Privesc înlăuntrul meu
și descopăr uimită,
una câte una, alături,
cutiile amintirilor
din vremurile vechi
ce n-au să mai fie.

Nu pot să le deschid
fără să tremur c-aș pierde
bucurii neașteptate
transformate în zâmbet
și dureri neștiute
transformate în rouă.

Cu zgârcenia celui bogat,
șterg praful timpului
depus ca un lacăt spre lume
și mă hrănesc cu veșnicia
și infinitul din ele.

Categorii:Poezii