Istorie în tradiții proaste la români


istoria in traditii proaste

Doar câteva defecte ale poporului așezat în spațiul carpato – danubiano – pontic, fără a fi exhaustive.

Bețivăneala

Strabon, despre Burebista:
După câtva timp fusese socotit chiar zeu, după cum am mai spus când a fost vorba despre Zamolxis. Ca dovadă de cât îl ascultau ( geţii) este şi faptul că ei s-au lăsat convinşi să-şi stârpească viile şi să-şi ducă viaţa fără vin.”

Studiul realizat de Organizatiei Mondiale a Sănătătii în 2012:

”Consumul mediu de alcool în Uniunea Europeană este de circa 12 litri de alcool anual pe cap de locuitor. Românii depăşesc această medie”.

Amantlâc

Constantin C. Giurescu, despre Cuza:
„Mai frumoasa si mai feminina decat doamna Elena, aceasta fiica a antiunionistului si latifundiarului Costin Catargi voia sa ia locul doamnei nu numai in inima principelui, dar si pe tron. In acest scop a intrebuintat toate armele arsenalului feminin (…)”

Constantin Gane despre Mihai Viteazul:

„Mihai Viteazul a fost un soţ crud, un om care nu şi-a cruţat nevasta, pe care o punea faţă în faţă cu ibovnicele lui, cărora, uneori, le dădea pasul înaintea Doamnei, despot în viaţa privată cum era în cea publică, în felul regilor de mai târziu ai Franţei, cu multe Lavalliere şi multe Pompadoure”

Astăzi:

Despre amantele actualilor politicieni, numai de bine! Nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase. Și nici poporul român nu se lasă mai prejos.

Trădare (mai mult despre trădare aici: http://www.descopera.ro/descopera-istoria-romanilor/5163670-top-10-tradari-din-istoria-romaniei)

Bacilis (confident al regelui dac Decebal), trădează și romanii găsesc în albia râului Sargesia tezaurul lui Decebal iar regele se sinucide.

Vlad Țepes a murit în anul 1477, trădat de boierii partizani ai lui Basarab cel Bătrân Laiotă,

Mihai Viteazul a fost trădat de ai lui și a murit asasinat pe Câmpia Turzii,

Horea a fost prins și executat prin trădarea episcopului ortodox, Ghedeon Nichitici.

Tudor Vladimirescu moare trădat de comandanţii cetelor de panduri şi de arnăuţi.

Alexandru Ioan Cuza, domnitorul României Unite , a fost înlăturat de la tron printr-un complot pus la cale de partidele vremii, adunate în Monstruoasa Coaliţie

Traian Băsescu îl trădează pe Petre Roman și preia conducerea PD.

Liderii Grupului de la Cluj îl trădează pe Năstase și la șefia PSD ajunge Mircea Geoană, care îi trădează pe cei care îl ajutaseră.

Pe Traian Băsescu îl trădează toți consilierii, începând cu Pleșu și sfârșind cu Adriana Săftoiu.
Elena Udrea trădează PSD pentru PNL, apoi trădază PNL pentru PDL.

Lene

Herodot, despre strămoșii noștri:

„La ei, la traci, trîndăvia este un lucru foarte ales, în vreme ce munca cîmpului e îndeletnicirea cea mai umilitoare; a trăi de pe urma jafului este pentru ei cel mai frumos fel de viaţă”.

Ioan Slavici:

”Câtă vreme vor fi leneși, ei vor rămâne săraci și eu flămând”

Lucian Boia:

Românii nu au dezvoltat dizidenţe şi mişcări civice anticomuniste….din lene…”

Indiferență (politicului față de popor dar și a poporului față de propriul viitor):

Mihai Eminescu:

”Mizeria materială şi morală a populaţiei, destrăbălarea administraţiei, risipa banului public, cumulul, corupţia electorală, toate acestea n-au a face, la drept vorbind, cu cutări sau cutări principii de guvernamânt. Oricare ar fi guvernul şi oricare vederile sale supreme, corupţia şi malonestitatea trebuie să lipsească din viaţa publică; oricare ar fi, pe de alta parte, religia politică a unui guvern, ea nu-i dă drept de-a se servi de nulităţi venale, de oameni de nimic, pentru a guverna.”-

”Mita e-n stare să pătrunză orișiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele si averea unei generaţii.”

”Oameni care au comis crime grave se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-si petrece viaţa la puscărie. Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătoresti. Acei ce compun grosul acestei armate de flibustieri politici sunt bugetofagii, gheseftarii de toată mâna, care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducătorilor lor o supunere mai mult decât oarbă.”

 Astăzi:

La fel ca pe vremea lui Eminescu și Caragiale, doar actorii s-au schimbat, piesa a rămas aceeași.

Concluziile? Vă las pe dvs. să le trageți!

Anunțuri


Categorii:Miscelanea

Etichete:, , , , ,

1 răspuns

  1. Bine punctat.Poate or avea ochi sa vada, ca de auzit bag deseama ca nu mai aud conationalii nostri..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: