir n-au făcut decât să aducă la suprafață amintirile. Și să grăbească apariția povestirii.

  2. Cutremuratoare sunt faptele descriese de D-tra insa -din pacate-reale.

    • Cu un sistem de sănătate la pământ, cu medici care câștigă mai puțin decât portarul de la STS, fac lucruri la care medicii străini rămân cu gura căscată.

      • Asa e .Raman cu gura cascata cand vad cat de incompetenti sunt medicii romani.
        „In Romania se mai opereaza asa/se mai folosesc medicamentele astea ? Credeam ca numai in Africa…”

      • @cid64: Comentariul asta al tau era pentru alt articol, nu?

  3. ce să mai spun? O plăcere.Scris “băieţeşte”,colorat argotic.O mare disponibilitate, insuficient exploatată. Poate un mai mare proiect cu o caligrafie epic mai amplă ar da măsura forţei narative. Orice întâlnire cu textele dvs.este ieşită din comun. Excursiile în mediile periferice, portretizări memorabile, capacitatea de “a distorsiona” detaliile pentru efectul grotesc vă recomandă unor exerciţii -de ce nu?- romaneşti de probabilitate semnificativă. Mulţumesc pentru aceste insolite invitaţii!!!

    • Mulțumesc de aprecieri. Mai e nevoie de șlefuiri ale cuvintelor și ideilor, o știu. Numai că uneori nu mă pot abține să nu scriu și să public forma inițială, brută. Iar acesta a fost un asemenea moment.

      • LILI Sunt aproape de varsta mamei am 82,si mai am ceva in comun Diabetul si o inima „mercedes” spun doctorii,adica merge numai pe drum asfaltat.De 4 luni ‘ma bucur” de un stimulent cardiac.Am fost neinchipuit de vesel cand m-au taiat. Progres ? Da.Inainte puteam face 20-25 m mers,acum fac 500 cm,cu greu.Nici nu stii cat m-a impresionat scrisoarea.Falticeni.I-mi aduce aminte de tinerete,cand lucram la Suceava,si aveam un coleg Linte.Oare mai traeste.?Multa sanatate,tuturor celor care mai sunt in viata.Cu ciorapii rupti.Asta spune totul.Iar eu,in Canada,unde spitalul e lux,doctorii bine platiti,dar tot atat de grabiti.Noroc de computere ca cunosc bine medicina.Doamne ajuta.

  4. Ajunge direct la suflet stilul dv direct.Pe mine m-a emotionat pana la lacrimi.Imi place enorm tot ce creati .Felicitari si mai astept.

  5. Frumoasa poveste si miscatoare, dar cred ca nu e vorba de Clinica de Ortopedie a Spitalului de Urgenta Iasi, ca aia de acolo nici nu-ti deschid usa pina nu le dai spaga. Sau daca da, ati avut mila de la Dzeu. Credeti-ma ca vorbesc din interiorul sistemului care inafara de o criza morala profunda nu are alte probleme.E lipsa mare de oameni adevarati, la toate nivelele sistemului sanitar. Suntem platiti prost, da, unii poate nici nu meritam mai mult, dar in loc sa iesim in strada, de 20 de ani ne facem vile, masini si concedii din banii pacientilor..

    • Nu știu dacă e cea de ortopedie, cum intri din stradă este prima clădire pe dreapta. Poate am avut noi noroc de doi medici deosebiți. După cum vezi, n-am scris că asistentelor și surorilor nu le-am dat.😀
      Numai că subiectul este altul. Sănătatea este într-un cerc vicios. Sistemul îi plătește mizerabil iar ei nu luptă pentru că, cum spui tu, au vile și mașini din banii pacienților.
      Dar ce se întâmplă cu un tânăr care nu vrea, nu poate, nu este educat să ia? Îl condamnă sistemul la sărăcie (iată, ciorapi rupți cu care vine la servici) sau îl condamnă să plece?

    • Ce citisem pana la acest comentariu era atat de frumos…de ce ati simtit nevoia sa murdariti?

  6. Nu va prefaceti ca descoperiti ROATA. Criticati, dar eratiu in stare sa mituiti!!!!

    • Da. Și recunosc cinstit asta. Pentru viața mamei mele aș fi mituit.

    • N-ati citit cu atentie tot textul… Pacat!
      „[…] Credeți voi că în momentul în care un om drag este în pericol să moară te mai gândești că faci o infracțiune? Credeți că îți faci probleme de conștiință? Că te oprește sancțiunea din Codul penal? „

      • Să nu-mi spuneți că nu am dreptate.

      • In ORICE situatie, trebuie sa respecti codul moral. Nu mituiesti pe nimeni si nu te lasi mituit.
        Doctorului cu ciorapii rupti, poate ca era cel mai bine ca dupa operatie, sa-i fi cumparat cateva perechi de ciorapi, sa-i pui intr-un pachet si sa-l trimiti prin posta cu o scrisoarea de multumire. Eu cred ca doctorul era neglijent, sau avea o nevasta neglijenta. Ciorapii nu costa mult. Precis ca era neglijent.

      • frumos scris…pacat ca discutia se invarte in jurul plicului si a „infractiunii de a mitui”…lucrez in domeniu si stiu extrem de putin medici ce nu iau bani, iar acestia sunt din cei care au venituri din alte activitati…din fericire stiu si mai putini care conditioneaza actul medical, desi aici mi se spune ca gresec…aveam totusi o remarca/intrebare – ati incercat sa-i multumiti medicului la externare cand mama era bine/stabila? ei atunci sa fi refuzat…

  7. Sa nu dea Dumnezeu cel sfant sa ajungi in situatia de a face orice,absolut orice,pentru a o mai vedea in viat a pe mama ta fie si pentru o zi! Ce usor e sa judeci!
    Citesc cu mult interes si placere tot ce scrii,Lili,felicitari ptr continut si ptr forma in care scrii!

  8. PERFECT ADEVARAT!! Sunt din Iasi si viata m-a purtat pe la usile Spitalului de Urgenta nu demult! Da, e adevarat: NICI UN MEDIC NU A VRUT SA PRIMESCA PLICUL SI SI-AU FACUT TREABA SERIOS, FARA RABAT, IN CONDITIILE DESCRISE DE DVS FARA PIC DE EXAGERARE!! Ma inchin in fata lor adanc!! Intre timp Unitatea de Primire Urgente s-a mutat la Spitalul Sf. Spiridon unde… Dumnezeu cu mila! Sa ne fereasca pe toti Dumnezeu de o urgenta medicala care sa ne poarte pe-acolo: dupa sarabatorile de anul acesta am ajuns ca fratele meu acolo: targi, paturi cu oameni ce respirau mai mult sau mai putin, conectati la monitoare si tiuitori, insotiti sau nu, asteptau sa le vina randul… Pe scaune, sau in picioare, asteptau alte zeci… Un tanar, rezemat de un zid, ce parea de-a dreptul intreg, isi muta haina groasa de pe un brat pe celalat lasand sa se zareasca o perfuzie ce pana atunci fusese mascata cu haina… Apare un barbat cu mana dreapta infasurata intr-o panza insangerata – panza infasurata intr-o punga (jur ca am vazut sange adunat in punga!) – receptionistail indruma la Urgente in Copou FARA CA CINEVA SA INCERCE SA-I OPREASCA HEMORAGIA!! Am stat ORE fara ca multimea de oameni sa se fi imputinat si, in cele din urma, am plecat fara sa ajungem la vreun medic!! Mi-au dat lacrimile citind acest articol: frumos si atat de adevarat! Si, poate, cineva din Minister, sensibilizat de suferinte si trairile noastre (pt. ca, in mod sigur, pentru ei urgentele nu se traduc in ore de asteptare) va face ceva pentru oameni, pentru medici, pentru sistemul nostru de sanatate. SA NE DEA DUMNEZEU SANATATE!!!

    • Păcat că nu ne plătim oamenii la valoarea muncii pe care o fac. Știm să criticăm dar nu vedem dificultățile prin care trec. Și nu vorbesc aici numai de bani. Mă bucur că și alții au povești despre medici adevărați. Acum, mai mult decât oricând, e nevoie să ne aducem aminte de asta.

    • Am uitat, scuze: cum se simte mama?

      • Este atât de bine că numai iarna acceptă să stea la noi dar cum dă colțul ierbii vrea acasă la ea, la Fălticeni. Și mama este un exemplu de voință, un alt fel de eroină.

      • Sigur, atât de bine în circumstanțele date, are totuși 4 tije metalice în picior. Dar față de momentul în care credeam că nu va rezista, e bine

  9. Ma bucur ca e bine mama ta si eu voiam sa te intreb cum a terminat totul si cum se simte

    • Mulțumesc, Maria, anul trecut în toamnă, i-am sărbătorit 86 de ani. Încet, cu grijă, moșnegește dar încă este validă.

    • Eu n-am indraznit sa intreb,dar am aflat.Ma bucura ca nu a-ti pierdut-o.Mult Bine.PS,daca lucrati la Iasi,orasul plin de viata si iniima,asa i-l cunosc eu.de prin 56,cand era un targ mare,si mancam harbuz la piata Sf.Spiridom.Nostalgiile tineretii ne mai tin.

      • Domnule Octavian, sunt din Iasi si trebuie sa va spun ca orasul tineretii dvs. s- a schimbat mult: Piata Sf. Spiridon (in care si eu am mancat harbuz pe o taraba cand ne aduceau parintii in oras) e acum o piata mica, adapostita de o cladire impunatoare. In zona Fundatie s-a incercat construirea unui pasaj subteran menit sa fluidizeze traficul din zona – pasaj care… e prea ingust!!! Daca ar incerca 2 autobuze sa treaca unul pe langa altul, n-ar reusi! Pe bd. Stefan cel Mare s-a pus piatra cubica si s-au inlocuit teii cu… salcami japonezi. E o aventura, chiar si pentru cei tineri, sa iasa de la Mitropolie si sa ajunga in statia de tramvai de la Filarmonica. Ar fi pacat, totusi, daca nu v-as spune ca sunt si mult mai multe lucruri frumoase: Copoul si Parcul sau pastreaza cu nostalgie parfumul de tei si pasii Poetului ce l-au facut nemuritor iar Palatul Culturii (aflat in plin proces de restaurare) troneaza maiestuos asupra complexului Pallas ce incanta ochiul cu alei strajuite de hortensii uriase, gazon pe care zburda copiii, fantani arteziene si terase unde poti sta la o sueta. Va doresc multa sanatate!!

  10. Fratilor, e normal si omenesc sa nu primeasca plicul, e o jignire, dar nu e normal sa fie atat de prost platiti…. E pacat ca natiunea noastra nu poate face ceva si pentru cei ce merita. Eu cred ca toate cadrele medicale merita mai mult. Multa sanatate si batraneti usoare mamei, cred ca e fericita sa aiba asa copii saritori. ….

    • Și dacă l-ar fi primit, eu tot erou i-aș fi spus. Pentru că muncește zi lumină să salveze vieți iar sistemul de sănătate tratează această muncă cu dispreț. Și cei care primesc nu cred că se simt bine la fel cum nu se simt nici cei care dau.

    • Nu au luau plicul findca nu va cunoscut. Le e frica sa si piarda serviciul de linga casa. Altfel vor pleca in pribegie prin UE slugi moderne a unii mafii europene

  11. Cu parere de rau realiatatea din sistemul de sanatate romanesc va mai dura ani multi,lucrez de 3 ani in Belgia si pot sa va spun ca diferentzele intre noi si ei sunt de la cer la pamant.am lucrat 25 de ani in romania ca asistenta medicala,24 de ani intr-un loc unde nu primeam bacsisuri- nu avea cine sa dea(copii abandonati)si mi-am facut meseria cu placere in fiecare zi si un an intr-un spital unde bacsisul era la ordinea zilei-imi era rusine cand mi se baga in buzunar bani de la oameni care acasa nu aveau dupa ce bea apa.lucrurile vor intra in normalitate atunci cand toate cadrele medicale vor refuza sa mai primeasca atentii,adica niciodata….este un concurs greu de imaginat ,cine primeste mai mult in spitale…medici,asistente,infirmiere,femei de servici,si nu din cauza ca salariul e mic…ptr ca asa sunt oamenii,din pacate…

    • Mihaela, mulțumesc pentru sinceritate. Da, știu că medicii și asistentele care nu primesc plicul sunt excepții, tocmai de aceea a și meritat să scriu o poveste despre ei. Ceea ce este foarte dureros este că voi, cei care ați ales să nu vă murdăriți, plecați peste mări și țări.

    • In Statele Unite esti obligat da dai „tip” sau „cadou” aceluia care iti face un serviciu direct si personal. Este chiar rusinos sa nu dai un cadou nurselor care te-au ingrijit sau chiar medicului. Medicul de multe ori refuza dar sora medicala nu refuza. De obiceni nu se dau bani, ci cutii de bomboane scumpe sau buchete de flori.

    • Mihaela,ai perfecta dreptate!!! eu cred, ca doar, cand cei care lucreaza in sistem,refuza sa mai primeasca asa zisa mita,se va putea schimba ceva…..dar si atunci cand o ruda a celor care lucreaza sus,in Parlament,sau chiar ei,ca si ei sunt oameni,ajung cu probleme de sanatate la spital,sa fie tratati normal,ca si oamenii de rand,doar atunci se vor gandi ca in sistemul sanitar trebuiesc multe….!!! si da,asa sunt oamenii din pacate,dar,daca nu dai nimic,sunt cazuri ca nu esti bagat bine in seama,chiar daca ai probleme serioase de sanatate!!! dar pana atunci eu va doresc la toti,multa sanatate ca e mai scumpa decat toate…!!!!

  12. Multumesc pentru povestioara . Mi-a indulcit cafeaua si mi-a inseninat ziua ! Si DA , e mult mai placuta relatarea naturala, e mai elastica si uros mai aproape de muritorul de rand . Sper sa mai am onoarea de-a citi texte scrise de inima ta …. ! Multe sanatate familiei si putere maxima pentru mama .

  13. Din cauza coruptiei PIB-ul Romaniei e prea mic si nu ajunge pentru Sanatate si Educatie! Pentru baroni locali corupti este suficient sa satisfaca „Justitia” (vedeti ghilimelele), Politia si Jandarmeria. Autodenuntul dumneavoastra nu are niciun efect, pentru ca Procuratura nu se autosesizeaza, decat la comanda baronilor corupti.

  14. Reblogged this on dana1967 and commented:
    ANEVARAT…DIN NENOROCIRE….

  15. a supraveţuit?

  16. Adevaratii eroi sunt rari, oameni cu suflet mare ce ajuta dezinteresat, mi-as dori sa-i regasesc cat mai des…., mi-as fi dorit sa gasesc si eu un erou pt persoane dragi mie, cateodata poate i-am gasit, cateodata…poate nu, de asta multumesc, eroilor din umbra stiuti doar de mine, iar celor ce au trecut nepasatori..le doresc ca Dumnezeu sa le dea un suflet mare!

  17. Intamplare pana la urma fericita…vai de sistemul nostru de sanatate….sa-ti traiasca cu sanatate mama ta! Dumnezeu a fost cu voi…mai bine zis…Cineva acolo Sus va iubeste…zi binecuvnata sa ai…

  18. M-a impresionat până la lacrimi. Avem medici minunati. Povestea tânărului medic mi-a stârnit sentimente contrare: RESPECT pentru medici și FURIE fata de nemernicii din Guvern și Parlament care vor din nou bani mulți pentru ei. Respect și stimă si pt. dr. Cihodaru.

  19. Multe din cele spuse de tine sunt adevarate. Dar, nu toate. Noua cladire din curtea vechiului spital de urgente, care este acum Institutul Regional de Oncologie, a fost pornita de dr. Frasin in 1995. pe atunci director al DSP, in pofida impotrivirii multor medici sau politicieni din Iasi. Cu destinatie finala, spital de urgente, mai precis Centru de Traumatologie. Timp de 16 ani s-a construit cate un pic, mai un subsol, mai un etaj, mai doua etaje, in timp ce pacientii erau tratati in vechea cladire in conditiile pe care le-ai povestit. Noi, cei de la chirurgie generala, aveam cabinetul in acea cladire unde spui ca l-ai urmarit pe rezident (dupa descrierea ta cred ca era vorba de Dan), prima usa pe dreapta, si vedeam an de an mersul lucrarilor de constructie chiar sub fereastra noastra. In 1997, Astarastoae proaspat numit director al DSP si Vosganian, senator de Iasi, anuntau ca vor termina repede cladirea, adica in trei ani, finalul executiei fiind stabilit la 31 dec 2000. Astarastoae a folosit fondurile de la Spitalul de Urgente pentru a termina Institutul de Medicina Legala din Iasi, o cladire uriasa unde sunt tratati doar pacientii care sunt internati in stadiul de cadavru. Si care conform pregatirii sale de medic legist aveau prioritate fata de cei vii si traumatizati. In 2001, vine in vizita pe santierul Spitalului de Urgente din Iasi Adrian Nastase, pe atunci prim ministru. Acesta, cand aude de cati bani mai este nevoie pentru terminarea cladirii, se incrunta si nu zice nimic. Si face tot nimic. Adica nu aloca niciun ban, lucrarile stagnand complet pana in 2006. In 2006, odata cu venirea lui Nicolaescu in fruntea ministerului sanatatii s-a pus problema abandonarii finalizarii cladirii, chiar existand planul de a se vinde cladirea unei banci. Trei politicieni ieseni, toti parlamentari, au facut front comun si au reusit sa opreasca acest lucru, transformandu-l in Institut de Oncologie, gasind si finantarea necesara terminarii cladirii. Aproximativ 2/3 din fondurile totale au fost alocate de ministrul UDMR in anul 2009. Costurile totale ale intregii investitii au depasit 80 de milioane de euro. Finalizarea s-a realizat in finalul anului 2011, iar primii pacientii au fost internati la inceputul lui 2012. In perioada 2005-2011, dr Ciuhodaru a incercat fara succes sa induplece ministerul ca acea cladire sa aiba totusi destinatia initiala, aceea de Spital de Urgente. Nu a reusit, desi a facut un scandal mediatic continuu. Si avea perfecta dreptate, dar s-a pus problema ca, totusi, este bine ca se face macar Institut de Oncologie. Este adevarat ca acest scandal i-a adus si un castig personal, dr Ciuhodaru fiind actualmente deputat la al doilea mandat. Adevarul este la mijloc, Iasi-ul avand nevoie si de un Institut de Oncologie, care acum exista si functioneaza, dar si de un Centru de Traumatologie care nici acum nu exista. Iar actualmente, pacienti ca mama ta sunt tratati absolut la fel, doar ca la Spitalul Sf Spiridon, in niste cladiri cu o vechime de peste 150 de ani, unde conditiile de la ortopedie nu sunt mult mai bune decat cele prezentate de tine in vechile cladiri ale Spitalului de Urgente. Si se moare in continuare cu zile, in pofida efortului medicilor de acolo. In incheiere, vreau sa mentionez ca am fost 17 ani medic chirurg la Spitalul de Urgente din Iasi si apoi, aproape 7 ani, presedinte-director general al CJAS Iasi.

  20. Offf,Lili,mă doare când citesc…😞😞😞 Eu sunt medic de familie,am ceva ani de meserie(am 55 de ani,absolventă promoția 1986),și consider că medicii chirurgi sunt prelungirea lui Dumnezeu pe pământ! Și știu că le e greu,cu gărzi care îi epuizează, cu salarii mizerabile,cu denigrări din partea opiniei publice… Nu cred că blestemații ăștia de guvernanți vor înțelege vreodată care e locul medicului în țara asta…😢😢😢

    • dacă e cineva care nu trebuie să stea la cozi, aceia sunt medicii. Pentru că-s de dimineața până seara în spitale, obosiți de opreații, tratamente, gărzi. Și eu îi consider bucăți de Dumnezeu pe pământ.

  21. Se pare ca fondurile de la UE se evapora cind ajung in capitala.
    Infrastructura Romaniei e ca intotdeauna mai joasa decit speranta Romanilor. Domnii de jos stiu doar sa dea ordine Dar malaiu il impart intre ei. Fostul ministru de comert exterior sa retras in Australia.
    CASA ? Peste $ 1,2000.00 valoare plus bani in banca. Copiii plates cla Universitate peste $70,000.00 pe an. Tara noastra aur poarta noi umblam
    din poarta n poarta.

Trackbacks

  1. Îl mai ştiţi pe profesorul de geografie din Oaş care biruia cancerul? | Blog de nebun simț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

%d blogeri au apreciat asta: