Amanții și ochii vigilenți ai vecinilor


ImageÎn 1993 am terminat facultatea de drept și tot atunci am terminat și divorțul. Povestea despărțirii de tatăl copiilor o știa tot cartierul căci jumătate din locuitori lucrau la fabrica unde era inginer dumnealui și era muncitoare iubirea vieții lui dar erau în același timp părinții copiilor care învățau la școala din cartier unde eram profesoară de istorie. O știau, din aceleași motive, și vecinii mei din bloc dar erau tare nemulțumiți că nu mă opream cu ei la o bârfă mică, că nu stăteam de vorbă să le spun ce și cum, să le povestesc ce golan era individul și să-l blestemăm împreună, pe el și doamna lui, spărgătoarea de familii. Așa că, chiar dacă știau adevărul, tăcerea mea li se părea  suspectă și cu siguranță disprețuitoare. Întrucât fiecare voia să-mi aducă o informație despre ce mai făcea el sau ce mai spunea ea, părea că nu se va sfârși coșmarul niciodată astfel încât alesesem tăcerea ca să pot scăpa de discuțiile ce durau de peste 3 ani de zile.  

Cum nici copiii nu prea ieșeau afară la joacă, mergeam cu ei în parc, la teatru sau ne găseam preocupări în casă, totul plutea într-o ceață care, presupun, le enerva foarte rău pe vecinele a căror unică preocupare era disecarea vieții celorlalți. 

Până în 1994 nu am găsit nicăieri vreun post de jurist la care să dau concurs. Toate anunțurile cereau experiență în domeniul juridic, eram supărată în nerăbdarea mea de a începe cariera de undeva. Erau anii 1993, în justiție se intra doar dacă cunoșteai pe cineva, în avocatură trebuia să ai un maestru despre care se vorbea că te primea tot pe o căruță de bani, în procuratură mi s-a spus că nu au nevoie de femei care să leșine la prima picătură de sânge sau să fie botoase că-s sculate la miez de noapte. Nu cunoșteam pe nimeni în nici unul din domeniile juridice și nici n-aș fi știut să dau șpagă, așa că urmăream ziarele să văd un post de jurist la care să nu fie condiție experiența. Am avut norocul ca în 1994 să iasă la concurs un post de jurist la care nu se cerea experiență, la Direcția Regională Vamală Iași. Era șansa mea așa încât m-am pus cu burta pe carte. Nu făcusem drept vamal în facultate, era un domeniu nou, dar cu dicționarul alături, cu legislația, cu manuale și cu multă voință, m-am pregătit ca și cum totul depindea de asta. Concursul s-a dat la București și din cei 4 candidați, eu am fost cea admisă, felicitată de comisia de examinare pentru modul logic și exemplar în care mă pregătisem.

Așa mi-am început cariera juridică. Doar că, în temeiul aceleiași discreții de care mă înconjurasem, vecinii mei n-au aflat mare lucru despre noua slujbă dar nu-mi păsa mie de asta. Mă așteptau 400 de dosare care se judecau în 6 județe peste care se întindeau atribuțiile Direcției Regionale Vamale Iași, aveam o grămadă de treabă.

Azi, când mă întorc înapoi cu gândul, nu-mi dau seama cum am făcut față, fiind singurul jurist, cu o căruță de procese întinse pe sute de kilometri. Cert este că am reușit să mă fac cunoscută și respectată încât mult după ce am plecat de la Direcția Vămilor am fost consultată de judecătorii din Iași în spețe vamale. Nu sunt modestă când spun acest lucru, știu, dar este adevărat.

După cum vă spuneam, aveam procese în șase județe și nu de puține ori copiii mei abia dacă mă zăreau, plecam cu noaptea în cap cu vreun tren spre Suceava sau Botoșani, Vaslui și mă întorceam tot noaptea, cu un alt tren. Norocul meu a fost că am avut doi copii exemplari pe care nu trebuia să-i controlez la lecții, care mă înțelegeau ca niște oameni mari, mâncau de cele mai multe hrană rece.

N-a durat prea mult deplasarea mea la instanțele din județe cu trenul sau autobuzul. La un moment dat am intrat în grațiile șefului de la Brigada de Supraveghere și Control Vamal (BSCV). Grație e un fel de a spune. La vremea aceea, cei care făceau controale luau premii (în limita a 3 salarii) din banii care intrau după control. Dacă însă actul de control era atacat în instanță, premiul venea la sfârșitul procesului. Așa că era foarte important ca eu să câștig procesul iar după câteva procese mari pe care le-am câștigat, am căpătat respectul colegilor din toată Direcția dar mai cu seamă a celor de la Brigadă. Drept urmare, șeful BSCV a propus conducerii să fiu și eu inclusă în lista de premii care se acordau, ceea ce a fot nemaipomenit din punct de vedere material, și a hotărât să îmi dea mașină de câte ori aveam proces în alt județ decât Iașul.

Brigada de Supraveghere și Control Vamal avea vreo 10 mașini, toate marca Toyota, conduse de inspectorii de control vamal. Și pentru că era dificil să-mi dea o mașină doar mie (nici nu aveam carnet de șofer pe vremea aceea), se organiza un control la o firmă de import – export în orașul în care aveam proces. Plecam dimineața din Iași  să ajungem pe la un 8,30 la instanță, erau debarcată acolo și echipa de control pleca la firmă. Când terminam procesul mă duceam în Vamă, unde așteptam chiar și până după amiază când venea echipa din control să mă ia și ne reîntorceam acasă, uneori seara foarte târziu.

Eram foarte mulțumită de acest aranjament, era mult mai comod decât cu trenul. În BSCV, la vremea aceea, era angajată o singură fată ca inspector de control iar restul băieți, așa că vă imaginați cam ce ochi făceau vecinele mele dimineața când vedeau o Toyota care claxona să mă ia de acasă și mă aducea seara pe la 18-19, uneori și mai târziu. Mașina rămânea și data viitoare tot o Toyota dar băieții din mașină se schimbau de cele mai multe ori așa încât nimeni din bloc nu mai înțelegea nimic. Ce făceam? Cu ce mă ocupam? Cine erau bărbații care mă luau și mă aduceau? Și cum tăcerea mea nu le oferea explicații, cine știe câte povești or fi țesut în jurul acelor mașini care claxonau dimineața la ora 6 în fața blocului, de două-trei ori pe săptămână, cu trei – patru bărbați înăuntru. Cred că țațele blocului erau surescitate.

Într-o zi, una din vecine, nemaiputând să reziste curiozității, mă oprește la coborârea din mașină și-mi spune malițios:

–        Vecină, noi n-am prea înțeles unde lucrezi după ce te-ai lăsat de învățământ. Da văd că fain serviciu ai, te iau și te aduc bărbați tineri și frumoși de mai multe ori pe săptămână. Și cum ești și matale tinerică și singură…Chiar, unde lucrezi?

–        Cum? N-ați aflat? Lucrez la o casă de prostituție. Ăștia toți sunt amanții mei. Spune-le și celorlalte cațe ce ți-am spus, ca să nu mai muriți de grija mea.

Vorbele îmi ieșiseră din gură cu iuțeala fulgerului, nervoasă pe zâmbetul prostesc care se lățise în gura femeii. Aproape că răcnisem cuvintele. Da, știu, era greu de presupus că trecuseră trei ani de zile de când bărbatul plecase la alta și eram tot singură, era greu de crezut că nu-mi păsa de nici un mascul. Era însă viața mea și nu permiteam nimănui să se amestece în ea, bună rea cum era. Câtă vreme mă lăsau în pace n-aveau decât să croșeteze povești despre mine câte voiau dar asta îndrăznise să mă întrebe și mi se ridicase tensiunea de nervi.

Ochii vecinei se făcuseră cât cepele. I-a trebuit ceva timp să se dumirească că-mi bat joc de ea și că nu putea fi adevărat ce spusesem. A amuțit pur și simplu în fața mea iar mie mi s-a părut că a fost metoda perfectă să sting toate discuțiile. Deși, cine știe? N-am aflat niciodată dacă s-au liniștit bârfele din fața blocului și dacă nu au continuat să creadă cine știe ce trăznăi despre mine. Cert este că nu m-a mai întrebat niciuna, niciodată, cu ce mă ocup, de ce vin și de ce plec de acasă. Pe copii nu îndrăzneau să îi întrebe căci imediat după plecarea tatălui, încercase una să-i tragă de limbă despre povestea tată/amantă și i-am spus că dacă îmi mai tulbură copiii o bat de o ia dracu. Aflase atunci tot cartierul că pot și urla, la nevoie. Venise copilul plângând și nu am putut rezista, m-am lepădat de toată educația și i-am vorbit fix pe limba pe care o înțelegea.

Nu după multă vreme de la acea întâmplare, am scăpat de ochii iscoditori ai vecinelor mele care vedeau în orice bărbat un potențial amant pentru mine. Am reușit să vindem și să plecăm într-un apartament mai mic dar situat central în Iași. 

Anunțuri


Categorii:Povestiri din viața reală

2 răspunsuri

  1. Lili, rad de un sfert de ora si nu ma pot opri !
    In aceeasi perioada, faceam omologari de produse si procese, de la ceaiuri la calculatoare, pe la diverse firme.
    Ai ghicit, fiecare aveam masini care mai de care… Cum era second job, ajungeam acasa foarte tarziu. Catzele din „comitetul de primire” al blocului s-au intrecut in a-mi informa sotul. Care a replicat candid: si ce i-au facut in fata blocului?
    Nici dupa ce el a disparut, mie n-au avut curajul sa-mi puna intrebarea…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: