Când noul an stă să îmi treacă pragul
Eu mă gândesc la un trecut absent,
Îmbătrânind cu chip de-adolescent,
Sperând să fiu aceeași și la anul.
Nu-mi fac promisiuni ce n-au să vie,
Să cuceresc lumea nu mă frământă,
Un viitor incert nu mă-nspăimântă,
Dar voi trăi, cum mi-este dat să fie
Nu îmi doresc decât să-mi amintesc
Să fiu mai bună și mai iertătoare,
Să-ncerc să fiu mai înțelegătoare,
Față de cei pe care îi iubesc.
Și poate că destinul fi-va blând
În anul nou ce îmi bate la geam
Să-mi dea ce am și ceea ce aveam
Și ce-mi visez cu fiecare gând.
Categorii:Poezii
Sanatate maxima sa aveti , ,,sarbatori fericite si pace in suflet !!! Va imbratisez CU DRAG si RESPECT !!!
Ce dor iti era de rimă! O lectura frumoasa pentru o seara de decembrie
Mulțumesc, asemenea