Peripeții de Revelion


Image

Era în 1992. Nu urma să vină nimeni în vizită, eram doar eu și copiii. Dar, pentru că nu trecuse multă vreme de cînd rămăsesem trei și știam că sufletul lor este trist datorită întîmplării din căsnicia mea, îmi propusesem să fac o grămadă de bunătăți pentru ei. Eram hotărîtă să ne distrăm, să dăm deoparte toate lacrimile și dezamăgirile din ultimul an și jumătate.

Ba mint, nu urma să fim chiar singuri. Așteptam urătorii. Elevii mei veneau în fiecare an să mă colinde și-i așteptam cu prăjituri și sucuri. Cel mai tare mă bucuram de vizita celor pe care-i păstoream ca dirigintă. Avusesem multe probleme cu ei dar erau și cei cu care mă mîndream. Oricum, îi iubeam și pe cei răi și pe cei buni.

Mă străduisem să fac toate lucrurile cu viteza luminii. La prăjituri copsesem două zile iar în ziua de Revelion mă sculasem cu noaptea în cap, ca să termin repede bucătăreala. Pe la ora 16, totul era gata, casa rîdea a sărbătoare, bunătățile erau pregătite, sarmalele abureau în bucătărie, friptura mirosea îmbietor în cuptor, aveam antreuri cît pentru un batalion, masa era aranjată în sufragerie cu tăvi de fursecuri și prăjituri, sticlele de suc tronau maiestos așteptînd să fie desfăcute, paharele străluceau. Iar brăduțul, împodobit la fereastră, îmi făcea vesel cu ochiul. Musafirii puteau să vină.

Ca să fac mișto, mi-am invitat vecina de la etajul patru la o cafea. Fusese singura din bloc care nu mă bătea la cap cu povestea despărțirii. Cu siguranță știa povestea dar măcar nu era curioasă.

–        Hai la o cafea, dă-o naibii de treabă!

–        Bine, dar stau doar o clipă. Doamne, ai terminat? La mine încă este nebunia de pe lume, cred că se face 12,00 noaptea și eu tot la bucătărie voi fi.

–        Ehei, cine se scoală de dimineață, stă degeaba mai apoi, am rîs. Acum fac baie copiilor și-mi rămîne timp să mă gătesc. Voi sta degeaba; mîncăm, ne uităm la TV și asta e tot.

–        Noi plecam la niște prieteni, altfel te-am fi invitat la noi. Păcat că stai singură.

–        Stai liniștită, mă simt bine. Și, nu sunt singură, sunt cu copiii .

Zis și făcut, pînă pe la ora 18,00 eram cu toții curați, parfumați și îmbrăcați frumos. Copii mîncaseră și de erau nerăbdători să vină colindătorii . Știau că-i invitam în sufragerie și stăteau de povești cel puțin o oră, într-o atmosferă destinsă, depășind distanța diriginte – elev. Mai controlasem o dată sufrageria: totul era perfect, bradul îmi zîmbea din fereastră, prăjiturile împrăștiau un miros care-mi încîntau papilele gustative. Luminițele nu erau aprinse, copiii voiau să o facă  în momentul în care intrau musafirii. Împodobiseră bradul singuri și erau tare mîndri.

–        Mama, sună cineva la ușă, cred că sunt elevii tăi. Te duci tu?

–        Mergeți voi și le dați drumul, vin și eu, am strigat din dormitor, în timp ce îmi puneam discret o picătură de parfum, trăgînd o ultimă privire în oglindă să văd dacă rochia arată perfect și să-mi aranjez un cîrlionț rebel.

–        Primiți cu uratul? Vocile zglobii și vesele ale elevilor din ultimul an, cărora le eram dirigintă, se auzeau pînă în dormitor.

–        Primim, primim, poftiți în casă. Vine și mama, l-am auzit de Vlad.

Pe hol erau vreo vreo 15 copii, cam jumătate de clasă.

–        Bună seara, doamna dirigintă. Ce frumos miroase la dumneavoastră!

–        Bună, dragii mei. Hai, dați-vă hăinuțele jos și poftiți în sufragerie. Acolo urăm, ne pupăm și îmbrățișăm. Doar n-o să stăm pe hol.

În timp ce îi îndemnam să  se dezbrace, am deschis ușa de la sufragerie și am căutat comutatorul. Ceva nu era în ordine.

–        Ce zgomot se aude? Parcă s-ar dărîma bradul.

–        Doamne, mamă, curge apă din tavan! a strigat Olimpia.

–         Ce naiba? Oooo, ce nenorocire!

–        Doamnă dirigintă, nu fiți supărată, vă ajutăm noi, au strigat elevii mei.

–        Copii, repede, lăsați urătura, suflecați-vă pantalonii și hai să strîngem apa. Mulțumesc cerului că sunteți aici, acum.

Din tavan ploua pur și simplu. Bradul se lăsase într-o parte, covorul plutea într-o mare de apă, pereții șiroiau. Eram în pragul isteriei. Am dat copiilor toate prosoapele pe care le aveam și ne-am apucat la strâns. Covorul a fost scos pe balcon, la fel și bradul. Cu așa ajutoare, părea că totul se va aranja foarte repede. Numai că apa din tavan continua să curgă.

Copiii au luat inundația ca pe o distracție, cîntau colinde în timp ce strîngeau apa și storceau prin ligheane prosoapele. Cînd treceau pe lîngă masă, mai înfulecau o prăjitură, se înghionteau, hlizeau. Însă apa nu părea să se oprească. Am fugit la etajul de deasupra, să-mi anunț vecinii.

–        Nu-s acasă, mi-a spus amica de care făcusem mișto, atrasă pe hol de bătăile mele violente în ușa de alături . Sunt plecați la țară, vin pe 2 ianuarie. Vrei ceva?

–        Vreau pe dracu! Am inundație și este de la ei. Eu ce fac acum?

–        Habar n-am, întreabă administratorul blocului.

Așa mi-am petrecut cea mai ”liniștită” seară de revelion. Fuga la administrație să constate spargerea ușii, fuga din vecin în vecin ca să împrumut o yală și să rog pe cineva să o monteze în locul celei sparte, strînge femeie toată apa din apartamentul de deasupra, încarcă în spate covoarele lor și pune-le la uscat pe balcon. A fost nevoie și de un instalator, care să izoleze caloriferul spart de la care pornise dezastrul. Știa jumătate de cartier ce se întâmplase.

Toată aventura s-a terminat după ora 23. Apa nu mai curgea din tavan, copiii plecaseră pe la casele lor iar eu abia de apucasem să le mulțumesc și să-i îmbrățișez pentru ajutorul lor neprețuit.  Eram frîntă. Singura mea dorință era să dorm.

Să dorm? Și zecile de prosoape cine să le spele? Curățenia cine să o facă? Pe toate le-am făcut dar am jurat că n-o să mă mai laud niciodată că am terminat treaba mai repede decît alții.

Reclame


Categorii:Povestiri din viața reală

6 răspunsuri

  1. Povestiti foarte frumos. Va citesc cu mare placere, iar stilul dumneavoastra narativ este confundabil cu cel al marelui Ion Creanga. Superb! Va multumesc si sper sa va petreceti acest sfarsit de an asa cum va doriti!
    La multi ani si-un an nou fericit!!! 🙂 ❤

  2. Anno domini 1987. Sotul meu lucra in ture, asa ca nu am potut sarbatori nici ziua mea, nici a lui. Am decis sa facem revelionul la noi, cu grupul nostru de prieteni, vreo 5 familii, ca sa compensam.M-am dat peste cap si am facut cele mai cele pregatiri: cu rulouri de peste marinat, friptura de vanat si alte farafaslacuri, prajituri si torturi. In seara de 30, totul stralucea, in asteptarea musafirilor de revelion. Doar ca in 31 la pranz eu trebuia sa inchid, sa verific si sa sigilez sectia. Ma duc la lucru si ma umflu in pene cu terminarea pregatirilor… Ajung acasa la orele 13, si de la parter ma intampina un suvoi de apa venind de la etajul 4. Iesea de sub toate usile.
    Ajunsa uda leoarca la etajul trei, deschid usa, si ma arunca in usa vecinei de vis a vis un tzunami… venit de la mine din hol.Curgea apa din toate bratele candelabrelor, din colturi erau mici cascade… Noroc ca frigiderul functiona- inca. Scot sigurantele. Telefonul raposat. Covorul plutea ca in 1001 de nopti… cartile din biblioteca murate…
    Vecinii de sus, care uitasera apa calda deschisa plecasera cu o seara inainte la tara. spargem usa , oprim, sigilam.
    Am avut un revelion pe cinste, Am uscat totul, bucata cu bucata, cu foenul.
    Am recuperat dupa doua zile sarbatoarea, dar parca nu a fost asa cum mi-am visat.

  3. Noi două trebuie să ne cunoaștem. E scris în stele

  4. Eu am plâns o bucată până când Vlăduț mi-a spus: ”mama, nu-i suficientă apă pe-aici? N-o mai înmulți și tu”. M-a umflat râsul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

arta si natura

O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

CER's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

%d blogeri au apreciat asta: