Comunismul prin ochii unei femei însărcinate (EL COMUNISMO A TRAVÉS DE LOS OJOS DE UNA MUJER EMBARAZADA)


lili 28 ani

Scriu aceste rânduri sperând să fie citite de tinerii cărora le se pare ”cool” comunismul. Poate vor înțelege dintr-o poveste adevărată că acest tip de sistem te abrutizează, îți răpește demnitatea, libertatea de a alege, te ucide ca om. Toată povestea este una trăită de mine, nu este imaginație de scriitor dornic să trezească interesul cititorului.

Aveam 30 ani, doi copii și nu mai voiam încă unul când am rămas însărcinată. Pe vremea aceea societatea comunistă îți interzicea să faci în mod legal chiuretaj dacă rămâneai însărcinată. Ba mai mult sancțiunea încălcării acestei interdicții era pușcăria. Cum nu se găseau anticoncepționale, fiind la rândul lor interzise, nu-ți mai rămânea decât să apelezi la metodele empirice ale bătrânelor care ofereau tot felul de soluții hazardante pentru viața ta sau cel puțin riscante din punct de vedere al libertății. Dar cum era singura șansă într-o societate care îți punea pumnul în gură obligându-te să rămâi mamă chiar împotriva voinței tale, acceptai și asemenea soluții, pe riscul tău.

O asemenea soluție am acceptat și eu, era voința mea să am doar doi copii și indiferent de risc voiam să fiu liberă să aleg de câte ori doresc să fiu mamă.

Am ales (dacă aveai de unde alege pe atunci) metoda oferită de o bătrână care mi-a explicat pas cu pas ce trebuie să fac.

Am să vă povestesc în ce consta metoda aleasă de mine atunci și dacă nu vă veți raporta cu ochii minții la tragismul situației de atunci, ați putea să și râdeți de metoda folosită de mine în anul de grație 1987.

Făceai o baie foarte fierbinte cu multă, multă sare, aproape că te opăreai și permanent îți puneai (tu sau altcineva din familie) în cadă o altă oală de apă fierbinte ca să rămână corpul la nivelul de aproximativ fierbere. Încercai să stai cât mai mult în apă dar obligatoriu nu mai puțin de 35-40 minute, chiar dacă simțeai că inima începe să ți-o ia razna și-ți blestemai zilele că te-ai născut femeie. După chinul celor 40 minute, ieșeai din baie și te băgai repede sub mai multe plapume dar înainte de a face asta dădeai pe gât o cană (da, cană de 250 grame) de țuică în care erau dizolvate câteva linguri de cafea crudă măcinată.

Am făcut chestia asta, eu care nu am fost în stare niciodată să beau nici un pahar întreg de bere sau vin. M-am ținut de nas și am dat pe gât porcăria aia de alcool cu cafea. După un timp nu prea îndelungat am intrat în comă alcoolică dublată de o criză de calciu. Ulterior mi s-a povestit că mi se încleștase gura și nu puteau să o deschidă pentru ca să-mi dea cu forța niște vitamine. Una din vecinele mele, chemată în grabă de familia mea care nu mai știa ce să facă, striga să fie chemată salvarea că sunt pe moarte. Vecina nu înțelegea decât că îmi este foarte rău căci nu era indicat la vremea aceea să știe multă lume de o astfel de acțiune care te putea conduce direct în pușcărie.

Deși beată moartă,  cu ultimele puteri, am reușit să-mi descleștez gura și mi-am concentrat mintea să scot o propoziție pe care am repetat-o la nesfârșit:

”- Nu azi, salvarea nu azi, mâine, poimâine!”

Atât îmi mai rămăsese, demnitatea de a nu mă duce la spital  în comă alcoolică. Demnitate care reușise să străbată dincolo de aburii alcoolului. Cum să mă duc la spital? Eu, profesor care îmi doream respectul elevilor, părinților și a colegilor! Eram terifiată chiar în beție, să nu se întâmple una ca asta. Norocul meu a fost sosirea soră-mii care știa ce am făcut și care mi-a înțeles mesajul nepermițând nici soțului, nici vecinei mele să cheme salvarea. Timp de două zile corpul meu s-a răzvrătit continuu împotriva efectelor alcoolului, pe de o parte aveam niște dureri de mijloc foarte mari, pe de alta vedeam camera învârtindu-se cu mine. După două zile infernale mi-am revenit din beție și soluția băbuței a început să-și facă efectul, îmi provocasem hemoragie. 

Conform indicațiilor bătrânei, după provocarea hemoragiei trebuia să aștept până când aveam să fac febră mare și doar în acel moment să chem salvarea. Asta pentru a fi sigură că doctorii îmi vor aviza chiuretajul și nu îmi vor face tratament de menținere sarcină. Am urmat întocmai indicațiile ”vraciului” și am chemat salvarea doar când termometrul a arătat 40 grade. Credeam că sunt pe drumul cel bun, că urmează chiuretajul și că îmi voi vedea cât de repede mai departe de viața mea.

Norocul meu a fost că cei doi copii erau în vacanță la bunici în acea perioadă și nu vedeau prin ce lipsă de demnitate trecea mama lor.

Visam însă greșit, calvarul meu nu se terminase. După un control, medicii au hotărât că îmi pot face antibiotice pentru scăderea febrei și tratament de stopare a hemoragiei și de menținere sarcină. Doamne, câte lacrimi înnăbușite sub pătura de spital am vărsat! Nici măcar să plângi în hohote nu erai liberă să o faci căci ar fi putut declanșa suspiciunea unui medic și ar fi putut chema procuratura să te ia la întrebări. După câteva zile de stat în spital, plângând când nu mă vedea nimeni, febra mi-a cedat iar hemoragia s-a oprit, încât am fost externată din spital. Încă însărcinată!

Între pereții apartamentului mi-am dat drumul liber la disperare. Cum să nasc un copil în acest fel? Dacă acea doză mare de alcool și hemoragia de după îi făcuse rău și urma să nasc un copil cu probleme? Nu mai era vorba de faptul că nu doream decât doi copii, în acel moment era vorba că nu îmi doream acel copil pe care-l hăituisem deja prin metoda empirică pe care o folosisem ca să scap de el. Ce să fac? Ce mai puteam să fac? Îmi era frică să încerc orice altă metodă (dacă mi-ar fi spus-o cineva) căci o nouă internare chiar putea duce la suspiciuni. De repetat metoda cu alcoolul, nici gând. Doar dacă vedeam o cană (goală, sau oricum ar fi fost) în fața mea sau la televizor, în secunda următoare îmi vomam și sufletul din mine.

Pur și simplu câteva zile bune am stat prostită neștiind ce să fac, plângând și având o privire tâmpă. Eram în vacanță așa că ziua întreagă eram acasă. Nu-mi ardea de citit, nu-mi ardea de nimic, voiam doar ceva care să mă obosească și să-mi aducă somnul care mă părăsise. Așa încât m-am apucat să mut singură mobile de colo colo, să le schimb locul în casă pentru a-mi ocupa timpul cu ceva și a-mi omorî gândurile prin oboseală fizică.

La sfârșitul săptămânii soțul meu (nici el nu știa prea bine ce făcusem în mod concret) m-a anunțat că plecăm la niște  prieteni la Roman, la un chef de casă nouă, programat de mult și la care ne anunțasem venirea. Am plecat cu gândurile amorțite, cu speranța că poate o să îmi vină  vreo idee să rezolv situația în care eram, dar fără a avea vreo direcție clară. Pe tren mi s-a părut că nu îmi este foarte bine, eram cam amețită, dar am pus-o pe seama surescitării din ultimele săptămâni

Acasă la prietena mea, pe la miezul nopții am început să am dureri groaznice și o hemoragie extrem de puternică. Speriată, prietena mea a chemat salvarea și am fost internată de urgență la un spital din Roman. După obișnuitul control, doctorița de gardă mi-a spus că viața îmi este în primejdie dar că numai șeful clinicii, dimineața, îmi poate aviza chiuretajul și că ce poate să facă ea până atunci este să îmi facă o curățare manuală a uterului, pe viu, pentru a nu da în septicemie. Pe viu, vă imaginați pe înseamnă asta? Nu vă pot povesti durerea pe care am simțit-o, o mână băgată pur și simplu în uter care trăgea cu degetele afară cheaguri uriașe de sânge. În noaptea aia am crezut că înnebunesc de durere dar mai târziu mi-am dat seama că acea femeie mi-a salvat viața. Dacă așteptam procedurile legale nu știu dacă aș mai fi fost astăzi să scriu această poveste.

Dimineața a apărut șeful clinicii, un bărbat care m-a luat dur la întrebări: Dacă mi-am provocat un avort, ce caut în Roman, ce meserie am. Nu știu de ce dar răspunsul meu că sunt profesoară de istorie l-a înfuriat foarte tare și mi-a spus textual: ”Și ce p..za mă-tii dacă ești profesoară de istorie, te crezi cineva?” Faptul că am îndrăznit să mă revolt (”- Dar ce ați vrea să vă spun? Că sunt femeie de serviciu dacă în realitate sunt profesoară?” – dacă revoltă putea fi asta) l-a înfuriat atât de tare, încât mi-a spus că n-are nevoie de o pacientă recalcitrantă și că mă trimite la Iași, de unde sunt.

A fost chemată salvarea și am plecat la Iași. Nici n-au avut bunul simț să apară soțul meu ca să i se spună, a aflat când a venit cu prietena mea în vizită la spital și nu m-a mai găsit. Pe salvare, una din asistentele care erau cu mine, fără să scoată o vorbă, a scos o hârtie din dosarul meu de pacientă și mi-a indicat unde să citesc ceva, punându-și un deget pe buze care mă îndemna la tăcere.

”-Cum să tac? Cum să tac?” – strigam în interiorul meu și în mintea mea, buzele mele refuzând însă să se miște. Foaia aceia era foaia de transfer către spitalul din Iași și pe ea, printre alte cuvinte medicale care reprezentau diagnosticul și pe care nu le înțelegeam scria negru pe alb ”Avort suspect, anunțați procuratura”. Nemernicul acela căruia nu îi convenise că eram profesoară înțelesese să se răzbune în acel mod. De ce, nu înțelegeam, de ce? Ulterior prietena mea  mi-a povestit că da, era un ticălos care nu procedase în mod special așa cu mine, asta era tactica lui cu toate femeile pentru că avea o plăcere perversă să le vadă rugându-se de el în genunchi să nu cheme procuratura și să îi umple buzunarele de bani. Pentru că eu nu o făcusem, îl înfuriasem.

În Iași am fost dusă la camera de gardă unde erau două mese de ginecologie și consultau în același timp doi medici, un român și un arab. Cum doctorul român era ocupat deja cu o pacientă m-a luat în primire doctorul arab – un tânăr mic de statură de doar 30-35 ani, care a citit dosarul și m-a întrebat în șoaptă:  ” – Chiar sunteți profesoară?” N-am înțeles în acel moment de ce vorbea șoptit, în capul meu roiau figuri de procurori care mă arestau, copiii mei care urmau să rămână fără mamă, viața mea distrusă pentru totdeauna.

Am înțeles ulterior comportamentul medicului arab, Ahmed îl chema, care a venit ceva mai târziu la patul meu de spital și mi-a spus tot în șoaptă, într-o română stricată, să nu răspund sub nici o formă, dacă voi fi întrebată, unde îmi este fișa de transfer.

Câteva zile la rând, dimineața, la vizită, ajuns la patul meu șeful clinicii putea aceeași întrebare: ”- Unde este fișa de transfer a acestei paciente care ne-a fost trimisă de Roman?” Eu tăceam și dl. Doctor Ahmed, răspundea invariabil: ”- Am uitat să o pun, e la mine în cabinet.”  După câteva zile devenisem o pacientă veche și nu s-a mai pus acea întrebare al cărei răspuns corect, dacă n-ar fi fost medicul arab, m-ar fi condus direct spre pușcărie.

După încă câteva zile am fost avizată pentru chiuretaj. Eram foarte tracasată după cele întâmplate, cu nervii atât de distruși încât injecția care trebuia să-mi amorțească organismul nu și-a făcut în nici un fel efectul așa încât a fost nevoie, așa cum a glumit atunci dl. doctor Ahmed, de o ”doză de cal”. Trei fiole mi-a făcut deși erau foarte scumpe și de obicei se făcea o jumătate de fiolă. Căci ce conta dacă pe pacientă o durea, cât îi păsa sistemului comunist de durerea unui om???!!

Poate în final ar trebui să vă spun că avizarea chiuretajelor într-o zi se făcea strict în ordinea în care erau comunicate la procuratură și fix la ora comunicată, pentru ca aceștia să aibă timp să oprească un posibil chiuretaj suspect. Poate ar trebui să vă mai spun că eu eram a cincea pe listă dar că doctorul Ahmed a zbierat pur și simplu la asistente că voi fi prima chiuretată pentru că nu sunt în stare să suport țipetele celorlalte femei? Că nu-i pasă de procuratură și că-și asumă riscul.

Au fost momente șocante pentru mine care mi-au marcat existența mult timp și care au adunat în sufletul meu pe de o parte o ură și mai mare împotriva sistemului comunist iar de de altă parte au născut respect pentru cetățenii arabi care studiau sau profesau în România și unul special pentru tinerelul care și-a pus cariera la bătaie pentru libertatea mea.

Povestea aceasta nu a fost scrisă pentru a impresiona, e o relatare veridică a unei întâmplări care s-ar putea repeta, în acest mod sau în altele poate mai rele, dacă nu suntem atenți cu libertatea pe care ne-am câștigat-o cu greu în 1989,  dacă n-o apărăm ca pe bunul nostru cel mai de preț. Și dacă nu înțelegem, dincolo de acel egalitarism care ni se pare foarte frumos, ceea ce este rău și degradant într-un sistem comunist.

EL COMUNISMO A TRAVÉS DE LOS OJOS DE UNA MUJER EMBARAZADA

Escribo esta historia esperando que a los jóvenes de hoy, a quien les parece “cool” el comunismo, la lean. Quizás entenderán, por una historia real, que este sistema te embrutecía, te quitaba la dignidad, la libertad de elegir, te mataba como persona. Todo lo que cuento es una historia real vivida por mí, no es un cuento de escritores deseosos de despertar la curiosidad de los lectores.
Tenía 29 años, dos niños y no quería otro más cuando me quedé embarazada. En la época comunista, de la que hablo, la legislación rumana te prohibía abortar de una forma legal si te quedabas embarazada. Y más, la sanción por no obedecer a esta ley era la prisión. Como no encontrábamos contraconceptivos que, a su vez, estaban prohibidos, no te quedaba más remedio que acudir a los métodos de las abuelas que te ofrecían todo tipo de soluciones arriesgadas para tu vida o para tu libertad como persona. Pero como era la única solución en una sociedad que te ponía el puño en la boca, obligándote ser madre si o si, en contra de tu voluntad aceptabas estas soluciones arriesgándote.
Una solución así acepté yo, era mi voluntad tener sólo dos hijos y a pesar del riesgo, quería elegir yo misma cuantas veces ser madre.
Elegí (si se puede decir elegir en aquel entonces) un método de una mujer mayor, que me explicó paso a paso que es lo que tengo que hacer.
Os voy a contar lo que me enseño esta mujer y, si no veis con los ojos de la mente la tragedia de la situación de aquel entonces, a lo mejor os pueden dar ganas de reír del método usado por mí en el famoso año 1987.
Tomabas un baño muy muy caliente, que casi quemaba, con mucha sal y añadiendo permanentemente (tu u otra persona) agua caliente para mantener la temperatura del cuerpo muy caliente. Intentabas quedarte en este baño unos 30- 40 minutos aunque sentías el corazón que latía como loco y te odiabas haber nacido mujer. Después de la tortura de 40 minutos salías y te metías debajo de un montón de edredones ,pero antes de todo esto, tenías que tragar a la fuerza, una taza de aguardiente(si, una taza de 250 ml) donde has mezclado unas cucharas de café recién molido.
Yo hice todo eso, yo, que nunca fui capaz de tragar un vaso de cerveza o de vino entero. Conseguí tragar esta porquería de alcohol con café, tapándome la nariz. Al poco rato entré en un coma alcohólico y con una crisis de espasmofilia. Luego me contaron que se me bloqueó la boca de manera que no fueron capaces los de mí alrededor de abrírmela y meterme a la fuerza algo de vitaminas. Una de mis vecinas, llamada de prisa por mi familia, que no sabía que hacer conmigo, gritaba que venga la ambulancia porque me estoy muriendo. Lo único que “entendía” ella era que me encontraba muy mal porque, en esta época no podrías decir de forma abierta qué es lo que pasaba; de lo contrario te despertabas directamente en la policía.
Aunque muerta de borracha y a pesar del estado en el que estaba, con un esfuerzo supremo, conseguí abrir la boca y concentrar la mente para sacar una frase que repetía sin parrar:
“-No hoy, no hoy, la ambulancia pasado mañana!”
Es todo lo que me quedaba: la dignidad de no acudir al hospital en coma alcohólico. La dignidad que consiguió ir más allá de mi estado de embriaguez. ¿Cómo voy a ir al hospital, yo, la profesora que deseaba el respeto de los alumnos, de los padres de mis alumnos y de mis compañeros de trabajo? Estaba avergonzada sólo con pensar que podría ocurrir algo así. La suerte que tuve fue con la llegada de mi hermana que comprendió en seguida qué es lo que pasó sabiendo lo que hice y no permitió a nadie, ni a los vecinos ni a mi esposo siquiera que llamara la ambulancia. Durante dos días mi cuerpo sufrió muchísimo aguantando el efecto del alcohol. Por un lado tenía unos dolores tremendos de tripa y espalda y por otro lado tenía la sensación que todo daba vueltas. Después de dos días tremendos se me pasó la borrachera y los consejos de la mujer que me enseñó todo eso empezaron a hacer sus efectos: conseguí provocarme una hemorragia.
Según las indicaciones de esta mujer, una vez desencadenada la hemorragia, tenía que esperar en casa hasta que tuviera fiebre muy alta y sólo entonces llamar a la ambulancia. Todo eso era para asegurarte de que los médicos te van a hacer la interrupción del embarazo y no mantenerlo, que es lo que pasaba en muchas ocasiones. Seguí a pie de la letra todas las indicaciones del “currante” y, sólo cuando el termómetro indicaba 40 grados llamé a la ambulancia. Pensaba que estoy en el buen camino, que me van a hacer la interrupción del embarazo y que voy a seguir con mi vida dejando atrás este mal recuerdo.
La suerte que tuve fue que mis dos hijos estaban de vacaciones en el pueblo y no veían la falta de dignidad por la que pasaba la madre de ellos.
Soñaba, pero falso, mi pesadilla no acaba aquí. Después de un chequeo los médicos deciden que me pueden administrar antibióticos para bajar la fiebre, parrar la hemorragia y mantener el embarazo.
Oh Señor, cuantas lágrimas de amargura debajo de la manta del hospital. Ni siquiera llorar libremente era posible porque de esta manera podrías llamar la atención a los médicos que, a su vez hubieran llamado a la policía que te hubieran empezado a hacer preguntas…Pasados unos días en el hospital, llorando por los rincones para que nadie se percate de lo que me pasaba, la fiebre bajó y la hemorragia paró. Total que me dieron el alta del hospital todavía embarazada!!!!!!!!!!
Entre las paredes de mi piso di renda suelta a mi desesperación. ¿Cómo voy a traer al mundo un niño así? ¿Y la cantidad de alcohol ingerida? ¿Y la hemorragia? Esto todo podría afectar al feto que llevaba dentro de mí. Ya no pensaba en que no deseaba otro hijo aparte de los dos que tenía, sino que ya no quería éste niño a quien hice daño ya, por las formas empíricas que usé cuando intenté escapar de él. ¿Qué hago? ¿Que podría hacer ahora? Tenía miedo intentar cualquier otro método (si alguien me lo hubiera dicho) porque un nuevo intento me hubiera llevado a la desconfianza de las autoridades, médicos. Repetir el método de antes, ni hablar. Sólo con ver una taza (incluso vacía o como fuera), en realidad o a la televisión, en el mismo momento vomitaba.
Me quedé así atontada unos días llorando sin cesar y teniendo una mirada tonta. Estaba de vacaciones así que el día entero me quedaba en casa. No me daba gana de nada, ni de leer, lo único que quería era algo que me traiga el cansancio para poder descansar, dormir un sueño prolongado que echaba mucho de menos. Así que empecé a mover muebles por la casa de aquí para acá para ocuparme el tiempo y ahuyentar los malos pensamientos.
Al final de la semana, mi marido (que tampoco sabía muy bien lo que hice yo) me avisó que nos vamos a ir a ver unos amigos a una ciudad cercana (Roman) porque van a estrenar la casa donde van a vivir y donde sabíamos desde hace tiempo que nos van a invitar y nos estaban esperando. Partí con los pensamientos confusos, esperando que se me ocurra algo, para solucionar la situación en la que estaba pero sin tener nada claro en la cabeza. Viajábamos en el tren y de repente noté una sensación de mareo y de malestar general, pero no le di mucha importancia pensando en lo mal que lo pasaba desde hace tiempo.
Por la noche, en la casa de estos amigos, empecé a sentir unos dolores tremendos en todo el cuerpo y se desencadenó una hemorragia tremenda. Asustada, mi amiga llamó en seguida la ambulancia para llevarme al hospital.
Después del chequeo rutinario la doctora me dijo que mi vida está en peligro pero sólo por la mañana el médico jefe me puede avisar de la interrupción del embarazo y lo que puede hacer ella hasta entonces es una limpieza manual del útero, sin anestesia para no llegar a pasar en la septicemia. Sin anestesia, en vivo, ¿os dais cuenta lo que es eso? No os puedo contar el dolor que sentí entonces. Imaginaos una mano metida dentro de ti que saca trozos grandes de sangre coagulada! Pensaba que voy a enloquecer de dolor pero esta noche me di cuenta que esta mujer me salvo la vida. Si me hubiera dejado esperar la vía legal, hoy no hubiera estado aquí contando todo esto.
Por la mañana llegó el jefe de la clínica, un hombre que empezó a ponerme preguntas muy duras. ¿Qué es lo que he hecho? ¿Porque estoy en el hospital de Roman y no en mi ciudad?
¿En qué trabajo? No sé porque pero mi respuesta que soy profesora de historia le enfureció tanto que empezó a insultarme y me dijo textualmente lo siguiente: ¿Quién coño te crees que eres? ¿Y qué? ¿Piensas que una profesora de historia es gran cosa? El hecho de que me atreví contestarle:” Pero ¿que quisiera usted que le dijera que soy mujer de la limpieza? !No puedo decir que soy otra cosa si mi trabajo es de profesora!”-esta contestación le puso tan furioso que dijo que él no quiere tratar con personas conflictivas y que me manda a mi ciudad para solucionarme el problema.
Llamaron la ambulancia y me trasladaron a la ciudad donde vivía, sin avisar siquiera a mi marido, tanto que cuando se acercó para visitarme al hospital le avisaron que me trasladaron a mi ciudad. Mientras viajaba en la ambulancia la enfermera que me acompañaba me enseño algo en un papel y me hizo el ademán de callar y leer. Lo que ponía en este papel era: “avisa a la policía, es un aborto provocado”. Este sinvergüenza a quien no le cayó bien mi forma de ser decidió vengarse de mí de esta manera. Por qué? porqué hay en este mundo personas como esta? Luego mi amiga me comentó que este médico actuaba de la misma manera con todo el mundo y que disfrutaba mucho humillando a las mujeres que estaban en esta situación y tenía una forma perversa de alegrarse del sufrimiento de ellas cuando le pedían por favor de rodillas que les ayuden y les daban dinero y regalos. Yo, que no actué en la manera en la que estaba acostumbrado, quería vengarse.
En Iasi, mi ciudad, me mandaron a una sala de urgencia donde habían dos mesas ginecológicas y, a la vez consultaban dos médicos un rumano y un árabe (en aquél entonces en Rumania (habían muchos estudiantes y médicos extranjeros).A mí me tocó el medico árabe porque el otro estaba ocupado. Era un joven de unos 35 de años bajito y con un semblante de buena persona. Mirando mis papeles me preguntó en voz muy baja “es usted profesora de historia?” No comprendí en este momento porque hablaba bajo. En mi cabeza veía policías que me arrestaban, a mis niños que se quedan sin su mama, mi vida destruida para siempre.
Más tarde entendí por qué Ahmed, así se llamaba el medico árabe, actuó de esta manera. Vino a mi cama luego y, en una voz muy baja, en un rumano muy difícil de entender, me dijo que si me preguntan dónde está mi hoja de transferencia del otro hospital que diga siempre que no lo sé.
Mientras me quedé en el hospital cada día que acudía el médico para visitar a los pacientes y preguntaba: donde está la hoja de transferencia de esta mujer?” el médico árabe contestaba de una forma invariable :”la olvide ‘en mi gabinete”. Si no fuera por este médico árabe a lo mejor hubiera llegado a los calabozos de la policía.
Pasados unos días me avisaron que finalmente me van a intervenir para acabar con este embarazo. Tenía los nervios muy tensos tanto que la inyección para anestesiarme no hacía el efecto. Entonces, el medico Ahmed bromeó diciendo que necesito una dosis de caballo. Tuve que administrarme tres ampollas cuando normalmente ni una se usaba siquiera (porque a quien importaba que la mujer sufría dolor?)
Quiero añadir al final que siempre las interrupción del embarazo se avisaba a las autoridades a que hora se haría y se hacía a la hora indicada de manera que si los de la policía querían parar alguna intervención, da igual por qué motivo, lo podía hacer sin ningún problema. También debéis saber que yo era la quinta para la intervención pero tuve suerte con este médico árabe que salto el turno gritando a las enfermeras que lo hace bajo su responsabilidad.
Han sido momentos muy chocantes para mí que me marcaron para mucho tiempo y que aunaron en mi corazón, por un lado el odio hacía el régimen comunista y por otro lado respeto hacia los extranjeros que estudiaban o trabajaban en el país en aquel entonces especialmente para el jovencito que arriesgó su carrera para mi libertad.
Esta historia no está escrita para impresionar es un relato verídico de un acontecimiento que puede repetirse de esta manera o de otras peores, si no prestamos demasiada atención a las libertades que ganamos después de la revolución rumana de 1989, si no la defendamos como un bien muy preciado. Y si no entendemos, más allá del igualitarismo que parece muy bonito, lo que es degradante y malo en un sistema comunista.
(La traducción fue hecha por la Señora Maria Liciu.)

Reclame


Categorii:Povestiri din viața reală

Etichete:, , , ,

243 de răspunsuri

  1. Ai avut noroc ca n-a venit procuratura.
    Dupa primul copil am facut o complicatie urata si nu aveam voie sa raman insarcinata, dar nici nu puteam sa tin o sarcina. Asta am aflat-o in anul de gratie ’80, cand la 5 luni mi s-a facut rau in combinat si m-a dus salvarea la spital. Medicul ginecolog era un anume Mihai si nu mai stiu cum, un sadic si ticalos care nu a vrut sa -mi asculte rugamintile si sa-l cheme pe medicul meu curant, din acelasi spital ,sau sa-mi consulte fisa cu numeroase internari pentru tratament. Mi-a pus „lumina” in ochi, tarandu-ma de fiecare data pana in cabinetul in care martori mai erau doi domni tovarasi.Trei zile m-au lasat aruncata intr-un pat naclait deja de sange, mai mult moarta decat vie,pana m-a recunoscut o asistenta si mi-a chemat medicul.M-a salvat in ultimul moment, ca aia nu aveau de gand sa-mi aprobe chiuretajul pana nu marturiseam o vina pe care nici macar n-o aveam.
    Asa ca le spun si eu celor care regreta vremurile pe care le-au/ nu le-au cunoscut: daca o faceti in numele libertatii si a demnitatii, mai usor cu pianul pe scari !

    • Doamne, Elvira, prin ce am trecut fiecare! Da, am avut noroc de acel doctor arab. Dar chiuretajele făcute empiric au lăsat urmări: au urmat, de tânără, două operații extrauterine. Eu cred că tinerii acești nu știu astfel de povești, alor mei le-am ascuns până acum. probabil ar trebui fiecare să povestească experiențele traumatizante pe care le-a avut în comunism.

      • Lili, ai toata admiratia mea pentru curajul tau. Si respectul pentru Omul care a decis pentru ceea ce face cu viata ta. Totusi, imi e teama ca ai descris mult prea in amanunt metoda si multe din tinerele de azi o vor urma.
        Te imbratisez, asa cum ar face o sora mai mare cu surioara mai mica. Si iti multumesc pentru ca ne-ai impartasit aceasta experienta de viata.

  2. Eu am avut o colega de serviciu care a murit de septicemie la 23 de ani,in urma unui avort ilegal…Era o frumusete de fata….Ma intreb si ma tot intreb de ce parintii,oameni din generatia mea,nu povestesc tinerilor lor urmasi cum stateau lucrurile,in realitate?De ce se feresc sa le completeze tabloul hidos al comunismului care ne-a schilodit sufletele si mintile,cu aceste aspecte,in afara de foamete,frig,teama permanenta,lipsa informarii de orice fel,lipsa libertatii de miscare,lipsa celui mai mic semn de umanitate si de romanism,modul in care isi bateau joc de noi chemandu-ne anume la serviciu in zilele de Craciun,de Pasti….Doamne si cate altele n-am indurat:de ce nu le povestesc parintii,fiilor lor???!!!

  3. Eu am fost mai putin norocoasa. Imi doream un copil ! Aveam 26 de ani cand, brusc s-a pornit o hemoragie din seniin cu dureri cumplite. Ajung dupa cca 3 zile la spitalul Caritas cu salvarea. Diagnosticul la internarea in clnica medicala, am vazut ulterior, era : avort provocat. Inainte de a mi se face vre-o analiza sau de a fi examinata inca odata, au inceput interogatoriile. Degeaba le-am spus ca n-am facut nimic, degeaba le-am spus ca eu, chiar imi doream sa raman insarcinata. A doua zi de la internare, dimineata, cu procurorul la capul meu, am fost consultata, punandu-mi-se acelasi diagnostic. Mi s-au dat nste medicamente si timp de 3 saptamani -pentru ca,hemoragia nu inceta- am fost examinata de N comisii de de cate N doctori si studenti, de langa care procurorul era nelipsit, asteptand probabil sa ma mai inzdravenesc si sa ma salte.Trei saptamani in care am fost violentata verbal cum nu va pot spune, iar faptul ca eu le repetam ca n-am facut nimic parca-i indarja si mai tare. Intr-una din dimineti, la comisie a aparut un doctor nou. M-a consultat si el, nu a comentat nimic. Intoarsa in salon, a venit asistenta si mi-a spus ca dl. doctor SANDU FLOREA ar dori ca dupa amiaza la ora 17 sa ma mai consulte inca odata. M-am dus la cabinetul indicat si, dupa 3 saptamani de hemoragie (cu intermitente ce le garanta TUTUROR celorlalti doctori ca nu s-au inselat in privinta diagnosticului) mi se face PRIMA ANALIZA : punctia, analiza ce a durat doar cateva secunde si al carui rezultat a fost instantaneu. In urmatoarele secunde dupa, am vazut cum doctorului, privind in lumina la seringa, i se schimba fizionomia, dintr-una joviala si zambitoare intr-una usor incruntata si parca si ingrijorata. Nu mi-a spus nimic altceva decat sa ma duc la salon, sa-mi strang lucrurile, si ca a doua zi dimineata asistenta va veni, ma va lua si ma v-a muta in alt salon. Dimineata am fost mutata in sectia chirurgie (eu inca nu stiam acest lucru, sunt o fire ce nu pune prea multe intrebari), mi s-a aratat noul meu pat, apoi am fost imediat dusa – credeam eu, la alta consultatie, dar in realitate m-am trezit toaletata si pusa direct pe masa de operatie. Ulterior am aflat ca eu aveam de fapt extrauterina si eram intr-un pericol major. Doctorul al carui nume n-am sa-l uit niciodata, SANDU FLOREA si care m-a salvat, sa-i dea Dumnezeu multa, multa sanatate, era mamos-chirurg, iar in ziua in care a venit in clinica medicala si m-a consultat si pe mine, era acolo doar pentru ca era de garda in acea zi, altfel, el lucrand in maternitatea spitalului nu avea ce sa caute la sectia medicala. Acest doctor a fost salvarea mea, mi-a salvat in primul rand viata, m-a salvat de puscarie, dar, toata povestea m-a costat enorm: nu am mai putut face copii niciodata.

    Dar, cel mai teerifiant lucru pe care l-am vazut, l-am inteles si mi s-a fixat in memorie pentru vecie in acele zile de groaza in spital, a fost felul in care erau tratate femeile suspecte de avort provocat, cat de oribil li se vorbea, cum li se refuza tratamentul pentru ca nu recunosteau (de frica) si cum erau lasate sa moara. In acele trei saptamani, am auzit de nenumarate morti, una dintre ele fiind chiar o colega de salon a carei culoare devenise verde, careia i se spunea ca o sa fie lasata sa moara daca nu recunoaste, si care chiar a murit de septicemie sub ochii mei. Dumnezeu s-o odihneasca dar sa nu-i ierte niciodata pe criminalii care au instaurat o asemenea teroare.

    • Ceea ce ai pățit tu ar trebui pus într-un articol. O poveste cu lux de amănunte pentru ca tinerii să înțeleagă în ce sistem nenorocit am trăit. Eu am avut ghinionul a 2 sarcini extrauterine, dar din fericire ambele după 90, așa că am scăpat de privirile criminale ale comuniștilor. Îți dai seama că acei procurori au continuat să își facă meseria și după 90?

      • Da !
        Intrebi cum ti-am descoperit blogul. Intr-un comentariu privitor la ororile comunismului pe Facebook, cineva a atasat acest articol. L-am citit, mi-a placut si m-am hotarat sa-mi spun si eu povestea. Iti multumesc pentru *curajul* pe care l-am capatat dupa ce te-am citit. Si pentru ca ce a fost mai greu – primul pas – a fost facut, ma gandesc ca poate in niste postari viitoare ar fi bine sa mai povestesc din amintirile sau trairile personale din acele vremuri sinstre dar si altele din vremuri mai recente. Cred ca ar fi benefic mai ales pentru tinerii de astazi care ar trebui sa afle cat mai multe relatari din oribila *epoca de aur* povestite de cat mai multi, in speranta ca poate, poate, se vor trezi din adormire.

      • Cineva îmi spune că acest succes de azi al articolului ar putea avea legătură cu legea Estrela, din Parlamentul European

      • A fost groaznic prin ce a -ti trecut si cat de multe femei au trecut prin lucruri si mai groaznice(puscarie).Ma bucur ca am gasit acest articol si l-am citit.Sunt o femeie puternica(cred eu) dar nu mi-am putut opri lacrimile cand am citit.Sa fiti sanatoasa si fericita alaturi de cei dragi.

      • Eu nu știu cunoștință de a mea sau de a soțului meu care să nu fi făcut cel puțin un chiuretaj (cu metode empirice, evident) pe vremea comunismului. Doar că eu am ales să recunosc și să-mi împărtășesc povestea.

  4. Faptul ca avortul era interzis pe timpul lui Ceausescu, era unul dintre lucrurile bune! „A avorta” este sinonim cu „a ucide”! Cred ca toate avorturile astea nu vor ramane nepedepsite, acolo, sus! Ai/ati suferit? Poate ai/ati meritat?
    Comunism? Democratie? Capitalism? Care e diferenta?

    • Cred că suntem liberi să decidem asupra corpului nostru. Si una e să fii pedepsită de Dumnezeu alta de un sistem de legi absurde.

    • Mi-ar fi rușine să gândesc așa ceva după acest text. Așa te-a învățat religia în numele căreia invoci pedeapsa? Să joci rolul judecătorului? Te-a numit cineva de acolo de sus reprezentat moral și posesor a adevărurilor absolute?

    • Sa nu-ti dea Dumnezeu cel sfant suferinta a milioane de femei! Nerusinatule!

      • numai cine nu a trecut prin asemenea suferințe provocate de un regim absurd ar putea să nu înțeleagă.

      • Mai bine nerusinat decat criminal! Si nu judec pe nimeni! Sper sa platim toti pentru faptele noastre! Spuneti ca ati suferit din vina unui sistem…. Ha! Ce bine e cand ai pe cine sa acuzi!
        Nu pot sa nu reactionez, atunci cand vad ce tupeu are o femeie care a recurs la asa ceva, mai ales o femeie care mai are 2 copii si care zice ca e mama! Sper doar sa auziti toata viata scancetul, plansul acelui copil pe care l-ati omorat inainte de a veni in cacatul asta de lume!
        Ma intrebati cine sunt eu sa va judec?! Pardon! Este punctul meu de vedere! Nu cred ca ati vrea sa va pot judeca eu!
        Imi permit sa comentez, pentru ca am suferit din asa ceva! Daca pe mine, ca barbat, m-a afectat zeci de ani faptul ca mi-a omorat copilul, sper ca si pe voi – mai ales pe voi sa va afecteze pentru todeauna asta!

        Cine sunt eu, sa judec?!

        Dar: CINE SUNTETI VOI SA DECIDETI ASUPRA UNEI VIETI DE OM?

        … Nici chiar DUMNEZEU nu-si permite asta…..

        EGOISTELOR!

    • unde sus? si pana la urma, cine esti tu sa judeci alti oameni? crestinul bun din tine ar trebui sa stie ca dzeu a lasat oamenilor liberul arbitru si ca tu, ca om (?) nu esti in masura sa te dai cu pararea si sa-i acuzi pe ceilalti de ce consideri tu ca este contrar propriilor inchipuriri. sa o intrebi, te rog, pe mama ta ce opinie are de fostul regim. ea cate avorturi crezi ca a facut? sau cum?

      • @ dodo:
        1. esti evreu, nu crestin. legea evreiasca veche aplica legea talionului (sper sa platim toti pentru faptele noastre), legea crestinilor este iertarea („Dumnezeu sa-l ierte” iti spune ceva?)
        2. daca ti se pare ca asta este un „cacat de lume” (iar nu creatie divina, dar de la Dumnezeu) atunci nu inteleg exact de ce te revolti ca o mama iubitoare decide sa nu aduca o fiinta nevinovata si plapanda in asemenea loc de suferinta.
        3. Imi pare rau sa te informez ca Dumnezeu isi permite asta toata ziua. Daca ai fi citit Biblia, ai fi aflat despre arca lui Noe, in care erau doar Noe si familia lui. Toate celelalte femei insarcinate si copii lor nevinovati si nenascuti s-au inecat. In plus, la stiri aflam despre femei insarcinate lovite pe trecerea de pietoni (mama si copilul morti) si despre dezastre naturale – de unde deducem ca Dumnezeu isi permite asta, cam in fiecare zi, de mii de ori. Culmea, fara sa iti ceara parerea. Propun sa nu-l ierti!
        4. dap, ai dreptate, nu am vrea sa ne judeci tu. am prefera pe cineva cu logica si coerenta in gandire, un minim de mila si in principiu empatie. psihopatii care impart lumea in alb si negru, arieni si rase inferioare, buni catolici, vrajitoare si pisici negre e mai bine sa se intoarca frumos la institutia de unde au scapat si sa-si ia medicamentele cu regularitate. Nu de alta, dar in cazul lor ganditul dauneaza grav vietii lor vesnice precum si societatii, dupa cum istoria a avut ocazia sa vada de cateva ori.
        5. noi suntem mame. noi suntem cele care hranim copii, zi de zi si noapte de noapte, care ii nastem. mai ales, suntem cele care ii vegheaza cand sunt bolnavi, care plangem cand ei plang, suferim cand ei sufera, care nu dormim cand sunt mici pentru ca ei nu dorm si nu dormim cand sunt mari, oricat de mari, pentru ca nu au venit acasa sau pentru ca ni se pare ca au slabit.
        dupa cata ura ai strans in tine, e clar ca e prea putin loc pentru dragoste, abnegatie si mila ca sa ai ce oferi unui copil. imi permit sa te judec si sa constat ca pari agresiv, intolerant, pripit, cu un limbaj agresiv si vulgar, probabil genul care n-ar fi ezitat sa cafteasca copilul cu pricina „pentru binele lui”, „ca sa ii faca educatia”. exact genul de om pe mainile caruia nu mi-as lasa copilul nici 5 secunde. egoista sau nu, daca e pacat, e pacatul ei, nu al tau. iar pe tine, ce pozezi in bun crestin, nu te-a pus Dumnezeu judecatorul nimanui, deci ti-as propune sa-ti vezi lungul nasului si sa-l pleci in pamant cu rusine ca ti-ai permis sa faci ceea ce Iisus n-a permis niciunui pacatos pe lumea asta – sa ridice primul piatra.

    • baii,DODO,cred ca esti antro dodie! Nu gandesti cand scrii? TU STII CE ANSEAMNA SA FACI COPII CAND VREI TU SI NU CAND VREA D-ZEU SI CU SECURITATEA?

  5. Dar cum va explicate ca minunatii nostril preoti ortodocsi sunt la fel de intoleranti fata de femeile care avorteaza si, culmea, il mai transforma si pe Dumnezeu intr-un fost procurer communist? Cum sa ne explicam ca o alta gasca de barbate, de data asta in sutane, manifesta aceeasi intoleranta fata de femeile care nu isi doresc sa fie mame?

    • Preotii sunt datori sa prezinte si sa explice acest fapt, In Biblie scrie f clar ca e pacat sa avortezi, practic, tu ii iei viata unui copil. Ce ma enerveaza unii oameni, le place sa se frece de 10 ori pe zi ,dar nu vor sa se gandeasca si la responsabilitati sau la consecinte .

  6. Sunt extrem de dure și dureroase aceste experiențe, nu știu ce aș putea spune să exprime groaza și empatia pe care le simt citind. Din păcate interzicerea avorturilor este o problema care continuă să planeze asupra femeilor inclusiv în democrație. Spania tocmai a introdus o serie de restricții incalificabile! Acestea sunt rezultatul lipsei de educație și mai ales al lipsei de empatie cu femeile. Curajul dumneavoastră de a povesti această experiență sper că va ajuta pe mulți să înțeleagă că interzicerea avorturilor nu va scădea numărul întreruperilor de sarcină. Se va ajunge tot aici: femeile vor avea viața pusă în pericol, se pot naște copii cu dizabilități etc. Sunt și în România organizații pretins “ProLife” care încearcă același lucru!

  7. Vreau să vă mulțumesc tuturor din tot sufletul pentru că mi-ați citit articolul deși sunt foarte intrigată. L-am scris de mult și nu mi s-a părut că a trezit prea mult interes. Astăzi însă am avut surpriza să am un trafic mare pe blog datorită acestei povești din viața mea. Eram curioasă cum mi-ați descoperit blogul și voiam să vă mulțumesc pentru interes.

    • Eu l-am găsit pe facebook, postat probabil în urma discuțiilor despre Spania. Știam ce s-a întâmplat, de la mama și bunici, văzusem documentarul lui Florin Iepan dar fiecare poveste mi se pare importantă pentru a înțelege dimensiunea dezumanizării prin care au fost nevoite să treacă femeile într-o perioadă nu tocmai îndepărtată. Mă înfioară gândul că lucrurile astea s-au întâmplat în istoria recentă și doar prin șansa de a fi născută câtiva ani mai târziu nu le-am trăit. Mi se pare foarte important să învățăm din experiențele altora și să susținem cum putem femeile care au trecut prin așa ceva.
      Mi se pare rușinos faptul că primiți comentarii critice sau jignitoare de la alte femei! Absența empatiei și a înțelegerii pentru celălalt este îngrijorătoare. Felicitări pentru curajul de a vă face cunoscută povestea. Pentru noi, toate care trăim mai liber, este o lecție importantă de viață.

  8. Si de copii carora le-ati curmat vietile nu va fost mila? Doar de voi? Si va mai numiti MAME? De ce credeti ca aveti acest drept de a ucide o viata lipsita de aparare? Pentru ca nu mai doreati inca un copil?!!!!

    • Cati ani ai? Daca nu ai trait in Comunism, ce drept ai tu sa ne judeci?

      • Am destui ani dar acest aspect nu e important, oricum subiectul discutiei le era adresat tinerilor „cool” ca sa citez scriitorul. Nu judec pe nimeni, dar nu am inteles de ce este atat de important sa nu uitam acele crude vremuri in care mii de vieti erau curmate fara mila de „mame” care si-au cautat diverse scuze sa faca asta nu o data ci in mod repetitiv! Deci? Cine sunt de fapt victimele?

      • Când nu poți schimba copilul de pipi sau caca pentru că în casă este frig ca afară, pereții au bucăți de gheață, te gândești de două ori dacă într-o astfel de societate merită sau nu să mai faci copii. Plângi lângă el și îl legeni până când vine lumina să poți pune blestematul ăla de reșou în priză și să încălzești măcar puțin camera. Vorbim despre responsabilitate, nu-i așa? Dar responsabilitatea de a înțelege că nu vei putea să le oferi tot ce trebuie, dacă faci copii la nesfârșit, unde este? Despre ce vorbim? Despre responsabilitatea de a aduce pe lume un copil, pentru că a fost să fie sau despre cea asumată că acel copil trebuie să ajungă și om?

    • il cresteai tu, draga, pe acel „inca un copil„? tu cati ai? la varsta ta, asa cum se observa din poza, ar trebui sai ai minim 5! deci? mama ta ce spune?

      • draga Mirela, si tu esti femeie poate intr-o zi o sa devii sau poate chiar esti mama, dar crezi ca tu esti mai buna decat femeile care au trecut prin dramele acestea ca nu au mai dorit inca un copil, din diferite motive? Fiecare isi conduce viata cum considera de cuviinta, dar asta nu ne da dreptul sa ne consideram mai buni decat altii. Nu mi-as dori sa fiu in locul femeilor care au trecut prin asemenea povesti, pentru ca daca ti se pare ca ele nu sufera si nu le pare rau pt ce au facut, te inseli, nu ti-ai dori sa traiesti o zi cu sentimentul lor dar o viata… Nu sunt deacord cu avortul, dar nici cu a face copii si apoi sa ii chinui o viata. Avem tendinta de a critica pe altii mai aspru doar pentru ca noi nu am trecut prin ce trec ei, si credem ca noi am fi fost mai buni daca am fi trecut prin asa ceva, dar nu este asa, cand e vorba de noi critica e mai usoara sau chiar ne indraptatim pt ce am facut. Asa ca, sa fim mai intelegatori cu cei din jur ca, poate cine stie, pe viitor vom avea nevoie si noi sa fim intelesi de altii.

      • Nu este important ce spune mama mea, nu ea a postat un astfel de subiect. Cum de altfel nu este important nici cati copii am eu, tu sau altcineva! Era vorba doar de faptul ca faptul ca „avortul” nu este o fapta de laudat. Simplu! Daca cineva a recurs la asa ceva doar pentru ca nu a mai vrut copii, mai ales in acele vremuri, stia care sunt urmarile…

      • O simpla intrebare dna Lili Craciun – Daca in casa era atat de frig „cu bucati de gheata” pe pereti, nu era lumina pentru a baga „blestematul ala de resou in priza”, plangeati langa ceilalti copii, stateati la cozi de dimineata la 3, timpuri nenorocite ce mai incolo-incoace, va mai ardea de sex?

      • Cosmin, hai să comentăm ca să avem și noi ceva de spus. Nici nu merită să îți răspund.

    • maaaaai, mai mai…cum spuneam vreo cateva posturi mai jos: moralitatea asta pe burta plina, de la o distanta sigura si comoda de probleme grave, in urma careia aratam cu degetul si dam cu piatra…foarte, foarte crestin, ce pot zice… ce face o femeie este intre ea si Dumnezeu, nu intre ea si standardele tale morale atat de admirabile pe care te grabesti sa ni le impartasesti, asezata comod in fata laptopului…

      dar daca tot iti plac atat de mult copiii, nu vrei tu sa iei macar in plasament vreo 4-5 de prin orfelinate? sau sa-i adopti…ce-i drept, n-au avut ghinionul de a fi avortati, dar sunt sigura ca o persoana atat de preocupata pentru viata copiilor poate sa dea o mana de ajutor ca sa reuseasca sa si faca ceva cu viata lor, sa simta o farama de iubire si grija pe lumea asta.

      eu cred ca daca tu si toti ceilalti cu inimi asa miloase si preocupate pentru vietile copiilor (cel putin pe internet) ati lua cate 2 acasa, n-ar mai ramane nici unul prin orfelinate…nu de alta, dar e plin spatiul virtual de lupi moralisti, iar copii sunt foarte usor de crescut in epoca asta – avem pampers, curent si gaz. plus caldura in case.

      iar daca nu esti unul din ei (lupii moralisti, care se cocoata pe stanca lor comoda de probitate morala netestata de greutati, de unde nu fac vreun bine cuiva dar se grabesc sa dea cu piatra cand prind ocazia), nu te mai ascunde in spatele lui „nu conteaza cati ani am”, „nu conteaza cati copii am”, Spune clar: am pana in 32 de ani, maxim doi copii (mai degraba 0, sau probleme in a concepe) si merg destul de des la preot, care mi-a spus exact ce trebuie sa cred si care e adevarul. Spune: am ce manca, am ce bea, nu stau la cozi la 3 dimineata, nu am iarna minus 10 grade in apartament. Nu am vazut copii murind de foame, sau de meningita. Merg la clinica „in privat”, ca sa nu stau la cozi. Nu am stat doua ore cu picioarele desfacute pe o masa de ginecologie, in frig. Nu am idee despre ce vorbesc.

      Pentru ca, iti garantez, daca ai fi fost in doar una din situatiile mai sus descrise si citeai articolul, chiar daca nu erai de parere ca avortul e o solutie, iti tineai gura. Nici una din mamele eroine de 8 copii din perioada aceea nu se uita critic la femeile care au recurs la aceasta metoda. Eu una am intalnit doua tipuri de persoane cu discurs asa radical: sectantii si cei care nu au trecut niciodata prin nimic de genul asta. Tu in care categorie intri?

      Dar daca tot ti se pare ca ai ce spune, iti propun urmatorul experiement, asa, din empatie crestineasca: fa un copil. la 3 luni ale copilului, intoarce-te la servici. cand ramai fara lapte, incerca sa faci rost de lapte pentru el (nu praf din supermarket – lapte de vaca, pe care il indoiesti cu mucilagiu de orez, pregatit praspat de fiecare data, cu precizarea ca uneori nu aveai gaz sau lumina). nu folosi pampers, ci doar scutece de carpa, care trebuie fierte de fiecare data. apropo, nu se gaseste detergent. nu folosi sevetele umede. trezeste-te de 3 ori pe saptamana la 3 dimineata si aseaza-te in fata unui magazin, unde sa stai pana la 8. cumpara doua pachete de unt si jumatate kilogram de branza. pleaca la servici. AAaa. si btw – parintii tai sunt la tara. fie iti tii copilul la oras si il duci la cresa, fie il trimiti la parinti si il vezi duminica (asta, daca tara nu e la mai mult de 400 de km, caz in care te duci doar la 2, sau 3 duminici).

      Fa experimentul asta 1 luna. Comenteaza dupa.

      Aaa, si inca ceva: reiau ideea de mai sus – daca viata unui copil ti se pare importanta, fugi la orfelinat si ia 1,2,3 acasa. Pana nu faci asta, lasa pietrele si arunca o privire mai atenta la propria persoana. A fi un om moral si bun tine de ce faci, nu de ce spui. Si mai ales, nu de ce spui despre altii.

      • Frumos comentariu.

      • Ce se intampla cu dvs.? Daca un astfel de articol mi-a fost distribuit pe pagina de facebook si mai le era adresat tinerilor „cool”, consider ca nu am facut o crima pentru ca mi-am spus punctul de vedere! Asa cum a precizat autoarea, parerile pot fi pro sau contra! Ce va determina sa spuneti ca nu ajut copii din orfelinate? De ce aruncati cu pietre? Fac parte dintre copii care stiu ce inseamna, frigul, cozile si toate necazurile care au fost in vechiul regim! Deci doamnelor, domnilor, va rog, daca scrieti articole, acceptati ca pot exista si oameni care pot avea pareri diferite de ale dvs. Va multumesc pentru intelegere!

      • Mirela, cea care pot accepta sau nu criticile sunt eu. Și o fac. Poate o discuție cu voi îmi lămurește tristețile care s-au adunat în inima mea.

      • Draga Mirela, cine a postat pe pagina ta de facebook este o persoana deosebita, problema este ca nu inteleg de ce te are la prieteni. Sunt sigura ca nu ai copii si nici nu iti doresti. Asta nu este gandire de mama. Crima este atunci cand ucizi un om. Omul se naste. Avortul elimina un embrion. Acestea au fost practicate din cele mai vechi timpuri. Comunistii s-au facut mai credinciosi ca Papa si au interzis, pe cand, de fapt, ei urmareau ca noi sa ne inmutim, cum a vazut Ceusescu in China si sa fie lume multa la 23 august si altele.

      • mirela, si eu tot o parere am spus. ar fi foarte simplu sa ma contrazici – spune, nu ca ai stat la cozi ca si copil (ceea ce toti care aveam undeva peste 3 ani am ajuns sa facem, din cauza sistemului de fericita amintire), ci ca ai avut de-a face cu alegerile pe care le impunea adultilor.

        sau, daca vorbesti despre mila, spune-mi: ca ajuti copii orfani, ca ai in plasament sau infiati cativa, ca ai 2-3 copii ai tai si stii ce inseamna sa ai grija lor 24/24, 7/7, 365/365. ca ai o grija, sincera si practic manifestata, fata de vietile de copii. aia care s-au nascut deja, si trec la varste foarte fragede prin traume care ii marcheaza pentru toata viata datorita faptului ca sunt abandonati. grija pentru viata nu este una abstracta, manifestata comod din spatele unui calculator, ci cea care te determina sa faci ceea ce poti face ca sa ajuti – nu copilul nenascut de d-na Lili in 1987, ci copii nascuti, care iti trec pe sub nas fie la televizor fie in intersectie zi de zi.

        altfel, abtine-te de a reprosa unor femei care au avut de facut alegeri dure in viata ca isi permit sa se numeasca MAME.

      • Mirela, asa e, e pacat sa faci avort, dar ar trebui in primul rand sa ai niste optiuni: sa ai niste anticonceptionale, nu sa ti se ingradeasca libertati fundamentale. Am fost copil in vremea aceea, abia ajunsesem la majorat cand a venit Revolutia, dar se pare ca multi au uitat cat de negre erau vremurile acelea. lo are dreptate: sa vezi ce chef de facut si crescut copii ai in conditiile enumerate mai sus. Am toate conditiile sa-mi cresc copiii si nu mi se pare usor deloc, dar in vremea aceea, consider ca femeile chiar au fost martire. Din pacate, chiar unele dintre ele nu-si mai amintesc (sau nu vor) prin ce au trecut.
        Si da, cine nu a trait in comunism, sa aiba grija ce-si doreste! Cate tari din toate foste comuniste au dus-o bine?? Niciuna!! Putem filozofa pana ne rupem limba, in momentul in care in practica nu are nici o valoare, mai bine ne vedem de treaba.

      • Vad ca pe langa tot ce ai mentionat tu, cei care comenteaza contra par sa omita faptul evident ca NU SE GASEAU CONTRACEPTIVE. D’oh…

      • Nu numai că nu se găseau, vânzarea lor era interzisă și se sancționa penal.

      • Hai lasa ca majoritatea mamelor au facut asta si nu se mai plang pe internet.Ele cad late de oboseala seara dupa ce toata ziua trebaluiesc , isi cresc nepotii si fac placinte.Atata polologhie degeaba.Toti au trecut prin asta in perioada aia si rare sunt persoanele care sunt singure la parinti.Parintii nostri au cel putin un frate/o sora.

      • Amy, ți se pare că povestea mea este un plâns? Sau un strigăt pentru a înțelege ce a însemnat comunismul?

      • Catre (IO) – Gandesti ca o maimuta !!! Dute omoara si restu de copii abandonati ca nu i-a dorit nimeni ? !!

    • Sunt intru totul de acord cu tine Mirela Godeanu!

  9. Cred ca subiectul este unul cat se poate de nepotrivit din urmatoarele considerente:

    1. Nu comunismul era cel care interzicea avortul, ci dictatura ceausista. Astea sunt lucruri diferite (n-are sens sa polemizam aici), chiar daca ele se asociaza. Exista regimuri comuniste care procedeaza exact invers (vezi China), adica interzic procreerea peste masura. Deci e fundamental gresit sa asociati comunismul cu aceasta problema, chiar daca ea a aparut in acea perioada.
    2. Desi nu existau pastile anticonceptionale in perioada comunismului, metode alternative au existat dintotdeauna. Eu insumi folosesc in prezent una foarte eficienta pentru mine si foarte naturala, care se numeste coitus interruptus (probabil sotul dvs. n-a vrut sa auda sau sa stie de ea). Dar ma rog, sunt unii barbati (inclusiv al dvs doamna) care prefera sa-si puna sotia in situatii de-astea, cel putin delicate, doar ca sa se simta el sexual un pic mai bine.
    3. Daca nu ar fi existat aceasta interzicere, nici eu n-as mai fi existat. Si stiti ceva doamna? Desi parintii nu m-au mai dorit dupa nasterea primului lor copil, exact de mine au avut parte, primul copil decedand la vasta de 6 ani.
    Toate cele bune!

    PS: nu sunt comunist, am prins si eu perioada ceausista, nu sunt pentru interzicerea avortului, dar sunt impotriva manipularilor de orice fel.

    • Sunt de acord cu fiecare cuvant pe care l-ati postat! Punctele 1 si 2 exact la ce ma gandeam in timp ce citeam.Al 3-lea punct este subiectiv dar mi-a confirmat parerea despre acest articol.Nu neg suferinta femeilor dar cred ca toate astea puteau fi evitate.Vieti traite haotic , pierdute intr-un sistem organizat poate prea bine , cauta acum mila , iertare , recunostinta unor fapte deloc eroice.
      Ati suferit , da , dar asa cum vorbiti foarte frumos despre sotul dvs. acesta nu s-a gandit la urmarile ce aveau sa va traumatizeze pe viata?
      Noi suntem liberi , libere , dar si acum avem o masura a obligativitatii asupra a tot ce ne inconjoara , a moralului , a familiei , a societatii.Daca suntem libere acum , inseamna ca avem tot dreptul sa facem avorturi ori de cate ori , in mod inconstient , ramanem insarcinate?

      Intr-o nota mai imaginara , spirituala , daca intr-o zi va veti intalni cu acel copil nenascut ,acolo sus undeva, ce credeti ca v-ar spune?

      Nu comunismul v-a obligat sa beti paharul de tuica , nu comunismul v-a pus in cada fierbinte , nu comunismul v-a inseminat.

      • Știam că Dumnezeu este unul bun care iartă păcatele oamenilor. Pare însă că noi, oamenii, suntem chiar mai drastici decât el. Vorbiți despre o libertate pe care noi, cele care am trăit în comunism, nu am cunoscut-o.

      • In mare parte inclin sa cred ca ai dreptate bobo, dar totusi cred k noi cei mai tineri scapam unele detalii… cum ar fi ca depinde de oameni cat de bun sau rau e regimul in care traim, ca putem sa traim in regim democratic dar sa gandim ”comunist” si invers, depinde de fiecare ce perspective avem despre viata. Si eu sunt **un copil** nascut in anul in care autoarea a trecut prin aceasta poveste (1987), si poate chiar asta ma determinat sa fac aceste comentarii, ca as fi cam de aceiasi varsta cu acel copil! poate ca da existau si alte metode de contraceptie, dar ce te faci atunci cand nu ai de unde sa le stii, pt ca iti este ”usor” interzis accesul la cunostinte de genul… acum gasim informatii despre orice la orice daca avem internet, dar daca prin absurd ne-ar fi oprit orice acces la internet am mai fi asa informati??? Cat despre libertatea de care vorbesti tu emma,ai dreptate, da avem libertate… de alegere…putem sa facem sau nu avort si nu mai suntem obligate sa dam socoteala autoritatilor, dar asta nu inseamna k acum nu avem „n” variante la indemana de care ne putem folosi sa nu mai ajungem la avort. Poate nu regimul comunist a pus-o pe autoare sa recurga la asemenea gesturi, dar regimul a fost consecinta la care sa ajuns, pt ca dupa cum sa si scris, tot in comunism a fost cineva care a inteles-o si a ajutat-o. Oameni buni nu neaparat regimul si tara in care traim sunt grele si rele ci e vorba de oamenii din tara si felul cum o conduc. Pentru ca tot din oameni e format si creat tot si regimul si tara. Din puntul meu de vedere a trage un semnal de alarma si a-ti spune parerea despre ceva nu inseamna manipulare, acesta e felul in care a vazut autoarea comunismul in care a trait, pt altii a fost poate bine, pt altii a fost rau, si pt noi cei din generatia de azi e la fel, unii cred k e bine iar altii vor sa traiasca in trecut crezand ca atunci era mai bine, dar viitorul tot noi il facem!!! Ca in orice fel de regim am trai, tot de OAMENI e condus!!! acum depinde de ei si de noi in ce fel vor/vrem sa intoarca/em lucrurile…

    • 1. corect, insa sistemul de tip comunist, in care se considera ca majoritatea are un drept absolut asupra fiecarui individ, a permis o asemenea aberatie. nici ce fac chinezii nu e mai breaz, daca stai sa vezi ce se intampla de fapt si cum se provoaca cu forta avorturi la femei insarcinate in 7-8 luni. nu ca nu ar fi cam multi in partea aia de lume, dar daca ar ridica mai multi oameni din zona de saracie crunta si lipsa de educatie in clasa de mijloc s-ar intampla in mod natural ceea ce ei implementeaza cu forta – a se vedea japonezii, care de cand au o clasa de mijloc predominanta si ghiftuita nu se mai reproduc si sunt pe cale sa intre in colaps din aceasta cauza.
      2. nu e infailibila. orice medic iti va spune asta.
      3. parintii nu aveau ceva cu ideea de a face x copii, ci cu un context care nu le permitea ingrijirea mai multor copii. nu puteai sta acasa decat 3 luni dupa nastere, dintr-un singur salariu nu se mai putea trai (cum era obiceiul inainte de razboi) sistemul social care inainte asigura cresterea copiilor „pe strada” dupa o anumita varsta acum era dat peste cap, educatia nu mai semana cu ce stiau ei si asa mai departe. pana la urma, dupa cum spui ca „pe tine te-au avut”. e destul de clar ca dupa tine nu am mai insistat, cat sa ajunga pana pe la 5, asa cum le recomandase cu caldura luminatul conducator.
      4. manipularie de orice fel sunt concluziile, nu faptele. in mod obiectiv, faptele spun ca femei au murit cu zile, la spital, in ingrijirea unor medici care depusesera un juramant dar care nu le puteau trata. astazi, in mod corect, nu ai voie sa interoghezi invinuitul daca nu se simte bine. Punct. Sa lasam inchizitia si metodele ei Evului mediu si sa o calificam ca ceea ce este, indiferent daca inchizitia este motivul pentru care, si dvs si eu, suntem acum aici.

    • perfect de acord cu BOBO 🙂
      sunt metode de evitare a sarcinii… trebuie doar sa iti pese sau sa te interesezi.
      inclusiv babele puteau sa dea sfaturi de evitare a sarcinii…
      sau daca nu ai vrut copii, stiai ca nu poti face avort, nu stiai metode e evitare… de ce ai facut sex ca sa risti sa ramai insarcinata?!!!
      as fi inteles drama aici daca sarcina era rezultatul unui viol.

      • Ok, am înțeles. Probabil pentru unii dintre voi, dacă ar mai fi metoda, aș merita ghilotina în piața publică. Sau să nu fi făcut sex. sau să iau legătura cu babe.

      • Eu sunt un deretel/decretica, ma rog, n-am prins nicio zi de comunism si imi cam datorez existenta decretului, ca ai mei nu prea mai aveau chef de alti copii la 14 ani dupa primul. Dar cand vad comentariile astea jur ca mi se face rau – recomand tuturor comentatorilor care acuza autoarea de oribilul act de a face sex cu sotul o casnicie fara sex deloc. E fain tare, mai ales cand iti impune regimul politic. Iar „metodele” merg pana nu mai merg- coitus interruptus merge cam in 40% de cazuri (il cam vad pe BOBO tatic desi jur ca nu inteleg de ce ar mai folosi cineva asa ceva in 2014) iar calendarul merge daca ai ciclul regulat (eu as face 5 copii ci tot nu m-as prinde cum functioneaza). Cat despre babe, ele recomandau sa te speli „down there” cu otel si lamaie, sau sa indesi aspirina inauntru. Suna distractiv. Dar banuiesc ca e usor de aruncat cu piatra. Nu e zi in care sa nu multumesc ca m-am nascut in 90, mai ales de cand m-am apucat sa studiez comunismul la facultate.

      • De acord cu Ana Maria, mi se face și mie rău de la anumite comentarii.
        În primul rând, toate aceste metode băbești de evitare a sarcinii.. serios? Ca să spun lucrurilor pe nume, într-un mod mai finuț, chiar și dacă partenerul femeii își scoate instrumentul înainte să aibă orgasm, tot există un risc mare ca, înăuntru, magia să se petreacă oricum. Organele noastre sexuale elimină anumite fluide chiar și în timpul actului sexual, fluide care conțin acele ingrediente esențiale, ce duc la făcut copii.
        În al doilea rând, nu e treaba nimănui când/cum/de ce/unde/în ce poziție/cine știe ce alte minuni a avut doamna acest contact intim cu partenerul/soțul ei.
        În al treilea, majoritatea persoanelor tot nu au habar, în secolul XII, care-i treaba cu educația sexuală. Nu înțeleg ce drept aveți să o condamnați pe dumneaei, care nu a avut acces la astfel de informații. Erau alte vremuri. O altă mentalitate. Un alt regim.
        În al patrulea, e mai fain să vedem familii numeroase și înfometate, chiar și în ziua de azi, în presă, la TV, ba chiar în viața de zi cu zi, pe stradă, în satul bunicii sau mai știu eu pe unde. Nu?
        Nici să nu aud/citesc iar replica cu „trebuia să te abții dacă știai că nu vrei copii”. Suntem oameni, nimeni nu e perfect, uneori luăm decizii impulsive. Sunt nenumărați factori care influențează aceste lucruri – existența sau lipsa educației, tipul de educație oferită, informațiile la care avem sau nu acces, poate o traumă suferită în copilărie, poate un moment mai pasional cu cel/cea pe care îl/o iubim.
        Nu suntem nici primii, nici ultimii. Facem greșeli. Ne asumăm consecințele și trăim cu regretele toată viața, unii. Poate. Rămânem cu cicatrici, însă trecem peste, nu putem rămâne împotmolit într-un singur moment negru al vieții, pentru totdeauna.

        Sincer, mă disperă tendința asta a românilor de a judeca ceea ce are vecinul în curtea lui.

        Eu vă admir curajul de a relata toate aceste povești. De a spune lucrurilor pe nume. Indiferent de opiniile din jur.

      • Chiar dacă aș scrie sau nu, ele mi-au marcat existența. Poate că citite și de alții pot sta la baza unor decizii mai corecte decât ale mele.

      • *în secolul XXI, am scris greșit, îmi cer scuze. 😀

    • @ Bobo
      Scurt si la subiect! Multumesc!

      _____

      Nu judec pe nimeni, pentru ca nu am acest drept. Însa faptul ca dupa ’90 ati mai avut parte de înca doua sarcini, fie ele si extrauterine, îmi da de înteles ca nu ati apelat vreodata la metodele de contraceptie, nici chiar atunci cînd acestea existau la liber. În afara de metoda sus numita, coitus interruptus, chiar si în acele vremuri, oamenii mai faceau rost de un prezervativ, unii chiar si de pilule contraceptive.
      Îmi pare rau ca ati fost nevoita sa treceti prin asa calvar, dar de multe ori aceste greutati se pot evita…

      • Va invit atunci sa mergeti in farmacie (acum puteti!) sa cumparati asa niste pilule contraceptive la nimereala, _fara prescriptie medicala_, si sa incepeti sa le mancati, cate una pe zi la ora fixa, desigur (asta o stie toata lumea!). Daca farmacista va ofera sfaturi in legatura cu ce anume sa alegeti, refuzati-le: pilulele contraceptive, se stie, se iau numai dupa ureche. Vorbim peste cativa ani.
        Daca nu sunt pilule contraceptive, puteti incerca experimentul cu oricare alta pastila. Daca nu aveti nici un fel de idee despre cum ar trebui administrata, intrebati la coada la lapte, nu exista nici un risc. Oups, stai ca nu mai e. La coada la reduceri la Zara…

        (pentru ca pare important: am 29 de ani si nu am copii)

  10. NU sustin deloc sistemul comunist, dar in acelasi timp nu inteleg cat de inconstinta ati putut fi, doamna, sa va puneti viata in pericol, stiind ca puteti lasa in voia sortii cei 2 copii, norocosi de altfel, care au avut ocazia de a se naste. e dreptul dvs. sa alegeti daca veti fi mama sau nu, dar in acelasi timp libertatea de a face exact ce va doriti moare odata cu responsabilitatea cresterii copiilor deja existenti.
    cand deja sunteti mama, nu mai aveti dreptul la asemenea libertati – de a va juca cu moartea.

    • Poate că aveți dreptate, dacă privesc întâmplarea cu ochii de acum. La vremea respectivă nu-mi puneam asemenea întrebări, sistemul te punea uneori în situația de a trece anumite bariere. Sau poate eram inconștientă și nu am realizat pericolul.

      • Sper ca i-ati raspuns impaciuitor domnului dinainte doar ca sa evitati discutiile suplimentare. Este extrem de trist si suparator ca dupa atata timp tot victima sa fie cea invinuita si n-as vrea sa cred ca le dati dreptate. E probabil un motiv major pentru care nu am citit mai multe relatari ca a dvs – dupa toata experienta traumatizanta in sine, sa te expui din nou criticii si judecatii aspre si neinformate a cititorilor mi se pare o dovada in plus de curaj, pe care e complet de inteles daca nu toata lumea o are.

        Articolul a inceput sa fie circulat zilele acestea pe facebook, eu asa am ajuns aici, si va multumesc ca ne-ati impartasit experienta dvs. Cred ca au ramas destul de putine femei care sa nu fi fost afectate intr-un fel sau altul de legea decreteilor pe vremea comunismului, si ar fi pacat sa nu invatam cu totii din asta.

        Domnilor „judecatori” care va explicau de ce ati gresit: este absolut vina comunismului, odata ce este luat dreptul unei persoane de a decide ce face cu propria-i viata. O femeie care este redusa la o masina de facut copii, cu sau fara norma exacta, este in mod voit si mailtios dezumanizata, iar asta nu e un lucru acceptabil.
        Doi, aia cu coitus interruptus este, stiintific dovedit, una dintre cele mai putin eficiente metode de prevenire a sarcinii; evident ca functioneaza pentru barbat, ca nu el ramane insarcinat. Daca ar fi fost o metoda atat de eficienta, probabil ca aceasta relatare nu ar fi existat, ca e o metoda „traditionala” binecunoscuta.
        Si trei, ce ziceti de ipoteza in care doamna Craciun chiar se gandea la ceilalti doi copii cand a luat decizia disperata? De pilda, ca le-ar fi si lor mai bine ca parintii sa isi permita financiar si sa aiba timpul sa-i creasca si sa ii educe, in loc de a avea trei copii pe care sa nu-si permita sa-i hraneasca si sa-i educe? Nu mai vorbesc de perspectiva de a aduce un copil intr-o lume in care vezi cum i se ingusteaza orizontul de dezvoltare ca persoana pe zi ce trece, inca inainte de a se fi nascut…
        Cat despre argumentul religios, fiecare isi stie propriile pacate, si poate a platit deja pentru ele. Poate mai urmeaza „dincolo”, dar asta nu e o decizie pamanteasca, si daca nu ma insel ar cam fi pacatul mandriei sa te crezi un mic zeu cu putere de decizie asupra altora.
        Nu-i mai judecati pe altii doar pentru ca voi aveti alta experienta de viata. Si cu atat mai putin atunci cand, in lipsa detalilor despre situatia concreta, va bazati pe propriile supozitii.

        Din nou felicitari si multumiri, dna Craciun, pentru ca ne dati ocazia de a invata din experienta dvs.

      • Da, am răspuns domnului cu toată politețea de care am fost în stare. Sper că a înțeles și printre cuvinte

      • Și eu vă mulțumesc că existați și că m-ați citit

  11. Lili draga, cred ca povestea ta s-a „imprastiat” pe facebook se pare. Asa te-am descoperit si eu. Nu sunt o cititoare de bloguri, dar tu ai reusit sa trezesti in mine nu doar amintiri, dar si sentimente de care nici nu stiam ca mai sunt acolo, undeva in strafundul sufletullui meu. Ai darul de a transpune cititorul in timp si spatiu, dar si de a-l face sa „traiasca” pur si simplu impreuna cu tine crampeie de viata. Aseara la miezul noptii s-a intamplat sa dau de acest articol al tau pe fb si ajungand pe blogul tau m-am cufundat pentru cateva ore in lumea ta fara sa realizez cand se facuse aproape dimineata. Iti multumesc ca ai deschiderea sa impartasesti cu noi, cititorii, franturi din viata ta si a familiei tale (am citit „menajerele) care ne inspira sa fim mai buni, mai iertatori, mai oameni. Astept cu nerabdare sa imi gasesc putin ragaz sa mai poposesc la tine pe blog. Cu permisiunea ta voi da si share la anumite articole pe fb. Multumesc ca existi si impartasesti.

  12. Lili draga, cred ca povestea ta s-a “imprastiat” pe facebook se pare. Asa te-am descoperit si eu. Nu sunt o cititoare de bloguri, dar tu ai reusit sa trezesti in mine nu doar amintiri, dar si sentimente de care nici nu stiam ca mai sunt acolo, undeva in strafundul sufletullui meu. Ai darul de a transpune cititorul in timp si spatiu, dar si de a-l face sa “traiasca” pur si simplu impreuna cu tine crampeie de viata. Aseara la miezul noptii s-a intamplat sa dau de acest articol al tau pe fb si ajungand pe blogul tau m-am cufundat pentru cateva ore in lumea ta fara sa realizez cand se facuse aproape dimineata. Iti multumesc ca ai deschiderea sa impartasesti cu noi, cititorii, franturi din viata ta si a familiei tale (am citit “menajerele) care ne inspira sa fim mai buni, mai iertatori, mai oameni. Astept cu nerabdare sa imi gasesc putin ragaz sa mai poposesc la tine pe blog. Cu permisiunea ta voi da si share la anumite articole pe fb. Multumesc ca existi si impartasesti.

  13. Nu sunt decord cu avorturiile. Sunt de parare daca ai facut o greseala sa ti-o asumi. Da pot spune asa ceva in zilele noastre,deoarece intradevar ai acces la tot felul de informatii si de metode contraceptive. (copii cu dizabilitati nu sunt monstrii)
    Nu sunt deacord cu ce am scris mai sus pentru perioada comunista, cand psihuicul unei femei era distrus din start pe partea asta. Groaznic ceea ce citesc aici. Cata barbarie 😦 Fata de proprii cetateni. Sa nu poti pierde o sarcina din cauze fiziologice ca te baga la racoare. Ingrzitor. Nu stiu cum ati reusit sa treceti peste aceste traume. Eu cred ca as fii innebunit 😦

  14. Si copilul pe care l-ai omorat?? La asta nu te-ai gandit, doar la suferinta ta. Nu vreau sa judec, insa am citit cu scarba acest articol…

    • Ia putina lamaie, draga! Si citeste mai bine despre Dragusanca. Lasa-ne pe noi, astea pacatoasele, sa ne amintim de o vreme in care nu mai vrem sa traim si pe care aproape au inviat-o astia pe care-i pupa in fund toata gloata de spalati pe creier. Dictaturile produc schimbari de perceptie, indiferent in ce epoca guverneaza. Daca nu ai fost adult inainte de 1989, nu poti intelege.

      • Nu vreau sa iau lamaie si nu ma intereseaza de Dragusanca….vreau doar sa te trezesti tu la realitate. Vorbesti doar de suferinta ta pe care ai dobandit-o incercand sa omori un copil si pana la urma ai reusit. De ce crezi ca nu pot sa inteleg? Inteleg foarte bine, ca din fericire nu-mi lipseste discernamantul. E drept, sistemul a fost unul stupid, gresit si atroce din punctul asta de vedere, dar nu mai atroce decat fapta ta.

      • Sistemele gresite, stupide si atroce sunt posibile din cauza maselor de „oameni” categorici care cred ca ating cu agresivitatea lor adevarul absolut si care sunt extrem de usor de spalat pe creier.
        Alina, chiar nu ai ce cauta aici! De dragul bunului simt

      • nu poti intelege asta pentru ca nu ai grija de a hrani copiii…daca ai avea 2 copii pe care ii iubesti mai presus de orice si pe care nu ii poti hrani si ii vei putea hrani chiar mai putin dupa ce apare al treilea, si pentru care nu ai o plapuma cand ai minus 10 in apartament in timpul iernii, cam ce crezi ca ai decide? moralitatea asta pe burta plina, de la o distanta sigura si comoda de probleme grave, in urma careia aratam cu degetul si dam cu piatra…foarte, foarte crestin, ce pot zice… ce face o femeie este intre ea si Dumnezeu, nu intre ea si standardele tale morale atat de admirabile pe care te grabesti sa ni le impartasesti, asezata comod in fata laptopului…

        dar daca tot iti plac atat de mult copiii, nu vrei tu sa iei macar in plasament vreo 4-5 de prin orfelinate? sau sa-i adopti…ce-i drept, n-au avut ghinionul de a fi avortati, dar sunt sigura ca o persoana atat de preocupata pentru viata copiilor poate sa dea o mana de ajutor ca sa reuseasca sa si faca ceva cu viata lor, sa simta o farama de iubire si grija pe lumea asta.

        eu cred ca daca tu si toti ceilalti cu inimi asa miloase si preocupate pentru vietile copiilor (cel putin pe internet) ati lua cate 2 acasa, n-ar mai ramane nici unul prin orfelinate…nu de alta, dar e plin spatiul virtual de lupi moralisti

  15. Aici nu e vorba neaparat de cati copii faci sau cate avorturi faci, e vorba despre faptul ca multe femei cu sarcini extrauterine, care nu puteau tine o sarcina din diverse motive, care pur si simplu aveau un accident (deci nu avort voit) ajungeau sa fie acuzate pe nedrept, netratate la timp si intr-un final mureau sau ramaneau cu sechele pe viata. Eu m-am nascut imediat dupa revolutie dar mi-a povestit mama ce a vazut in spitale atunci cand a nascut (a mai nascut 2 copii inaintea mea), o gramada de femei in chinuri graznice mureau pentru ca doctorii nu se atingeau de ele pana nu venea procuratura a doua zi. Daca era vorba de puscarie puteau sa le aresteze si dupa ce le consultau.

    • Ai perfectă dreptate. Iar spitalele te acuzau de avort chiar și atunci când n-aveai nici o legătură cu asta. Pentru că am văzut atâtea comentarii pro și contra, astă-noapte am scris o nouă întâmplare, tot din perioada comunistă în care am fost acuzată de provocare avort fără să o fi făcut. numai cine a tăit în acea perioadă știe despre ce vorbesc. E ușor să judeci când ai la dispoziție aniconcepționale și-și probgramezi cum dorești perioada când ai să fii mamă. O să postez diseară

      • In 1987 am avut un accident in care am suferit un traumatism lombar. Am fost dusa cu salvarea la Spitalul judetean din Craiova (acolo eram studenta in anul II, la vremea aceea). Niciun medic nu s-a uitat la mine, pana nu am trecut de controlul ginecologic. Si acum, cu putin exercitiu de imaginatie – pentru cele care nu au trecut niciodata prin asa ceva sau cu un exercitiu de remember, pentru toate acelea care au trait experiente asemanatoare:
        – aveam traumatism lombar si m-au mutat de pe targa pe masa ginecologica. M-au dezbracat si mi-au pus picioarele pe suportii aceia reci. Eu nici nu puteam respira prea bine si durerile din zona coloanei vertebrale ma duceau aproape de inconstienta.
        – asteptam medicul ginecolog, care trebuia sa verifice daca nu cumva eram gravida si sa nu cumva sa ma fi accidentat intentionat, ca sa pierd sarcina (am cazut dintr-o remorca, la practica agricola, de la circa 4 m inaltime, direct pe spate)
        – dupa circa 10 minute de stat asa, cracita, pe masa aceea, am auzit undeva, la capul meu, in spatele mesei ” domnu’ doctor nu vine degraba, ca au adus o gravida cu avort septic de la Mehedinti si o sa se ocupe de ea, da-te jos de acolo!”. Am murmurat ca nu ma pot misca si atunci vocea mi-a dat o replica pe care nu o pot uita: „Atunci, stai acolo ca o pupaza, cu cracii in sus, pana vine dom’ doctor”. Am stat. Cred ca cel putin doua ore. Imi curgeau lacrimile de durere si obida. Nu a venit nimeni la mine, in aceste doua ore, sa vada daca mai respir sau daca nu m-am cianozat!
        – intr-o vreme, am auzit voci si am sperat ca se va termina totul, mai repede. A venit un barbat imbracat in civil si s-a asezat in dreapta mea: „esti gravida?” „Nu”, am spus. „Atunci, ce cauti aici?” „M-au adus la urgenta, ca am avut un accident, am cazut dintr-o remorca, la practica”. „Mah, sigur nu esti gravida?” „Nu, nu sunt!” am raspuns deja printre lacrimi.
        – a intrat o asistenta care m-a intrebat si ea ce e cu mine acolo, pe masa. De peste doua ore…uitasera de ce m-au adus acolo!!! Barbatul a plecat mormaind. Asistenta imi tot cerea sa ma dau jos de pe masa si sa plec odata de acolo, pana nu se intoarce barbatul in civil. Eu: „nu ma pot misca singura, m-au adus pe targa!” Atunci a sunat la urgente si au venit sa ma ia. A urmat intregul lant al verificarilor medicale si in cele din urma diagnosticul ce urma sa imi schimbe o parte din viata.
        Pe coridoarele spitalului am avut revelatia ca barbatul acela era procurorul venit sa ancheteze femeia cu avort septic de la Mehedinti. Ca am avut norocul sa nu ma ancheteze si pe mine, inainte chiar de a fi controlata ginecologic de medic. Ca am fost intr-un cabinet ginecologic si nu m-a controlat nimeni!!! Ca am „scapat” de umilinta interogatoriului „cu picioarele desfacute”!
        – am avut traumatism lombar si rinichiul stang dislocat. Accidentul acesta mi-a creat in anii maturitatii multe probleme in legatura cu ducerea la bun sfarsit a unei sarcini. Nu am facut niciodata vreun avort. Am reusit sa duc la bun sfarsit o sarcina cu risc si am facut un copil pe care niciun medic nu il mai „vedea” nascandu-se. Acum are 19 ani si sunt mandra ca am riscat sa il am.

        Nu judec pe nimeni pentru deciziile luate, in circumstante in care eu nu pot avea niciun control.
        Nu sunt insa de acord ca cineva, care nu a traint niciodata, nici macar o experienta legata de subiectul povestirii Liliei Craciun, sa-si expuna parerea in termeni acuzatori. Este un crampei de viata. Nu ne-a cerut parerea. Doar ne-a impartasit o experienta. Avem noi dreptul sa ridicam vreo piatra????

        Daca am putea, o clipa, sa fim mai buni cu noi insine, sa incetam sa ne mai mintim, Lumea ar fi mai frumoasa pentru toti. Un gand bun si cald! Ella

      • Apropape că mi-ai ghicit povestea următoare, care e în lucru. Am avut și eu o experiență asemănătoare, umilitoare și jignitoare, mai cu seamă că eram virgină

  16. Şi când văd că nici o clipă, nu-ţi pui problema că adevărata greşeală e cea că ai vrut să faci avort… De omorât putem să omorâm şi să ne omorâm oricând şi în orice regim politic. Asta ţine de liberul arbitru pe care îl avem fie că vrem fie că nu. Şi eu mi-am omorât primul copil. Civilizat, plătind un mercenar cu facultate de medicină. Pe atunci gândeam cum gândeşti tu şi acuma. Acum, după aproape 5 ani pot să spun doar un singur lucru: avortul e cea mai urâtă crimă. Mi-a frânt spiritul. E o pată permanentă pe sufletul meu pe care nu ştiu încă ce minune mi-ar putea-o curăţa.

    • Veste: acum 5 ani existau tot felul de metode contraceptive. Deci? Vorbeste de greseala ta, nu de a altuia, care iti spune de realitati de acum 27 de ani! 27 DE ANI!!!!! Helloooo! Trezirea!

    • Oana, imi pare rau pt ce ti sa intamplat, dar in articol nu cred k autoarea a vrut sa sublinieze cat de greu sau cat de rau ia parut pt fapta savarsita pt ca asta e o chestie personala, cred eu, ci mai mult vrea sa se inteleaga ce greu era pe timpul comunismului, cel putin asa inteleg. Ideea nu este sa ne arate cat de rau ia parut sau cat de gresit a gandit in momentele acelea de disperare doar la gandul ca e insarcinata din nou, ci a vrut sa arate cat de greu era in comunism. Nu neaga nimeni ca a gresit riscandu-si propria viata dar asta nu inseamna k ea nu e constienta de greseala facuta, tocmai de aceea nu ar trebui sa o criticam in felul acesta ca a avut curaj sa isi spuna propria poveste, e greu sa te deschizi si sa vorbesti de propriile slabiciuni si greseli foarte grave din viata ta, dar cu toate astea o face. Eu cred ca tu ai putea sa o intelegi mult mai bine decat o fac altii pentru ca ai trecut printr-o situatie aproape similara, cu diferenta ca la tine a fost primul copil, dar sunt sigura ca si tu ai avut motivele tale, intemeiate sa iei o asa decizie la timpul respectiv, pt ca inteleg ca regreti enorm ce ai facut, asa ca de ce sa o criticam pe Lili ca a facut ce a facut cand si noi suntem dispuse sa facem acelasi greseli, dar din timpuri diferite… in viata ne confruntam cu diferite probleme, cum le rezolvam si ce alegem sa facem depinde de noi, uneori luam decizii bune alteori decizii gresite, important e sa invatam pe cat se poate, si din deciziile personale dar si din ale celorlalti. Dar nu vom invata niciodata doar aratandu-i unde a gresit celalt, ci incercand sa il ajuti. ca o decizie luata in trecut ramane in trecut, dar are repercursiuni si pe viitor, asa ca nu credeti ca e mai bine sa gasim solutii decat sa dam sentinte?!?

  17. Bobo are dreptate. A nu se confunda dictatura ceauşiştă cu comunismul. E o eroare pe care o face foarte multă lume şi se pare că există interesul de a o menţine. Mai mult decât atât, ar fi cazul că ştiţi, mai ales ca profesoară de istorie, că orânduirea în care-am trăit noi n-a fost comunism – ci socialism. La comunism nu s-a ajuns încă pe nicăieri, şi probabil că nici n-o să se ajungă.

    În al doilea rând, eu una am făcut un avort, în perioada respectivă, în condiţii optime – e adevărat că plătind o sumă mare de bani, cam cât un salariu bunicel de pe vremea aia – acasă la un medic care se ocupa cu aşa ceva. Se putea şi asta, aţi omis s-o treceţi pe lista opţiunilor.

    Dar îmi pare rău fiindcă – copil prost fiind pe vremea aia – am curmat viaţa care se năştea în mine de frică c-o să fiu oaia neagră a familiei dacă aduc pe lume un copil „fără tată”. Dacă aş fi fost măritată, sau măcar dacă aş fi fost pe banii mei, nu încă studentă, dependentă de banii părinţilor, n-aş fi renunţat la sarcină.

    • Draga mea, n-am omis. Tu știai un medic care se ocupă cu așa ceva. Eu, nu. Asta a fost singura soluție care mi-a fost oferită. Vorbiți de parcă sistemul mi-ar fi oferit zeci de soluții iar vina mea este că am ales-o pe cea mai proastă. Și da, vorbim de comunism, nu de socialism. Din 1965. O dictatură comunistă. Părerea mea.

  18. Nu putem judeca greseala altuia. Dar pe de alta parte nici nu putem fi de acord cu promovarea gresirii. Avortul nu este bun.

  19. abstinenta nu ea la moda pe atunci?

    • Adică, Dana? Abstinența relațiilor sexuale sau cum? explică, te rog!

      • Lili, esti o draguta ca vrei sa raspunzi tuturor. Din pacate nu putem explica ce am trait, nimeni nu poate intelege acum, dupa 20 si ceva de ani, cand ingradirile sunt date numai de banii detinuti de fiecare.
        Constat cu uimire ca nimeni in ziua de azi nu ia o informatie ca ceea ce este ea: O INFORMATIE. Tu ai povestit ce ai trait, si ce sa vezi? O multitudine de oameni constata ca si-au gresit carierele si ca ar fi trebui sa fie judecatori. Deci, ce fac? Posteaza judecati, care mai de care.
        Oameni buni, e o informatie! Femeia a vrut sa va spuna un aspect al acelor vremuri! Bagati-o la rubrica „informatii” . Ca a gresit sau nu a gresit, ca regreta sau nu, ca se va intalni sau nu cu bebe „dincolo” este numai problema ei! Fiti multumiti ca ati mai aflat ceva. In rest…fiecare face o alegere!
        Pai in ritmul asta nimeni nu va mai scrie nimic nicaieri, pentru ca tot ceea ce primeste sunt judecati! Spuneti-va PAREREA voastra, nu aratati cu degetul: „ai gresit”. Parerea se spune pe un ton egal, de DISCUTIE! Oare chiar nu mai stims a dicutam civilizat? Trebuie sa fim incrancenati tot timpul, la orice citim/auzim? Va rog sa va ganditi…

      • Caudia, ar fi trebuit să fac o carte ca să înțeleagă toți. În care să spun că eram o naivă care nu știa de moduri de păzire, că m-am măritat virgină la 26 de ani, că bărbatul nu m-a ”păzit” și că nu aveam curajul (datorită sfielii) să i-o cer, că știam mult prea puțin despre viața sexuală căci era un subiect tabu între mine și mama sau între mine și prietenele mele. Dar m-ar înțelege oare? Da, în fapt articolul povestește un crâmpei din viața mea. Greșit sau nu, mă va judeca Dumnezeu sau altcineva mai presus de noi. Răspund tutror din respect pentru faptul că, indiferent dacă mă critică sau nu, sunt cititorii mei.

    • abstinenta e la moda in manastiri, nu in casnicie…ma rog – a ta casnicie poate e diferita.

  20. ce e de admirat la o femeie care si-a riscat viata ei si viitorul copiilor ei |( sa creasca fara ea), doar pt ca nu isi mai dorea un copil. pe cei pe care ii are ii iubeste? vreodata s-a gandit cum ar fi aratat si cel de-al 3 lea, cum ar fi fost sa il tina in brate?
    eu am o fetita superba de 5 ani pe care o ador. si am ramas gravida cu doi baietei gemeni in ianuarie anul trecut. mi-a fost frica si ingrijorata pentru viitorul nostru ca familie, sa nu fie prea mult, dar am mers inainte. din pacate am nascut la 26 de saptamani, un cosmar. doi copii perfecti sanatosi nascuti atat de devreme, a determinat o serie de probleme medicale cum nu am crezut. a supravietuit doar unul, si ne straduim sa luam fiecare zi pas cu pas, sa il punem pe picioare, sa facem recuperare, si poate bunul Dumnezeu imi va da sa il vad normal, pentru ca asa se comporta, cu toate ca are leucomalacie periventriculara si in acest moment ne pregatim de o interventie endoscopica pt ca a facut hidrocefalie.
    inca mai speram sa il vedem bn pt ca e adorabil, gangureste, rade la noi, da din maini si picioare, face multe lucruri pe care ar tb sa le faca, mie mi se pare promitator. si are doar 3 luni corectate (6 luni cronologice).
    regret fiecare zi in carer nu e si celalalt cu noi. iar fara mihai, de cand la simtit prima oara in brate, nu cred ca mai putem exista.

  21. Mama mea a fost la un pas sa moara, dupa ce a pierdut o sarcina de gemeni si medicii au refuzat sa ii faca chiuretajul necesar de curataRE. Nu a fost voit avortul si tot degeaba, daca nu avea noroc tot de un medic curajos, eram orfana dinainte de varsta de scoala. Asa se punea problema atunci.
    Nu e vorba doar de dreptul de a alege, ci mai ales despre tratamentul inuman aplicat femeilor de catre medici, procurori, secretari de partid si asa mai departe….

  22. daca nu ati fi reusit sa il avortati pe acel copil, v-ati gandit cum ar fi fost sa stie ca era sa nu existe pt ca ati vrut sa il dati afara. ce sentimente l-ar fi incercat?? am apucat si eu 10 ani de comunism sub dictatura, eram un copil. inbsa imi aduc aminte ca noi cei de la oras nu eram muritori de foame, aveam de mancare, aveam de imbracat, parintii aveau loc de munca si casa. deci eu inca nu inteleg, pentru o femeie casatorita si deja mama, cum ati putut sa faceti asa ceva? unde va era spiritul matern deja dezvoltat urma re a faptului ca aveati deja copii? nu gasesc un strop de admiratie pentru dvs.
    eu am avut ocazia sa imi avortez gemenii de la primul moment, pentru ca a fost acum un an, si cu toate ca au fost perfect sanatosi cand s-au decis sa vina pe lume, mi s-au supus atentiei niste semnale ca ar putea sa aiba probleme, respectiv polihidramnios (exces de lichid) si efectul de transfuzie intre gemeni (ulnul din ei ii punea in pericol viata celuilalt luandu-i din alimentare). nu am avortat si nu regret

    • O Doamne! Cristina, fetita, nu ai inteles nimic….Aici nu e vorba de a admira pe cineva sau nu! E vorba de a primi o informatie! Esti in stare? Vrei sa judec si eu? Ai iesit prea devreme din comunism, dac amai stateai, invatai mai multe, aveai un nivem mai ridicat de cultura si ai fi stiut sa faci diferenta intre o parere si o judecata! A, si ai fi stiut ce-i aia „informatie” E? Cum e cand lanseaza cineva la adresa ta judecati?

      • Vai dar ce dai tu replica tuturor comentariilor , linisteste-te femeie ! Doamna Lili si-a asumat (cred,sper) si faptul ca lumea va raspunde si pro si contra , si ca lumea isi va da cu parerea si va judeca.Daca nu ar fi vrut sa aiba parte de acestea , nu scria.Nu te mai ambala atat , acest articol nu este informativ si daca este , nu am invatat NIMIC , nu ma simt cu nimic mai informata decat inainte.Daca nu doriti pareri , nu le cereti prin a scrie articole „informative” , povestiti rudelor , prietenilor , care vor avea numai cuvinte de lauda superficiale. Orice cuvant e bine venit atata timp cat este compliment , nu ?

      • Emma, eu una nu sunt supărată pe nimeni din cei care au citit și comentat. Am respect pentru fiecare părere. Atâta vreme cât suntem respectuoși unii cu alții în limbaj. E normal să existe critici. Chiar mi s-ar părea nelalocul lui articolul dacă nu ar fi.

      • nu stiu cine esti si nici nu ma intereseaza, cum nici tu nu ma cunosti pe mine. gradul meu de cultura este direct proportional cu gradul meu de inteligenta, si sincera sa fiu cred ca stau bine la capitolul asta. din cate stiu eu cand am iesit din regimul trecut am dobandit si dreptul fundamental la libera exprimare, drept pe care mi-l exercit. nu am dat cu pietre, nu am jignit, ci am spus ceea ce gandesc. fetita nu mai sunt demult. cum spuneam si mai devreme, din punctul meu de vedere a fost decizia ei sa intrerupa o sarcina, insa fiecare decizie cere responsabilitati asumate. eu una nu vad nimic de admirat. problemele pe care le aveau atunci, din punctul meu de vedere, sunt insignifiante comparativ cu problemele privind nevoile primare ale unei familii, cu care ne confruntam acum in regimul asta capitalist european. consider ca si-a riscat viata fara motive temeinice, a trecut prin ceea ce a trecut din propria decizie a unui adult care are si alti doi copii in grija.
        in cazul ei nu este vorba de femeile care pierdeau sarcinile spontan, si aveau de suferit din cauza celor care le intrerupeau voit, fiind incluse in aceeasi categorie de catre regim si tratate asemenea, pe baza de suspiciune. acelea sunt cazuri ingrozitoare cu adevarat.

    • bravi tie, darling. E bine ca te simti bine cu propira decizie si de la inaltimea ei arati cu degetul.

      uite, eu sunt un copil care era sa fie avortat, n-a fost, si nu ma incearca sentimente in aceasta privinta.

      sunt convinsa ca daca parintii mei (locuind la oras, unde dupa cum spui aveam de mancare, de imbracat, loc de munca si casa) nu ar fi trebuit sa se trezeasca la 3 dimineata ca sa plece la cozi pentru mancare, daca fratelui meu (a doua generatie de decretei) nu ar fi trebuit sa ii ia bocancii cu 3-4 ani inainte ca sa fie siguri ca va avea bocanci de iarna, bocanci cu care a dormit sub perna vreo saptamana intreaga, daca nu ar fi trebuit sa isi tina gura inclusiv in propira casa in privinta idelilor pe care le au ca nu cumva sa „se scape” copilul la scoala – am fi fost tot 2 copii. Ceea ce nu stii, pe langa lipsa de consideratie a sistemului pentru femeie, este lipsa de consideratie a aceluiasi sistem fata de copii. Sau poate il stii si pe acela, daca ai auzit despre cum aratau orefelinatele.

      Copilul meu, pe care decid daca il avortez sau nu, va fi sau nu va fi, un om. Nu o resursa umana.

      Comunismul trata si femeile, si copii ca resurse. Iar daca ai fi pus sa alegi intre a produce 5 resurse sau 2 oameni carora le poti oferi timpul, dragostea si mancarea de care au nevoie – tu ce vei alege?

      e grozav ca ai ales sa faci copiii. te-a pazit Dumnezeu de consecintele de care iti spuneau medicii. daca le-ai fi avut de infruntat si ai fi avut de-a face cu suferinta copiilor tai, nu stiu daca ai fi fost la fel de mandra de alegerea ta.

      • cum am spus si mai devreme, in cazul ei nu este vorba de femeile care pierdeau sarcinile spontan, si aveau de suferit din cauza celor care le intrerupeau voit, fiind incluse in aceeasi categorie de catre regim si tratate asemenea, pe baza de suspiciune.
        si da, ai dreptate, fiecare are dreptul sa decida, insa nu vad legatura demna de admiratie intre decizia ei de a face asta, si chinul la care a fost supusa urmare a propriei sale decizii. si-a asumat asta in momentul in care a facut-o. asta e. de ce sa adun asta la motivele pentru care regimul comunist era teribil?
        in ceea ce priveste inaltimea de la care arat eu cu degetul, te asigur ca nu este prea mare. mi-am asumat sa ii aduc pe lume, decizia mi-a apartinut, insa Dumnezeu a vrut sa imi lase doar unul, si acela sa treaca prin multe, dat fiind nasterea prematura la 26 de saptamani. asta e.
        asa cum nici cazul meu nu e ceva de admirat ci doar o decizie asumata a unei femei, asa e si cazul ei. fara a amesteca regimuri politice ori conditii de orice alta natura.

      • legatura demna de admiratie intre decizia ei si consecinte vorbeste despre disperare. despre disperarea de a nu-ti putea avea grija de copii pe care ii ai, despre disperarea ca nu vei avea cu ce-i hrani sau imbraca pe cei pe care ii ai (si iubesti) deja. despre disperarea ca nu te simti in stare sa te trezesti la 3 dimineata ca sa stai la cozi, sa faci servici, sa fierbi scutece murdare de caca pentru care nu ai detergent, dar sa ai grija si de ceilalti ca sa isi faca temele, sa fie imbracati, calcati, cuviinciosi si trimisi regulamentar la practica agricola. vorba bunicului meu – este bine sa stai la oras, daca ai un prost la tara care sa iti trimita de mancare.

        daca, stiind prin ce poti trece facand o astfel de alegere, o faci totusi – iti poti da seama cam cat de mare era disperarea? cum femeile isi ocoleau sotii, ca sa nu cumva sa ramana insarcinate?
        noi nu avem disperarea asta, si asta pentru ca, odata nascut copilul, avem optiuni. daca raman insarcinata cu copilul nr. X, nu ma deranjeaza – nu-mi doresc, dar daca se intampla, asta e…
        mamele noastre nu au avut luxul asta. ele nu au putut spune „daca raman insarcinata, asta e – il crestem”. nu aveau cu ce si cum sa il creasca. iar toti cei din jur aveau exact aceeasi problema. cam cati copii crezi ca poti sa lasi pe capul unor batrani de 60-70 de ani, de exemplu? ca nu le lasa nimeni 2 ani acasa, dupa 3 luni te intorceai frumos la lucru, cu tot cu copil bolnav.

        imi pare rau sa aud de copilul care nu a supravietuit. iti doresc din suflet ca, consecintele asupra celui nascut prematur sa nu le poarte in maturitate. nu sunt multe sentimente mai greu de dus decat vina fata de propriul copil, fie ca nu l-ai nascut, fie ca l-ai nascut si se chinuie toata viata. ai avut o alegere grea, iti doresc din suflet sa fie totul bine.

        insa, femeia asta merita respect si admiratie, inclusiv pentru curajul de a lua o decizie pe care tu nu o aprobi. aduni asta la motivele pentru care regimul comunist era teribil din cauza numarului fenomenal de astfel de cazuri, din cauza situatiei in care puneau doctorii carora le era interzis sa trateze desi jurasera altceva, la numarul de orfani lasati in urma poate de o decizie proasta dar mai ales de un regim de dobitoci. aduni asta la regimul comunist pentru ca iti vorbeste despre o disperare a femeilor carora regimul le intrase in pat si nu-l puteau scoate de acolo. aduni asta mai ales pentru ca datorita acestor femei pentru tine, la cei 10 ani pe care ii aveai la revolutie, gaseau parintii cat de cat mancare, jucarii, haine, ceea ce primele generatii de decretei nu prea au avut. fratelui meu ii luau haine si mai ales incaltaminte cu 3-4 ani mai mari, ca pentru varsta lui nu se gaseau, erau prea multi copii. le datorezi clasa de 30 de copii, nu de 50 cati erau in primii ani dupa decret. le datorezi faptul ca a trebuit sa imparti jucariile din parc cu un numar decent de copii, nu cu hoarde intregi. le datorezi spatiul din autobuz, concurenta mai mica pentru intrarea la facultate, concurenta mai mica in categoria ta de varsta pentru un job. le datorezi preturile un pic mai mici la aprtamente (tot mari, dar proportionale cu cererea totusi). le datorezi inclusiv traficul, ce ar fi fost infinit mai nasol daca femeile faceau copii in ritmul dorit de ceausesti. le datorezi respect, pentru ca si-au asumat cresterea copiilor pe care ii aveau, in loc sa produca copii pe banda si sa ii lase fie in mizeriile de orfelinate comuniste, fie nemancati si needucati.

        deci da, de la inaltime arati cu degetul…de la inaltimea unei tinere care beneficiaza de pampers, curent, gaz, caldura iarna, mancare la supermarket sau piata si libertate, inclusiv libertatea de a-ti afirma credinta. aceiasi comunisti, in china, fac avorturi fortate si la 7-8 luni. nici acolo, nici aici, in regimul comunist nu a contat ce crezi. Respecta ceea ce ai avut norocul sa nu experimentezi pe pielea proprie – exercitarea dreptului de a decide si de a actiona in conformitate cu ceea ce crezi, atunci cand acest lucru iti este interzis. Avand in vedere ca tu crezi in dreptul la viata, cam cum te-ai simti in China?

  23. mihai a meritat . e unic

  24. va admir pentru curajul de a povesti asa ceva si de a suporta aceasta judecata colectiva mai mult sau mai putin justificata. incerc sa va incurajez amintindu-va ca oamenii care sunt inspirati de articolul dumneavoastra si care il apreciaza nu comenteaza intotdeauna, dar asta nu inseamna ca nu exista! 🙂

    (e foarte frumoasa poza de la inceput!)

  25. Ce bine ar fi daca in societatea noastra ar exista respect reciproc! Daca nu ne-am mai da asa, cu parerea, ca mari cunoscatori, mai ales cand este vorba despre chestiuni subiective, despre experiente unice si personale!
    Stimata doamna Lili, va admir pentru rabdarea de a citi pareri si de a raspunde tuturor celor care au avut NOROCUL de a nu trai ce ati trait Dumneavoastra!
    Avand in vedere ca nu va obliga nimeni sa cititi bloguri care nu va reprezinta, de ce simtiti nevoia, oameni, sa improscati cu noroi? Cand ar fi mult mai simplu sa va vedeti de parerile voastre fara a judeca si jigni?
    Incult popor!

    • imi place asta
      „Cand ar fi mult mai simplu sa va vedeti de parerile voastre fara a judeca si jigni?”
      apoi , aceeasi persoana
      „Incult popor!” :)))

      • Oare ce o fi de luat peste picior aici? 😐 Adevarat ca textul nu are cum sa-ti arate intonatia, iti trebuie exercitiu in a citi… 😛

      • Și nici măcar n-am descris toată angoasa fiecărei clipe până când am fost chiuretată. Gândurile, spaima, frica, lacrimile scurse pe holuri când nu mă vedea nimeni.

  26. Cat de usor judeca unii vremuri si experiente pe care ei nu le-au trait! Pacat ca unii nu pot intelege ca „oricum ai taia orice lucru are 2 fete.” Cata dreptate avea regretatul O. Paler cand spunea ca „doi oameni pot privi acelasi lucru si pot vedea ceva total diferit.” Sa ne dea cel de sus pricepere sa invatam din trecut, sa ne bucuram de prezent si sa ne cladim viitorul fara sa repetam greselile trecutului.

    • Perfect adevarat…

      • Eu zic sa te duci sa mananci ceva , sa bei o cafea , apoi sa te intorci sa mai citesti o data comentariile la care raspunzi cu mare promptitudine , esti..peste tot.. mai ceva ca autoarea.Nici macar nu ai inteles ce am scris eu mai sus si te-ai trezit sa spui ca iau eu peste picior chiar aceasta poveste.Ei bine afla ca nu am luat pe nimeni peste picior doar am constatat faptul ca o persoana care a comentat si care vorbea despre jigniri si judecata , a jignit la randu-i.Asa ca te rog eu mult , fii mai atenta daca tot apari peste tot.

      • Vă rog eu frumos, fie că sunteți pro, fie contra a ceea ce am înțeles să dezvălui din viața mea, o putem face fără să ne jignim unii pe alții. Să dăm dovadă că stăpânim bine educația celor 7 ani de acasă. Emma, nu o scriu special pentru tine, aici s-a nimerit să fie comentariul meu.

      • In reply to Claudia

      • Wow! Asa ceva…. E no comment! Ai dreptate Emma, te las pe tine, e clar ca ai mare nevoie sa te certi cu cineva, fie si cu o persoana virtuala :))

  27. Buna tuturor,

    draga Lili, se intelege ca din p.d.v. moral si etic cunoasteti ceea ce ati comis, si nici o publicare de genul asta, si nici o indreptatire de regim, circumstante nu va va face sa va simtiti mai bine. Suntem ceea ce suntem, si avem destule gene, instincte si posibilitati de a ne analiza faptele. Doar inima si sufletul va pot indruma cum sa procedati mai departe dupa tot ceea ce ati facut multi ani in urma. Dar daca cautati acceptarea si empatia cuiva aici va ve-ti rataci inca si mai mult. Numai mintea Dvs. adulta, clara si inima deja calma si curata va poate pune pe un drum de urmat.

    Finisez doar cu marele Dostoevschii, cuvintele caruia sunt visibile si in incinta holului Crucii Rosii din Geneva, „fiecare este responsabil pentru tot, in fata tuturor”.

    Cele bune si un inger pazitor,
    Cu respect,
    Olesea

  28. Scrisoarea unui bebelus catre mama sa.

    Buna mami, ce mai faci? Eu sunt foarte bine, multumesc lui Dumnezeu. Au trecut doar cateva zile de cand m-ai conceput in burtica ta. Cu … adevarat, nu as putea sa explic fericirea ce o simt pentru ca tu vei fi mamica mea. Alt lucru care ma umple de mandrie este sa vad dragostea prin care am fost conceput. Totul se pare ca ar vrea sa-mi spuna ca voi fi copilul cel mai fericit din lume!

    Mami, deja a trecut o luna de cand m-ai conceput si pot sa vad cum corpusorul meu incepe sa ia forma, eu stiu ca nu sunt atat de frumos ca tine, dar acorda-mi o sansa! Sunt foarte fericit! Dar este ceva care ma preocupa. In ultima vreme am observat ca sunt anumite ganduri ce se tot rotesc prin capul tau si nu ma lasa sa dorm, dar totul va fi bine, sigur acestea vor trece. Tu nu trebuie sa te framanti asa de tare.

    Mami, au trecut deja doua luni si jumatate, sunt foarte multumit cu noile mele manute, am o pofta teribila sa le folosesc pentru a ma juca.

    Mami, imi spui ce se intampla? Pentru ce trebuie sa plangi in toate noptile? De ce cand te intalnesti cu tata incepeti sa strigati unul la altul tot mai mult? Am facut ceva rau, v-am suparat cumva? Va rog, voi face tot ce-mi sta in putinta ca sa ma iubiti.

    Au trecut deja trei luni, mami te vad foarte deprimata, nu stiu ce se intampla, nu stiu ce sa mai cred, sunt foarte confuz. Astazi de dimineata am fost la doctor si ne-a dat o programare pentru maine. Nu stiu pentru ce, eu ma simt foarte bine. Cumva te simti tu rau, mama?

    Mami, s-a facut deja ziua, unde mergem? Ce se intampla, mami? Mami, nu te intinde, nu este inca ora de odihna, nu imi este inca somn, vreau sa continuu jucandu-ma cu manutele mele.

    Ah! Ce face tubul acesta in casuta mea? Este cumva o noua jucarie? Priveste! Hei, pentru ce vor sa absoarba casuta mea?
    Mami, piciorusul meu, incearca sa il smulga! Doamne, pentru ce l-a smuls? Ei nu vad ca ma ranesc? Nu vad ca sunt mult prea mic pentru a ma apara singurel? Mami!!!
    Asteptati, opriti-va! Asta este manuta mea! Mami, Apara-ma! Mami, Ajuta-ma! Spune-le sa se opreasca, iti jur ca de acum inainte ma voi purta frumos si nu iti voi mai da cu piciorusele.
    Cum este posibil ca un om sa poata face asa ceva cu mine? El cu siguranta mi-o va plati atunci cand voi fi mare si puternic.
    Au, mami! Deja nu mai pot suporta. Au mami! Mami ajuta-ma!

    Mami, au trecut deja 17 ani din ziua cand eu am plecat si de aici de sus pot sa vad cum inca te mai doare pentru ca ai luat decizia aceea. Te rog, nu mai plange, adu-ti aminte ca te iubesc si ca voi fi aici asteptandu-te cu multe sarutari si imbratisari.
    TE IUBESC MULT!

    • @Dodo: Hai las-o balta! nu ai inteles nimic din povestea de mai sus. Banuiesc ca esti genu ala de barbat care se crede din nascare superior femeilor. Vi acasa si astepti sa ti se puna masa nu? ca doar e datoria femeii. Nu o sa intelegi niciodata si nu o sa treci niciodata prin ce trece o femeie. Si nici dragostea de copil nu o sa o simti vreodata cum o simte o femeie! postezi textul asta jalnic ca raspuns la ce? vrei sa spui ca era bine in vremurile trecute cand nevinovata mureai? cand mame nevinovate erau lasate sa moara ptr stupizeniile regimului ceausist? Sa stii ca nu au murit numai femei care si-au provocat avorturi, au murit mame nevinovate, au ramas copii orfani! A fost o perioada inumana. Daca avortul la cerere este interzis prin lege atunci sa se faca ore de educatie sexuala si sa se puna la dispozitia oamenilor metode contraceptive reale, nu coitus (medievalule!); mamele sa stea acasa cu copii cel putin un an sa aiba grija de ei asa cum trebuie, ca isi simta mama langa ei; nici pisicile nu isi parasesc pisoii pana nu sunt intarcati dar pe romani ii intarca PCR-ul. Uiti ca femeia era privita ca o mica fabricuta de facut alti si alti municitori si alte fabricute de muncitori. Nimic nu era uman in epoca aia si poti sa vezi documentare facute atat de romani cat si de straini pe tema asta. Copii handicapati mental sau fizic lasati in propriile fecale si in frig sa moara de foame intr-un orfelinat in padure ti se pare uman??? Si cum bine a spus cineva mai sus…adopta un copil sau ia unul in plasament si dupa aceea deschide gura moralistule.

    • Patetic. Puteai s-o spui in maximum 10 cuvinte. Dar cand n-ai substanta….

  29. Lili, multumesc pentru lectura. Eu nu am perceput direct toate aberatiile perioadei comuniste (a cazut regimul inainte sa inteleg ce insemna de fapt), insa am intalnit atatia oameni mutilati fizic si psihic de perioada aceea…incercand sa explic modul de reactie oarecum dubios al romanilor in anumite situatii, am povestit cateva din aberatiile de genul asta unor prieteni straini. pur si simplu au crezut ca ii mint. de la o distanta sigura, cand nu mai sta nimeni la cozi la 3 dimineata si lumea arunca mancarea, cand ficare poate sa-si dea drumul la gura fara consecinte (juridice) si sa-si faca buletin de Bucuresti fara restrictii, mai ales de cand oamenii pot sa joace linistiti un remi impreuna fara sa fie acuzati de conspiratie si mai au chiar si lumina noaptea si caldura, se pare ca tanjesc dupa vremuri mai…predictibile. ce-i drept, lungimea cozii de la 3 dimineata era predictibila. nu as fi zis nimic, nici macar un multumesc pentru lectura (desi mi-a spus ceva) pentru ca stiam deja multe asemenea povesti. am ajuns insa cu x-shpe comment-uri pentru ca, citind comentariile de dedesubt, m-am aprins toata.
    Sunt socata de unele reactii si am alergie la lupii moralisti care nu ar duce o cutie de bomboane unui copil orfan sau sarac, dar se revolta impotriva avortului. nu le-a spus nimeni, se pare, ca partea „cool” nu e sa-l faci, ci sa-l cresti.
    Zic mersi de pampers si apa curenta, mama mea cu oalele in care fierbea 20 de scutece pe zi a fost o eroina. Mamaia, la care a stat frati-miu cand era copil, la fel. Ma uit la fiu-meu si stiu ca e un copil protejat, fericit, unul dintre cei privilegiati. Am gasit ceva articol cu un copil sarac ce la 8 ani s-a lasat de scoala ca sa adune sticle de plastic. alta fetita povestea ca visul ei e sa manance ciocolata pana o doare burtica, macar o data.
    Respect viata enorm, chiar si pe aceea a unui paianjen sa a unei furnici, dar mi se pare aberant ca, intr-un secol in care problema principala e ca planeta e suprapopulata si ca o sa ne moara copii de foame si sete daca o sa continuam in ritmul asta, ca distrugem tot ca lacustele, se gaseste „liga moralitatii” sa iti explice cum dreptul la viata bla bla. Da, dreptul la viata. dar dreptul la viata si al planetei, si al copiilor pe care ii avem deja. Moderatie.
    Dreptul la viata al copilului nascut, de care nu are nimeni grija si care se inraieste, neiubit si nemancat, unde este? SI sunt multi pe net, iti spun!!! unde e o discutie pe tema, in care femeile povestesc prin ce-au trecut din cauza dobitocilor de comunisti, hop si ei cu stampila si comment-ul. Mai, dar un bine n-ar face. Un copil acasa n-ar lua. Numa’ nu l-ar omora pe-al lor, gata conceput (o decizie epica, eroica, mai ales cand au ce manca si ce bea, un acoperis deasupra capului si chiar si un calculator de unde sa trozneasca cu opinia). – ceea ce ii face, in proprii ochi, stapanii inelelelor.
    Inca o data, scuze de interventie si multumesc de articol. Probabil nu a fost usor nici sa scrii despre asta, nici sa auzi ce au avut de comentat dupa. Nu-i lua in seama pe cei cu avortul, orice om cu capul pe umeri stie ca e o decizie pe care nici o femeie cu capul pe umeri nu o ia „usor”, din egoism sau comoditate.

    • Trag învățăminte din fiecare comentariu. Cred însă că fiecare om are propria lui putere de a accepta ceva impus sau nu. Sau propria responsabilitate (sau iresponsabilitate, uneori) de a aduce sau nu copii pe lume. Fiecare e o individualitate în sine și chiar dacă a trăit în comunism, fiecare l-a perceput altfel, ajutat și de condițiile specifice ale fiecărei familii (un soț mai bun/altul mai rău/unul care te ajută/altul indiferent față de copii/unul care te protejează/altul căruia nu-i pasă – și pot continua la nesfârșit cu exemplele). Eu n-am avut pretenția că ceea ce am făcut era ceva corect dar nici că era un păcat, v-am relatat un crâmpei din viața mea, într-un regim care îți lăsa puține posibilități de a alege liber ce să faci cu viața ta.

      • Eu chiar cred in alegeri personale si in toleranta. Mi se pare arogant sa imi dau cu parerea despre ce alegeri ar fi trebuit sa faca altii, ca sa se ridice la „inaltimea” standardelor mele.

        Scrisoarea aceea pe care a postat-o Dodo de la bebelus catre mama sa, eu am citit-o de mult. Nu stau lucrurile chiar asa, nu gandi situatia respectiva in termeni de corect sau pacat. Nu iti foloseste la absolut nimic. AI facut alegerea pe care puteai sa o faci in acel context. Citeste, daca iti pica in mana, Freakonomics. capitolul 1 are vreo cateva zeci de pagini si vorbeste despre consecintele interzicerii avortului – o criminalitate in crestere exponentiala, inclusiv in SUA. Interzicerea avortului e un model functional doar daca mama sta acasa iar divortul e aproape imposibil. Celelalte variante – familii monoparentale, traiul in medii viciate si asa mai departe – toate motivele pentru care o mama decide ca nu e cazul sa devina mama – au un impact ingrozitor asupra copiilor.

        Pentru cei care nu erau membri de partid si nu aveau pile la alimentara sau rude la tara, viata era destul de dura. Tin minte o prietena care imi povestea ca in copilaria ei, atunci cand se lua lumina, tatal ei canta la vioara, mama la pian si ea din voce, la lumina lumanarii. Era modul lor de a insenina o seara care altfel ar fi fost deprimanta. La un moment dat, s-au trezit cu securistii la usa, intrebandu-i daca au vreun motiv anume sa fie fericiti.

        Ai dreptate in privinta crampeiului si regimului. de fiecare data cand arunci o privire pe un astfel de crampei, vezi oamenii ca pete de lumina intr-un peisaj foarte sumbru si terifiant. De cand s-a inseninat peisajul, nici oamenii nu mai par atat de luminosi, nici peisajul din amintire chiar atat de lugubru. s-au estompat putin…

        E usor sa uiti si e in natura omului ca, pentru a merge mai departe, sa arunce balastul de urat. Insa asta nu inseamna ca nu a existat acel urat…eu chiar cred ca panica din cauza careia ajungi sa-ti risti viata si familia are o sursa reala, nu e un moft de genul „in copilarie am hotarat sa am doar doi copii”. Sa dea Domnul sa nu mai treaca nimeni prin astfel de crampeie, vreodata!

  30. Ooooo Doamne ! Ce-mi plac mie lupii moralsti precum Alina sau Cristina care acuza direct si care-si dau cu parerea, despre lucruri din vremuri pe care nu le-au trait decat poate ca puii lui mama si tata, pentru care numai ei stiau ce sacrificii faceau (asta in cazul in care nu faceau parte din *elita* criminalilor conducatori) ! Eu sunt ma putin concilianta decat Lili si va intreb direct: V-ar place sa traiti intr-o societate in care viata voastra ar fi dirijata si ar atarna de *bunavointa* unor calai ? v-ar place sa nu aveti nici macar vata pentru folosinta lunara, ca de tampoane in acele vremuri nici nu se auzise ? v-ar place sa nu aveti la dispozitie nici un fel de anticonceptionale ? V-ar place sa aveti un accident soldat cu hemoragie si sa nu va trateze nimeni fiind suspectate de provocare de avort si sa fiiti arestate sau poate chiar mai rau de atat, sa ramaneti invalide pe viata sau chiar sa muriti ? V-ar place sa traiti intr-o tara in care nu aveti decat un program tv si acela de 2 ore umplute trei sferturi cu marele conducator ? v-ar place sa nu puteti vedea filme straine decat cenzurate ? v-ar place sa nu puteti citi nici o carte alta decat a vre-unui scriitor comunist, sau sa cititi (in cazul in care ati vrea totusi sa nu ramaneti dobitoace si sa aveti informatii despre lumea de dincolo de granite) carti traduse si copiate la indigo clandestin, cu riscurile de rigoare ? v-ar place sa nu aveti baruri, cafenele si discoteci ? v-ar place sa se inchida si cele cateva restaurante mizerabile si pline de gandaci si sobolani la ora 10 seara ? v-ar place sa nu aveti posibilitatea de a va cumpara o rochita pe care dupa ce o imbracati sa nu aveti senzatia ca sunteti imbracate in uniforma cand iesiti pe strada ? v-ar place sa nu aveti nici macar un bec aprins noaptea pe strazi ? v-ar placea sa aveti curent electric in casa doar 2 sau 3 ore pe zi si acelea doar cat timp are emisie programul tv cu propaganda comunista ? v-ar place sa locuiti intr-un apartament in care iarna sa nu aveti mai mult de 8 – 12 grade si sa nu va mai opriti din clantanitul dintilor pana prin aprilie-mai ? v-ar place sa nu aveti apa calda aproape niciodata ? v-ar place sa stati noaptea sa panditi poate, poate veti avea norocul sa aveti putin gaz pentru a va putea prepara ceva de mancare ? V-ar place sa aveti cartela pentru almentele de baza care sa va limiteze la 500 gr. paine pe zi, la un pachet de unt pe luna, sau la 3 oua pe luna, sau la 1,5 l de ulei pe luna etc, etc. ? v-ar place ca iarna sa nu aveti voie sa circulati cu masina personala (asta in ultra fericitul caz ca a-ti putut sa o luati)? v-ar place ca vara, duminica, singura zi libera din saptamana sa nu puteti circula cu masina personala decat o data la doua saptamani (intr-o duminica cele cu numar par, urmatoarea cele cu nr. impar) ? V-ar place sa va fie frica sa vorbiti pana si cu cel mai bun prieten de teama ca va va turna la securitate ? v-ar place sa nu puteti pleca peste granitele tari ? v-ar placea sa stati de seara pana a doua zi la cozi interminabile pentru a va putea cumpara ceva de mancare, cu riscul sa fi stat degeaba pentru ca pana sa va vina randul s-a terminat marfa sau cu riscul de a se arunca de la ferestre, in plina iarna, cu galeti de apa in capul vostru ? V-ar placea sa fiti obligati sa prestati diverse munci (recoltat porumb sau sortat de cartofi, morcovi, sau curatat drumurile de zapada, maturat pe strazi, sapat prin parcuri etc) pe gratis si in timpul vostru liber ? Ma opresc pentru ca n-as termina cu ororile nici pana maine. Daca asa ceva va doriti, eu va urez mult succes !

    • Vad ca am facut greseli gramaticale. Imi cer scuze. Nu am verificat ce am scris, prea iritata fiind.

    • Cat de multe adevaruri! Le-am trait, aproape pe toate! Si ne infioram cand ne privea un baiat si era de-a dreptul senzuala doar o atingere de mana! Primeam si daruiam de 1 Martie niste martisoare din metal colorat si profesoarele erau bucuroase sa aiba pieptul plin de asemenea cadouri de 1,50 lei bucata. Si am purtat coronita, cand am luat premiu. Si era minunat cand ni se inmana pachetul cu carti si diploma de merit (chiar daca acele carti erau cumparate de parintii nostri!). Si…ar trebui sa revedem filmul Liceenii sau serialul Ciresarii, ca sa ne curatim putin sufletele de atata ura! Ne bucram de cele mai marunte lucruri, ca sa uitam putin in ce lume traiam. Acum…nu ne mai bucura nimic. Ridicam securea imediat ce unul incearca sa zambeasca amar…sau dulce…

      • baaaa, le-am trait si eu pe toate acestea, adolescenta am prins-o fara comunisti (ma rog, relativ vorbind). tin mai degraba de adolescenta si tinerete decat de romantismul comunismului, cred eu. si faptul ca nu ne bucuram de martisoarele de 1,50 lei nu inseamna ca nu am avut si noi nimicurile noastre semnificative. La vremea noastra erau ursii de plus…zilele astea, inteleg ca ar conta creativitatea personala (zice nepotul, ce se apropie deja de varsta cu pricina).

        Grijile si viata de adult ne alearga de nu mai apucam sa ne bucuram de mare lucru…dar avand in vedere ca bodogan si pentru trezitul la 7 dimineata, sunt extaziata ca l-am ratat pe cel de ora 3 cu statul la coada, oricat de romantic ar fi fost sa ma intalnesc cu vecinul favorit la coada. de asemenea, apreciez si oportunitatea de a nu ma tine de mana cu sotul la coada cu pricina…prefer parcul. chestie de gust 🙂

  31. Eu am trait numai 6 ani in comunism, dar am vazut multe documentare si mama mi-a povestit multe despre experientele ei cu avorturi provocate si neprovocate. Eu am fost primul ei copil, apoi a fost insarcinata imediat cu gemeni. A incercat sa provoace un avort, a pierdut unul din copii (o fetita), iar baiatul a trait (are aproape 30 de ani). Ne-a povestit la amandoi tot ce-a trait atunci, are remuscari si acum pt ce a facut fetitei. Noi nu am judecat-o si cine stie daca noi nu am fi procedat la fel. Era tanara, avea 19 ani, un copil de 6-7 luni acasa, nu aveau casa, informatii despre protectie nu aveau, astea erau tabu. Si ne-a povestit cum a ajuns cu hemoragie la spital, cum nu au incercat sa o ajute pana nu a venit procuratura, in timpul controlului avea loc si interogatoriul si abia cand medicul a spus ca mai e unul au facut ceva pt ei sa-i salveze. Ne-a povestit despre sentimentul de vina si frica paba a nascut, nu stia daca va avea un copil sanatos sau nu si multe altele. Apoi in 86 a fost iar insarcinata cu gemeni si cand a murit bunicul meu, ea a avut o hemoragie puternica (avea peste 7 luni de sarcina) si cand a ajuns la spital, aceeasi poveste, a trebuit sa viba procuratura, iar in timpul asta nu au facut nimic! Poate copiii aia aveau o sansa daca interveneau! Eu ma bucur ca nu am trait mai mult in sistemul ala! Nu am facut niciun avort voit tocmai ca pot sa aleg sa ma protejez! La mine nu functioneaza nici metoda calendarului nici coitus intreruptus cum s-a spus mai sus. Am avut insa 2 avorturi spontane la 12 si 16 saptamani pt ca am mutatii ale trombofiliei, oare ce s-ar fi intamplat cu mine in vechiul regim? Mai mult ca sigur mergeam la puscarie si probabil ca nu as fi reusit sa am cei doi baieti minunati pe care ii am acum!
    Eu nu sunt de acord cu avortul, dar ma bucur ca am dreptul sa aleg ce vreau in privinta corpului meu si ma bucur de privilegiul de a avea acces la informatie!

  32. Doamna Lili,

    Respectul meu pentru curajul de a ne povesti intamplarea prin care ati trecut. Compasiunea mea pentru toate femeile care au trecut prin asa ceva.

    In 1987 aveam doar 16 ani, nu prea intelegeam ce se intampla in jurul meu, asa sunt baietii, se prind mai greu! Cert este ca viata nu era roz, copil fiind am stat la cozi de mi s-a acrit, am alergat dupa rechizite si haine, m-am imbracat mai gros cand mergeam la culcare. Dar stiu ca lucrurile astea sunt nimicuri pe langa cele indurate de mamele si sotiile acelor vremuri. Umilinta, chinurile fizice, teroarea psihologica, nesiguranta, teama de cei din jur, de autoritati…

    Si o ultima vorba celor care doar judeca, fara a avea o imagine de ansamblu a acelor vremuri: cat de usor e sa comentezi si sa acuzi intre doua cafelute sau partide de shopping, la caldurica cu termostat, la lumina „soft”, intr-un fotoliu ales dintre zeci de modele… acestea si multe altele sunt luate de-a gata acum dar erau lux atunci. Dragii mei, mergeti la biblioteca, cautati pe YouTube sau Wikipedia, intrebati-i pe cei din jur ce a fost comunismul in Romania. In niciun caz ceva abstract, indepartat, incomod, o telenovela cu Brad Pitt si muzica in fundal, ci o rutina zilnica gri, mizerabila, regizata si controlata de activisti mizerabili. Unii confunda posibilitatile de acum cu imposibilitatile de atunci. Altii confunda libertatea de exprimare „castigata dupa ’89” cu o logoree de dragul artei, multi grozavi se mai vantura pe Internet cu pareri si sentinte definitive, e-revolutionari cu principii solide doar pana la log-off cand devin umili si stersi.

    Si o strangere de mana tuturor doctorilor, cunoscuti sau necunoscuti, care au riscat si au salvat vieti sau destine!

  33. Doamna Craciun,

    Am ajuns pe aceasta pagina tot datorita facebook-ului. Probabil ca zilele acestea o sa primiti foarte multe reactii pe tema inceputa mai sus…
    Motivul pentru care m-am oprit asupra articolului (si mai mult de atat, chiar si asupra comentariilor) este ca m-am nascut in anul de gratie 1987. Urmeaza sa implinesc 27 de ani. Am convingerea ca am ajuns pe aceasta lume pentru ca mama mea nu a avut alta cale la acel moment. Pe mine nu ma supara adevarul, si nici nu as putea vreodata sa judec o persoana intr-o astfel de situatie. Ce mai, sunt aici pentru ca femeile acelor ani nu prea aveau optiuni. Fac parte dintr-o generatie de tineri fortati sa existe. Poate este o exagerare din partea mea sa spun asta, dar tot citind astfel de marturii si stiind contextul societatii de atunci, imi imaginez ca o mare parte dintre colegii mei de scoala, liceu, facultate etc, sunt oameni din aceeasi categorie ca si mine. Si la fel spun, nici ei n-ar trebui sa simta (in cazul in care ar sti cu siguranta ca sunt copii „fortati sa existe”) resentimente fata de parintii lor, pentru ca niciodata nu vor putea intelege drama prin care trecea o femeie/o familie care avea de ales din atat de putine optiuni. Nu vad de ce as avea tupeul de a judeca asa de rece ceva ce ma depaseste in mare parte. Cum am zis mai sus, o sa fac 27 de ani. Si sincer sa va spun, nu ma simt adult, in sensul clasic al cuvantului. Nu sunt pregatita sa am un copil…de fapt, nu cred ca sunt pregatita cu nimic pentru asa ceva,desi imi plac copii foarte mult. Nu stiu cum era sa ai 20 si ceva de ani in perioada comunismului. Imi imaginez ca cei mai multi se casatoreau, isi primeau casa aia pe care toti o ridica in slavi acum (avand in vedere ca este un lux sa stai sub un acoperis care sa fie „al tau”, aveai un serviciu si …cam atat).
    Din punctul meu de vedere, pentru ca sunt femeie, consider ca nimeni nu ar trebui sa aiba dreptul in a dicta ce anume trebuie sa faca un uter; nimeni, in afara de posesoarea acelui uter, evident. Asa consider ca ar trebui sa stea lucrurile, avand in vedere ca gandim ca trupurile noastre ne apartin.
    Ma scot din sarite oamenii care pun la zid femeile care au trecut prin asa ceva, pentru ca ignora cu desavarsire realitatea. Realitatea actuala, nu realitatea anului 1987.
    Nu va suparati prea tare pe ei, e usor sa fii moralist stand pe un scaun, nestiind despre ce vorbesti cu exactitate, neintelegand problema in intregimea ei, prinzandu-te doar de parti care sa convina discursului pe care il ai. Oamenii astia arunca cu noroi, dar uita sa priveasca situatia de acum.
    Presupunand ca in anii 80 tinerii erau mai responsabili, chiar daca doreau sa se protejeze de o eventuala sarcina, nu prea aveau cum. Am vazut si pareri care ajungeau la concluzia ca : „pai daca nu aveai cu ce sa te protejezi, de ce ai mai facut sex??”..as vrea sa le raspund puritanilor de ocazie de pe internet cu cel mai simplu raspuns pe care il am la indemana : ‘sexul…e sex. e misto, e greu e sa ii rezisti, mai ales cand esti esti tanar, mai ales daca esti indragostit, si chiar daca il eviti de teama unei sarcini, tot o sa se intample intr-o buna zi, ca deh…nu va faceti ca ploua, stiti si voi despre ce vorbesc”.

    Ce ma depaseste pe mine, legat de actualitate, este numarul tot mai mare de femei care vin la ginecolog pentru un avort, cum merg eu in magazine sa imi cumpar pantofi, cercei si esarfe. Cand vine vorba de femei care au facut avort in perioada descrisa de dvs, lumea o ia razna. N-aud nicio voce care sa spuna ceva despre indobitocirea pe care o traim acum, in plina (zice lumea) democratie. Si ii zic asa pentru ca lucrurile ar fi trebuit sa mearga altfel, avand in vedere ca societatea actuala pune la dispozitie si modalitati de protectie, si ong-uri care sa distribuie gratuit prezervative&co (cel putin la nivel declarativ), internetul este plin de informatii (si certificate medical, si „din batrani”), lumea discuta despre sex ca despre vreme si totusi avem o rata a mamelor minore (cum ar fi la 13 14 ani) care uimeste Europa. Si sa nu mai zicem despre femeile care au la activ N avorturi. In epoca asta, cand ai toate optiunile din lume, inclusiv operatie- ca sa fii sigura ca nu mai faci copii. Am impresia ca traiesc intr-o societate abrutizata intr-un mod complet diferit fata de ceea ce mi-ati descris. Am sentimentul ca lumii nici nu ii mai pasa prea mult. Nu stiu daca sunteti familiarizata cu expresia „meh”, care umbla printre pustanii internetului. „meh” asta tine loc de cuvantul „indiferenta”/”nu-mi pasa”. Am ales aceasta expresie pentru ca este mai degraba o interjectie, ceva nearticulat, si cred ca se poate aplica cu o foarte mare simplitate ca eticheta peste o mare parte a populatiei feminine a Romaniei de azi…Evident, spun acest lucru pentru ca simt o mare dezamagire fata de drepturile castigate de femei dupa 89 si felul in care au ales sa le utilizeze…

    Dragi moralisti ai internetului, lasati trecutul sa fie trecut, incercati sa intelegeti ca nu aveti cum sa intelegeti totul, nu aveti cum sa va transpuneti in locul persoanei care marturiseste un astfel de lucru, si ca, cu siguranta, raspunsul corect pentru trairile altei persoane nu este la voi (avand in vedere ca ceea ce a declarat doamna Craciun, la fel ca si cele mai multe relatari pe aceasta tema venite de dinainte de 89, este cu adevarat traumatizant, trist, riscant, subuman…si alte asemenea cuvinte, care pentru noi, ceilalti, sunt doar cuvinte…din fericire).

    PS: cred ca este de la sine inteles ca cel mai bine este sa se evite situatia in care o femeie trebuie sa isi puna problema avortului, dar pana la urma decizia ei ar trebui sa conteze cu adevarat. pe de alta parte, nu sunt de acord sub nicio forma cu avorturile facute ca un fel de sport, si nu stiu cat de des se intampla inainte (presupun ca exista si de acolo niste povesti), dar stiu ca astazi se intampla…si consider ca este absurd…

    Loredana

  34. 48% inca regreta comunismul.

  35. Am stat un minut inainte sa incep sa spun nici nu stiu ce: ce stiu de la bunici, de la tata-singurul parinte care mi-a ramas, de la sora mamei
    aveam doar 5 ani cand mama a murit din cauza unui astfel de avort ( nici acum nu stiu daca si l-a provocat sau a avut doar un mare ghinion, oricum ar fi fost, secretul s-a dus odata cu ea )
    ar fi putut fi salvata daca n-ar fi tratat-o ca pe o criminala fara sa aiba un motiv concret sa creada asta ( nu ca de ar fi existat un astfel de motiv concret ar fi avut vreo justificare comportamentul lor , modul cum au tratat o pe ea si pe multe alte mame de copii lasati in grija sortii )
    au lasat o fara tratament 4-5 zile stiind chiar ca cel mai probabil avea sa moara!!… asteptand sa vina procuratura
    ceea ce s a si intamplat, au venit ea nu a recunoscut ca facuse orice ca sa si provoace un avort, ei au insistat sa recunoasca si in tot acest rastimp care in loc sa fie ocupat cu orice tratament care sa i salveze viata era ocupat cu interogatorii, a facut septicemie
    apoi au incercat sa o salveze, i-au facut dialize pana cand i-a cedat inima si s-a dus.
    ..avea doar 27 ani, in 19 decembrie ’85, inainte de un Craciun care pentru tatal meu si sora si parintii mamei a fost cel mai negru moment din viata lor
    a murit intr o dimineata inainte ca tata sa ajunga la spital ( ei credeau ca se va salva, sperau ca acum dupa chiuretajul deja operat,si dupa ce incepusera sa o trateze se va salva, ) si sa gaseasca gol patul din salonul unde era
    cred ca a simtit ca va muri, ultimul lucru pe care i l-a spus tatei in seara precedenta cand s-au vazut pentru ultima oara a fost,, sa ai grija de fata, sa i grija de copilul nostru si sa nu o lasi niciodata singura!” nici nu vreau sa ma gandesc la ce era in sufletul ei… sa stii ca vei muri la 27 ani si ca nu ti vei mai putea vedea nicioadat copilul, iubirea vietii, parintii si pe toti cei dragi!
    asa ca acesti ,, doctori” mi au schimbat viata intr-un mod in care nu doresc nimanui sa i se intample, n-am sa stiu niciodata cum era ea, decat din povestirile celor care au cunoscut-o, si din putinele amintiri pe care mintea mea refuza sa le uite poate pentru ca sunt de neinlocuit!

    imi amintesc si acum dupa 28 ani de atunci cum stateam cu tata la capatul unui mormant in care tocmai imi pierdusem mama pentru totdeauna si cuvintele lui de atunci: ,,e ultima oara cand am mai vazut o pe mami, tati!”

    eu nu sunt de acod cu avortul,( cand am crescut destul de mare mi-am promis mie insami ca nu voi risca niciodata sa ajung sa trec prin asa ceva ), insa ma bucur ca orice femeie din tara asta are acum din punct de vedere legal, libertatea de a alege in aceasta privinta!

  36. Bun găsit! Şi eu tot de pe Facebook am ajuns aici. E cumplit ce s-a întâmplat, bine că ai scăpat cu viaţă!
    Tare mi-aş dori să existe mulţi, cât mai mulţi „doctor Ahmed”…

  37. daca as fi copilul tau,as fi mindra de tine,de curajul tau !!! Sunt prietena ta ,SI SUNT MINDRA DE TINE!Iar cine doreste sa ma combata ,sa ma atace il astept sa ne zdruncinam in argumente !!!haida-ti numa’

  38. Mama mea imi povestea ca folosea o seringa foarte mare si un furtun. Se baga in cada plina cu apa fierbinte si isi baga furtunul inauntru si pompa cu seringa gaz sau otet pana cand se declansa hemoragia. A terminat cateva sarcini asa. Chiar mi-a aratat chestia aia pe care, din nu stiu ce motive, a pastrat-o prin casa invelita intr-o bucata de tifon. Nu am simtit nimic cand am vazut-o, cred ca aveam 16-17 ani. Acum, dupa 10 ani, insarcinata fiind in 8 luni, imi dau seama ca era un oarecare avertisment si o tristete asociata cu acea chestie… Parca incerca sa-mi spuna: „ai grija sa nu ajungi in situatia de a trebui sa folosesti asa ceva, indiferent de cum stau lucrurile din punct de vedere politic, economic etc.”
    Nu o judec si nici nu imi pot imagina cum e sa fiu in situatia ei. Merg pe principiul „mai bine sa previi decat sa combati” tocmai datorita ei.
    Suntem privilegiate, noi, femeile din ziua de azi, atat dpdv al inovatiilor medicale care te ajuta sa concepi si sa duci la termen o sarcina, economic vorbind stam mai bine, avem acces la contraceptie, deci ne putem proteja de o sarcina nedorita fara sa ajungem la cutit, putem face un avort in conditii de siguranta si igiena daca e nevoie si, cel mai iimportant, avem libertatea de a alege. Sa nu luam niciodata de buna aceasta situatie. Indiferent daca este vorba despre a face un copil sau de a termina o sarcina.
    Problema nu este aceea legata de conditiile de atunci, fie ca voiai sa faci un copil sau un avort, ci de dreptul pe care atunci nu il aveai de a alege. Statul iti dicta ce sa faci cu corpul tau, nu tu. Si daca nu alegeai ca el, te putea baga in inchisoare pentru asta. Te pedepsea si iti lua libertatea pe care si asa nu prea o aveai. Anticonceptionalele de orice fel, fie ca erau babesti sau mai moderne pentru vremea respectiva, erau si ele interzise. Nivelul de educatie, accesul la informatie si inclinatiile religioase contau deseori in alegerea acestora, asta daca se alegea vreo metoda sau nu. Dezinformarea era una din metodele principale de manipulare.
    Dureros este ca multe femei au murit pentru ca nu au fost ajutate in nici un fel, fie sa pastreze sau sa nu pastreze o sarcina. Femei care au murit din cauza unei legi stupide si a unor cadre medicale indoctrinate, sadice sau fricoase.
    Imaginati-va ca lucrurile ar sta altfel. Imaginati-va ca statul NU v-ar da voie sa faceti copii daca nu intruniti niste conditii… cum ar fi daca nu aveti un venit de peste x lei pe luna sau daca nu sunteti casatorita. Nu e si asta o privare de drepturi? Despre asta este vorba aici.
    Este asa de simplu sa ne punem probleme de tot felul, sa judecam si sa nu ne dam seama care este de fapt esenta a ceea ce s-a scris aici.

  39. Sa-mi fie cu iertare, dar cazul femeii care a vrut copilul , dar a pierdut sarcina si a fost terorizata de niste tampiti..il inteleg, al dvs NU. Doamna respectiva avea tot dreptul sa scrie o astfel de ‘povestioara’ si i-as fi dat dreptate in totalitate si punctul ei de vedere ar fi fost obiectiv .
    Nu puteti sa va plangeti cat de greu v-a fost, prin ce momente cumplite ati trecut, cand v-ati facut-o cu propria mana. Ati ales sa va omorati copilul nenascut cu buna-stiinta! Credeati ca faceti un lucru bun , simplu, usor? E o crima oribila sa omori un prunc nevinovat, doar pt ca … n-am inteles exact de ce. Erati casatorita, il puteati intretine, aveati o casa, aveati servici. Care erau motivele pt care ati ales sa va ucideti copilul?
    Mie mai groaznic mi se pare ce ati facut dvs. Nu le dau dreptate teroristilor alora, dar nici pe departe dvs. Mai spuneti ca erati profesoara? Atat de inconstienta sa fii sa-ti faci atata rau tie ca om si copilului care creste in tine? Sa te oparesti si sa bei pana intri in coma alcoolica?????????????????
    Iti faci atat rau cu propria mana in incercarea de a scapa de un sufletel nevinovat si apoi tot tu sa te plangi ca ai trecut prin clipe de cosmar? ??? Sunt oripilata de ce am citit. Si de cum actionau medicii atunci si statul in general, dar mai oripilata sunt de tine , femeie!

    • Mi-ați reproșat că ați fi fost de acord în totalitate cu ceea ce am făcut dacă sarcina ar fi fost rezultatul unui viol dar că așa sunt demnă de tot disprețul.
      V-aș răspunde că gradul de inteligență pe care îl am îmi permitea să știu dinainte de a scrie că nuda sinceritate îmi va atrage critici și că aș fi putut să inventez că această măsură extremă la care am ajuns s-a datorat unui viol. Dar aș mai fi fost eu însămi dacă mințeam?
      Dacă citiți povești inventate în care oamenii sunt perfecți și fac alegerile cele mai bune din punctul dvs. de vedere, chiar credeți că în realitate asta se întâmplă?

      • Apreciez sinceritatea dvs si curajul de a spune lucrurilor pe nume…dar atat…raman la ceea ce am spus mai sus. Cu parere de rau…nu sunt in masura sa judec pe nimeni, dar am ramas cu un gust foarte amar dupa cele citite mai sus.

        SI cand faci un lucru public iti asumi orice fel de comentarii si pareri (asta nu pt dvs o zic pentru ca am vazut ca ati inteles lucrul asta si vi l-ati asumat cu verticalitate, ci pentru comentatorii care ‘nu inteleg’ de ce unii va crititca si va acuza). Asa cum unii se mira de reactiile altora, asa eu m-am cutremurat la citirea postarii, cred ca am voie sa spun ce am simtit si sa nu vreau par open minded doar de dragul de a fi la moda, ca asa e modern sa spui ca fiecare face ce vrea , cum vrea, cand vrea.

  40. draga Lili,

    cu multa atentie si ingrozita am citit articolul tau, care m-a transportat automat in anii 80, in care mama mea din aceleasi cauze era sa moara. cu multa groaza am citit si comentariile lasate, lasate de multi care stiu cum era „atunci” si multi care n-au nici cea mai vaga idee. si cu mai multa groaza am constatat cit de repede se arunca prima piatra de catre asa zisele salvatoare, care merge in fiecare duminica la biserica si sustin biserica financiar, presupun ca ploconindu-se in fata popii, ti se iarta toate pacatele. din pacate lumea in Romania este tare crestina, dar este departe de a actiona sau reactiona crestineste.
    in 89 adolescenta fiind imi amintesc de frig in locuinta, de absenta apei calde zile intregi, de stat la cozi pentru 1 litru de ulei si 1 kg de zahar… de multe ori nopti si zile la rind. si cum se fugea la magazin, cind vecinii dadeau sfoara-n tara, ca la alimentara „au bagat” carne.
    si gasesc, ca daca o femeie se decide sa faca un asemenea pas, NIMENI nu are dreptul s-o condamne, nimeni dintre toti cei care au aruncat cu pietre mai sus, nu stie probabil prin ce ai trecut cind ai luat aceasta hotarire si cita putere ti-a trebuit sa-ti iei inima in dinti si sa te decizi sa faci un asemenea pas. si traumele fizice si psihice care le-ai avut dupa ce ai luat aceasta hotarire. fiecare om, implicit fiecare femeie, are dreptul sa ia decizii singur/a si nefortata de nimeni si de nimic pe lumea asta. dar ce simplu e sa judecam…
    Lili, iti multumesc pentru articolul tau, iti multumesc ca mi-ai impartasit povestea ta totusi cu happy end si iti doresc sa mergi toata viata cu capul sus.

    • Alexandra, chiar merg cu capul sus. Cu toate că viața m-a trântit de multe ori, am avut de fiecare dată puterea să o iau de la capăt. Ești una din persoanele care ai citit povestea și printre rânduri și ai înțeles mai mult decât fapta în sine. Iar pentru asta, țin să îți mulțumesc!

      • nu trebuie sa-mi multumesti. ar fi minunat, daca povestea ta si-ar atinge scopul, anume sa deschida ochii oamenilor, care tinjesc dupa ce li se pare lor ca a fost extraordinar, dar a fost un cosmar, si sa le arate ca totusi o duc bine azi, au puterea de decidere … sa isi ia ´ce masina vor, sa mearga cind si unde vor, sa isi zica opinia public fara a fi incarcerat si da… de a duce la capat o sarcina sau nu. si cred, eu … ca, daca 1% din generatia de dupa 89, a inteles mesajul tau, este o totusi un pas inainte. iti doresc numai bine.

  41. Trebuie sa pregatesc cina si nu pot sa las din mana aceste relatari….ma tii intrigata cu tot ce scrii.Felicitari si sunt mandra ca ai fost colega mea de liceu

  42. Doamna Lili, eu am 24 de ani, dar inteleg in mare ceea ce ati vrut sa subliniati. Consider important ca fiecare om sa aiba libertatea de a alege ce face cu propria viata. Si-mi pare rau ca ati trecut prin asa ceva.
    Nu va judec, insa va pun o intrebare.
    Cineva mai sus a precizat ca in ciuda lipsei metodelor contraceptive „moderne”, de cand e lumea si pamantul au existat metoda calendarului si metoda retragerii. Din ce-am mai discutat si eu cu persoanele de varsta mamei mele sau chiar mai in etate de atat, concluzia era cam urmatoare:
    – Barbatii pe vremea aceea nu voiau sa inteleaga ca pentru o finalizare intensa din partea lor, femeile pot ajunge direct in pamant.
    – Femeile nu-si contraziceau barbatii.

    Am auzit, de asemenea, despre cazuri de femei care s-au protejat bine mersi toata viata prin intermediul acestor doua metode si au facut fix cati copii au vrut. (in timpul comunismului)

    Prin urmare, vremurile nu s-au schimbat prea mult. Metodele s-au imbunatatit, dar concluzia e aceeasi. Daca chiar vrei sa nu ramai gravida si-ti pasa de treaba asta, pai nu ramai.
    Avortul nu a fost si nici nu este o metoda contraceptiva. Mi se pare eronat sa plecam de la premisa: „Pai daca raman insarcinata, o rezolv rapid”.
    Aveati deja informatia despre cum se concep copiii, stiati ca se poate evita, de ce totusi nu v-ati gandit la asta? Ati mentionat ca si dupa ’90 cand s-a dat liber la contraceptive, ati mai ramas de doua insarcinata extrauterin. Sper ca nu va suparati ca va intreb, insa daca ati pus subiectul pe tava, cred ca putem purta o conversatia constructiva in acest sens.

    Niste discutii prelungite cu sotul + exemple negative de femei care mureau, puteau duce si la vremea aceea catre un acord. Daca voia in continuare savarina, nu cred ca era o problema sa dea cu frisca separat afara.

  43. Sunt impotriva a ceea ce sa intamplat in comunism, dar nu sunt de acord nici cu avortul. Unui copil nenascut nu ii poti cere iertare ! Sau ii poti cere dar el nu poate sa te mai ierte (este ce am citit)… Omul nu este stapan pe corpului lui, ci Dumnezeu este. Omul pe pamant este doar administrator, cocreator alaturi de Dumnezeu. Doar ca ne-o luam in cap cateodata. Nu judec daca o femeie ia viata unui copil nenascut. Ea va trai toata viata ei cu fapta ei (viata asta si numai viata asta) ! Ce rost ar mai avea sa fac pacate inutile… Fiecare are alte norme morale dupa care se ghideaza. Dumnezeu ne lasa pe fiecare in parte sa decidem ! Dar asta nu inseamna ca nu este si o lege divina la care trebuie sa ne raportam. E problema noastra daca o facem sa nu o facem. Dumnezeu le-a dat zile acelor femei, care nu au murit din cauza avortului, sa se pocaiasca pentru greselile lor. Si eu am pacate, si Dumnezeu imi da zile ca sa ma pocaiesc pentru pacatele mele. Pacatul meu este cel mai mare fiindca sta in puterea mea sa nu il mai fac ! De pacatele celorlalti nu stiu.

  44. Da fiecare are dreptul sa decida asupra corpului sau si a vietii proprii. Dar nu si asupra vietii sau corpului altcuiva. Din moment ce la opt satamani copilul este la inceputul perioadei fetale( nu mai este embrion adica „o gramada de celule”).Avortul se face din cate stiu eu dupa aceasta perioada.Adica atunci cand copilul are membrele dezvoltate, I se disting trasaturile fetei, are organele interne formate.
    De ce trebuie sa plateasca el cu viata faptul ca mama lui nu are un sot intelegator, ca tara este in comunism, ca mama mai are deja doi copii……O data ce se dezvolta o alta viata in interiorul corpului tau nu mai este decizia ta.Poti sa decizi pana in momentul :cu cine te casatoresti, daca ramai casatorita cu un om care nu vrea sa te protejeze si-l doare la basca daca nevasta-sa omoara copii pentru el trebuie sa duca actul sexual pana la capat, cati copii vrei sa ai si ce metode poti folosi pentru asta.Avortul nu este metoda contraceptive.Metodele contraceptive dupa cum le spune si numele impiedica conceptia. Mi se pare ingrozitor de nedrept ce patesc acesti copii.Mamele oricum au optiuni.Ei nu au niciuna.

  45. Erau interzise chiuretajele deoarece atunci comunismul avea nevoie de forta de munca, nu ca ar fi gresit sa se faca chiuretaj, ca ar fi ei oameni mai morali …etc Au introdus aceasta lege dupa nevoile lor.

    • Asta ar însemna că noi femeile eram considerate niște făbricuțe care să dea acest produs finit: forța de muncă. Groaznic!

      • Da, asa erau atunci vremurile. Acum, din contra, cel putin in China unde este o combinatie de comunism cu fascism+ capitalism, stim de legea unui singur copil, care este mai groaznic. Atunci macar mai aveai o sansa sa pastrezi copilul, dar acum esti obligata sa renunti la el. Totul se pliaza dupa nevoilor lor, a planurilor lor, cum sa mane turma, s-o biciuiasca, sa o foloseasca si sa domine constinta.

  46. Eu mulțumesc tuturor pentru implicare în această poveste, cu comentarii pro sau contra.
    Ce m-a intrigat însă este că nimeni nu discută despre ticăloșenia unor medici din sistemul comunist, pornind de la ceea ce a făcut medicul din Roman din povestea mea. Și pornind de la el, ticăloșenia întregului sistem comunist.

  47. După lungul șir de comentarii de la această poveste, am ajuns la o concluzie sinistră. Dincolo de sistemul comunist au fost oamenii, acei foarte mulți oameni care au pus efectiv în practică teroarea, umilința, tortura și condamnarea indirectă la moarte a unora dintre femei, prin simpla oprire a oricărei manevre de a le ajuta medical. Acei oameni și răutățile de neimaginat de care au dat dovadă sunt asemănători cu foarte mulți din cei care au dat cu pietre și au dat dovadă de cruzime pură prin comentariile lor. Groaznic e, nu doar ce ți s-a întâmplat atunci, Lili, ție și multor mii de femei, ci faptul că doar un singur articol, al tău, a adunat f mulți oameni care ar aplica fără ezitare aceleași măsuri. S-o fi schimbat sistemul în multe feluri, răutatea oamenilor însă, a rămas exact aceeași.

    • Dez, asta este concluzia. Felicitări. Comunismul nu s-a impus singur ci a fost impus de oameni asemeni celor care, în umbra intransigenței sau a religiei, ar comite din nou atacuri asupra libertății și demnității unei persoane.

    • Mult adevar in spusele tale, Dez! Ai reusit sa sintetizezi exact esenta a ceea ce s-a intamplat dupa publicarea acestui articol. Din pacate, cei despre care vorbesti nu vor intelege nici acum nimic 😦 si vor continua sa creada ca adevarul lor este absolut. Respect!

      • Nici vorbă de a-mi face speranțe că acești oameni o să înțeleagă acum ceva. Uite câte generații au trecut și mentalitatea de neandetrhal a rămas de neclintit. Din moment ce este gratuit, cel mai facil lucru pe care îl au la îndemână este ura. Pentru înțelegere și empatie, însă, trebuie caracter și inteligență.

    • rautatea nu ramas aceeasi, dimpotriva s-a accentuat si mai tare in momentul in care cetateanul nu are drepturi egale in fata legii, ci unii mai instariti au alte drepturi decit le au cei simpli, care poate au comis o nedreptate minora si sint pedepsiti si pentru altii. atita timp cit sistemul alimenteaza rautatea si pe deasupra o si promoveaza, o sa se nasca mereu monstrii.

  48. Faptul ca un sistem politic constata ca interesul „natiei” este procreerea ( recesamantul din 1966 ne arata o scadere a popullatiei Romaniei) ca la aniimale – cu orice pret, numai specia (homocomunistus) sa supravietuiasca) dovedeste ca „genocidul” nu este o vorba goala si are diferite aspecte. Indira Gandi a pirdut alegerile din nu stiu ce an pentru ca a incercat sa impuna o lege prin care femeile cu un numar de copii din statele Pundjab si Uttar Pradesh (state cu populatie majoritara mahomedana ) sa fie sterilizate..Diferenta dintre India si Romania – Indira Gandi a pierdut alegerile – Ceausescu nu avea cum sa piarda alegerile. Dar in spatele lui Ceausescu stau acei medici criminali din cauza fricii – si acei procurori cainii de paza a unui sistem dictatorial in care oamenii sunt transformati fie in animale fie in roboti cu creierul spalat.
    .

  49. Această nouă întâmplare mi-a fost declanșată de comentariile voastre. Poate merită să citiți!

  50. Lili, am trait atunci si stiu destule intamplari proprii si ale altora in acelasi registru… Ce sa mai spun, pana cand nu ne vom vindeca ranile ca si popor, pana cand nu vom trai iubirea fata de noi si de tot ce ne inconjoara, nu vom TRAI. Am iesit din comunism cu rani adanci, otraviti pana in cea mai ascunsa fibra… dureaza pana ne facem bine. Daca nu, istoria se va repeta.
    Sunt cu si langa tine.

  51. Mulțumesc, Ana Maria, înseamnă că știi cam în ce fel te dezumaniza comunismul sau ai înțeles ceea ce am vrut să transmit.

  52. Multumim Doamna
    Pentru curaj si pentru onestitate. Va rog, nu lasati sa va afecteze comentariile negative, vin din partea unor tineri care nu stiu care era regimul de viata, care nu inteleg ca liberul arbitru era o utopie. Din partea unora care nu au habar ca femeile erau obligate sa se intoarca la munca la 3 luni dupa nastere (aveai, n-aveai cu cine sa-l lasi, descurca-te!), care nu constientizeaza ca, daca existau bani, nu aveai ce sa cumperi cu ei. Ca, pentru multe femei, aducerea pe lume a unui copil insemna sa aduci un suflet care sa se chinuie alaturi de tine. Ca tot ce tinea de ingrijirea unui copil (hrana, imbracaminte, medicamente) era o lupta.
    Este ingrozitor cat de repede s-a uitat ca mii de femei si-au pierdut viata din cauza lipsei de consideratie a celor ce isi doreau o tara de „mame eroine”.
    Acum traim intr-o lume in care ne-am asigurat confortul de care avem nevoie pentru a inainta ca omizile prin viata. Nu trebuie sa stam la bloc in case fara caldura iarna, cu instalatii improvizate, nu trebuie sa fierbem scutece in fiecare noapte, dupa 12, ca abia atunci erau gaze. Nu trebuie sa ne producem singuri sapunul, la cazan, din soda caustica. Nu, nu trebuie sa stam ore intregi la coada pentru un pachetel cu cateva aripi de pui. Nu trebuie sa avem grija ce si cui ii spunem, putem urla in gura mare, ca nu ne aude nimeni. E usor, e cald si tot ce inseamna ideologie se ascunde sub stratul de grasime si indolenta pe care-l acumulam zilnic.

    Cei care au reactionat asa de dur la articolul de fata nu au inteles esenta lui. Daca vor sa lupte impotriva celor care fac avort, sa o faca astazi, cand sunt cabinetele pline de domnisoare care-l folosesc pe post de metoda constraceptiva. Astazi. Cand farmaciile sunt pline de anticonceptionale, de prezervative, diafragme si alte nebunii. Si sa reciteasca pentru a afla cat de degradant poate sa fie sa incerci sa ramai pe linia de plutire cand altii cred ca au drept de viata si de moarte. Cat de greu poti sa-ti pastrezi integritatea cand esti tratat ca o subspecie, de cat curaj este nevoie sa mergi mai departe, sa treci si peste pragul asta…

  53. E usor sa blamezi atunci cand citesti ce-a facut altul. Nu mai judecati si nu mai comparati acele timpuri cu ziua de azi! Ca lipsa de educatie sexuala, ca neimplicarea partenerului…..toate adunate duc probabil la alegeri mai mult sau mai putin fericite! Eu personal nu laud si nu incurajez automutilarea doar ca sa fiu impotriva sistemului, dar nici nu sunt adepta „cati da Domnul”, insa nici nu judec.

Trackback-uri

  1. Acuzație de avort în dispreț față de demnitatea umană « Justiție Oarbă
  2. Comunismul prin ochii unei femei îns&#259...

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

@ntonesei's blog

„In schimb, eu stiu ce inseamna sa fii un intelectual, adica un individ cerebro-spinal; sa ai mintea atit de plastica cit este posibil si coloana vertebrala atit de dreapta cit e necesar” (Michel Foucault, 1967)

arta si natura

O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

CER's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

“Bate-un vant rece din balta, la Chilia-n port...

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

%d blogeri au apreciat asta: