Iată, a trecut un an și jumătate de guvernare USL și de majoritate în Parlament. Și nu știu român să spună că-i merge bine, că economia are suflu, că imaginea țării s-a schimbat pozitiv, că investitorii străini dau năvală. Din contra, este din ce în ce mai greu, indiferent de declarațiile sforăitoare ale Premierului că avem creștere economică. Nu știu cum se calculează această creștere economică dar toți cunoscuții mei sunt triști, îngrijorați, cu datorii la stat sau bănci, cu întârzieri la plata acestora și cu venituri din ce în ce mai mici. Sigur, nu vorbesc de cei abonați la contracte cu statul și nici de cei care fac evaziune fiscală.
Cu toate astea, în afara câtorva mii de nemulțumiți de pe facebook și de câteva sute care sunt permanent prezenți la manifestațiile care au ca temă ”Jos Guvernul”, lumea tace. M-am întrebat de ce. De ce nu se revoltă milioane de români împotriva unei guvernări care a promis marea cu sarea și care, în afara războiului mediatic cu instituția prezidențială și de încercarea de a impune legi de amnistie a deținuților închiși pentru corupție, nu se ocupă de economie iar promisiunile din campania electorală nu au rămas decât niște perdele de fum? Care să fie explicația acestei tăceri? Să se fi săturat românii de manifestații? Să nu mai existe nici un fel de încredere în politicieni, indiferent că se reclamă a fi de drepta sau de stânga? Să se fi ajuns la concluzia că indiferent cât de revoluționară ar fi mulțimea, rezultatele vor fi întotdeauna confiscate de o clică care n-are nimic de a face cu dorințele mulțimii? Să fi murit spiritul civic? Sau atât de mulți sunt înregimentați sau cu avantaje de la stat încât ar avea de pierdut dacă ies în stradă?
V-ați întrebat vreodată cum au reușit cei care au organizat manifestațiile împotriva exploatării aurului cu cianuri să strângă zeci de mii de oameni în stradă? Știu, au fost explicații, că sunt plătiți de ruși, de Soroș, de extratereștri, că sunt manipulați. Cred că a existat un grup de organizare și poate aceștia să fi manipulat mulțimea, să fi impus o strategie a manifestațiilor. Posibil ca unii dintre organizatori să nu aibă coloana vertebrală suficient de dreaptă și să urmărească alte interese decât: ”interziceți cianurile” sau ”salvați Roșia Montană”. Probabil în câțiva ani îi vom vedea în vârful ierarhiei clasei politice pe unii dintre ei, nevoiți fiind să-și schimbe opiniile despre ceea ce susțin azi. Orice este posibil. Dar asta nu diminuează faptul că 10.000 – 20.000 oameni au ieșit în stradă în București (100.000 pe țară) împotriva unui proiect. Da, poate că au fost manipulați de către organizatori să o ia la stânga sau la dreapta, să strige un anumit lucru dar nu i-a plătit nimeni, nici să vină, nici să strige.
Asta este nedumerirea mea. Cum au reușit organizatorii protestului Roșia Montană să adune atâția oameni în stradă iar cei care organizează proteste contra guvernului abia reușesc să strângă, în cel mai bun caz, două – trei sute? Care ar fi explicația eșecului manifestațiilor împotriva guvernului și succesul celor împotriva exploatării aurului cu cianuri?
Nu știu răspunsurile la întrebările de mai sus. Știu însă că opoziția ar trebui să determine ce anume scoate oamenii în stradă. Pentru că este clar că ”Jos Guvernul” nu-i un succes. Cred că oamenii așteaptă să vadă o platformă program în care să creadă. Sau poate s-au săturat să vadă aceleași personaje. O schimbare de mentalitate și de oameni în sânul partidelor, n-ar strica. La fel cum e necesar să existe soluții practice de redresare a economiei, a nivelului de trai și nu doar generalul ”dați-i jos pe ăștia ca să ne puneți pe noi”.
Eu una, știu sigur, sunt sătulă de formă fără fond. Dacă unicul scop este să fie demiși unii ca să fie aleși alții, fără a ne spune concret ce vor face, economic și politic, mulțumesc, nu!
Categorii:Politica în cuvinte
Am gasit o explicatie a starii de fapt in prefata lui Valentin Nicolau la cartea lui Stephane Hessel, „Indignati-va! ”
http://www.noriimei.ro/noroc/indignati-va/
Înseamnă că nu avem suficiente motive să fim indignați. Sau alternativa nu prezintă suficientă încredere.