Comunismul prin ochii unei femei însărcinate (EL COMUNISMO A TRAVÉS DE LOS OJOS DE UNA MUJER EMBARAZADA)


lili 28 ani

Scriu aceste rânduri sperând să fie citite de tinerii cărora le se pare ”cool” comunismul. Poate vor înțelege dintr-o poveste adevărată că acest tip de sistem te abrutizează, îți răpește demnitatea, libertatea de a alege, te ucide ca om. Toată povestea este una trăită de mine, nu este imaginație de scriitor dornic să trezească interesul cititorului.

Aveam 30 ani, doi copii și nu mai voiam încă unul când am rămas însărcinată. Pe vremea aceea societatea comunistă îți interzicea să faci în mod legal chiuretaj dacă rămâneai însărcinată. Ba mai mult sancțiunea încălcării acestei interdicții era pușcăria. Cum nu se găseau anticoncepționale, fiind la rândul lor interzise, nu-ți mai rămânea decât să apelezi la metodele empirice ale bătrânelor care ofereau tot felul de soluții hazardante pentru viața ta sau cel puțin riscante din punct de vedere al libertății. Dar cum era singura șansă într-o societate care îți punea pumnul în gură obligându-te să rămâi mamă chiar împotriva voinței tale, acceptai și asemenea soluții, pe riscul tău.

O asemenea soluție am acceptat și eu, era voința mea să am doar doi copii și indiferent de risc voiam să fiu liberă să aleg de câte ori doresc să fiu mamă.

Am ales (dacă aveai de unde alege pe atunci) metoda oferită de o bătrână care mi-a explicat pas cu pas ce trebuie să fac.

Am să vă povestesc în ce consta metoda aleasă de mine atunci și dacă nu vă veți raporta cu ochii minții la tragismul situației de atunci, ați putea să și râdeți de metoda folosită de mine în anul de grație 1987.

Făceai o baie foarte fierbinte cu multă, multă sare, aproape că te opăreai și permanent îți puneai (tu sau altcineva din familie) în cadă o altă oală de apă fierbinte ca să rămână corpul la nivelul de aproximativ fierbere. Încercai să stai cât mai mult în apă dar obligatoriu nu mai puțin de 35-40 minute, chiar dacă simțeai că inima începe să ți-o ia razna și-ți blestemai zilele că te-ai născut femeie. După chinul celor 40 minute, ieșeai din baie și te băgai repede sub mai multe plapume dar înainte de a face asta dădeai pe gât o cană (da, cană de 250 grame) de țuică în care erau dizolvate câteva linguri de cafea crudă măcinată.

Am făcut chestia asta, eu care nu am fost în stare niciodată să beau nici un pahar întreg de bere sau vin. M-am ținut de nas și am dat pe gât porcăria aia de alcool cu cafea. După un timp nu prea îndelungat am intrat în comă alcoolică dublată de o criză de calciu. Ulterior mi s-a povestit că mi se încleștase gura și nu puteau să o deschidă pentru ca să-mi dea cu forța niște vitamine. Una din vecinele mele, chemată în grabă de familia mea care nu mai știa ce să facă, striga să fie chemată salvarea că sunt pe moarte. Vecina nu înțelegea decât că îmi este foarte rău căci nu era indicat la vremea aceea să știe multă lume de o astfel de acțiune care te putea conduce direct în pușcărie.

Deși beată moartă,  cu ultimele puteri, am reușit să-mi descleștez gura și mi-am concentrat mintea să scot o propoziție pe care am repetat-o la nesfârșit:

”- Nu azi, salvarea nu azi, mâine, poimâine!”

Atât îmi mai rămăsese, demnitatea de a nu mă duce la spital  în comă alcoolică. Demnitate care reușise să străbată dincolo de aburii alcoolului. Cum să mă duc la spital? Eu, profesor care îmi doream respectul elevilor, părinților și a colegilor! Eram terifiată chiar în beție, să nu se întâmple una ca asta. Norocul meu a fost sosirea soră-mii care știa ce am făcut și care mi-a înțeles mesajul nepermițând nici soțului, nici vecinei mele să cheme salvarea. Timp de două zile corpul meu s-a răzvrătit continuu împotriva efectelor alcoolului, pe de o parte aveam niște dureri de mijloc foarte mari, pe de alta vedeam camera învârtindu-se cu mine. După două zile infernale mi-am revenit din beție și soluția băbuței a început să-și facă efectul, îmi provocasem hemoragie. 

Conform indicațiilor bătrânei, după provocarea hemoragiei trebuia să aștept până când aveam să fac febră mare și doar în acel moment să chem salvarea. Asta pentru a fi sigură că doctorii îmi vor aviza chiuretajul și nu îmi vor face tratament de menținere sarcină. Am urmat întocmai indicațiile ”vraciului” și am chemat salvarea doar când termometrul a arătat 40 grade. Credeam că sunt pe drumul cel bun, că urmează chiuretajul și că îmi voi vedea cât de repede mai departe de viața mea.

Norocul meu a fost că cei doi copii erau în vacanță la bunici în acea perioadă și nu vedeau prin ce lipsă de demnitate trecea mama lor.

Visam însă greșit, calvarul meu nu se terminase. După un control, medicii au hotărât că îmi pot face antibiotice pentru scăderea febrei și tratament de stopare a hemoragiei și de menținere sarcină. Doamne, câte lacrimi înnăbușite sub pătura de spital am vărsat! Nici măcar să plângi în hohote nu erai liberă să o faci căci ar fi putut declanșa suspiciunea unui medic și ar fi putut chema procuratura să te ia la întrebări. După câteva zile de stat în spital, plângând când nu mă vedea nimeni, febra mi-a cedat iar hemoragia s-a oprit, încât am fost externată din spital. Încă însărcinată!

Între pereții apartamentului mi-am dat drumul liber la disperare. Cum să nasc un copil în acest fel? Dacă acea doză mare de alcool și hemoragia de după îi făcuse rău și urma să nasc un copil cu probleme? Nu mai era vorba de faptul că nu doream decât doi copii, în acel moment era vorba că nu îmi doream acel copil pe care-l hăituisem deja prin metoda empirică pe care o folosisem ca să scap de el. Ce să fac? Ce mai puteam să fac? Îmi era frică să încerc orice altă metodă (dacă mi-ar fi spus-o cineva) căci o nouă internare chiar putea duce la suspiciuni. De repetat metoda cu alcoolul, nici gând. Doar dacă vedeam o cană (goală, sau oricum ar fi fost) în fața mea sau la televizor, în secunda următoare îmi vomam și sufletul din mine.

Pur și simplu câteva zile bune am stat prostită neștiind ce să fac, plângând și având o privire tâmpă. Eram în vacanță așa că ziua întreagă eram acasă. Nu-mi ardea de citit, nu-mi ardea de nimic, voiam doar ceva care să mă obosească și să-mi aducă somnul care mă părăsise. Așa încât m-am apucat să mut singură mobile de colo colo, să le schimb locul în casă pentru a-mi ocupa timpul cu ceva și a-mi omorî gândurile prin oboseală fizică.

La sfârșitul săptămânii soțul meu (nici el nu știa prea bine ce făcusem în mod concret) m-a anunțat că plecăm la niște  prieteni la Roman, la un chef de casă nouă, programat de mult și la care ne anunțasem venirea. Am plecat cu gândurile amorțite, cu speranța că poate o să îmi vină  vreo idee să rezolv situația în care eram, dar fără a avea vreo direcție clară. Pe tren mi s-a părut că nu îmi este foarte bine, eram cam amețită, dar am pus-o pe seama surescitării din ultimele săptămâni

Acasă la prietena mea, pe la miezul nopții am început să am dureri groaznice și o hemoragie extrem de puternică. Speriată, prietena mea a chemat salvarea și am fost internată de urgență la un spital din Roman. După obișnuitul control, doctorița de gardă mi-a spus că viața îmi este în primejdie dar că numai șeful clinicii, dimineața, îmi poate aviza chiuretajul și că ce poate să facă ea până atunci este să îmi facă o curățare manuală a uterului, pe viu, pentru a nu da în septicemie. Pe viu, vă imaginați pe înseamnă asta? Nu vă pot povesti durerea pe care am simțit-o, o mână băgată pur și simplu în uter care trăgea cu degetele afară cheaguri uriașe de sânge. În noaptea aia am crezut că înnebunesc de durere dar mai târziu mi-am dat seama că acea femeie mi-a salvat viața. Dacă așteptam procedurile legale nu știu dacă aș mai fi fost astăzi să scriu această poveste.

Dimineața a apărut șeful clinicii, un bărbat care m-a luat dur la întrebări: Dacă mi-am provocat un avort, ce caut în Roman, ce meserie am. Nu știu de ce dar răspunsul meu că sunt profesoară de istorie l-a înfuriat foarte tare și mi-a spus textual: ”Și ce p..za mă-tii dacă ești profesoară de istorie, te crezi cineva?” Faptul că am îndrăznit să mă revolt (”- Dar ce ați vrea să vă spun? Că sunt femeie de serviciu dacă în realitate sunt profesoară?” – dacă revoltă putea fi asta) l-a înfuriat atât de tare, încât mi-a spus că n-are nevoie de o pacientă recalcitrantă și că mă trimite la Iași, de unde sunt.

A fost chemată salvarea și am plecat la Iași. Nici n-au avut bunul simț să apară soțul meu ca să i se spună, a aflat când a venit cu prietena mea în vizită la spital și nu m-a mai găsit. Pe salvare, una din asistentele care erau cu mine, fără să scoată o vorbă, a scos o hârtie din dosarul meu de pacientă și mi-a indicat unde să citesc ceva, punându-și un deget pe buze care mă îndemna la tăcere.

”-Cum să tac? Cum să tac?” – strigam în interiorul meu și în mintea mea, buzele mele refuzând însă să se miște. Foaia aceia era foaia de transfer către spitalul din Iași și pe ea, printre alte cuvinte medicale care reprezentau diagnosticul și pe care nu le înțelegeam scria negru pe alb ”Avort suspect, anunțați procuratura”. Nemernicul acela căruia nu îi convenise că eram profesoară înțelesese să se răzbune în acel mod. De ce, nu înțelegeam, de ce? Ulterior prietena mea  mi-a povestit că da, era un ticălos care nu procedase în mod special așa cu mine, asta era tactica lui cu toate femeile pentru că avea o plăcere perversă să le vadă rugându-se de el în genunchi să nu cheme procuratura și să îi umple buzunarele de bani. Pentru că eu nu o făcusem, îl înfuriasem.

În Iași am fost dusă la camera de gardă unde erau două mese de ginecologie și consultau în același timp doi medici, un român și un arab. Cum doctorul român era ocupat deja cu o pacientă m-a luat în primire doctorul arab – un tânăr mic de statură de doar 30-35 ani, care a citit dosarul și m-a întrebat în șoaptă:  ” – Chiar sunteți profesoară?” N-am înțeles în acel moment de ce vorbea șoptit, în capul meu roiau figuri de procurori care mă arestau, copiii mei care urmau să rămână fără mamă, viața mea distrusă pentru totdeauna.

Am înțeles ulterior comportamentul medicului arab, Ahmed îl chema, care a venit ceva mai târziu la patul meu de spital și mi-a spus tot în șoaptă, într-o română stricată, să nu răspund sub nici o formă, dacă voi fi întrebată, unde îmi este fișa de transfer.

Câteva zile la rând, dimineața, la vizită, ajuns la patul meu șeful clinicii putea aceeași întrebare: ”- Unde este fișa de transfer a acestei paciente care ne-a fost trimisă de Roman?” Eu tăceam și dl. Doctor Ahmed, răspundea invariabil: ”- Am uitat să o pun, e la mine în cabinet.”  După câteva zile devenisem o pacientă veche și nu s-a mai pus acea întrebare al cărei răspuns corect, dacă n-ar fi fost medicul arab, m-ar fi condus direct spre pușcărie.

După încă câteva zile am fost avizată pentru chiuretaj. Eram foarte tracasată după cele întâmplate, cu nervii atât de distruși încât injecția care trebuia să-mi amorțească organismul nu și-a făcut în nici un fel efectul așa încât a fost nevoie, așa cum a glumit atunci dl. doctor Ahmed, de o ”doză de cal”. Trei fiole mi-a făcut deși erau foarte scumpe și de obicei se făcea o jumătate de fiolă. Căci ce conta dacă pe pacientă o durea, cât îi păsa sistemului comunist de durerea unui om???!!

Poate în final ar trebui să vă spun că avizarea chiuretajelor într-o zi se făcea strict în ordinea în care erau comunicate la procuratură și fix la ora comunicată, pentru ca aceștia să aibă timp să oprească un posibil chiuretaj suspect. Poate ar trebui să vă mai spun că eu eram a cincea pe listă dar că doctorul Ahmed a zbierat pur și simplu la asistente că voi fi prima chiuretată pentru că nu sunt în stare să suport țipetele celorlalte femei? Că nu-i pasă de procuratură și că-și asumă riscul.

Au fost momente șocante pentru mine care mi-au marcat existența mult timp și care au adunat în sufletul meu pe de o parte o ură și mai mare împotriva sistemului comunist iar de de altă parte au născut respect pentru cetățenii arabi care studiau sau profesau în România și unul special pentru tinerelul care și-a pus cariera la bătaie pentru libertatea mea.

Povestea aceasta nu a fost scrisă pentru a impresiona, e o relatare veridică a unei întâmplări care s-ar putea repeta, în acest mod sau în altele poate mai rele, dacă nu suntem atenți cu libertatea pe care ne-am câștigat-o cu greu în 1989,  dacă n-o apărăm ca pe bunul nostru cel mai de preț. Și dacă nu înțelegem, dincolo de acel egalitarism care ni se pare foarte frumos, ceea ce este rău și degradant într-un sistem comunist.

EL COMUNISMO A TRAVÉS DE LOS OJOS DE UNA MUJER EMBARAZADA

Escribo esta historia esperando que a los jóvenes de hoy, a quien les parece “cool” el comunismo, la lean. Quizás entenderán, por una historia real, que este sistema te embrutecía, te quitaba la dignidad, la libertad de elegir, te mataba como persona. Todo lo que cuento es una historia real vivida por mí, no es un cuento de escritores deseosos de despertar la curiosidad de los lectores.
Tenía 29 años, dos niños y no quería otro más cuando me quedé embarazada. En la época comunista, de la que hablo, la legislación rumana te prohibía abortar de una forma legal si te quedabas embarazada. Y más, la sanción por no obedecer a esta ley era la prisión. Como no encontrábamos contraconceptivos que, a su vez, estaban prohibidos, no te quedaba más remedio que acudir a los métodos de las abuelas que te ofrecían todo tipo de soluciones arriesgadas para tu vida o para tu libertad como persona. Pero como era la única solución en una sociedad que te ponía el puño en la boca, obligándote ser madre si o si, en contra de tu voluntad aceptabas estas soluciones arriesgándote.
Una solución así acepté yo, era mi voluntad tener sólo dos hijos y a pesar del riesgo, quería elegir yo misma cuantas veces ser madre.
Elegí (si se puede decir elegir en aquel entonces) un método de una mujer mayor, que me explicó paso a paso que es lo que tengo que hacer.
Os voy a contar lo que me enseño esta mujer y, si no veis con los ojos de la mente la tragedia de la situación de aquel entonces, a lo mejor os pueden dar ganas de reír del método usado por mí en el famoso año 1987.
Tomabas un baño muy muy caliente, que casi quemaba, con mucha sal y añadiendo permanentemente (tu u otra persona) agua caliente para mantener la temperatura del cuerpo muy caliente. Intentabas quedarte en este baño unos 30- 40 minutos aunque sentías el corazón que latía como loco y te odiabas haber nacido mujer. Después de la tortura de 40 minutos salías y te metías debajo de un montón de edredones ,pero antes de todo esto, tenías que tragar a la fuerza, una taza de aguardiente(si, una taza de 250 ml) donde has mezclado unas cucharas de café recién molido.
Yo hice todo eso, yo, que nunca fui capaz de tragar un vaso de cerveza o de vino entero. Conseguí tragar esta porquería de alcohol con café, tapándome la nariz. Al poco rato entré en un coma alcohólico y con una crisis de espasmofilia. Luego me contaron que se me bloqueó la boca de manera que no fueron capaces los de mí alrededor de abrírmela y meterme a la fuerza algo de vitaminas. Una de mis vecinas, llamada de prisa por mi familia, que no sabía que hacer conmigo, gritaba que venga la ambulancia porque me estoy muriendo. Lo único que “entendía” ella era que me encontraba muy mal porque, en esta época no podrías decir de forma abierta qué es lo que pasaba; de lo contrario te despertabas directamente en la policía.
Aunque muerta de borracha y a pesar del estado en el que estaba, con un esfuerzo supremo, conseguí abrir la boca y concentrar la mente para sacar una frase que repetía sin parrar:
“-No hoy, no hoy, la ambulancia pasado mañana!”
Es todo lo que me quedaba: la dignidad de no acudir al hospital en coma alcohólico. La dignidad que consiguió ir más allá de mi estado de embriaguez. ¿Cómo voy a ir al hospital, yo, la profesora que deseaba el respeto de los alumnos, de los padres de mis alumnos y de mis compañeros de trabajo? Estaba avergonzada sólo con pensar que podría ocurrir algo así. La suerte que tuve fue con la llegada de mi hermana que comprendió en seguida qué es lo que pasó sabiendo lo que hice y no permitió a nadie, ni a los vecinos ni a mi esposo siquiera que llamara la ambulancia. Durante dos días mi cuerpo sufrió muchísimo aguantando el efecto del alcohol. Por un lado tenía unos dolores tremendos de tripa y espalda y por otro lado tenía la sensación que todo daba vueltas. Después de dos días tremendos se me pasó la borrachera y los consejos de la mujer que me enseñó todo eso empezaron a hacer sus efectos: conseguí provocarme una hemorragia.
Según las indicaciones de esta mujer, una vez desencadenada la hemorragia, tenía que esperar en casa hasta que tuviera fiebre muy alta y sólo entonces llamar a la ambulancia. Todo eso era para asegurarte de que los médicos te van a hacer la interrupción del embarazo y no mantenerlo, que es lo que pasaba en muchas ocasiones. Seguí a pie de la letra todas las indicaciones del “currante” y, sólo cuando el termómetro indicaba 40 grados llamé a la ambulancia. Pensaba que estoy en el buen camino, que me van a hacer la interrupción del embarazo y que voy a seguir con mi vida dejando atrás este mal recuerdo.
La suerte que tuve fue que mis dos hijos estaban de vacaciones en el pueblo y no veían la falta de dignidad por la que pasaba la madre de ellos.
Soñaba, pero falso, mi pesadilla no acaba aquí. Después de un chequeo los médicos deciden que me pueden administrar antibióticos para bajar la fiebre, parrar la hemorragia y mantener el embarazo.
Oh Señor, cuantas lágrimas de amargura debajo de la manta del hospital. Ni siquiera llorar libremente era posible porque de esta manera podrías llamar la atención a los médicos que, a su vez hubieran llamado a la policía que te hubieran empezado a hacer preguntas…Pasados unos días en el hospital, llorando por los rincones para que nadie se percate de lo que me pasaba, la fiebre bajó y la hemorragia paró. Total que me dieron el alta del hospital todavía embarazada!!!!!!!!!!
Entre las paredes de mi piso di renda suelta a mi desesperación. ¿Cómo voy a traer al mundo un niño así? ¿Y la cantidad de alcohol ingerida? ¿Y la hemorragia? Esto todo podría afectar al feto que llevaba dentro de mí. Ya no pensaba en que no deseaba otro hijo aparte de los dos que tenía, sino que ya no quería éste niño a quien hice daño ya, por las formas empíricas que usé cuando intenté escapar de él. ¿Qué hago? ¿Que podría hacer ahora? Tenía miedo intentar cualquier otro método (si alguien me lo hubiera dicho) porque un nuevo intento me hubiera llevado a la desconfianza de las autoridades, médicos. Repetir el método de antes, ni hablar. Sólo con ver una taza (incluso vacía o como fuera), en realidad o a la televisión, en el mismo momento vomitaba.
Me quedé así atontada unos días llorando sin cesar y teniendo una mirada tonta. Estaba de vacaciones así que el día entero me quedaba en casa. No me daba gana de nada, ni de leer, lo único que quería era algo que me traiga el cansancio para poder descansar, dormir un sueño prolongado que echaba mucho de menos. Así que empecé a mover muebles por la casa de aquí para acá para ocuparme el tiempo y ahuyentar los malos pensamientos.
Al final de la semana, mi marido (que tampoco sabía muy bien lo que hice yo) me avisó que nos vamos a ir a ver unos amigos a una ciudad cercana (Roman) porque van a estrenar la casa donde van a vivir y donde sabíamos desde hace tiempo que nos van a invitar y nos estaban esperando. Partí con los pensamientos confusos, esperando que se me ocurra algo, para solucionar la situación en la que estaba pero sin tener nada claro en la cabeza. Viajábamos en el tren y de repente noté una sensación de mareo y de malestar general, pero no le di mucha importancia pensando en lo mal que lo pasaba desde hace tiempo.
Por la noche, en la casa de estos amigos, empecé a sentir unos dolores tremendos en todo el cuerpo y se desencadenó una hemorragia tremenda. Asustada, mi amiga llamó en seguida la ambulancia para llevarme al hospital.
Después del chequeo rutinario la doctora me dijo que mi vida está en peligro pero sólo por la mañana el médico jefe me puede avisar de la interrupción del embarazo y lo que puede hacer ella hasta entonces es una limpieza manual del útero, sin anestesia para no llegar a pasar en la septicemia. Sin anestesia, en vivo, ¿os dais cuenta lo que es eso? No os puedo contar el dolor que sentí entonces. Imaginaos una mano metida dentro de ti que saca trozos grandes de sangre coagulada! Pensaba que voy a enloquecer de dolor pero esta noche me di cuenta que esta mujer me salvo la vida. Si me hubiera dejado esperar la vía legal, hoy no hubiera estado aquí contando todo esto.
Por la mañana llegó el jefe de la clínica, un hombre que empezó a ponerme preguntas muy duras. ¿Qué es lo que he hecho? ¿Porque estoy en el hospital de Roman y no en mi ciudad?
¿En qué trabajo? No sé porque pero mi respuesta que soy profesora de historia le enfureció tanto que empezó a insultarme y me dijo textualmente lo siguiente: ¿Quién coño te crees que eres? ¿Y qué? ¿Piensas que una profesora de historia es gran cosa? El hecho de que me atreví contestarle:” Pero ¿que quisiera usted que le dijera que soy mujer de la limpieza? !No puedo decir que soy otra cosa si mi trabajo es de profesora!”-esta contestación le puso tan furioso que dijo que él no quiere tratar con personas conflictivas y que me manda a mi ciudad para solucionarme el problema.
Llamaron la ambulancia y me trasladaron a la ciudad donde vivía, sin avisar siquiera a mi marido, tanto que cuando se acercó para visitarme al hospital le avisaron que me trasladaron a mi ciudad. Mientras viajaba en la ambulancia la enfermera que me acompañaba me enseño algo en un papel y me hizo el ademán de callar y leer. Lo que ponía en este papel era: “avisa a la policía, es un aborto provocado”. Este sinvergüenza a quien no le cayó bien mi forma de ser decidió vengarse de mí de esta manera. Por qué? porqué hay en este mundo personas como esta? Luego mi amiga me comentó que este médico actuaba de la misma manera con todo el mundo y que disfrutaba mucho humillando a las mujeres que estaban en esta situación y tenía una forma perversa de alegrarse del sufrimiento de ellas cuando le pedían por favor de rodillas que les ayuden y les daban dinero y regalos. Yo, que no actué en la manera en la que estaba acostumbrado, quería vengarse.
En Iasi, mi ciudad, me mandaron a una sala de urgencia donde habían dos mesas ginecológicas y, a la vez consultaban dos médicos un rumano y un árabe (en aquél entonces en Rumania (habían muchos estudiantes y médicos extranjeros).A mí me tocó el medico árabe porque el otro estaba ocupado. Era un joven de unos 35 de años bajito y con un semblante de buena persona. Mirando mis papeles me preguntó en voz muy baja “es usted profesora de historia?” No comprendí en este momento porque hablaba bajo. En mi cabeza veía policías que me arrestaban, a mis niños que se quedan sin su mama, mi vida destruida para siempre.
Más tarde entendí por qué Ahmed, así se llamaba el medico árabe, actuó de esta manera. Vino a mi cama luego y, en una voz muy baja, en un rumano muy difícil de entender, me dijo que si me preguntan dónde está mi hoja de transferencia del otro hospital que diga siempre que no lo sé.
Mientras me quedé en el hospital cada día que acudía el médico para visitar a los pacientes y preguntaba: donde está la hoja de transferencia de esta mujer?” el médico árabe contestaba de una forma invariable :”la olvide ‘en mi gabinete”. Si no fuera por este médico árabe a lo mejor hubiera llegado a los calabozos de la policía.
Pasados unos días me avisaron que finalmente me van a intervenir para acabar con este embarazo. Tenía los nervios muy tensos tanto que la inyección para anestesiarme no hacía el efecto. Entonces, el medico Ahmed bromeó diciendo que necesito una dosis de caballo. Tuve que administrarme tres ampollas cuando normalmente ni una se usaba siquiera (porque a quien importaba que la mujer sufría dolor?)
Quiero añadir al final que siempre las interrupción del embarazo se avisaba a las autoridades a que hora se haría y se hacía a la hora indicada de manera que si los de la policía querían parar alguna intervención, da igual por qué motivo, lo podía hacer sin ningún problema. También debéis saber que yo era la quinta para la intervención pero tuve suerte con este médico árabe que salto el turno gritando a las enfermeras que lo hace bajo su responsabilidad.
Han sido momentos muy chocantes para mí que me marcaron para mucho tiempo y que aunaron en mi corazón, por un lado el odio hacía el régimen comunista y por otro lado respeto hacia los extranjeros que estudiaban o trabajaban en el país en aquel entonces especialmente para el jovencito que arriesgó su carrera para mi libertad.
Esta historia no está escrita para impresionar es un relato verídico de un acontecimiento que puede repetirse de esta manera o de otras peores, si no prestamos demasiada atención a las libertades que ganamos después de la revolución rumana de 1989, si no la defendamos como un bien muy preciado. Y si no entendemos, más allá del igualitarismo que parece muy bonito, lo que es degradante y malo en un sistema comunista.
(La traducción fue hecha por la Señora Maria Liciu.)

Anunțuri


Categorii:Povestiri din viața reală

Etichete:, , , ,

242 de răspunsuri

  1. O alta poveste despre atrocitatile regimului comunist, pe care multi il regreta acum. Am citit si celelalte povestiri de pe blog, felicitari – pentru talentul de a povesti si pentru ca sunteti o femeie puternica, ne-abrutizata de regim.
    Raman siderata in fata comentariilor acuzatoare: oamenii vor sa intre cu bocancii, vor sa stie: de ce nu va protejati, de ce faceati sex, de ce ati mai ramas apoi insarcinata, de ce ati luat viata unui copil, de ce nu v-ati gandit la copii pe care ii aveati deja, de ce de ce de ce?
    Si bineinteles, ei nu acuza, doar ca ar fi facut mai bine daca li se intampla lor. Ei nu vor sa perceapa textul ca pe un crampei de viata din anii 80; obisnuiti cu textele tabloidelor de azi vor sa afle detalii fara noima, il aduc pe Dumnezeu martor si vor sa auda cum va caiti, cum le dati dreptate (ei oricum au dreptatea absoluta). Recunoasteti doamna, faceti-i fericiti!

    Aveti dreptate, oamenii aceia nu au disparut o data cu regimul, suntem o natie mutilata!

  2. in 89 aveam 14 ani si mii de ore pierdute la cozi.
    Si mama mea si-a provocat avort cu sonda, insa a avut noroc de un procuror mai putin zelos si de un medic mai bun , care intai i-a facut chiuretaj, tratament si apoi a venit procurorul
    Eu stiu cum a fost, n-am uitat perioada comunista
    A, apropos , suntem 3 frati, deci mama si-a facut „datoria” fata de patrie .

  3. @cc: „V-ar place sa traiti intr-o societate in care viata voastra ar fi dirijata si ar atarna de *bunavointa* unor calai ? v-ar place sa nu aveti nici macar vata pentru folosinta lunara, ca de tampoane in acele vremuri nici nu se auzise ? v-ar place sa nu aveti la dispozitie nici un fel de anticonceptionale ? V-ar place sa aveti un accident soldat cu hemoragie si sa nu va trateze nimeni fiind suspectate de provocare de avort si sa fiiti arestate sau poate chiar mai rau de atat, sa ramaneti invalide pe viata sau chiar sa muriti ? V-ar place sa traiti intr-o tara in care nu aveti decat un program tv si acela de 2 ore umplute trei sferturi cu marele conducator ? v-ar place sa nu puteti vedea filme straine decat cenzurate ? v-ar place sa nu puteti citi nici o carte alta decat a vre-unui scriitor comunist, sau sa cititi (in cazul in care ati vrea totusi sa nu ramaneti dobitoace si sa aveti informatii despre lumea de dincolo de granite) carti traduse si copiate la indigo clandestin, cu riscurile de rigoare ? v-ar place sa nu aveti baruri, cafenele si discoteci ? v-ar place sa se inchida si cele cateva restaurante mizerabile si pline de gandaci si sobolani la ora 10 seara ? v-ar place sa nu aveti posibilitatea de a va cumpara o rochita pe care dupa ce o imbracati sa nu aveti senzatia ca sunteti imbracate in uniforma cand iesiti pe strada ? v-ar place sa nu aveti nici macar un bec aprins noaptea pe strazi ? v-ar placea sa aveti curent electric in casa doar 2 sau 3 ore pe zi si acelea doar cat timp are emisie programul tv cu propaganda comunista ?”

    Ţie nu. Nici mie. Foarte probabil nici majorităţii celor care au scris mai sus… dar unora da.

    Anumite categorii ale populaţiei, şi în special categoriile ei cu venituri reduse, depind de o “centură de siguranţă socială”: căsătoria, sprijinul familiei, al mamei-soacre, prietenia vecinilor şi a colegilor de muncă, respectul profesorilor de la şcoala la care îşi duc copiii, simpatia poliţaiului de la secţia de cartier şi a funcţionarei de la impozite, regularitatea programului etc

    De asta apare paradoxul comunismului: “prefer să stau la cozi în frig, dar să am respect şi să nu aibă toţi cocalarii nas” – toate cele înşirate mai sus, fără de care nu puteai supravieţui în acele timpuri, acopereau lipsurile, găurile din buzunar şi frigul.

    Pe un alt site, un comentac lătra ceva de genul „era normal să existe orfelinate care să ucidă prin mizerie şi foame, copiii aceia erau eşecuri genetice şi nu puteau să facă parte dintr-o societate civilizată…”

    Fiecare dintre porcăriile Iepocii lu’ Tovarăşu’ avea sens pentru aceia care îşi imaginau că scopul final este „o societate civilizată”. Rămân invalide nişte femei? Mare rahat, fac mamele eroine altele. Ai televizor 2 ore pe zi? Şi ce!? Ia nu mai pierde tu atâta vreme la TV. N-ai ce mânca? Eşti neadaptat, ăia adaptaţi ştiu să reziste. Un dascăl idiot şi beţiv te pune să-i reciţi lecţia învăţată pe dinafară? Mare rahat, aşa înveţi să fii conservator şi disciplinat… pentru ei tot ce se întâmpla în jur era un sacrificiu necesar pentru a te forma după chipul şi asemănarea lor. Adică bătut în cap, fără imaginaţie, conservator, aşa arăta un tip civilizat. Gata să îşi joace rolul pe care i l-au scris alţii de la naştere până la moarte. Muncitorii să muncească, poliţiştii să scrie amenzi, profesorii să vorbească, hoţii să fure, elevii să vină regulat la şcoală, autobuzul să vină în fiecare zi la oră fixă şi aşa mai departe.Asta era miza jocului. Pentru ea meritau sacrificaţi nişte pioni.

    Nu e oarecum suspectă migraţia în masă a unor oameni care erau maturi atunci, deci acum au 45-65 de ani, de la un devotament total, de robot, pentru „nobilele idealuri”, spre o manie religioasă de talibani? Cel care era în stare să măcăie Tezele lu’ Tovarăşu’ dintr-o suflare acum bate bisericile?

    Dacă stai bine să te gândeşti, un maniac religios ortodox nu se deosebeşte prea mult în felul său de a se purta şi a vorbi de un comunist. Nici în relaţiile familiale. Nici în felul în care mănâncă. Nici în felul în care face sex. Nici în împrejurările în care devine agresiv, loveşte şi e în stare să şi ucidă.

    • Orice extremism, fie că e extremă stânga, fie dreapta, fie religios, instigă la eliminarea oricărei „perturbări”, prin orice mijloace. Ce-ți e că-n actele de cruzime invoci numele Tovarășului sau al Rasei Ariene sau al Domnului? Aceeași manevră extrem de meschină de manipulare. Același mecanism diabolic de „justiție oarbă”, isterică, dementă și iluzorie. Era o vorbă prin Cațavencu, pare mi se..” somnul rațiunii naște monștrii”.

  4. O alta poveste despre atrocitatile regimului comunist, pe care multi il regreta acum. Am citit si celelalte povestiri de pe blog, felicitari – pentru talentul de a povesti si pentru ca sunteti o femeie puternica, ne-abrutizata de regim.

    Sunt siderata in fata comentariilor acuzatoare: oamenii vor sa intre cu bocancii, vor sa stie: de ce nu va protejati, de ce faceati sex, de ce ati mai ramas apoi insarcinata, de ce ati luat viata unui copil, de ce nu v-ati gandit la copii pe care ii aveati deja, de ce de ce de ce?
    Si bineinteles, ei nu acuza, doar ca ar fi facut mai bine daca li se intampla lor. Ei nu vor sa perceapa textul ca pe un crampei de viata din anii 80; obisnuiti cu textele tabloidelor de azi vor sa afle detalii fara noima, il aduc pe Dumnezeu martor si vor sa auda cum va caiti, cum le dati dreptate (ei oricum au dreptatea absoluta). Recunoasteti doamna, faceti-i fericiti!

    Aveti dreptate, oamenii aceia nu au disparut o data cu regimul, suntem o natie mutilata!

    • E una din tarele poporului român: acela de a fi tot timpul împotriva celuilalt prin limbaj. Dacă aș fi scris o poveste că am 10 copii deoarece nu am vrut niciodată să fac avort și nu se găseau pastile iar bărbatul nu voia să mă protejeze s-ar fi găsit și atunci cârcotași. Am scris odată un articol. ”Țara lui Gică Contra” și aflu azi că am avut dreptate.

  5. Nu va judec pe dumneavoastra „mamicilor” care ati ales sa faceti avorturi, dar barbatii dumneavostra nu au stiut ca nu vreti copii? Ei nu au stiut sa se fereasca? Ziceti ca nu erau legale anticonceptionalele, prezervativele dar metode naturale nu cunoasteati? calendarul sau poate cea mai usoara aceea in care barbatul se abtine si termina in afara uterului? Pe barbati ii condamn, ei se gandeau doar sa le fie lor bine, sa simta placerea maxima, nu se gandeau prin ce chinuri o sa treaca femeia pentru acele clipe de placere. As fi preferat sa nu fac sex daca nu mi-as fi dorit un copil, deca sa-l omor. Nu am folosit nici o metoda de contraceptie timp de 6 ani, dar am avut un barbat langa mine care a stiut ca nu este momentul sa avem un copil, cand am decis ca vrem unul l-am facut si de 4 luni sunt o fericita mamica. Avort nu as fi facut nici daca ramaneam insarcinata la 14 ani.

    • Daga Teodora, aceasta femeie si-a meritat soarta. Mai rau decat un sistem rau si degradant este o persoana de felul acesta.

      • Mai rău decât un sistem rău? Pare că habar n-ai ce a însemnat un sistem rău. În schimb e ușor a face pe judecătorul suprem,

      • Stimate ‘cineva’, la ce va referiti cand spuneti „persoana de felul acesta”? Spuneti drept, aveti ceva impotriva femeilor, impotriva liberatatii de a alege sau sunteti pur si simplu indoctrinat(a) la extrem de o religie arhaica complet redundanta in ziua de astazi? Banuiesc ca toate trei…

      • Stimate ‘cineva’,
        La ce va referiti cand spuneti “persoana de felul acesta”? Spuneti drept, aveti ceva impotriva femeilor, impotriva liberatatii de a alege sau sunteti pur si simplu indoctrinat(a) la extrem de o religie arhaica complet redundanta in ziua de astazi? Banuiesc ca toate trei…

    • Buna Teodora,

      Din pacate educatia sexuala lasa mult de dorit si in ziua de azi, daramite pe vremea aceea. Gandeste’te la rolul femeii in societate si la mentalitatea din perioada in care nici violenta domestica nu era privita ca fiind o problema „adevarata”.

    • Si eu obisnuiam sa critic foarte radical absolut totul. Mi se parea simplu, clar. Apoi viata a inceput sa ma loveasca prin absolut tot ce luam in basca sau criticam. Acum sunt mai circumspect in a critica.
      Poveste reala. Verisoarei mele i s-a spus – de vreo 4-5 doctori – ca nu poate avea copii. A facut orice, a incercat orice si pana la urma s-a resemnat. A infiat. Evident ca nu se mai proteja. La un an dupa infiere a ramas gravida. Este doar o situatie dar fiecare poveste are detaliile ei.

    • Draga Teodora, nu stiu ce varsta ai, dar varsta nu e o scuza pentru ignoranta si lipsa de empatie.
      Comunismul, insa si condamnarea oamenilor la intuneric, este. De ce n-au folosit metode naturale?! Pentru ca nu le cunosteau? Pentru ca veneau din familii patriarhale, unde nu se vorbea despre sex decat ca interdictie („sa nu te prind, ca te omor cu mana mea!”)? Pentru ca, atunci cand poti face sex oricum si oricand, nu ti se mai pare nici o mare branza (in sensul ca e o treaba asumata, decisa, fireasca), dar cand esti haituit in propria casa, in propria viata, sa faci sex in sine devine un fel de „cantec de lebada” (ceva sublim ce se poate termina foarte rau).
      Oamenii astia – femei si barbati – incercau si ei sa-si duca viata normal, sub patura lor, in patul lor, sa se bucure unul de altul, cu toata opozitia regimului!
      Apoi, metodele despre care povestesti sunt aproximativ hilare – ejacularea extravaginala are o rata fenomenala de esec (sperma nu se elimina numai la momentul final, ci pe toata durata actului sexual), iar metoda calendarului presupune un ciclu menstrual foarte exact. Sau sa faci sex fix vreo doua zile pe luna, dupa ce ti s-a incheiat menstruatia si aia cu riscuri, ca poate ai o ovulatie mai atipica.
      Singura metoda viabila era abstinenta. Ia gandeste-te tu cum e sa ai doi copii la 29 de ani, sa fii sigura ca nu mai vrei altii (nici n-aveai cum sa-i cresti in comunism, dar asta e alta lectura pentru tine) si sa decizi ca gata sexul, nevermore, niciodata!
      Gandeste-te ca viata oamenilor in comunism nu seamana de nici o culoare cu ce traim noi azi, nimic nu e comparabil, deci intrebarile aparent firesti sunt complet deplasate in contextul ala.

      • incercau si ei sa-si duca viata normal, sub patura lor, in patul lor, sa se bucure unul de altul….
        adica se bucurau ei asa unul de altul si din asta rezulta cel putin o sarcina nedorita pe an finalizata prin avort (ca ar fi fost avort in conditii legale sau cu andreaua , nu cred ca mai are importanta). asta numesti tu a se bucura unul de altul. vai de neamul vostru de prosti si curve ! avortul trebuie sa fie ultima solutie daca altele au dat gres . cand auzi de cupluri care au avortat 15 , 20 , 30 de fetusi , nu poti decat sa te gandesti ca au avut noroc copiii aia sa nu se nasca in asemenea familii.

    • TEODORA ALEXANDRA BULEANDRA ESTI O IDIOATA NU STII CE INSEAMNA SA TRAIESTI IN COMUNISM. N-AI FII FACUT SEX CU BARABTUL TAU ATUNCI FACEA EL CU ALTA SI SEX SI COPII. INAINTE SA JUDEDI GADESTE CU CREERUL DACA AI UNUL SI NU CU CE AI INTR-E PICIOARE. DUPA NUME SE VEDE CA ESTI FRAIERA.

  6. Da, o parte cruciala a relatarii era legata exact de ticalosia unor medici, a unor procurori, a unor militieni, a unor turnatori de rand orice profesie ar fi avut… si pe care au purtat-o cu ei si dupa 89 si au perpetuat-o in societatea romaneasca… asa ca avem profesori sau medici care nu se gandesc decat cum sa ia mai multa la spaga, avem hotie si trafic de influenta in tot ce inseamna institutie sau organizatie de stat…

    Mamei mele i-a fost lasat sa moara un copil mult dorit la nastere, copil care era de greutate redusa (dar nu critica) si care avea cordonul ombilical multiplu infasurat in jurul gatului, ca atare dupa ce s-a rupt apa nu putea sa se nasca si ar fi trebuit scos prin cezariana. Dar cezariana era si ea interzisa fara acceptul procuraturii pentru ca insemna ca nu mai poti avea decat inca maxim inca un copil, nascut tot prin cezariana — deci reduceai “potentialul productiv”. (Acum, stim ca acest lucru nu e adevarat — eu am nascut un copil prin cezariana si pe al doilea normal la 2 ani mai tarziu, dar pe atunci stiinta medicala considera acest lucru un risc prea mare…) Iar medicul care a asistat-o nu si-a asumat riscul, desi stia ca pana la sosirea procuraturii bebe urma sa moara pentru ca semnele vitale scadeau in intensitate… Dar putini erau cei care isi asumau raspunderea in materie.

    Femeile nu refuzau sa aiba mai multi copii pentru ca asa aveau chef, ci pentru ca viata de zi cu zi era o lupta cu un sistem care facea tot posibilul sa dezumanizeze pe toti cetatenii ei. Intimitatea si respectul nu aveau nici un loc in acest sistem — in mod special cand era vorba despre femei. Asa cum au amintit si altii mai sus, frigul si lipsa alimentelor erau lucruri obisnuite, toata lumea trebuia sa munceasca, nu puteai sa stai acasa fara sa intri in vizorul puterii ca suspect… Laptele era o mare problema, tin minte ca aveam prieteni care spunea “Cum sa fac copiii? — trebuie sa plec la serviciu dimineata la 5, iar laptele vine la 6 si se termina in jumatate de ora…” Eu am fost un bebe dificil — mama spunea ca n-a dormit in primii mei doi ani de viata fiindca nu mancam bine si dormeam putin… Si ziua trebuie sa mearga la serviciu… Ma lasa cu bunici care aveau si ei foarte multe de facut… Venea acasa si nu fusesem schimbata de scutece toata ziua… Urlam de foame, dar nu mancam laptele… Stateau la casa cu curte in Bucuresti fara apa curenta — aducea apa de la fantana pentru baie, gatit, spalat…

    Discutiile cu barbatii despre sex si ce ar trebui sa faca fiecare partener erau o chestie nemaintalnita, cine pune astfel de intrebari (de ce n-a vorbit cu sotul!) nu intelege nimic din modul psihologic de raportare al oamenilor unii la altii in acea perioada. — Nu exista aproape nici un fel de educatie sexuala, foarte rare erau familiile care discutau asa ceva (din motive cultural-istorice, inutil de acuzat sau lamentat — asa stateau lucrurile), femeile tinere nu beneficiau nici de sfaturile mamelor lor nici de deschiderea sotilor — iar sotii nu aveau nici ei nici un fel de instructie de nicaieri. Relatiile intime erau o chestiune foarte putin rationalizata, mai degraba instinctiva, iar sarcinile nedorite erau o consecinta directa… Nu existau multiple si detaliate surse de informare pe aceasta tema — nu existau deloc, asta era parte din umilinta la care erau supusi in mod perpetuu oamenii…

    Felicitari pentru blog, Lili si multumesc pentru deschiderea discutiei. Daca ar vorbi mai multa lume poate ar fi mai putini cei care cred ca a fost un lucru bun comunismul in Romania…

    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-16427626-sondaj-aproape-45-dintre-romani-cred-regimul-comunist-insemnat-lucru-bun-pentru-romania-banatenii-cei-mai-reticenti-fata-comunism-moldovenii-cei-mai-favorabili.htm

    • Ai descris extrem de bine perioada și problemele cu care ne-am confruntat.
      Cât despre, ”de ce bărbații nu…”, zic să îi întrebați pe ei, nu pe noi. Ceea ce discutăm liber azi nu puteam discuta atunci nici chiar cu partenerul. De jenă, sfială, lipsă de educație socială

  7. Nu gasesc nimic impresionant in afara faptului ca poate aceasta este soarta pe care o merita o femeie care isi doreste cu atata ardore sa faca asa ceva. Comunismul a fost plin de bube negre, stim cu totii,..dar femeia din articol a fost singura care a ales sa treaca prin toate cele. Nu am nicio urma de parere de rau pentru ea!

    • Realizezi ca nu este scopul tuturor in viata sa faca „cati copii o vrea Dumnezeu” ? Realizezi ca majoritiatea famiilor cu mai mult de 2-3 copii provin din medii rurale, cu posibilitati materiale limitate si fara 4 clase absolvite la un loc? Suntem peste 7 000 de miliarde de oameni pe planeta in momentul asta si o sa ne tot inmultim pana o sa secam toate oceanele lumii si nu o sa ne mai tina pamantul. Ar trebui sa se implementeze sistemul din China in fiecare tara din lume, poate asa nu o sa disparem ca specie in urmatorii 1000 de ani.

      Ignoranta oamenilor ca tine ne distruge planeta. Fa’ne si tu favoare: castreaza’te si apuca’te de citit ca urmasi demni de resursele consumate nu o sa lasi in urma.

      • Personal cunosc 4 familii din mediu urban cu 3 si 4 copii si cu studii superioare terminate. Deci nu este chiar asa cum vreti dumneavoastra sa prezentati situatia.

    • Tu chiar existi sau esti doar spam?!

    • scuze, dar n-am alt epitet pentru tine decât „cretin(ă)”. cine ţi-a zis că a fost singura? apropape orice femeie de peste 40 de ani din ţara asta are câte o asemenea poveste!!!

  8. Un articol excelent care captează cu succes depersonalizarea oamenilor din perioada aceea. Femeia devine o comoditate, valoarea ei fiind determinata doar de „mana de lucru” cu care poate contribui, similar unei scroafe care este trimisa la taiere o data ce nu mai poate produce pui. Citind acest articol realizez ca, nascandu’ma dupa 89, nici nu pot concepe cu adevarat o perioada in care puteam sa controlez atat de putin ceea ce doresc sa fac cu viata mea, cu timpul meu si mai presus de atat, cu propriul meu corp.

    Felicitari doamna Craciun pentru randurile scrise, ati reusit intradevar sa oferiti cititorului o farama din acele vremuri in care sentimentele de disperare, neputinta, rusine nejustificabila si umilinta cauzata din a sta la mila altora faceau parte din viata de zi cu zi.
    Nu luati in seama comentariile zelotilor sau a celor ce au venit aici doar sa dea din gura ca parerea lor nu putea fi mai irelevanta.

    Felicitari!

  9. Articolul dumneavostră este scris cu mult talent literar. Pentru că v-ați arătat dispusă să dialogați cu cititorii, încercați, vă rog, dar fără a mai atinge coarda sensibilă care poate cosmetiza ușor conținutul ideatic, să răspundeți la trei întrebări:

    1. Dacă nu voiați să creșteți trei copii – și, de acord, nimeni nu vă poate obliga la asta -, care credeți că este diferența între a avorta copilul (luarea vieții lui în uter) și a-l ucide peste câteva luni, după ce se năștea? Practic rezolvați problema fără greutățile pe care le-a presupus avortul. După cum ați fost de hotărâtă în a face avort, cred că ați fi putut regiza și un „accident” după naștere.
    Vă întreb pentru că acum se vehiculează din ce în ce mai mult ideea „avortului în afara uterului”, care duce procedura de „avort” după naștere, începând cu 1-3 zile până la 2-4 ani. Vedeți acest tip de „avort” ca fiind un pas înainte în dreptul femeii de a-și controla corpul „ei” (am pus „ei” între ghilimele pentru că oricine își dă seama că avortul se manifestă în principal față de corpul copilului)?

    2. Știți că avortul a fost introdus în România de către regimul comunist, în anul 1957, prin Decretul 463? Și că URSS a introdus legalitatea avortului pentru prima dată în lume, în 1920? Și că în perioada „interzicerii” lor, 1967 – 1989, pe parcursul a 23 de ani, în România s-au făcut 7.398.210 avorturi legale, în spitalele de stat, cu aprobare? Și că naziștii (național socialiștii) le-au introdus în Polonia în timpul ocupării Poloniei? Că politica copilului unic din China comunistă este împăratul gol al acestei uriașe țări, pe care activiștii pentru drepturile omului nu îl văd deși pe internet apar lunar mame cu copii avortați forțat în luni din trimestrul al treilea?
    Spun asta pentru că apărați egalitatea „comunism=interzicerea avortului”, care este un fals istoric grosolan, realitatea fiind că regimurile comuniste și socialiste au legalizat avortul, și în est, și în vest!

    3. Cum vi se pare, din perspectiva copilului dumneavoastră și a oricărui copil aflat în uterul mamei lui, fraza pe care o folosiți la început, citită în cheia „tip de sistem – sistem avorționist”: „Poate vor înțelege dintr-o poveste adevărată că acest tip de sistem te abrutizează, îți răpește demnitatea, libertatea de a alege, te ucide ca om”?
    Vă întreb pentru că mie mi se pare că ați descris exact situația copilului: pentru copil, avortul este cel mai abuziv act cu putință, care îi răpește complet demnitatea, îi anulează libertatea de a alege și îl ucide – fără a folosi acest termen ca metaforă.

    Pentru că s-a discutat mult despre judecată în comentarii, să știți că nu înțeleg cum cineva poate să vă judece. Cred că o astfel de persoană este un om fără milă. Eu vă compătimesc adânc pentru cinismul cu care ați scris acest articol. Rar o mamă să poată să vorbească atât de detașat și de detaliat despre luarea vieții copilului ei. Vă spun asta foarte sincer, mi s-ar părea o mare nedreptate față de dumneavoastră să vă judec, ar fi ca și cum aș batjocori o persoană cu handicap. De fapt chiar am plâns. Și îmi doresc ca cei din jurul dumneavoastră să vă ajute, cândva, să vă amintiți altfel de acest copil care nu a avut decât „vina” de a fi al treilea.

    • Draga Oana,
      Un prim comentariu: credeti ca daca impachetati insulte in intrebari si afirmatii frumos ‘cosmetizate’, reusiti sa pacaliti pe cineva?!
      As avea multe de spus in urma mesajul postat de dvs, dar prima intrebare este: ati avut ore de biologie la scoala? sau doar ore de religie? Nu inteleg cum acum, in 2014, cu toate descoperirile stiintifice facut]e si cu tot progresul tehnologic, exista atata ignoranta. Va recomand sa nu compatimiti pe nimeni, doar pe dvs si pe oamenii ca dvs, pt ca oamenii ignoranti, care au senzatia ca daca ai ovare functionale si o viata sexuala activa trebuie sa faci copii pe banda rulanta, sunt cei care ar trebui compatimiti. Intelegeti va rog ca nu ai mereu posibilitatea de a alege ceea ce se va intampla, dar sa poti decide care va fi urmatorul pas este totul.
      Spuneti ca a face avort este a lua viata copilului. Eu spun ca a face avort este a stopa dezvoltarea unui embrion, care nu este decat un amalgam de celule. Nu vorbim de un avort in luna a 7a, a 8a (sau dupa nastere?!), cand fetusul poate fi viabil in afara uterului, vorbim despre un embrion.
      Diferente de opinie as avea cam la fiecare fraza pe care ati scris-o, dar problema principala este cea de etica. Dvs pareti sa credeti ca ceea ce rezulta imediat in urma copularii, in cazul in care un spermatozoid resuseste sa fecundeze un ovul, se numeste viata. Eu spun ca nu! Dvs spuneti ca ceva este imoral, eu spun ca este un drept civil. Dvs spuneti copil, eu spun embrion. Dvs spuneti ca avortul afecteaza ‘copilul’, eu spun ca avortul, dar si sarcina, afecteaza corpul mamei. Nu suntem toti incubatoare ambulante. Nu suntem toti restrictionati de forma noastra fizica; avem putearea de a discerne si de a alege cea mai buna varianta pt noi. Dvs sugerati ca o femeia care face avort nu este mama, eu spun ca daca un copil nu este dorit (din orice motiv), atunci decizia rationala este de a nu-l aduce pe lume. Sunt atatea femei care fac copii nedoriti, si ii arunca la gunoi sau ii lasa de izbeliste, sau ii bat sau ii cresc sa fie ignoranti. De ce nu aruncam cu pietre in acele persoane, dar criticam dreptul de a alege.
      Personal, va compatimesc teribil si mi-e tare teama ca daca aveti copii si ii cresteti cu aceleasi valori pseudo-morale, vor ajunge sa se simta la fel de superiori ca si dvs si nu isi vor da seama cat de ignoranti sunt si ei. Si sincer mi-e teama de acest lucru, pt ca Romania nu mai are nevoie de oameni ca dvs. Avem destui, si tara arde…

      • Nu am făcut Religie la școală, ci doar Biologie. Atunci ni s-a explicat că un organism este unic nu printr-o formă exterioră, ci prin elemente esențiale ale lui. De exemplu dacă un om pierde mâinile și picioarele, el este același om. Ni s-a spus că ADN-ul este cel care dă identitatea biologică a omului și că ADN-ul este același indiferent de vârstă.
        Când a apărut internetul am văzut și imagini despre cum arată omul în primele săptămâni și luni ale vieții sale: http://life.time.com/culture/drama-of-life-before-birth-landmark-work-five-decades-later/#1
        Așa că eu cred că biologia arată clar că omul este om indiferent că are câteva zile, câția ani ori 70 de ani. Că nu arată la fel la aceste vârste nu schimbă cu nimic situația. Regina Elisabeta a Angliei arăta cumva la 2 luni de la concepție, altfel la 2 ani, altfel în momentul nunții și altfel acum. Dar nimeni nu spune că la 2 luni ar fi fost o aglomerație de celule care nu aveau treabă cu prințesa moștenitoare ori că acum este o aglomerație de celule bătrâne.

      • Da, dragă și ai mai învățat că omul se trage din maimuță, nu?

    • Niciodata , nici un comentariu nu m-a facut sa plang.Pana la acesta… Doamna/domnisoara Oana..ati spus-o cum nu se putea mai bine. Totusi nu cred ca exista raspuns pentru aceste intrebari , decat poate scuze , ezitari (cum nu se regasesc in articol) si blamarea sistemului.

    • EU sunt mama, si mi se pare jenant ca o persoana care pare relativ educata poate sa puna astfel de intrebari fara sens. Nu are sens sa in discutie despre momentul in care fatul e constient etc, dar dupa detaliile din articol nimeni nu stia inca ca era insarcinata, asa ca era destul de devreme in timpul sarcinii, adica cand nici macar nu e un fat, ci un embrion … nu are NIMIC in comun cu un copil. (de fapt are mai multe in comun cu orice alt mamifer in acelasi stadiu de dezvoltare decat cu o fiinta umana).
      Prima intrebare pe care o puneti nu stiu de unde ati scos-o. „acum se vehiculează din ce în ce mai mult ideea „avortului în afara uterului”, care duce procedura de „avort” după naștere, începând cu 1-3 zile până la 2-4 ani.” Cine vehiculeaza aceasta idee? Persoane care nu vor decat sa provoace ura fata de femeile care se vad nevoite sa faca un avort. E pur si simplu o provocare absurda menita sa impinga gloata la furci si coase …
      Am mentionat la inceput ca sunt mama fiindca as vrea sa intelegeti cat de oripilante mi se par afirmatiile dvoastra. Si pentru ca asa cum inteleg cat de mare poate sa fie dragostea ta fata de acel ceva ce creste inauntrul tau, pot sa spun ca dragostea aia nu se compara nici pe departe cu ceea ce simti fata de copilul tau cand s-a nascut. O mama cu adevarat responsabila nu face din scopul vietii ei reproducerea fara sa se gandeasca la consecintele pe care le poate avea si pt copii ei deja nascuti, chiar daca asta inseamna uneori sa ia decizii dificile si sa treaca prin cercurile de foc ale suferintei si umilintei.
      Poate daca ati incerca sa ganditi fara sa va lasati luat/a de valul opiniilor preformate, v-ati da seama ca decizia de a face un avort nu e usoara nici in conditii de legalitate si normalitate. Pentru o femeie avortul e mereu o experienta dura, dramatica si in multe cazuri nici nu va putea vorbi despre ea vreodata.
      Iar cinismul societatii culpabilizeaza o femeie care avorteaza, dar in acelasi timp dispretuieste femeia care are multi copii, mai ales cand cea din urma nu poate sa isi creasca copiii fara sa apeleze la sprijinul societatii, al statului etc. Daca sunteti impotriva avortului, mergeti si ajutati la cresterea celor 7-10 copii pe care ii au anumite familii in anumite medii sociale, unde din cauza lipsei de educatie, a prejudiciilor sociale si culturale ale societatii cei doi parinti nu pot gasi de lucru pentru a da copiilor de mancare. Si nu mai strambati din nas cand ii vedeti murdari si mucosi pe strada …
      Toti vrem ca avortul sa nu existe, sa nu fie necesar. Dar pentru asta singura metoda acceptabila e preventia. Numai cu o educatie sexuala adevarata si cu acces la metode contraceptive pentru toti se poate ajunge la reducerea numarului de avorturi. (Chiar si asa, in anumite cazuri sunt necesare din motive medicale etc).

      • Nu aș fi vrut să vorbesc despre asta, dar să știți că ajut la creșterea familiilor cu copii mulți. Și nu strâmb din nas când văd mucoși pe stradă. Și chiar îi îndemn pe alții să nu disprețuiască nici pe femeile care au făcut avort, nici pe cele care au mulți copii. Și am sprijinit și adopția unor copii.
        opinia mea este că avortul face rău nu numai copilului, dar și mamei, și tatălui și că, dacă vrei să sprijini pe cineva, atunci trebuie să îi sprijini pe toți: copil, mamă, tată, frați.

        Ideile despre avort în afara uterului le au unii dintre cei mai serioși promotori ai avortului: Planned Parenthood, care are cele mai multe clinici de avort din lume, savanți precum Peter Singer, care este considerat cel mai influent etician în mediul universitar. Peter singer spune că faptul de a fi membru al speciei Homo Sapiens nu îți dă automat dreptul de a trăi. Și cel mai important om politic al lumii, președintele SUA. Iatâ câteva linkuri: http://www.lifesitenews.com/news/planned-parenthood-official-defends-post-birth-abortions, http://www.washingtonpost.com/blogs/she-the-people/post/after-birth-abortion-can-they-be-serious/2012/03/03/gIQADgiOsR_blog.html, http://townhall.com/tipsheet/katiepavlich/2012/08/24/listen_barack_obama_calls_newborn_baby_a_fetus_outside_of_the_womb

        Dacă dvs. credeți că un embrion nu are nimic comun cu un copil, nu o să vă pot convinge că nu este așa. Unii au luptat în război pentru a apăra „dreptul” de a avea sclavi.

        Iar despre faptul că mama iubește mult mai intens copilul după naștere, credeți că asta îl face pe copil mai puțin uman înainte de naștere? Adică o mamă care nu își iubește copilul îl transformă pe acesta într-un neom?

        Știu că decizia de a face avort este foarte dificilă. Și știți de ce? Pentru că fiecare om știe că avortul înseamnă curmarea vieții altui om, lipsit de apărare și vinovat doar de faptul că adulții nu se descurcă ușor cu existența lui.

  10. un filmulet interesant despre aceasta tema: http://www.youtube.com/watch?v=7y2KsU_dhwI
    inceputul poate crea confuzii

  11. filmultetul are si subtitrare in limba romana(am uitat sa precizez, apasati pe butonul CC)

  12. Interzicerea avortului functioneaza si azi atat in tari din UE cat si in SUA. O multime de femei din Irlanda si Spania au trait aceleasi povesti dar unele au si murit datorita avorturilor prostesti. Deci comunismul e cool pentru ca scapa de saracie grosul poporului nu pentru ca in RO era interzis avortul. In Bulgaria alt stat socialist era permis, de ex. In Romania socialista au fost create 9 milioane de locuri de munca din care s-au distrus azi 7. Asta e cool nu anomaliile capitaliste.

  13. asta nu e un articol despre un avort, incercati sa vedeti dincolo de asta! e o poveste despre umilinta umana, umilinta de a nu fi in control, de a nu fi informat, de a fi tratat ca un animal.
    nu dezbatem daca e bine sau rau ce a facut, e fara sens!
    oameni urati blocati in niste tipare! sunt intrigata de pietrele aruncate aiurea de drept credinciosii neamului, comentati pe alte site-uri!

    • Așa e Delia, avortul este povestea dar în spatele ei sunt sentimente, unele pe care trebuie să le găsești printre cuvinte. Care înseamnă umilință, teroare, lipsă de informații, dezumanizare.

      • Am citit acum toate comentariile, exista derapaje serioase! Oameni far’ de pacat vor sa stie de ce va ardea de sex in timpul comunismului, de ce ati mai ramas insarcinata dupa revolutie (aha, deci va ardea de sex si dupa revolutie), de ce nu ati nascut copilul nedorit, sa-l accidentati apoi etc… halucinant, fara nici o treaba cu esenta povestii.

        Acum avem libertatea sa facem si sa spunem orice – si nu ne intereseaza sa stim cum era atunci, cine ce-a simtit, astea-s nimicuri…
        Tot mutilati si dezumanizati suntem ca natie – stim cu certitudine de zeu ca am fi facut mult mai bine in locul dumneavoastra si va judecam pentru ce-ati facut atunci!

        M-a intristat povestea – dar mai tare ma intristeaza unele comentarii din pacate!

  14. Au fost si sunt inca o gramada de tari capitaliste, inclusiv tari in care se moare de foame, unde avortul este interzis (sau permis doar in situatii asemanatoare cu cele din perioada de care vorbiti), iar oamenii nu au acces la alte metode contraceptive. De altfel, inainte de 1957, cand a fost prima data legalizat avortul in Romania, era aceeasi situatie la noi in tara. Oricat de rau a fost regimul ceausist, trebuie sa se inteleaga o data pentru totdeauna ca doar motivele demografice si cele moral-religioase pot sta la baza interzicerii avortului, nu comunismul. In orice sistem poti avea medici care iti salveaza viata, procurori corupti samd.

  15. Nu cred ca sistemul era devina atunci, cum nici acum. Eu in 1989 aveam doar 6 ani, dar dupa toate povestile si ce mai tine eu minte de atunci, nu sistemul era devina, ci oamenii, cum si oamenii sunt devina si acum. Spun asta pentru ca sistemul iti dadea voie sa fii rau, dar tu ca om alegeai daca sa faci asta sau nu, ca si acum de altfel (acum nu iti da voie legea scrisa, dar oamenii tot sunt rai). Putem intelege cum poporul roman este o natie rea, vicleana si rece in marea majoritate, si cei putini care sunt buni, ma bucur ca ei reusesc sa scape cumva de majoritatea idioata si sa faca ceva bun, in alte tari, ca la noi idiotii iar manca pe paine pentru ca s-ar simti inferiori. is idiotii nu suporta sa fie inferiori.

  16. o poveste socanta!!!dar ce e mai socant sunt comentariile unor ¨doamne¨!!! povestea mea pe scurt: sunt din romania,m-am nascut in 85 si inca mi-aduc aminte de comunism. mama mi-a povestit si ea prin ce a trecut ca sa faca avorturi.de ce avorturi? pai pt ca tata era destul de nebun ca sa o bata pe maicamea si sa o forteze sa se culce cu el…. da asta era pe vremea comunismului… acum traiesc in spania de vreo 3 ani si anu asta au facut ilegal avortu!!! da da DA in spania in 2014 e posibil. acu vreo 3 saptamani am facut sex cu prezervativ pt ca un vreau sa fiu mama inca! cu prezervativ am spus!!!si s-a rupt!!! azi mi-a venit menstruatria, dar ar fi putut f bine sa raman gravida…. deci nu e mereu usor sa protejezi si ar trebui sa fim libere de a decide daca vrem sa devenim mamici sau nu.

  17. Anca, dacă nu renunți la jigniri, șterg commentul

  18. am uitat să spun că la facultatea de istorie, isteațo, nu ne învăța cum să nu rămânem gravide.

    • Nu doar la istorie nu se spunea nimic despre viata sexuala si cum sa eviti o sarcina. Nu exista ideea de planing familial. In comunism se voiau copii, dar nimeni nu spunea cum se fac. Nici la medicina, nu cred ca se preda. Se bazau pe instinctul primar. A vorbi despre evitarea sarcinii era interzis cu desavarsire…

      • Și după cum pare, omenirea vrea să revină la o interzicere care a adus suferință și moarte. Și la ideea că statul îmi poate planifica ce să fac cu corpul meu.

  19. Serios??? Comunismul a fost de vina pt tot ce a fost rau in viata dvs? Incredibil! Am fi eu si parinti si bunici traiti in comunism si crede-ma nu i-a deumanizat. Sunt la fel de buni, iniferent de sistem.Si nu, nu au lucrat la securitate, la partid sau mai stiu eu ce…e prea multa victimizare aici. Puteti da vina pe oameni. Vor exista oameni rai indiferent de sistem. Scuza de acum care mai este??? Tot comunismul este si acum de vina???

    • Fara indoiala, oameni rai, cu instincte egoisto/animalice au existat si vor exista. Partea proasta e ca sistemul comunist se baza pe aceste instincte. Le cultiva special si promova oamenii ce se evidentiau in domeniu. Lucru facut si dupa 89, din pacate. Insa a limita minusurile comunismului doar la activitatea celor rai, care au distrus sistemul, este o blasfemie. (Si Ceausescu se scuza ca in tara exista produse alimentare suficiente, dar proasta activitate a indivizilor din domeniu, fac sa apara crize pe piata…) De ce nu s-au luat masurile necesare pentru a limita activitatea acestor indivizi? Asta e vina comunismului. Pe linga faptul ca in domeniul in discutie ceausismul (un comunism aparte) a luat toate masurile pentru a obliga femeile sa nasca. Indiferent ce voiau ele, indiferent cu cine procreau! A nega evidenta duce la alte concluzii…………………….. despre cei care o fac.

      • Când toate pârghiile sunt în mâna ta, nu te poți plânge că sunt oameni care fac și desfac fără voia ta. Pe de altă parte nu-i mai puțin adevărat că oamenii i-au făcut pe Ceaușești să se creadă zei.Servilismul, obediența…

      • Care parghii? te asigur ca eu n-am nici una. Nici in mina, nici aiurea…

      • Vorbeam despre Ceașcă.

      • Am priceput eu unde bati, dar voiam sa fac o gluma… Nu prea-mi reusesc.
        In ce priveste comunismul, faptul ca liderii se considerau zei -in lipsa oricarei cenzuri si in conditiile in care toate parghiile erau in mina lor- era doar primul efect negativ.
        Urma cel de-al doilea, mult mai pervers. Functionarii statului erau considerati slugile lor. Iar cand vorbim de mentalitatile slugilor, avem -intotdeauna- elemente ridicole. Ierahizau ”sfintenia”, erau cu nasul pe sus fata de muritorii obisnuiti, se credeau deasupra legilor etc. (Vedeti descrierea comportamentului lacheilor in sec. XVII-XIX sau al sclavilor de casa -aceeasi periaoda- peste ocean.) Iar modul de purtare al indivizilor astia, pina la ultimul portar, turnator sau rezident, era absolut gretos si abuziv. Iti puteau face viata un iad si nimeni (nici macar justitia, cu porobele pe masa) nu ii condamna pentru comportamentul lor. Mai ales cand cel ce abuza era femeie de servici sau portar si victima intelectual sau familia sa. Tinerii astia care nu au trait in comunism, cred ca e raiul pe pamint, pentru ca avea slujba, casa, etc. Da, dar slujba era data prin repartitie la dracu-n prasnic, nu aveai produse pe piata, nevasta iti era facuta posta de securisti si activisti, trebuia sa cresti copii altora, nu urcari in schema decat daca erai din familia lor sau daca dadeai dovada de subordonare totala fata de sefii din bransa. Si acest totala era chiar totala. Nu se uita nimic.
        Din pacate, slugile au ramas si azi cu tot felul de ifose. In unele cazuri amplificate de faptul ca au fost la Revolutie (nu se stie daca erau chiar revolutionari sau trimisi de Securitate cu misiuni…) In acest domeniu, trebuie sa luam totul de la ”0”.
        Statul de drept trebuie impus prin toate mijloacele necesare! E singura cale de a scapa de comunism si lacheii lui. Ca si de eventualele presiuni ale unor foste mari puteri in zona, prin agentii lor.

  20. Am citit si articolul si comentariile. Desi ma asteptam oarecum la iesiri vehemente de tipul „inmultiti-va”, constat proliferarea unui sistem de referinta halucinant de bigotism, ipocrizie si imbecilism. Toate acestea, desigur, sub umbrela unei pseudo-iubiri fata de specia umana sau umanoida. Spun umanoida pentru ca un om are proprietatea faptelor, vorbelor si credintelor sale, dar si a efectelor acestora asupra celorlalti. Doar pentru ca poti face copii, nu inseamna ca TREBUIE. Sa faci un copil bolnav, mereu bolnav, la a carui moarte mai mult decat sigur vei asista, nu e dovada de iubire. E dovada de egoism pervers si bolnavicios. Egoism atat fatza de bietul suflet nevinovat, care va avea poate sansa unei vieti viitoare mai bune, cat si fata de sistemul de sanatate pe care-l obligi sa pompeze bani si resurse intr-o cauza pierduta, doar ca sa-ti satisfaci tu egoul de victima a divinitatii. Numai umanoizii se inmultesc pentru ca asa e datul firii, pentru ca se intampla.
    Nu cred ca e cineva in masura sa judece si sa blameze cateva clipe de bucurie furata oferite de un simulacru de viata sexuala activa. Si-a pus cineva intrebarea de efectul abatorizarii femeilor asupra psihicului acestora? DOAMNELOR, stiti ca pe vremea aia controlul se facea la cate 50-100-1000 de femei cu o singura manusa sau fara? Stiti ca se ajunsese ca in fabricile fanion al regimului femeile sa fie controlate lunar sau chiar mai des? Va imaginati mergand la serviciu si asezandu-va inainte de a incepe munca la o coada intru verificarea si inregistrarea vietii dumneavoastra privte? Doamnelor care folositi OB, Always, Libresse etc stiti ce se folosea pe vremea aia??? Stiti ce oferea femeilor care nasteau??? Doamnelor stiti ce inseamna un tamponaj nesteril pe o zona abordata chirurgical???? |

    Pentru a experimenta cateva dintre minunatele senzatii ale vietii in comunism va recomand urmatoarele: opriti caldura si lasati intredschise macar doua dintre geamurile de tip termopan, pentru ca pe vremea aceea tamplaria oferita de minunatul regim comunist, da, comunist, NU se inchidea. Folositi EXCLUSIV apa rece. Folositi carpe sau vata cumparata din piata, nu tampoane igienice. Opriti televizorul, radioul internetul etc. Cand va decideti ca vreti sa dati un telefon, incercati sa amanati convorbirea cu macar o ora, pentru ca pe vremea aceea majoritatea liniilor telefonice erau cuplate, astfel incat nu aveai linie libera cand voiai tu, ci cand se ivea ocazia. Renuntati la autoturism, folositi mijloacele de transport in comun. Urcati-va in al 10-lea si, daca puteti, mergeti cu capul scos pe geam – asa veti experimenta un pic din mersul pe scara inghetata. La serviciu de asemenea opriti caldura, vorbiti doar in soapta – sa nu fiti auzite. Nu in ultimul rand, pentru a experimenta minunata senzatie de intimitate pe care o ofereau controalele ginecologice inopinante facute in sala de mese a intreprinderii sau in biroul directorului sau secretarului de partid incercati sa umblati o zi fara chiloti pe strada gandindu-va ca stiu asta cel putin cinci persoane (cele care erau de fata cand se faceau controalele si care povesteau dupa aia sau faceau propuneri sau puneau si ei mana ca…………asa a zis partidul). Incercati sa gatiti o supa la lumanare, folosind 3 gheare de pui.

    Acel regim a mutilat oameni. Acel regim a nascut generatii de femei androgine, femei care si-au negat feminitatea, care si-au reprimat dorintele, care si-au reprimat conditia de femeie si sexualitatea.

    NU e usoara alegerea pe care doamna a facut-o. Dar a ales sa nu nasca un alt organ genital nascator care sa fie traficat, pipait, abrutizat de partid.

    Va doresc sa dormiti usor doamnelor! Dar dormiti sincer, nu va prefaceti ca nu stiti!

    • Așa s-a ajuns la sistemul dictatorial comunist. Când oamenii erau chiar mai intransigenți decât regulile impuse de sistem. Știți că numai căutarea unei femei care să te ajute cu o metodă de chiuretaj putea duce la arestare dacă erai pârâtă? Știți că nu aveai cu cine să îți lași copiii și că erai practic obligată să îi părăsești pe la bunici la 3 – 4 luni? Cunoașteți sentimentul ca băiatul tău să se oprească în fața unei vitrine și să strige: ”de asta tu nu ne-ai luat niciodată”? Da, sunt de acord, să aduci pe lume un copil pentru că așa îți spune religia, legea, sistemul, asta nu te va face o mamă mai bună. În nici într-un caz. La fel cum cred că acei părinți care știu că există șanse mari să aducă pe lume un copil cu probleme dar îl aduc totuși suferă de un egoism înfiorător, le pasă doar de dorința lor și nu de ce suferințe va îndura copilul adus pe lume. Sunt prea multe de spus, m-au enervat înfiorător unele păreri. Eu nu am spus că dețin adevărul dar să vină altul și să dea verdicte, nu, asta nu!

    • Multumesc, ai descris foarte bine ce am trait anii aceia…

  21. Cand scrii un asemenea articol nu te poti astepta sa nu existe si pareri contrdictorii. Tatal meu era medic si intr-adevar, la fel ca si toti colegii lui realiza chiuretaje pe sub mana fiindca existau foarte multe mamici care nu puteau sa tina copilul. Nu o data, in casa noastra au fost ascunse femei care isi provocasera singure avort si acum tata trebuia sa le scape cumva din nenorocirile in care intrasera datorita acestori leacuri batranesti. Decat sa le vada aproape moarte prefera sa realizeze el avortul, asa cum trebuia facut…Desi pot sa inteleg ca uneori un copil nu este dorit, totusi nu am putut niciodata sa empatizez cu ignoranta acelor femei care nu se informau indeajuns si aproape ca isi luau viata incercand te miri ce licori si amestecuri de frunze babesti care atat de rar functionau fara ca pacienta sa ajunga la un pas de moarte in spital…si tot erau suspecte si interogate…

    • Nu părerile contradictorii mă deranjează, ci limbajul. Precum vedeți, nu am înlăturat comenturile contra, am ștes doar unul care folosea limbaj licențios.

    • Nu mai folositi termenul ”copil” pentru avort! Copil devine dupa nasterea reusita. Uneori, medicul este obligat sa omoare fetusul in cursul nasterii, pentru a salva mama. Tine de practica medicala. Citi si domniile voastre un tratat in domeniu, sau stati de vorba cu medici/moase cu experienta. (Ca si ruperea intentionata a claviculei fetusului in curs de nastere, pentru a nu muri si a omora si mama. Vedeti cate acuzatii prostesti pentru medicii nostri pe tema. Iar presa preia imediat timpeniile.) Abia dupa ce fetusul a parasit total trupul mamei, este copil si declarata nastere reusita. Altfel,avem de-a face cu un fetus eliminat de mama, de medic sau mort in cursul nasterii. Confuzia de termeni poate induce idei gresite.

  22. Sincer ma ia groaza cand vad ce ganduri lasa in urma unii oameni. Ganduri baloase ca urmele unor melci scarbosi.
    Sincere felicitari Lili pentru curajul de a scrie trairile din acei ani. Eu nu am curajul nici macar sa ma gandesc singur la acea perioada si evit pe cat pot sa citesc despre acei ani.
    Efectiv imi vine sa urlu la cei care nu au habar de acea perioada dar isi dau cu parerea. Bai oameni buni, era ingrozitor.
    Ganditi-va ca daca o femeie era violata si ramanea insarcinata trebuia sa traiasca cu produsul celui mai groaznic eveniment din viata ei. Si violuile erau multe in acea perioada.
    O femeie divortata era o invitatie la viol. Era considerata mai jos decat un animal.
    Lili nu povesteste depre avorturi. Ea ne vorbeste despre sentimente.
    Ii intreb si eu la randul meu pe cei care pun intrebari. Stiati bai ca existau oameni cu sentimente umane chiar si in acea perioada? Stiati bai ca existau oameni care calcau pe acele sentimente cu placere?
    Va intrebati bai de ce in tara asta oamenii sunt atat de tristi cand merg pe strada? Fiindca nu aveau voie sa isi arate sentimentele bai. Fiindca daca isi aratau partea umana deveneau vulnerabili in fata celor platiti sa doboare sentimente. Va dati seama cat de draconic a fost acel regim daca dupa 20 de ani oamenii inca mai au acele priviri haituite pe strada?
    Eu cred ca voi vedeti doar ce va convine si nu e nici o diferenta intre unii dintre voi si comunisti. Nu puteti sa vedeti umilinta indurata de Lili ca om in schimb sunteti foarte preocupati sa ii frangeti sufletul.

    Lili avea doi copii deja la data intamplarilor. Doi copii in vremea comunismului. Stiti voi intrebaciosilor ce inseamna sa cresti doi copii? Dar sa ii cresti in acele vremuri?
    Eu am doar un copil si imi e greu. Si am mult ajutor de la totii bunicii copilului. Si am avantajul ca ma duc la servici cand vreau eu. Si tot imi e greu.
    Eu am crescut in vremea comunistilor si mai am un frate. Acum cand am si eu un copil ma intreb cum se descurca mama.
    Asta trebuia sa o intrebati pe Lili. Cum se decurca? Nu de ce a facut avort.
    Eu acum in 2014 ma intreb daca am facut bine sa aduc in aceasta lume o fiinta nevinovata. Oare ce drept am avut eu sa o condamn la o lupta permanenta pentru supravietuire? Oare nu am fost egoist sa fac un copil pentru bucuria mea? Oare o sa ii pot oferi suficient incat sa nu simta ce am simtit eu in copilarie. Sa nu simta lipsurile indurate de mine? Am avut primele mele haine noi la 14 ani fiindca purtam ce ramanea de la fratele meu. Tot pe la 14 ani am vazut marea pentru prima data. Pana atunci citisem doar in carti despre ea.
    Si noi nu eram niste amarati. Parintii mei munceau in trei schimburi la fabrica.
    Un vecin de la tara a mancat pentru prima oara banane la 22 de ani.

    Asa ca lasati prostiile si judecati comunismul asa cum a fost. O barbarie ce nu poate fi descrisa in cuvinte. O monsruozitate pe care daca vrei sa o intelegi trebuie sa o traiesti.

  23. Probabil ca nu va va conveni ce voi spune dar fara suparare un avort este o crima oricum o ei. O crima asupra unei persoane fragile si care nu se poate apara. O femeie mai bine zis mama care isi omoara propriul copil. Asta este adevarul ca ne place sau nu. Cred ca un cuplu ar trebui sa se gandeasca daca vrea sau nu un copil si sa actioneze in consecinta prin alte metode. Omorarea vietii care se dezvolta in mama nu este o optiune. Si ca sa nu existe suspiciuni cum ca sunt proasta sau bigota e.t.c. mentionez ca am trait si pe vremea comunismului aveam 25 de ani in 1989, am facut un avort in acea perioada lucru pe care il regret si acuma enorm si daca as putea as schimba asta in trecutul meu, sunt din mediu urban si am terminat si o facultate, asta ca sa nu mai spuneti ca numai needucatii sustin viata nenascuta si sunt prolife. Va recomand sa vizionati strigatul mut film pe youtoube, realizat de un medic ginecolog care in prezent refuza sa mai faca avorturi si sunt multi si nu degaba…, poate ca acest film va va schimba parerea stimati sustinatori ai avortului. Mai exista si cartea Marketing pentru genocid, cu pze, statistici, marturii…si fiti pe pace cartea este scrisa in colaborare cu medici si asistenti. Cu stima

    • Sunt o persoana simpla,din mediul rural,fara studii superioare si nu as putea sa fac un avort niciodata .DAR nu pot condamna pe nimeni daca il face.Pentru ca fiecare are motivele sale. Am un exemplu destul de elocvent,o persoana foarte apropiata,care ,desi ura ideea de a face un avort la fel de mult,a fost nevoita sa il faca .Pentru ca s-a indragostit orbeste de un ,,barbat,, care a lasat-o intentionat insarcinata ca sa nu o piarda (caci stia ca avea foooaaaarte multe defecte) .Fiind primul copil si iubindu-l pe tata l-a pastrat.A venit (din Spania unde avea un loc de munca stabil) in Romania la ordinele soacrei(pe care sotul o asculta orbeste-defect nr 1) ,la tara sa munceasca in solarii de tomate,fara bani pe care sa ii investeasca , gravida fiind spala hainele in zapada afara la albie ( caci masina de spalat consuma curent si detergent),bea apa cu viermi,da , cu viermi dintr-o fantana veche si statea nemancata daca nu ii trimitea mama ei bani ,ca nu avea cu ce sa cumpere de mancare si sotul trebuia sa fumeze si sa ajba bani de benzina sa isi plimbe mama la toate rudele acesteia .A fost si batuta fiind insarcinata(defect nr 2 ) din gelozie (defect nr 3) dar si in urma intrigilor soacrei. A plecat din nou in Spania si a nascut acolo,iar el a mers dupa ea,spasit ,sa se intoarca inapoi.Dupa ce s-a nascut copilul (in Spania unde totul e gratis ,caci in Romania ,cum nu avea bani probabil ar fi nascut ca un animal) s-a intors la el ,gandindu-se la bebelusul care ar fi crescut fara tata.Si lipsurile au continuat,bataile la fel.SI ,colac peste pupaza la 2-3 luni ale baietelului ,sotul ei cel iubitor ,a ,,uitat din nou sa o protejeze( caci ea nu lua anticonceptionale pt ca alapta ,pt ca nu putea merge la un ginecolog sa o sfatuiasca -deoarece ii reprosa ca merge la ginecolog ca sa faca sex nu pt control).Si cu toate aceste probleme , avand un copil mic,cu care nu avea voie sa stea sa il ingrijeasca pt ca trebuia sa munceasca la camp si in solarii ,,sa isi creasca plodul,,-asa cum i se reprosa zilnic de catre sot si soacra , singura decizie care i s-a parut buna a fost aceea a unui avort . Decizie dureroasa si umilitoare dar nu egoista(caci nu a vrut sa aduca pe lume un alt copil care sa creasca chinuit la fel ca primul).Si istoria a continuat,cu aceleasi probleme pana anul trecut cand si-a facut curaj si l-a parasit pe tatal cel iubitor care acum nici nu isi viziteaza copilul pentru ca are o iubita si nu are bani si pt ea si pt benzina necesara sa merga in vizita la copil .Poate ca aceasta poveste vi se pare ca nu prea are de a face cu istorisirea doamnei Lili .Ei bine are,pentru ca ,daca in anii acestia mai exista astfel de barbati care sa isi,,RESPECTE,, atat de mult sotiile,incat sa le lase insarcinate oricand,doar pentru ca nu se simt bine daca ejaculeaza,,afara,,(caci aceasta metoda este cat de cat eficienta chiar daca nu suta la suta),ganditi-va cat de mult le protejau pe femei barbatii acelor ani ai comunismului.Eram prea mica pe atunci ca sa tin minte ceva dar stiu ca nu exista dreptul la multe,inclusiv la informare si educatie sexuala , si atunci ce putea face o femeie intr-o astfel de situatie sau intr-o situatie mai grava.Si mai ales ca nu aveai dreptul sa folosesti metode contraceptive.Acum ,hai sa fim seriosi,singura solutie era abstinenta si cati dintre cei care condamna acele femei ar fi recurs la ea?Asa ca haideti sa nu mai judecam oameni care au trecut prin situatii prin care noi nu am trecut!

    • Din punct de vedere legislativ, fetusul devine persoana umana abia dupa nasterre. (Cu drepturile si obligatiile reglementate de lege.) Cat este in trupul mamei…………… Pe de alta parte, postarea de fata poate fi interpretata ca o sustinere a avortului, dar este si o condamnare a lipsei mijloacelor contraceptive. Pe piata nu gaseai nimic din cele necesare, teoretic stiai foarte putine, nu se publica nimic pe tema. Femeile trebuiau sa procreeze! Sa nasca, precum vacile, in fiecare an. De la 18 ani, cat timp era fertila… Fara indoiala, avortul este o masura extrema, cu numeroase implicatii morale. Mai ales pentru mama. Dar partea proasta e ca statul nu iti oferea alta varianta. (Iar avortul (clandestin) era dur pedepsit.) Dimpotriva, se asigura ca iti lipsesc toate mijlocele pentru a evita o sarcina si apoi vina femeile insarcinate, obligandu-le sa nasca. Forta de munca ieftina! Eventual carne de tun. Intelegem pozitia dvs., dar se pare ca este unilaterala. Mai ales ca si dvs. ati facut un avort… Ati putut alege? Asta e problema. Eu cred ca nu. Ati fost fortata sa ramineti insarcinata de modul de organizare a sistemului. Si asta v-a obligat sa recurgeti la avort, desi nu sunteti de acord cu el. QED. Amintirile personale sunt mai importante decat 1000 de tomuri stiintifice, morale sau legislative. Daca ati fi ramas insarcinata in fiecare an, ce ati fi facut? Trecem peste modul in care se evita sarcina in comunism, in conditiile in care piata de specialitate era total lipsita de prezervative si anticonceptionale… Nu face -deloc- cinste comunismului sexul practicat pentru a evita sarcina si a proteja partenera, in conditiile date!

  24. Foarte bun articolul, multumesc ca l-ai scris.

  25. Este un articol impresionant. Multumiri pentru postare!
    Cred ca trebuia sa amintiti ca nu se gaseau nici prezervative. Iar anticonceptionalele aduse de afara, erau traficate intens pe piata neagra.
    Nu era singura metoda folosita pentru avort. Se utilizau si frunzele de leandru, radacina de leustean, intepaturi cu andrelele, introducerea de spirt, cu irigatorul, etc… Cel mai abject lucru era ca femeile erau obligate sa-si faca control ginecologic lunar, pentru depistarea sarcinilor nedeclarate sau a avorturilor ilegale, tentativelor etc. La marile fabrici si uzine unde lucrau sute sau mii de femei, veneau special echipe de medici/asistemte si le controlau pe femei periodic.
    Dar… desi statul era innebunit sa aiba o mare natalitate, Romania era una din tarile cu cea mai mare mortalitate infantila in primul an de viata. Si… paradoxal, nu era voie sa se vorbeasca in public despre sex, evitarea sarcinilor etc. (Nici lucrari stiintifice pe tema nu se prea gaseau.)

  26. Va felicit pentru articol. Incerc sa inteleg ce se intampla pe vremea aceea. Am 41 ani, sunt nascuta in 1973 si crescuta de o mama singura. Tocmai am aflat de la persoane „binevoitoare” din familia mea ca mama a mai avut o fata pe care a dat-o spre infiere, ca pe mine m-ar fi parasit in tren (desi m-a crescut iar acum imi creste copiii) si ca de al treilea ar fi ajutat-o cineva sa scape. Acum imi amintesc ostilitatea oamenilor cand eram mica.. incep sa inteleg de ce. Nu-mi vine sa cred ca am trait atatia ani si oamenii din jurul meu m-au mintit. Lucruri care nu se legau acum imi sunt clare… de ce primul prieten mi-a reprosat ca sunt copil din flori si ca ar trebuie sa fiu multumita cu el si nu cu nasul pe sus, de ce desi eram cea mai buna la scoala nu eram chemata in tabere (nu proveneam dintr-o familie model). Oamenii trebuie sa-si schimbe comportamentul.O sa -mi caut si sora. Va intelege oare? Comunismul are o parte de vina, prejudecatile oamenilor alta. Dar oricum nu inteleg cum poate cineva sa hotarasca ce faci cu corpul tau si cu embrionul format. Pentru ca acum in anul 2014 exista metode contraceptive accesibile apoape tutuor sustin ca fetele, femeile trebuie informate asupra intreruperii de sarcina si metodelor alternative. Iar intreruperile de sarcina sa fie ultimul pas, masura extrema .. in acest proces. Dar sa fie, sa am libertatea de a alege ce se intampla cu copiii pe care ii am deja (sa nu-i las fara mama), cu viata mea deci sa am dreptul la o alternativa.

  27. Băutura alcoolică e bine venită dacă e consumată în doze mici şi în timpul mesei. Cu părere de rău mulţi bărbaţi şi unele dintre femei dau bine cu păhărelul ajungând la starea de alcoolizm cronic. Cred că fiecare familie a avut de înfruntat aşa probleme – eu nu sunt exepţie. Fiul meu după absolvirea facultăţii a început a întrebuinţa foarte des vodcâ în amestec cu bere sau vin. Situaţia a eşit de sub control şi am hotărât să caut un remediu sau un variant de tratament. Mai întâi am răsfoit tot internetul căutând opinii ale mediciclor, folositorilor cu experientă. Mă gângeam sâ-l internez în spital fiindcă nu prea aveam încredere în medicdmentele propuse pe internet. Dar sa dezlegat problema de la sine: în ospeţie a venit o prietenă veche şi mi-a propus serul contra alcoolizmului Alcobarrier. Rezultatul lecuirii a fost rapid şi tare, deaceea vreau să vă spun totul despre acet remediu.

    [url=http://meinebewertung.org/ro/numai-opinii-si-recenzii-reale-alcobarrier-fii-tare-zii-bauturii-nu.html]Alcobarrier are următoarele proprietăţi utile[/url]

  28. Poate e aiurea ce o sa spun, dar trebuia sa mori si tu.

Trackback-uri

  1. Lecție despre biologia femeii
  2. Despre avort | viață de iepure

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: